POMANÃ.. Zeci de pensionari necãjiti din Husi au fãcut coadã, ca pe vremea lui Ceausescu, pentru a primi un mic ajutor alimentar, de la Asociatia localã a Pensionarilor. Cei mai multi dintre ei au pensii de câteva sute de lei, bani care nu le ajung nici de hrana zilnicã.
Pachetul pentru care pensionarii s-au bulucit la usa Asociatiei, încã de la primele ore ale diminetii, constã în trei kilograme de fãinã de porumb si trei kilograme de fãinã de grâu. Omul de afaceri husean Emil Enache, patronul societãtii Enache Morãrit, a fost cel care, ca în fiecare an, a donat pensionarilor din Husi 10 tone de fãinã, cinci de grâu si cinci de porumb. Ieri dimineatã, stiind cã se va începe împãrtirea alimentelor, husenii s-au asezat la rând, în ciuda frigului. “Trei kilograme de fãinã de grâu si trei de porumb va primi fiecare pensionar. Oamenii sunt multumiti chiar si cu atât. Au pensii de 400 – 500 de lei, iar mâncarea e foarte scumpã. De unde sã achiti curentul electric, alte nevoi ale fiecãrei case, dacã tu nu ai decât 500 de lei pe lunã, din care trebuie sã si mãnânci. La nivelul municipiului Husi sunt în Asociatia Pensionarilor 1600 de persoane si cam trei sferturi au pensii foarte mici. Îi multumim din suflet domnului Emil Enache, care este alãturi de noi în fiecare an. De asemenea, vreau sã multumim si domnului Ioan Nechifor, tot husean si dânsul, care ne-a promis cã si cu prilejul acestui Crãciun, ne va da 150 de cozonaci pentru pensionarii cei mai necãjiti”, a spus Dumitru Nituc, presedintele Asociatiei.
“Multã lume duce foame”
În fata usii Asociatiei, o bãtrânã de 78 ani stã cu sacosa în mâini, tremurând de frig si asteaptã. A lucrat la fosta fabricã de tricotaje “Moldotex”, o fostã mândrie a industriei locale. A iesit la pensie, dupã 35 de ani de muncã, doar cu 630 lei. Are acasã un sot bolnav, iar cei doi copii, pãrinti la rândul lor, nu au cu ce sã o ajute. Medicamentele, spune bãtrâna, sunt peste 350 de lei, lunar, iar întretinerea apartamentului în care locuieste o costã alte 200 de lei. “Cu ce sã trãim? Dacã am auzit ieri cã azi se dau ajutoare de la Asociatie, am venit de la ora 5,00, ca sã prind rând. Fac turte si mãmãligã si ne descurcãm. Mai fac tãietei, mai fac rântas, bine cã este cu ce. Cam douã luni ne ajunge nouã fãina asta, dacã nu dãm din ea si la copii. Pensionarii o duc greu. Orice s-ar spune, multã lume duce foame”, a spus huseanca Maria Samson, 78 de ani.