spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

TRIPLETA PENALÃ LORENT-COATU-CHELARU, TRIMISÃ ÎN JUDECATÃ!

- Advertisement -

Gasca penalã de la Gãgesti, la puscãrie

Pentru cã au furat din fondurile guvernamentale fãrã nicio jenã, cei trei smecheri implicati în tunul de peste 1,1 milioane lei dat în comuna Gãgesti în timpul guvernãrii PDL – fostul presedinte democrat-liberal din Husi, fost viceprimar si om de afaceri, Romicã Lorent, fostul primar de la Gãgesti, Lorin Coatu, tot PDL, si diriginta de santier Maricica Chelaru – au fost trimisi în judecatã de biroul teritorial Vaslui al DIICOT, la cinci ani de la comiterea faptelor. Cei trei au pus mâna, folosindu-se de acte false, pe suma de 1,1 milioane de lei (11 miliarde de lei vechi) din banii alocati pentru construirea a trei poduri în comuna Gãgesti. Poduri care nici acum nu sunt realizate, iar peste grinzile de beton duse pe sesurile din Gãgesti a crescut iarba. Romicã Lorent, cel care a preluat lucrarea din comuna condusã de fostul PDL Coatu, folosindu-se de relatiile de prietenie cu actualul senator Dan Marian, în vremea în care acesta era seful PDL pe judetul Vaslui, a primit lucrarea, dar a “uitat” sã o mai execute. Banii, însã, în jur de 250.000 de euro, au fost încasati de la bugetul national, cu complicitatea dirigintei de santier, Maricica Chelaru, cea care a certificat, în mod mincinos, cã lucrãrile au fost încasate. Gruparea celor trei, cãrora li se alãturã si Andrei Ursu si Irinel Cocuz, a fost trimisã în judecatã de procurorii DIICOT pentru “constituirea unui grup infractional organizat, instigare la abuz în serviciu în formã continuatã, instigare la fals în înscrisuri sub semnãturã privatã în formã continuatã, instigare la spãlare a banilor”, fapte pentru care autorii fraudelor ar trebui sã stea la rãcoare cel putin cinci ani de zile.

A trebuit ca Bãsescu sã plece de la Cotroceni, pentru ca dosarul în care sunt implicati cumãtrul sãu, Romicã Lorent, fostul primar PDL de la Gãgesti, Lorin Coatu, diriginta de santier Maricica Chelaru si alti doi inculpati sã ajungã la instantele de judecatã. Lorent este un apropiat al fostului presedinte Traian Bãsescu, care i-a botezat un copil în perioada în care acesta era deputat de Vaslui, în mandatul 1996-2000. Probabil, crezând cã nu i se poate întâmpla nimic, Lorent a furat cât a putut de la buget, cu semnãturile si complicitatea unor personaje certate si ele cu legea. Pe 20 octombrie a.c., Tribunalul Vaslui a înregistrat dosarul 2187/89/2015, în care cinci inculpati – Lorent, Coatu, Chelaru, Ursu si Cocuz – sunt acuzati de fapte foarte grave, printre care constituirea unui grup infractional organizat si falsuri în documente oficiale. Fostul viceprimar al municipiului Husi, Romicã Lorent, care este si cumãtru cu fostul presedinte Traian Bãsescu, a ajuns în atentia procurorilor DIICOT încã din 2010, fiind urmãrit penal atunci pentru numeroase infractiuni. Potrivit DIICOT, Romicã Lorent, cel care sub masca omului politic si a relatiilor de prietenie cu fostul deputat, actualul senator Dan Marian, cel care l-a numit presedintele organizatiei municipale Husi a PDL, este capul rãutãtilor la Gãgesti, cel care a pus la cale acest grup infractional organizat, prin care s-au sustras 250.000 de euro din bugetul national, fãrã a mai fi executatã o lucrare de infrastructurã în comuna Gãgesti. În anul 2009, Romicã Lorent a instigat si intimidat functionarii Primãriei Gãgesti pentru a deconta, în mod nelegal si în baza unor documente false, suma de 1.005.000 lei, bani care reprezentau, sustinea el, contravaloarea lucrãrilor de modernizare si constructie la trei poduri în satele Tupilati, Gãgesti si Popeni, plus reparatii la un pod din satul Peicani. Pentru a frauda fondurile de stat, Lorent a întocmit în fals documente, cu semnãtura celei care era dirigintã de santier, Maricica Chelaru, documente fictive în baza cãrora s-au decontat, în mod nelegal, sumele de bani provenite de la bugetul de stat în baza unui program de infrastructuri rurale. Romicã Lorent a intrat în posesia acestor lucrãri printr-o manevrã a PDL, de care nu a fost strãin Dan Marian. Banii fuseserã alocati la sfârsitul lui 2009 pentru lucrarea “Amenajare de poduri în localitãtile Gãgesti, Tupilati si Popeni si reparatii pod armat în localitatea Peicani”, a cãrei valoare totalã era de 2.665.031 lei, adicã peste 26 miliarde lei vechi. La momentul respectiv, licitatia a fost câstigatã de Trustul de Montaj Utilaj Chimic (TMUC) Bucuresti, care are sucursalã la Iasi, dupã care lucrãrile au fost subcontractate unei fime patronate de Romicã Lorent, Semnal Media Husi. Firma lui Lorent a subcontractat lucrãrile de la Gãgesti unei alte firme din Husi, detinute de Andrei Ursu, finul sãu. O moriscã de firme si firmulite, menitã sã fure din fondurile guvernamentale fãrã nicio jenã, la adãpostul relatiilor politice.

