NEREGULI…Inspectorii care amenintau cu închiderea Spitalului municipal Husi nu sunt nici ei tocmai în regulã. Ceea ce amendau la diferite locatii din judet, improvizatiile la sistemele de iluminat, pot fi regãsite chiar în sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã, situat la etajul III al clãdirii Palatului Administrativ. Chiar si asa, reprezentantii institutiei se apãrã si spun cã ei sunt doar chiriasi si clãdirea nu face obiectul unei autorizãri deoarece este construitã înainte de 1992. Cu toate acestea, atunci când a fost vorba de spitalul din Husi, aceastã regulã nu a mai fost aplicatã. Clãdirea respectivã a fost începutã în 1989 si finalizatã dupã Revolutie. În prezent, riscã sã fie închisã deoarece holul nu are 2,9 metri lãtime.
Pompierii vasluieni controleazã, dau amenzi si chiar pot închide acele locatii din judet care nu corespund din punct de vedere ISU sau care nu sunt autorizate sau nu au avize de securiate la incendiu. Aceste aspecte trebuiesc apreciate mai ales cã tin de siguanta cetãtenilor, de a celor care calcã pragul unor cluburi, baruri, discoteci, etc. si unde viata le poate fi pusã în pericol. În schimb, ceea ce nu spun inspectorii ISU este faptul cã nici sediul lor, situat în Palatul Administrativ, la etajul al III-lea, nu este în regulã, tocmai din acest punct de vedere. Vizibile sunt improvizatiile la sistemele de iluminat si cablurile electrice care atârnã pe pereti. În schimb, inspectorii ISU au amendat mai multe locatii din judetul Vaslui. tocmai pentru cã instalatiile electrice din dotare erau exploatate cu improvizatii si fãrã protectie corespunzãtoare. Întrebati de aceste aspecte, reprezentantii Inspectoratului au comunicat urmãtoarele: “Constructia cu denumirea de Palatul Administrativ, din strada Stefan cel Mare, nr. 79, în care Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã Vaslui beneficiazã de un spatiu pus la dispozitie pentru birouri, la etajul trei al clãdirii, nu face obiectul avizãrii/autorizãrii de securitate la incendiu deoarece este construitã înainte de 1992”.
Spitalul din Husi, la un pas sã fie închis
Dacã în cazul sediului ISU din Palatul Administrativ se are în vedere faptul cã acea clãdire este construitã înainte de 1992, nu acelasi lucru se are în vedere si în cazul Spitalului municipal Husi, clãdire începutã în 1989 si care acum riscã sã fie închisã. În fond, ceea ce se imputã în principal noii clãdiri a spitalului municipal “Dimitrie Castroian” Husi este faptul cã lãtimea unui coridor nu este de cel putin 2 metri si 90 de centimentri, atât cât cer normele actuale. Acest lucru, în opinia specialistilor, reprezintã un factor de risc în caz de incediu, avându-se în vedere solutiile de evacuare a oamenilor din incinta clãdirii. Este cumva greu de înteles, spun reprezentantii spitalului, cum de nu se ia în consideratie faptul cã aceastã clãdire, una din cele mai noi, mai frumoase si mai dotate unitãti spitalicesti din întreaga zonã a Moldovei, a fost începutã din 1989, pe vremea în care normele privind prevenirea incediilor erau cu totul altele. Transant, primarul Ioan Ciupilan a declarat cã e de-a dreptul absurd sã se apuce acum de demolat peretii de rezistentã ai spitalului, doar pentru cã holul, oricum spatios, nu are exact 2,90 m. “Este imposibilã lãrgirea acestor holuri. Cãci, imaginati-vã cã este câte un perete de rezistentã în ambele pãrti, care a fost cãmãsuit, pentru a-i asigura rezistenta. Acum eu ce sã fac? Ori îi dau cãmãsuiala jos si nu mai are rezistentã, ori dãm jos un perete de rezistentã, de la fundatie pânã sus, ceea ce înseamnã cã dãrâmãm spitalul. Tinând cont si de Ordonanta care tocmai ce a fost datã (OUG 52/2015 – n.r.), s-ar putea sã ajungem sã si închidem acest spital, pânã când vom putea gãsi o rezolvare”, a spus primarul Ioan Ciupilan. Perspectiva ar fi de-a dreptul catastrofalã pentru viata a peste 50.000 de persoane, din oras si din zonele arondate, cãrora le este asiguratã asistenta medicalã la spitalul municipal Husi.