Viceprimarul Necula şi câţiva consilieri locali au inspectat, ieri, lucrările la PIDU şi la Şcolile 3 şi 8 u în zona blocurilor M din Sud, muncitorii lucrau pentru amenajarea parcărilor, cu un asalt cum n-au avut în toţi aceşti trei ani de la pornirea proiectului u la Şcoala nr. 8 se lucra intens, de se abureau geamurile
Conducerea Primăriei municipiului Focşani şi consilierii municipali au efectuat ieri la prânz o vizită în teren, pentru a vedea cum stau proiectele de investiţii pe bani europeni derulate de municipalitate. Prima oprire a fost în cartierul Mândreşti, acolo unde s-au făcut lucrări de asfaltare şi modernizare a infrastructurii prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Aici, viceprimarul Gabriel Necula a declarat că lucrările sunt finalizate integral, după cum a spus că sunt şi la Laminorul, alt cartier prins în proiect pe bani europeni. În Mândreşti, atracţia aleşilor au fost staţiile de microbuz din sticlă securizată, care nu sunt instalate, însă le lipseşte acoperişul. Cum vremea a fost câinoasă ieri, mândreştenii care au aşteptat microbuzul s-au adăpostit tot în staţiile vechi, de tablă. Dacă la Mândreşti şi Laminorul lucrările sunt finalizate, în Sud, muncitorii de la Vega lucrau ieri de zor în zona blocurilor M, aici fiind desfăşurat un adevărat parc de maşini şi utilaje, dar şi numeroşi muncitori. Nu se ştie dacă mobilizarea a fost cerută de municipalitate, pentru a se vedea că se trage tare pe ultima sută de metri, mai ales că în acelaşi cartier Sud, o banală alee cu pavele a fost montată în vreo patru luni. Ieri însă, nu mai puţin de zece maşini se vedeau amenajând parcări şi spaţii verzi.