Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, acuzat de luare de mită, spalare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional a părăsit arestul. „Vreau să îmi văd de sănătate”, a spus acesta presei.
„Am de gând să îmi văd de sănătate, iar de problemele juridice se vor ocupa avocaţii. Vom avea multe de spus. Nu am ce să comentez acum pentru că este doar miezul anchetei”, a spus acesta când a părăsit arestul preventiv, adăugând că vrea să le mulțumească celor care au fost alături de el și că nu i-a dezamăgit chiar dacă lucrurile stau așa cum stau, în momentul acesta.
Curtea de Apel București a decis astăzi să-l elibereze pe Sorin Oprescu din arest preventiv. Magistrați l-au plasat pe primarul suspendat al Capitalei în arest la domiciliu.
“Curtea de Apel București admite contestaţia formulată de inculpatul Oprescu Sorin Mircea împotriva Încheierii de şedinţă din 21.10.2015 dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală și înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Oprescu Sorin Mircea cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, care începe să curgă de la data punerii în libertate a acestuia”, se arată în comunicatul CAB cu privire la pronunțarea în cazul lui Sorin Oprescu.
Pe durata arestului la domiciliu, care se execută la locuința edilului din strada Popa, primarul suspendat are următoarele obligații: să nu părăsească imobilul unde locuiește fără permisiunea organului judiciar, să respecte restricțiile stabilite, să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii, precum și cu alte persoane care se stabilesc de organul judiciar și să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/sorin-oprescu-eliberat-din-arest-preventiv_1819776.html#ixzz3py8zpaIi
Follow us: @realitatea on Twitter