Flãmânzi si goi, în asteptarea lui Mos Nicolae!

SÃRÃCIE… Tristi, desculti si flãmânzi, asa îl asteaptã doi frati din Pribesti, pe Mos Nicolae. Mãdãlin are doar doi ani, iar surioara sa Cosmina, sapte ani, cei doi spun cã nu se vor supãra dacã mosul nu va veni. Sunt copii învãtati cu lipsurile. Trãiesc împreunã cu mama lor într-o cãmãrutã de câtiva metri pãtrati. Acolo mãnâncã, acolo fac baie si tot acolo dorm. Nu au curent electric, nu au frigider, nu au televizor si, de multe ori, nu au nici ce mânca. Trãiesc cu aproape 500 lei toatã luna. De câteva luni, alãturi de ei, mai trãieste o verisoarã de 11 ani, alungatã de acasã de pãrinti. “Tatãl ei a murit, iar mama ei trãieste cu al doilea bãrbat. El bea. Are doi copii dati la stat. A zis cã atunci când vor veni copiii lui de la stat, atunci sã vinã si ea acasã. Dar nici ea nu vrea sã se mai ducã acasã, cã o trimit tot timpul pe drumuri… “, povesteste Laura. Femeia e tânãrã. Nu are decât 26 ani, dar pânã acum, a dat nastere la trei copii. Unul dintre ei locuieste la tatã, într-o comunã vecinã. Acum e însãrcinatã cu al patrulea copil. “Cel cu care am rãmas acum însãrcinatã e în Germania, vine la sfârsitul lunii. A zis cã ne luãm (n.r. cãsãtorim)”, spune seninã tânãra. Vecinii sunt însã, de altã pãrere. Spun despre aceasta cã e fudulã, cã nu se gospodãreste cum trebuie si cã are noroc de oamenii cu suflet mare, care o mai ajutã din când în când. De asemenea, acestia mai spun cã prin casa femeii se perindã tot felul de bãrbati: “ogradã destrãbãlatã. Vine ba unu’, ba altu’… De unde picã! Tineretea…”. Povestea fetei nu e întâmplãtoare. Vecinii spun cã nici mama sa nu e prea departe: “a fãcut patru copii cu bãrba-su’ si doi cu vãru-su’. E din sãmântã. Si bunicã-sa, tot asa. Stiti vorba aceea, aschia nu sare departe de trunchi…”.

Cum intri în satul Pribesti si mergi pe primul drum, la dreapta, zãresti, de-o parte si de-a alta, case. Într-una din ele, stã Laura. Laura Ciobanu, fostã Munteanu. Când am ajuns noi, stãtea la gard. Doar capul i se vedea. Ne pivea seninã, curioasã si parcã dornicã de a socializa. “Primiti cu colindul?”. Zâmbeste si lasã privirea în jos. Ne primeste, apoi, în curtea si în casa ei. O casã micã, din lut, cu douã camere. Doar una dintre ele e mobilatã. Douã paturi, douã sifoniere, o masã si câteva scãunele e toatã mobila lor. Se încãlzesc la o sobã din lut si fac mâncare pe plitã. Singura sursã de luminã e candela. Nu au curent electric, nu au, prin urmare, niciun aparat electronic. “Eram prin clasa a IV-a când ne-a tãiat lumina, iar, de atunci, n-am mai avut curent electric. Folosim candela cu ulei. Ne descurcãm bine. Asa ne-am învãtat”, spune seninã tânãra. Cealaltã camerã e în renovare. Are peretii cimentuiti, dar, e neterminatã. “L-am plãtit pe om si nu mai vine sã termine treaba. Mãmica, când vine sãptãmâna viitoare (n.r. e plecatã la muncã, în Italia), a zis cã vrea sã stea aici. Trebuie sã cumpãrãm si sobã, sper ca pânã de sãrbãtori”, povesteste femeia. Iesim din camerã si ajungem, din nou, în hol, la capãtul cãruia vedem ceea ce tânãra numeste bucãtãria, formatã doar dintr-un mic dulap. Rezemat de perete, stã asezat scheletul unui pat. “Mãmica l-a trimis din Italia. Jos, acolo (n.r. lângã dulapul de bucãtãrie), sunt si picioarele patului”, spune Laura.

