SOLUTIE ….Petrecãretul din Drânceni, care a sãrit la bãtaie la politistul pe care vecinii l-au chemat, în miez de noapte, sã ia mãsuri contra bãrbatului dornic sã asculte manele la maxim, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare. Drept pedeapsã suplimentarã, a primit si 80 de zile de muncã în folosul comunitãtii, la scoala din sat.
Instanta Judecãtoriei Husi nu a fost deloc impresionatã de explicatiile pe care bãrbatul în vârstã de 40 de ani, din comuna Drânceni, Chetran Ion, le-a dat atunci când a trebuit sã îsi justifice comportamentul necorespunzãtor, avut fatã de omul legii. Sub aspectul sãvârsirii de ultraj, acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, dar va fi obligat si la efectuarea a 80 de zile de muncã în folosul comunitãtii. Instanta a stabilit ca acesta sã munceascã la Scoala din satul Drânceni. “Era cam bãut atunci si a gresit. E un bãiat cuminte, în general, are familie, copii. Lui îi plac manelele, era acasã la el, voia sã petreacã, asa cum face fiecare, dar vreun vecin invidios repede a sunat la 112. Putea sã îl lase în pace, cã nu fãcea rãu la nimeni, dar lumea e rãutãcioasã”, au încercat sã îl apere apropiatii acestuia.
Recalcitrant cu politistul!
De reamintit cã incidentul s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 august, când, deranjate de muzica datã prea tare, mai multe persoane din comuna Drânceni au sunat la 112, reclamându-si vecinul. La fata locului s-a petrezentat seful de post al comunei Arsura. Bãrbatul acuzat cã îsi deranjeazã vecinii a devenit recalcitrant, când a vãzut Politia. În timp ce unii martori au spus cã acesta doar a ridicat tonul la politist, lovindu-i portiera masinii, au existat persoane care au sustinut cã bãrbatul chiar l-a agresat fizic pe omul legii. Politistul a depus imediat plângere penalã pentru “ultraj”, la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi.