UN EXEMPLU… Chiar dacã a împlinit 85 de ani, iar trupul firav nu pare deloc pregãtit de luptã, o bunicutã din Husi este hotãrâtã sã înfrângã sistemul! De peste zece ani îi tot roagã pe oficiali sã îi recalculeze pensia sotul decedat, fost plutonier major, dar nimeni nu are rãbdare nici sã o ajute si nici sã o lãmureascã. Doamna Coca, asa cum husenii o stiu, vrea acum audientã la însusi Ministrul Apãrãrii, cãci la Vaslui, la Pitesti si oriunde a crezut ea cã se mai poate afla dreptatea fostilor militari, a tot fost… degeaba.
La cei 85 de ani ai sãi, doamna Coca nu se lasã! E convinsã cã pensia de urmas de pe bãrbatul ei, Mihai Coca, mort din 1988, nu include si anii în care omul ar fi lucrat la Unitatea de Chimie din Husi, ca electrician, pânã sã fie trecut în rezervã, în 1969. Nicio adresã, nicio hârtie oficialã, cu mentiuni seci si cifre de-a valma, nu o lãmuresc. “Eu cred cã sunt 8 ani, aproape, pe care ei nu vor sã îi calculeze. El a lucrat aici, la unitatea de la Husi si era militar. Avea haine militare, asculta de ordine, iar ei îmi spun cã nu a fost decât un angajat civil. Nu mã las pânã nu gãsesc actele în care el este mentionat ca militar din 1962 pânã în 1969, când l-au trecut în rezervã”, spune bãtrânica, cu îndârjire. Este greu de spus de unde îsi ia atâta fortã, ca sã batã la o multime de usi închise. A ajuns pânã la Pitesti, în audientã, acolo unde sunt arhivele ostasilor, ca sã cearã lãmuriri si dovezi. A fost de multe ori si la Centrul Militar de la judet, iar scrisori a scris la si mai multe institutii. Recent, a primit un rãspuns de la Ministerul Apãrãrii. Numai cã în scrisoare se însiruie o serie de acte normative, de legi speciale, din lectura cãrora doamna Coca spune cã nu a înteles nimic. Acum e convinsã cã singura cale de a obtine rãspunsul dorit este o audientã la Ministrul Apãrãrii.
“As fi avut de câstigat mai mult dacã eram tãcutã si proastã”
“Eu nu am carte multã, dar cât am, e bunã. Stiu sã bat la o usã si sã vorbesc despre ce mã doare. Eu nu mã las pânã nu aflu de ce Coca al meu nu are trecutã la pensie si perioada în care a lucrat aici, la Unitatea de la Husi”, spune, hotãrâtã, doamna Coca. A fost croitoreasã si a muncit la cooperativã. Dar chiar dacã a fost o simplã muncitoare, mereu a fost asa bãtãioasã, dar asta, spune ea, nu i-a ajutat prea mult în viatã de zi cu zi. “Dacã esti un om cinstit si luptãtor, nimãnui nu-i place de tine. Mai ales celor care sunt sefi. În viata asta mi s-a întâmplat mereu sã vãd cã mai mult as fi avut de câstigat dacã eram tãcutã si proastã”, spune bunicuta, râzând. Acum e hotãrâtã sã ajungã la Ministrul Apãrãrii. E de admirat dorinta sa de a rãzbi si de a cãuta rãspuns la problema sa. Spune cã are o rudã la Bucuresti, care va cere o audientã si, dacã nu o primeste, se va duce sã stea la usa Ministerului. “Eu sunt o bãtrânã cu pãrul alb. Dacã mã vede Ministrul la usã trebuie sã mã întrebe ce caut acolo. Iar eu am sã îi spun tot”, spune bunica Dumitra Coca, cu atâta nãdejde si hotãrâre în glas, încât vorbele sale sunã ca un îndemn la luptã contra resemnãrilor pãguboase.
