Crin Antonescu a fost audiat la Parchetul General în urma unei plângeri făcute de Fundaţia Mişcarea Ppopulară în 2014. În această plângere se constata infracţiunea de abuz în serviciu a premierului Victor Ponta, dar şi a lui Crin Antonescu în timpul referendumului de suspendare a fostului preşedinte, Traian Băsescu. Potrivit fostului lider PNL, dosarul a fost clasat pentru că „fapta de care era acuzat nu există”.
„Nici nu știam de plângere. Au venit acasă și mi-au lăsat niște acte și eu cum nu eram am venit să văd despre ce e vorba. Dosarul a fost clasat pentru că fapta de care ne acuzau nu există”, a spus fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, pentru stiripesurse.ro
Întrebat ce a aflat despre dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, Crin Antonescu a spus căplângerea a fost făcută atât pe numele lui cât şi pe al lui Victor Ponta şi Dan Voiculescu.
„A fost vorba de o plângere penală depusă de Fundația Mișcarea Populară pe numele meu, a lui Ponta și Voiculescu pentru nu știu ce ordonanță de guvern dată înainte de referendumul din 2012”, a mai spus senatorul.
Fundaţia Mişcarea Populară a depus în iulie 2014 o sesizare la Parchetul ICCJ în care cere constatarea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către premierul Ponta şi persoanele care ocupau funcţii de demnitate publică în vara anului 2012, în timpul referendumului de demitere a preşedintelui.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-audiat-la-parchetul-general_261598.html