APRIGI..Alesii locali s-au luat la hartã, din pricina împãrtirii pe zone a municipiului Husi, acuzându-se unii pe altii cã ar fi trasat cele patru zone de referintã (A,B,C si D) în functie de adresele vilelor pe care le detin, nicidecum în functie de kilometru 0 al urbei! Primul care s-a sesizat a fost Nicusor Ciupilan, care a arãtat cu degetul înspre strada “Cãlãrasi” (unde domiciliazã primarul, viceprimarul si directorul economic al Primãriei), trecutã în zona C, reclamând faptul cã strada “Husi – Stãnilesti” (unde are si dânsul proprietãti) este plasatã în zona B, ceea ce presupune taxe si impozite mai mari! “Nu mai vorbiti fãrã rost, zonele orasului sunt stabilite de ani de zile, nu de când stãm noi pe strada Cãrãlasi”, a replicat viceprimarul Aurel Cãciulã. Primarul Ciupilan, desi nu a fost la sedintã, a tinut sã îi fie consemnatã o initiativã… cu subînteles: “Eu chiar le voi propune consilierilor ca doar casele noastre – a mea, a lui Cãciulã, a lui Nicu Ciupilan, dar si a lui Liviu Iacob, sã fie trecute în zona A, iar restul în zona D, ca sã nu mai fie supãrare la nimeni. Vreau sã vãd dacã sunt de acord”, a spus Ciupilan.
Desi ordinea de zi nu a fost prea încãrcatã, iar proiectele puse în discutie nu pãreau a fi de naturã sã îi anime pe alesi, acestia nu s-au lãsat pânã nu s-au certat si cu prilejul sedintei ordinare din luna octombrie. Primele discutii s-au iscat în momentul în care s-a pus problema suplimentãrii ordinii de zi. Mai vorbãret ca niciodatã, Nicu Ciupilan a intervenit: “Eu nu înteleg care este urgenta? Am înteles, proiectul în care se vorbeste despre salariile unor cadre didactice, da, sã îl discutãm, dar celelalte douã, sã fie amânate”, a spus consilierul. L-a sustinut si Liviu Iacob, care a identificat repede si câteva neajunsuri în ceea ce priveste convocãrile la sedintele de CL. “Ce sãriti asa, câte trei odatã?! Ce tot ne apostrofati asa, de parcã suntem copii! Voi (liberalii, n.r.) sunteti destepti, luati cuvântul si vã purtati ca si cum noi, de la PSD, suntem prosti”, s-a supãrat viceprimarul Aurel Cãciulã. Discutiile au continuat în aceeasi notã, inclusiv la proiectul privind centrala termicã de la Colegiul “Cuza Vodã”, unde viceprimarul a dat asigurãri cã putin mai este pânã când ambele corpuri de clãdiri vor fi încãlzite coresponzãtor.
“Nu e corect! Strada Husi-Stãnilesti este consideratã în zona B, iar strada Cãlãrasi în zona C”.
Când s-a ajuns la proiectul privind împãrtirea pe zone a municipiului Husi, discutiile s-au aprins! Consilierul Nicu Ciupilan a tinut neapãrat sã atragã atentia asupra faptului cã proiectul trebuie amânat, iar împãrtirea pe zone a orasului sã fie regânditã, întrucât, în prezent, sunt inechitãti. Si primul exemplu cu care a vrut sã îsi convingã colegii de mandat, a vizat strada pe care familia sa are proprietãti si pe care, de asemenea, este construitã si casa consilierului Liviu Iacob, care a fost pusã, în comparatie cu strada “Cãlãrasi”, unde locuiesc primarul, viceprimarul si directorul economic al Primãriei, în zona B. “Nu e corect! Strada Husi-Stãnilesti este consideratã în zona B, iar strada Cãlãrasi în zona C. Eu spun cã sã amânãm acest proiect, sã regândim aceste zone, care, în prezent, nu mai corespund”, a spus Nicu Ciupilan. “Pãi de asta e în zona C, cã acolo stã primarul si viceprimarul si contabila-sefã”, a strigat Liviu Iacob! “Domnule Iacob, când mi-am fãcut eu casã, acolo era deja zona C, nu am pus eu zona C acolo”, a replicat Aurel Cãciulã. Profesorul Cristinel Popa, parcã plictisit de zarva stârnitã, a venit cu o ideea ce a stârnit hazul: “Eu propun ca pe strada Cãlãrasi sã trecem doar cele douã case, ale viceprimarului si primarului, în zona A, ca sã nu mai fie probleme”, a spus acesta, amuzându-si colegii. Cum proiectul s-a votat, desi s-a luat în calcul o discutie în comisia de urbanism pentru schimbarea încadrãrii zonale, Liviu Iacob a bãtut din palme, ironic. “Bravo! Uite asa mai faceti niste facilitãti fiscale pentru primar si viceprimar”, a spun Iacob. Primarul Ioan Ciupilan, desi nu a fost la sedintã, a tinut neaparat sã facã o precizare, fatã de proiectul împãrtirii zonale. “Eu chiar le voi propune consilierilor ca doar casele noastre – a mea, a lui Cãciulã, a lui Nicu Ciupilan, dar si a lui Liviu Iacob, sã fie trecute în zona A, iar restul în zona D, ca toti husenii sã plãteascã mai putin, iar noi mai mult. Vreau sã vãd dacã sunt de acord”, a spus Ciupilan.