Într-o vineri, am reuşit să-l găsesc pe Alah. M-am descălţat de ghete, mi-am pus un voal crem peste cap, care să-mi ascundă orice fir de păr, şi am călcat în singura moschee din Iaşi. Pentru o oră, am simţit că m-am teleportat din oraşul meu undeva prin Arabia ori chiar în mijlocul Istanbulului. Un demers strict profesional s-a transformat într-o călătorie misterioasă, care m-a prins în mrejele ei.
Moscheea de pe strada Morilor este de fapt un Centru Cultural Islamic care are încorporată la parter şi camera de rugăciune, cu altarul poziţionat spre Mecca. Aproape toate moscheele din ţară sunt de fapt centre culturale, singurele moschei de sine stătătoare fiind la Bucureşti, Constanţa şi Rediu (Neamţ), unde o familie de români s-a convertit şi a construit un loc de întâlnire cu Dumnezeu.
La slujba de vineri, la care am fost martor tăcut, au venit peste 200 de bărbaţi şi vreo 25 de femei, din care cinci erau românce, convertite la islam. Şi nu, nu sunt căsătorite cu musulmani, ci s-au convertit la islam singure, ajungând la concluzia că acesta este drumul cel drept pentru ele. „Cred că sunt în jur de 15 românce convertite care vin la slujbe. Mai sunt, dar nu îndrăznesc să vină. Nici eu n-am îndrăznit până recent. M-am convertit acum trei ani”, spune o tânără studentă, aşezată turceşte lângă perete.
La moscheea din Iaşi, femeile se roagă separat de bărbaţi. Aceştia din urmă se roagă în camera de la parter, unde este practic moscheea şi unde predică preotul. Femeile au intrarea pe nişte scări exterioare, la etajul doi. Acolo au camera lor de răgăciuni, de unde aud slujba prin boxele de pe pervazul geamului. Pe trei pereţi, din cei patru, sunt ferestre. În total 15. Cu draperii elegante, frumos prinse la mijloc, de culoare ruginie, la fel ca mocheta de pe jos. În toată încăperea sunt aşezate maximum 20 de scaune în colţul din drepta şi două biblioteci cu cărţi. Pe rafturi am găsit Coranul scris în toate limbile pământului. Restul încăperii e goală, fără tablouri, fără obiecte. Doar lumină. Într-unul din colţurile camerei se află un fel de altar cu un singur bec şi un covoraş în faţa lui.
