În urmă cu aproape cinci decenii au învăţat să recite din Eminescu. Nu le-a plăcut numai geometria diferenţială sau analiza funcţională ci şi borşul ori sarmalele de la cantina din Puşkin
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a fost vizitată vinerea trecută de o mână de absolvenţi care, deşi s-au îndepărtat la mii de kilometri de Iaşi, nu au pierdut niciodată busola către Alma Mater Iassiensis. Ngo Van Toàn, Dinh Hong Viet şi Han Manh Tien au condus o delegaţie a studenţilor din Vietnam, promoţia 1972, care au învăţat cot la cot cu studenţii români în băncile universităţii, care s-au plimbat pe Copou şi au învăţat poeziile lui Eminescu „pe tot rostul“ şi care au mâncat sarmale, mămăligă şi borş de peşte „bun, tare bun“ la cantina din fostul campus Puşkin.