PENAL…Cel care a ocupat functia de administrator al Bazarului Vaslui timp de mai multi ani, Vasile Poghirc, a fost trimis în judecatã de cãtre procurorii vasluieni. Acesta a fost acuzat de delapidare, fals intelectual si uz de fals, dupã ce a falsficat chitantele cu care încasa banii comerciantilor. Acesta trecea suma realã pe prima filã a chitantei si o sumã mai micã pe celelalte douã. Prejudiciul astfel creat s-a ridicat la 38.000 de lei, bani recuperati în totalitate în timpul cercetãrilor penale.
Dupã ce, timp de doi ani, a încasat bani mai multi de la comercianti si a virat în bugetul Primãriei Vaslui mai putini, administratorul Bazarului Vaslui a fost trimis în judecatã acuzat de delapidare, fals intelectual si uz de fals. Mai exact, în perioada 2012 – martie 2014, Vasile Poghirc a reusit sã falsifice chitante si sã-si bage în buzunar suma de 38.000 de lei. Acesta folosea un chitantier cu trei exemplare la fiecare chitantã. Încasa o anumitã sumã, care era trecutã pe fila 1, iar pe celelalte douã file completa o altã sumã pe care o preda în caseria Primãriei Vaslui. Lucrul acesta a fost descoperit în urma unui control efectuat de reprezentanti ai institutiei care, la rândul lor, au sesizat oamenii legii. “Politistii Serviciului de Investigare a Criminalitãtii Economice au întocmit dosar de cercetare penalã, în urma unei sesizãri primite din partea Primãriei Vaslui. În cauzã, au fost efectuate cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de delapidare, fals si uz de fals. Prejudiciul, evaluat la 38.000 de lei, a fost recuperat în totalitate, pe timpul urmãrii penale”, a declarat comisarul Mihela Straub, purtãtor de cuvânt al IPJ Vaslui. La finalul cercetãrilor efectuate, administratorul Bazarului Vaslui a fost schimbat din functie si a fost trimis si în judecatã. Acesta va avea de dat socotealã magistratilor Judecãtoriei Vaslui. Cu toate acestea, Vasile Poghirc a reusit sã se pensioneze la scurt timp de la comiterea faptelor. A stat internat la Socola mai bine de trei luni de zile si apoi a îngrosat rândul pensionarilor pe caz de boalã. “Stiu cã acum este la pensie. Din punct de vedere adminstrativ, noi am fãcut ceea ce trebuia, în sensul cã am recuperat prejudiciul. Mai departe legea îsi va spune cuvântul”, a declarat primarul Vasile Pavãl.