Cât tupeu: diriginta Chelaru semna facturile false, iar primãria Gãgesti plãtea bani cu nemiluita pentru lucrãri neefectuate!

Metoda folositã de Lorent si complicii sãi pentru a frauda bugetul de stat a functionat fiindcã au fost implicate douã persoane din conducerea de atunci a Primãriei Gãgesti, contabilul Liviu Toma si primarul Tiberiu Coatu, plus dirigintele de santier, Maricica Chelaru. Nici reprezentantul Inspectoratului de Stat în Constructii (ISC) Vaslui nu a fost strãin de manevrele de la Gãgesti. Chelaru semna, în calitatea sa de diriginte de santier, documente care atestau cã firma lui Lorent ar fi executat lucrãri de infrastructurã si suprastructurã la toate cele trei poduri, desi în realitate nu se fãcuse nimic. Maricica Chelaru, probabil, se credea la adãpost de orice implicare penalã, pentru cã Lorent îi spunea cã va rezolva el problemele care vor apãrea pe parcurs. Contabilul primãriei, care stia cã nu sunt executate lucrãrile, nu a comentat în niciun fel, iar peste 1 milion de lei a ajuns în conturile lui Lorent, fãrã ca oamenii din satele Gãgestiului sã vadã podurile construite. Faptele sunt cerficate de declaratiile unor persoane implicate, care au spus, în fata procurorilor, cã “Situatia de lucrãri a fost certificatã de dirigintele de santier Chelaru, care a spus cã s-au fãcut lucrãrile. Având certificare pe lucrãri, s-au dat si banii”. La preluarea mandatului, în 2012, actualul primar de la Gãgesti spunea cã Lorent cerea mereu bani pentru lucrãri. “Romicã Lorent mi-a spus sã cer bani pentru continuarea lucrãrilor. I-am spus cã nu voi mai cere bani, pentru cã sunt bani de recuperat, 11 miliarde, i-am cerut sã facã lucrãrile confirm contractului. Lorent mi-a spus sã cer fonduri în continuare de la Guvern, spunând cã va continua lucrãrile dupã ce vor veni banii de la Bucuresti. Dacã fostul primar Coatu a fãcut o tâmpenie, iar el voia sã mai fac si eu una, l-am refuzat si gata, desi mi-a adus actul aditional la contract”, a spus primarul actual, Costicã Stupu.

Lorent a “înflorit” în vremea PDL, cu ajutorul unor parlamentari portocalii

Numele lui Lorent a fost implicat în tot felul de afaceri cu scandal. Unul dintre ele a fost proiectul prin care urmau sã fie montate turbine eoliene în comuna Dumesti, judetul Iasi, afacere în care Lorent ar fi intrat în 2010, în mod neasteptat. Afaceristul husean, ajutat de o persoanã care se recomanda în Iasi drept “nepoata lui Bãsescu”, Claudia Ursu, a fost suspectat de faptul cã ar fi furat planurile de afaceri ale unei firme italiene, care dorea sã realizeze parcul eolian în Dumesti. Italienii erau în Dumesti de aproape doi ani de zile si pregãteau lansarea proiectului, fiind reprezentati în relatia cu institutiile publice de cãtre Claudia Ursu. La un moment dat, “nepoata lui Bãsescu” nu a mai vrut sã lucreze cu italienii si a pornit o colaborare cu firma Semnal Media Husi, controlatã de Lorent. Conform unor surse judiciare, în afacere ar fi implicat si senatorul PDL de Iasi, Mihaela Popa, cea pe care Lorent a sprijinit-o sã ajungã în Parlamentul European, în 2008. S-a zvonit cã Popa ar fi tras toate sforile pentru ca firma lui Lorent, fostul sãu sef de campanie electoralã, sã primeascã toate avizele, înaintea firmei italiene. S-a vorbit, la momentul respectiv, de o sumã de 150.000 de euro, care s-ar fi dat pentru a “unge” obtinerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de cãtre consilierii judeteni ieseni, inclusiv de faptul cã Lorent ar fi mers, în ianuarie 2011, la presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad, unde a perfectat afacerea, actiunea fiind monitorizatã în secret de DNA. De numele lui Lorent se leagã si un alt scandal anchetat de DIICOT. În 2006, Lorent, pe atunci viceprimar la Husi, a fost cercetat de procurorii DIICOT fiind suspectat cã tãinuieste bunuri furate de membrii unei grupãri vasluiene care dãdea spargeri în Belgia. Pe lângã perchezitiile fãcute la domiciliul interlopilor vasluieni, anchetatorii au descins si în casa lui Romicã Lorent, unde s-a gãsit aparatura electronicã furatã. Lorent a sustinut atunci cã a cumpãrat respectivele bunuri fãrã a cunoaste proveninenta lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1354 COMENTARII

