spot_img
18.7 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

13 noiembrie, Ziua Limbii Maghiare. Iohannis a promulgat legea

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare. Potrivit legii, Ziua Limbii Maghiare este marcată la 13 noiembrie. La această dată vor fi prezentate valorile minorității maghiare, tradițiile și obiceiurile ungurești.

Cu această ocazie vor fi organizate manifestări culturale, prezentări de carte, precum și omagieri ale unor personalități ale comunității maghiare, spectacole cultural-artistice, oferind astfel într-un mod instituționalizat posibilitatea ca reprezentanții altor etnii să aibă acces la universul cultural maghiar„, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Tot miercuri, șeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, a Legii privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit și a Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/13-noiembrie-ziua-limbii-maghiare-iohannis-a-promulgat-legea_1828316.html#ixzz3rCJJqTed
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.