Dosarul fostului preşedinte Traian Băsescu privind „demisia în 5 minute” va fi redeschis, a decis, vineri, Judecătoria Sectorului 5. Dosarul are legătură cu o declarație pe care acesta a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcție. Decizia magistraţilor este definitivă.
Judecătoria sectorului 5 a admis, vineri, cererea depusă de Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu în legătură cu o declarație pe care acesta a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcție.
„Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 335 C. proc. pen., constată legalitatea și temeinicia ordonanței din data de 11.05.2015 emisă în dosarul nr. 1305/P/2007 al acestui Parchet și confirmă redeschiderea urmăririi penale în cauză, cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către Șerb Ioan împotriva intimatului Băsescu Traian. Definitivă”, se arată în decizia instanței.
Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb.
Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute, relatează agerpres.ro.
„În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional”, spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă.
Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.
Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/unul-dintre-dosarele-lui-traian-basescu-redeschis_1843470.html#ixzz3tMUoSkTL
Follow us: @realitatea on Twitter