Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost chemat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor. La sosire, Dragnea a refuzat să facă declaraţii, dar a precizat, după ce a ieşit de la audieri, că a dat declaraţii în calitate de martor. În decursul serii de joi, judecătorii ICCJ au decis să îl plaseze în arest la domiciliu pe Mircea Govor.
UPDATE 21:30 Mircea Govor a fost plasat în arest la domiciliu, prin decizia judecătorilor ICCJ.
Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Mircea Govor şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu. Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată atât de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, cât şi de DNA, tot la instanţa supremă, scrie Mediafax.
În urma deciziei de joi, Mircea Govor va fi eliberat din Arestul Capitalei când îi va expira ordonanţa de reţinere emisă miercuri de procurorii anticorupţie. Liderul PSD Satu Mare va fi plasat, de joi seară, în arest la domiciliu, având de respectat mai multe obligaţii dispuse de instanţă în cadrul măsurii preventive.
Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, după ce a fost ridicat de la locuinţa sa din Satu Mare şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti cu mandat.
Mircea Vasile Govor este acuzat de procurorii DNA Oradea de folosirea influenţei sau autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracţiuni), şantaj în formă agravată (patru infracţiuni).
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/liviu-dragnea-audiat-la-dna-in-dosarul-lui-govor_1851682.html#ixzz3ueBHJcxx
Follow us: @realitatea on Twitter