Pensiile se vor indexa anul viitor cu 5%, în loc de 4,31%, cât reieşea din calculele anterioare, astfel că punctul de pensie va urca la 871,7 lei, de la 830,2 lei în acest an, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate miercuri de Guvern.
Creşterea punctului de pensie a fost aprobată prin Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare.
„În ordonanţă se prevede cadrul legal prin care se poate face majorarea punctului de pensie cu 5%, prin modificările legii privind sistemul unitar de pensii publice din 263/2010. Creşterea trebuia să fie de 4,31%, conform calculelor, dar în final s-a stabilit la 5%”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Ordonanţa arată că, prin derogare de la prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, în 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5%, la 871,7 lei, precizează Mediafax.
Pentru acest an, valoarea punctului de pensie a fost de 830,2 lei, iar anul trecut s-a situat la 790,7 lei.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/veste-buna-pentru-pensionari-guvernul-a-aprobat-majorarea-punctului-de-pensie-cu-5prc_1846974.html#ixzz3tv89pcSz
Follow us: @realitatea on Twitter