500 lei, tot venitul familiei

“Ne descurcãm, ne mai ajutã mãmica”, mai adaugã aceasta. 500 de lei e tot venitul familiei. Ajutor social si alocatia copiilor. Dacã tânãra spune cã se descurcã financiar, vecinii spun, însã altceva. Cã nu se gospodãreste cum trebuie si are noroc de oamenii cu suflet mare, care o mai ajutã. “Nu prea se gospodãreste. Ar putea sã mai punã acolo vreo douã cartoafe, ca sã aibã cu ce face oleacã de mâncãricã. Dar ea e fudulã, fumeazã, dacã o cheamã careva sã îi dea ceva, nu se duce. O trimite pe fetisoara aia, ba sã punã telefonul în prizã, ba dupã oleacã de gâu… Ce are nevoie. Deunãzi am întrebat-o pe fetisoarã aceea: <<mãi fetitã, aveti acolo cu ce face olecuticã de mãligutã?>>. A zis cã <<nu>>. Apoi i-am dat si grâu si un leu sã se ducã sã ia drojdie, ca sã facã vreo douã turte. A venit o datã si i-am dat 15 lei. A zis cã, la sfârsitul lunii, mi-i aduce înapoi. Nu i-a adus, dar nici nu a mai venit. Apoi, a venit sã-i dau un topor. “Are mãmica un singur butuc si a zis cã-l taie sã-l punã pe foc”. A zis cã mi-l aduce înapoi. A doua zi, m-am dus si l-am luat. Ogradã destrãbãlatã, vine si Stan si Bran, când vrea (n.r. expresie – cine vrea). Am zis cã poate mi l-o fura cineva. Lumea nu prea vrea sã-si facã aliantã”, povesteste o bãtrânã despre tânãra mamã.

Alexandra, alungatã de acasã de tatãl vitreg

Desi se descurcã greu financiar, Laura are în grijã trei copii, doi dintre ei sunt ai ei, iar cel de-al treilea e o nepoatã pe care a primit-o pentru cã fusese alungatã de acasã de tatãl vitreg. “Tatãl ei (n.r. biologic), e mort, iar mama ei trãieste cu al doilea bãrbat. El bea. Are doi copii dati la stat. A zis cã atunci când vor veni copiii lui de la stat, atunci sã vinã si ea acasã. Dar eu nu o mai pot tine, cã vine mãmica sãptãmâna viitoare acasã. A vrut mamã-sa sã o ia acasã, dar nici ea nu vrea sã se mai ducã, cã o trimt pe drumuri… Eu am sunat si azi la primãrie sã vinã sã o ia, dar mi-au zis cã vor trimite sesizarea la Ciortesti, cã ea de cei de acolo apartine…” povesteste Laura.

Trei copii, fãcuti cu tati diferiti. Al patrulea copil e “pe drum”

De tatii copiiilor ei, nu vorbeste. Tace mâlc si lasã privirea în jos. Vecinii spun cã i-a fãcut cu bãrbati diferiti. “A avut un bãrbat de la Tomesti. Cuminte, lãsase si tigãrile, se ducea la muncã cu ziua. Nu i-a plãcut. L-a alungat de aici. A fãcut dupã aceea un copil cu unu’ de prin Coropceni. L-a lãsat pe acolo…”, povestesc vecinii. Acum e însãrcinatã în luna a saptea. “Cine stie cu care o mai fi rãmas, nu stiu… Cã vine ba unu’, ba altu’… De unde picã! Tineretea… Ce poti sã-i faci?! Fereascã Dumnezeu de mintea aceea. Sã nu te poti conduce singur… “, mai spun vecinii. Acestia povestesc cã prin casa femeii se perindã tot felul de bãrbati. Tânãra neagã, însã, si sperã ca bãrbatul care a lãsat-o însãrcinatã sã ia de nevastã. “Cel cu care am rãmas acum e în Germania, vine la sfârsitul lunii. A zis cã ne luãm (n.r. cãsãtorim)”, spune tânãra, tot cu privirea în jos. Ceva, parcã, în sufletul ei, îi spune cã nici acesta nu-si va asuma responsabilitatea de tatã.

“Aschia nu sare departe de trunchi”

Cea care o mai ajutã financiar din când în când, e mama fetei, plecatã la muncã, în Italia, de 10 ani. Nici despre aceasta, vecinii au au cuvinte de laudã. “Fata seamãnã cu mã-sa. Aia are patru copii cu bãrba-su’ si doi cu vãru-su’. E din sãmântã. Si bunicã-sa, tot asa. Stiti vorba aceea, aschia nu sare departe de trunchi…”, povestesc vecinii fetei.