spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Medicamente pentru impotenţă, decontate prin falsuri de un medic timp de trei ani

- Advertisement -

Un medic primar care deţine un cabinet de medicină de familie la Hănţeşti a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni, după ce ar fi falsificat, într-un interval de trei ani de zile, 116 reţete medicale. Mecanismul era unul complicat şi simplu în acelaşi timp. Acesta prescria medicamentele pe numele unor pacienţi din baza sa de date, care aveau dreptul legal de a beneficia de acestea compensate în proporţie de 90%, trecând în reţete afecţiuni medicale fictive. În toate cazurile medicul a decontat acelaşi medicament, pentru deficit de testosteron, indicat, printre altele, pentru producţie spermatică anormală şi disfuncţie erectilă.

Cine erau beneficiarii medicamentului din reţete

Neregulile au ieşit la iveală, în primă fază, în urma unui control al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, care a constatat că, în perioada 2010-2013, medicul primar de medicina familiei din cadrul Cabinetului Medical Individual Zaharia Viorel – Hănţeşti a prescris în fals reţete medicale având ca obiect medicamentul Nebido – injectabil. Medicamentul reprezintă o terapie de substituţie cu testosteron, pentru hipogonadismul masculin (o afecţiune în care organismul nu produce suficient testosteron, hormon sexual care joacă un rol esenţial în creşterea şi dezvoltarea băieţilor la pubertate, apoi în integrarea psihosexuală a bărbaților; nivelul redus al testosteronului se asociază cu simptome de diminuare libido, disfuncţie erectilă, reducerea masei musculare, reducerea densităţii minerale osoase, depresie, anemie). Una din principalele indicaţii ale medicamentului este pentru pacienţii care suferă de impotenţă.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-12-16/Medicamente-pentru-impotenta-decontate-prin-falsuri-de-un-medic-timp-de-trei-ani

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.