spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Ziua privilegiilor în Parlament. Pensiile speciale, adoptate de parlamentari. 300 au votat „pentru”

- Advertisement -

Circ la Parlament în ziua privilegiilor! Parlamentarii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, cu 300 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și opt abțineri. Procedura a fost, însă, contestată de liberali, care au părăsit sala de plen. Mai mult decât atât, parlamentarii rămân și cu majorările pe care și le-au votat pentru transport și cazare. Tot azi, senatorii discută în comisii despre pensiile speciale ale primarilor, potrivit Realitatea TV.

Practic, astăzi au fost date patru voturi pentru cele două proiecte de lege prin care li se acordă pensii speciale parlamentarilor și prin care li se majorează sumele forfetare pentru transport și cazare. Președintele Klaus Iohannis nu le mai poate retrimite în Parlament și este obligat să le promulge în termen de 10 zile, a transmis corespondentul Realitatea TV.

Legea privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptată la sfârşitul sesiunii trecute, dar șeful statului a întors legea în Parlament, pentru reexaminare, nemulţumit că senatorii şi deputaţii şi-au votat noi privilegii. La reexaminare, aleşii au decis ca cei condamnaţi penal să nu beneficieze de pensii speciale. Actul prevede pensii între 1.500 şi 4.400 de lei pentru cei care au avut cel puţin un an de mandat în Parlament. Iată care este împărţirea:

– un mandat: 1.500 de lei

– două mandate: 3.100 de lei

– trei mandate: 4 .400 de lei

Asta în condiţiile în care pensia medie în România este de 890 de lei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ziua-privilegiilor-in-parlament-pensiile-speciale-adoptate-de-parlamentari-300-au-votat-pentru_1850021.html#ixzz3uSOmjaMV
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.