spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Cei sapte violatori din Vãleni au ajuns pe mâna Cordunenilor

- Advertisement -

TRANSFER…Penitenciarul de Maximã Sigurantã Iasi va fi casa celor sapte violatori din Vãleni, pentru urmãtorii ani. Aceasta a fost decizia Agentiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) în cazul tinerilor din Vãleni care au violat o elevã pânã la lesin. Asadar, Silviu Burada si ceilalti sase prieteni de fapte au pãrãsit închisoarea de lux de la Vaslui si au dat piept cu infractorii închisi la Iasi, acolo unde erau de altfel asteptati si unde li s-a promis o primire pe cinste “pânã le sare smecheria din cap”. Violatorii nu se vor întâlni însã cu cei mai periculosi detinuti, care au de ispãsit peste zece ani de închisoare, acestia fiind izolati de restul puscãriasilor.

Penitenciarul de Maximã Sigurantã Iasi, recunoscut ca unul dintre cele mai dure penitenciare din tarã, va fi casã pentru cei sapte violatori din Vãleni, pentru urmãtorii ani. Astfel, ieri dimineatã, duba închisorii vasluiene a plecat cu “pretiosul” colet spre noua locatie a celor sapte violatori din Vãleni. Din câte se pare, aici vor avea de stat o bunã perioadã de timp. Chiar dacã, din pedepsele la care au fost condamnati, li se scad perioada care au petrecut-o în arest preventiv ( 10 luni – n.r.), violatorii vor avea de stat o bunã perioadã de timp în regim de detentie închis, pânã când vor putea cere detentie în regim semideschis. Mai mult, conform regulamentelor interne, grupul violatorilor va fi sigur despãrtit, mai ales cã cei sub 22 de ani, considerati tineri, trebuie sã stea separat de ceilalti detinuti. În aceastã categorie se încadreazã Alin Rotaru, care are putin peste 18 ani si cel considerat “creierul actiunii”, Silviu Burada – 21 de ani. De asemenea, nu vor mai beneficia de acea perioadã de izolator – de a se obisnui cu sistemul de detentie, ci vor fi repartizati direct în camerele penitenciarului. Ceilalti pot rãmâne împreunã sau pot fi separati, dar aceasta va fi decizia comandantului Penitenciarului Iasi. Curtea de Apel Iasi s-a arãtat neiertãtoare fatã de cei sapte violatori. Astfel, cel considerat “capul rãutãtilor”, Silviu Burada, a primit 10 ani de închisoare cu executare. Initial, acesta a fost trimis dupã gratii pentru 8 ani si 4 luni. De asemenea, acestuia i-a fost interzis dreptul de a comunica cu victima sau cu pãrintii acesteia si sã se apropie de locuinta acestora pentru o perioadã de doi ani dupã executarea pedepsei. Complicele lui, cel cu care era în masinã atunci când fata a fost luatã de pe stradã cu masina, Paul Andrei Burlacu a primit 8 ani si 8 luni de închisoare cu executare dupã ce, Judecãtoria Vaslui îl condamnase, în august, la 7 ani de închisoare. De asemenea, pedeapsa complementarã a fost dictatã si pentru acest inculpat. Petricã Bolboceanu, al treilea dintre violatorii din Vãleni, a fost trimis dupã gratii pentru urmãtorii 8 ani si 6 luni. Silviu Avãdanei, condamnat, în august, de cãtre magistratii vasluieni, la 7 ani de închisoare, a primit, de la Curtea de Apel Iasi, 8 ani de închisoare. Alin Dumitru Rotaru a fost condamnat la 6 ani si patru luni de închisoare, dupã ce, initial, acesta primise 5 ani si 8 luni, iar Ioan Surleac a primit 6 ani de închisoare, cu douã luni mai mult fatã de pedeapsa initialã.

Amenintãrile detinutilor la adresa violatorilor din Vãleni

MESAJE…Unul dintre cei mai temuti interlopi din România, Adrian Corduneanu, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj la adresa celor sapte violatori din Vãleni: “Bãi animalelor, dacã vã prind, vã scot smecheria din cap. Vai de mama voastrã! Vã credeti smecheri, bãi amãrâtilor? Stiti care e norocul vostru? Am prieteni la majoritatea penitenciarelor, abia astept sã intrati. O sã vã cãpãceascã câte sapte odatã, bãi lichelelor”, a scris Adrian Corduneanu. Dupã transferul la Penitenciarul de Maximã Sigurantã Iasi, Corduneanu rãmâne unul care ar putea sã-si punã în aplicare amenintãrile care le-a fãcut la adresa celor sapte violatori din Vãleni. De o primire cu strigãturi si fluierãturi au avut parte violatorii din Vãleni si atunci când au fost dusi în Penitenciarul Vaslui. Numai cã aici au beneficiat de camere separate de ceilalti detinuti. Un alt temut infractor, de loc din Botosani, închis acum într-o închisoare din Spania, a transmis un mesaj celor sapte: “Bãi idiotilor? Cum ati putut sã faceti asta unei fete singure? Sapte animale fãrã suflet sunteti bã! Dacã vã prind, vã dau eu numai surprize surprize! Sã vã mai zic ceva! Ati spus cã asa meritã? O sã plângeti pe la toate usile si nimeni nu o sã vã scape din mâna mea. Am prieteni peste tot gata sã vã gãseascã. Noroc cã aveti militia aproape cã altfel dãdeam ochii fatã în fatã”, le-a transmis acesta. Rãmâne de vãzut ce se va întâmpla cu gasca violatorilor din Vãleni, ajunsi acum în spatele gratiilor, unde au de executat pedepse cuprinse între sase si zece ani de închisoare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.