spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

“Educat si implicat în comunitatea mea”

- Advertisement -

ÎNCHIDERE PROIECT Asociatia “Bunã Ziua, Copii din România” din Bârlad a organizat, ieri, conferinta de închidere a Proiectului “Educat si implicat în comunitatea mea”, implementat în perioada august – noiembrie. Au participat elevii cãrora li s-a adresat proiectul, pãrinti, voluntari de la Liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad, precum si reprezentanti ai mass-media locale.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a îmbunãtãti calitatea vietii pentru 40 de copii cu vârste cuprinse între 9 si 13 ani, proveniti din familii aflate în situatii de risc, din localitatea Bârlad si din zonele limitrofe, prin crearea unui climat stimulativ de dezvoltare a personalitãtii si dobândirea de abilitãti de viatã. Proiectul a vizat, de asemenea, implicarea unui numãr de 20 de voluntari în organizarea de activitãti pentru copiii beneficiari ai proiectului. Proiectul a fost finantat de Consiliul Judetean Vaslui, prin Programul de finantare nerambursabilã a activitãtilor non – profit de interes general pe anul 2015 si Asociatia “Bunã Ziua, Kinderen in Roemenie” din Olanda si s-a desfãsurat în parteneriat cu ACMA Betania, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Bârlad si Complexul de Servicii Comunitare nr. 2 din Bârlad. Principalele activitãti ale proiectului au fost: “Scoala de varã”, care a inclus excursii si activitãti educative non-formale organizate de voluntari si desfãsurate în aer liber, “Cafeneaua de idei si fapte bune”, “Raftul cu experiente”, “Scoala de week-end”, workshop-uri de dezvoltare personalã si training pentru voluntari, alãturi de activitãti de ajutor material: eu si ghiozdanul meu, kit de sãnãtate si igienã personalã. În etapa finalã a proiectului a fost organizatã o campanie împotriva violentei, în cadrul cãreia copiii si tinerii implicati în proiect au explicat elevilor din scolile bârlãdene importanta constientizãrii si prevenirii fenomenului de bullying, importanta cetãteniei active si a respectãrii drepturilor omului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.