BNR contestă legea dării în plată, aflate la președintele Iohannis pentru promulgare. Românii au aproape jumătate de milion de împrumuturi garantate cu un bun imobiliar, iar 74.000 dintre aceste contracte înregistrează restanțe.
Peste 908.000 de români au credite la bănci, potrivit datelor din Centrala Riscurilor Bancare, furnizate de BNR, în cadrul unei conferințe privind legea dării în plată. Aici sunt înregistrate doar împrumuturile de peste 20.000 de lei.
Dintre aceștia, 459.347 au 491.600 de credite cu garanții imobiliare, clasificate ca credite ipotecare, alte credite pentru investiții imobiliare și credite garantate cu garanții imobiliare.
Diferitele clasificări apar din felul în care băncile au numit contractele de credit în perioada 2007-2008. Spre exemplu, unele bănci, pentru a evita aplicarea legii creditului ipotecar, au utilizat denumirea de credite pentru investiție imobiliară, deși scopul creditului era, poate, achiziția unei locuințe.
68.723 dintre debitorii cu garanții imobiliare au restanțe, iar numărul total al restanțelor, pentru că debitorii pot avea mai multe credite, deci și mai multe restanțe, e de 74.127. Dintre acestea, 14.571 au restanțe mai mari de 30 de zile, iar pentru 21.110 de împrumuturi debitorii nu au mai plătit ratele de peste 91 de zile.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cifrele-care-sperie-banca-na-ionala-ca-i-romani-au-credite-ipotecare-cu-restan-e_1848062.html#ixzz3u1U7oqSV
Follow us: @realitatea on Twitter