Pacienţi care sunt puşi pe drumuri şi riscă să rămână o vreme fără medic de familie, şi asta din cauza unui conflict între Spitalul de Urgenţă Galaţi şi medicii de familie. Scandalul are ca motiv spaţiul unde activează cabinetele medicilor de familie din Spitalul de Urgenţă Galaţi. Medicii de familie s-au trezit că vor fi evacuaţi de către Spitalul de Urgenţă, care ar deţine clădirea, deşi nu legal, susţin medicii. Odată rămaşi fără sediu, medicii nu mai pot acorda asistenţă medicală pacienţilor. Oamenii sunt revoltaţi şi spun că sunt bolnavi cronic, în vârstă şi că nu pot, de pe o zi pe alta, să găsească un medic de familie. „Nu mi se pare corect să ne apucăm acum să ne căutăm alt medic de familie. De 20 de ani suntem aici. Suntem cam 20.000 de oameni care veneau de peste 20 de ani la aceste 10 cabinete medicale. Suntem în majoritate oameni bătrâni şi bolnavi. Până medicul nostru îşi găseşte un sediu, trece timp, iar nouă ne trebuie reţetă în fiecare lună. Am mers chiar în audienţă la conducerea Spitalului de Urgenţă şi le-am spus că se creează o problemă socială. Nu avem în aşa scurt timp unde să găsim medic de familie toţi 20.000 de oameni. Ne-au spus să ne ducem la privat, că ei vor spaţiul şi că ar fi al lor”, a spus Miluţă Talaşman, unul dintre pacienţii care riscă să rămână pe drumuri.
Medicii de familie care s-au trezit cu ordinul de evacuare la uşă susţin că se face un abuz. E un conflict prin care de 11 ani se încearcă să fie daţi afară, deşi legal spitalul nu ar avea acest drept. „Suntem obligaţi să plecăm în 15 zile, deşi există o hotărâre a Curţii de Apel Iaşi în care se face vorbire despre legea care îi obligă pe cei din spital, pe autorităţile locale, să ne dea un alt spaţiu, dacă vor să ne mutăm. Noi aveam aici contract de închiriere, deşi nu este legal, şi trebuia să ne facă contract de comodat. Este o ilegalitate tot ce se întâmplă acum. Dacă rămânem fără sediu, ni se vor rezilia contractele cu Casa de Asigurări, şi atunci nu vom mai putea acorda asistenţă medicală nimănui. Într-adevăr, pacienţii au aici mult de suferit”, a precizat dr. Norica Toader, medic de familie.
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/37256-20-000-de-pacienti-in-pericol-de-a-ramane-fara-medici.html