PARTICIPARE…Peste 90 de crescãtori de oi si capre din judetul Vaslui, membri ai Federatiei Sindicatelor Oierilor din România, au participat la mitingul organizat, ieri, în fata Palatului Parlamentului. Alãturi de ceilalti participanti la proteste, acestia au cerut modificarea Legii Vãnãtorii care le interzicea, printre altele, sã nu-si mai pascã oile pe terenurile care le apartin, de drept, dupã o anumitã datã. De asemenea, aceeasi lege fãcea referire la numãrul de câini pe care un cioban îl putea detine, în functie de zona si formele de relief de unde provenea (pentru ciobanii cu oi de la ses, deal sau munte). Supãrarea mare a celor peste 4.000 de crescãtori de oi si capre a pornit de la faptul cã legea îi obliga, pur si simplu, sã nu se foloseascã de propriile lor terenuri. “A fost un an secetos si noi am lãsat porumbul insuficient dezvoltat pe teren. Acesta ar putea sã fie hranã pentru animale, iar noi suntem obligati sã le bãgãm în stabulatie deoarece legea interzice pãsunatul în perioada 6 decembrie – 24 aprilie pe terenurilor agricole. Aceastã prevedere îi interzice practic proprietarului de teren sã îsi ducã oile la pãsunat, dar si sã recolteze culturile dacã acestea sunt preferate de vânat”, au spus protestatarii. Dupã victoria obtinutã, acestia s-au arãtat multumiti si asteaptã modificarea legii si publicarea ei în Monitorul Oficial. “Suntem extrem de multumiti de rezultate, mai ales cã avem voie sã iesim acum cu oile la pãsune în continuare. Si nici nu ne vor mai ucide câinii. Ne-au arãtat cã se poate dacã se vrea, mai ales cã, la început, am înteles cã a iesit cineva si a declarat cã legea apãrutã nu poate suporta modificãri”, a spus Ion Agafitei, presedintele Asociatiei Ovis Mold Vaslui.