Criminal sau nu?!
PESTE ANI… Huseanul care a fãcut 12 ani de închisoare pe vremea lui Ceausescu, pentru moartea sotiei sale, mamã a patru copii, vrea sã dea statul român în judecatã, dupã ce primul pas, spune el, pentru demonstrarea faptului cã a fost nevinovat, a fost fãcut. Un test poligraf efectuat de profesionistii cu care coopereazã si politistii în anchetele oficiale, a arãtat cã omul nu minte, când sustine cã nu si-a omorât sotia. Chiar dacã rezultatele testului poligraf nu sunt considerate probe în instantã, huseanul Vasile Botezatu, 75 de ani, ar vrea sã dea statul în judecatã. “Pe vremea lui Ceausescu, anchetele se fãceau dupã ureche! M-au condamnat pe baza declaratiilor a doi vecini, care au spus cã ne certam”, sustine Vasile Botezatu.
Un husean vrea sã dea în judecatã statul român, pentru faptul cã, în urmã cu 39 de ani, a fost condamnat la 18 ani de închisoare, pentru un omor pe care a sustinut mereu cã nu l-a comis. A fãcut efectiv 12 ani de temnitã, iesind în 1988 de dupã gratii. Familia, îndeosebi cei patru copii, dati la orfelinat, a fost risipitã, iar stigmatul de criminal a fãcut ca el sã fie urât de toatã lumea, inclusiv de proprii copii. În aceastã toamnã, Vasile Botezatu, 75 de ani, a început tot felul de cãutãri pe cont propriu a fiului cel mic, Florin, de la care sperã la o atitudine mai binevoitoare. Demersurile sale l-au dus la o televiziune nationalã, unde, producãtorii au vrut sã îi verifice creidibilitatea, înainte de a-l ajuta sã îsi gãseascã fiul. “Noi am vrut sã vedem dacã povestea sa este adevãratã. Lucrãm cu acelasi poligraf cu care lucreazã Politia capitalei, verificat în sute si poate mii de cazuri anchetate de aceasta. Am rãmas si noi uimiti de rezultat: a spus adevãrul la toate întrebãrile, inclusiv la cele care priveau moartea sotiei. Noi nu ne îndoim de testul poligraf, întrucât îi cunoastem pe specialisti si sunt cei cu care lucreazã si Politia”, au spus producãtorii emisiunii TV la care bãtrânul a participat. Vasile Botezatu a primit un document oficial din partea cabinetului unde a efectuat testul, în baza cãruia ar vrea sã porneascã un demers legal. “As vrea sã dau statul în judecatã. Dar am o pensie micã de nici 500 de lei. Cu sigurantã, as câstiga. Spun adevãrul, nu am omorât-o eu pe sotia mea”, sustine acesta.
“Nu este niciun secret faptul cã înainte de 1989, cu doi, trei martori pusi de Militie se rezolvau toate cazurile”
Bãtrânul povesteste cã, în acea fatidicã searã de 29 februarie 1976, s-ar fi certat, într-adevãr, cu nevasta, înspre care a aruncat cu un cutitas folosit la tâmplãrie. Obiectul însã nu a rãnit-o, spune el, ci ea, speriindu-se, a fugit din casã si a vrut sã sarã gardul. I s-a agãtat rochia într-o scândurã, când a vrut sã sarã si astfel, s-ar fi lovit grav la cap de marginea stâlpului de telegraf, din beton. Versiunea spusã de Botezatu nu este aceeasi cu cea a copiilor, care nu l-au iertat pentru moartea mamei lor si nu mai vor sã îl vadã. “Mama a murit, asta conteazã. Ce mai stãm sã spunem cine a fost vinovatul? El ne-a bãtut pe toti. Am trãit greu din cauza lui, cã nu s-a gândit la noi, cum am stat în orfelinat la Bârlad. Cât de greu a fost!”, spune, printre lacrimi amare, Mariana, fiica acestuia. Adevãrul, în schimb, este întotdeauna unul singur, iar Vasile Botezatu sustine cã pe vremea lui Ceausescu, anchetele aproape cã nu existau. “Bãnuiau cã tu esti vinovat, te luau, te bãgau la ocnã si gata! Ce anchetã, ce probe, ce proces?! Nimic! Eu recunosc faptul cã ne certam de la neajunsuri, cã am mai si bãtut-o, dar de omorât nu am omorât-o eu”, sustine cel care a fost condamnat pentru omor. Avocatii privesc acest caz ca pe o provocare profesionalã. “Este unul dintre acele cazuri de rãsunet, dacã s-ar adeveri ceea ce spune persoana care a fost condamnatã. Poate fi o provocare profesionalã pentru orice avocat. Sigur, testul poligraf oferã o oarecare perspectivã asupra spetei si poate fi un punct de plecare, însã temeiul unui demers în instantã trebuie sã îl consituie o revedere în profunzime a elementelor din dosar, a tot ceea ce a însemnat acest caz. Si nu este niciun secret faptul cã înainte de 1989, cu doi, trei martori pusi de Militie se rezolvau toate cazurile, iar cineva, vinovat sau nevinovat, plãtea sigur. Nu cred cã exista pe atunci “AN”-uri. Mereu cineva era vinovat. Din pãcate, multi înfundau închisoarea fãrã pic de vinã. Repet, este o provocare revizuirea acestui caz, dar depinde de persoanã, dacã mai are destulã energie si vointã pentru a relua detaliile acestei tragedii, care, indiferent cum s-ar solutiona, timpul nu va mai putea fi întors pentru nimeni”, a spus avocatul solicitat de bãtrân în acest sens.