  1. Un fost bișnițar si traficant de furac8uni de afara a fost pdlistu ala de la husi. Era spun baetii parsiv și viclean și mincinos ca nu era cu munca nea omu. Era pe manele beții și kilambale parsivu. Acu cica e dus cu totu în cap ca nu mai produce nimic ca e putoare mare de makitor dus în cap ala de la husi

  2. Fost Patron de husi ajuns sifon și mare tepar cu angajații putoarea aia de sloboz de husi ajuns cica în cap. La Vaslui era numa pe bisnita și trafic de bunuri ciordite din Belgia. Putoare de putoare ajuns în cap calicu ala sifonar de la husi.

  3. O oaie cu coae a pd husi rupt în muye de foamete ghertoiu. Sa dus rău de totla valemuya aia de țepar fost samsar de lahusi. Jegos fomist si păcătos teparu ala a husului. Zdreanta de pdist de husi parsvi si bulangiu kordit de sărăcie

  4. Parsiv și excroc mare teparu ala ordinar a husului. Un fraer de fraer dus în cap și ajuns la kkt pdistu ala de la husi ajuns la kuru fimeii mucyi. Zdreanta se pdist ratat ajuns muysth cu ziua pe la jmekeryy cu lovele . Linge kktu de pe aia poate ii iese de o sticla de rakie ceva. La Vaslui toți spun de fraer ca e înșurubat de garda sifonar ca e pe praduiala sifonu.

  5. Ala de la husi un pdist mirlan mare tepar cind vede 1 ban. Mincator de kkt cu foamea în git de cind e dus în cap. Parsiv rău și tepar mare caricatura pusa numa pe înșelat și tepuit proprii angajati haita asta de samsar de furaciuni ajuns acu cica și sifonar la garda . Putoare de mirlan cu teapa după 1 ban zdreanta aia de la husi de pdist ajuns muysth.

  6. Nimic nu e de teparu ala de kkt de la husi ajuns un laki flaușat ajuns în kp. Parsiv excroc mincinos și parsiv rău tare zdreanta aia de kurva maskulina portokalie a pd husi. La Vaslui ii spuneam kurva samsarilor și putoarea sifonarilor ca era putoare și sifon la garda de mult haita aia de țepar a husului.acu cica e în cap cu foamea.mare în git țeparu

  7. Prafu si pulberea s-o ales de teparu ala pdist de la husi. Cica acu ala de la husi e în cap și terminat de datorii și belele ca era tepar și neserios de la liceu . Era sifonar de atunci la garcea teparu asta parsiv cu toți. Lăbar și samsar de porcarii de la liceu numa cu teapa si pacaleala era jegu asta nenorocit de la husi. Parsiv și neserios parazitu ala ca nu le avea cu munca . Le avea cu teapa si pacaleala jegu ala ratat de la husi.

  8. Țepar de țepar putoarea aia ordinara fără ocupație ajuns de tot în cap cum spun toți de ratatu ala de la husi. O zdreanța de țepar dus la vale . La Vaslui era traficant de bunuri cyoarda din Belgia și făcea bisnița cu cyordeli aduse de afara teparu ala ordinar a husului. Era minktor de kkt cu lopata și tepar cu ziua la toți tovarășii lui jegu ala de la husi ajuns un ratat dus în kp.

  9. Un fost traficant și bișnițar japkar de fakeuri și furaciuni din Belgia a fost jegu asta puturos ajuns cu putoarea și foamea la os. Tepar și sifonar o ajuns ratatu ala de la husi. Tepar și putoare fără număr manelistu pdist ajuns fomist. Tepar după lovele și minktor de kkt dus în cap pdistu ala de la husi.

  10. Teparu ala de la husi a tepuit kktu ala cu oki o grămadă de lume și pe angajații lui fraeru ala de la husi. Makitor și manelist ratat acu cica e dus în cap și maninka mult kkt ca nu produce parazitu nimic. Sa dat duma de fraer ca e parazit și tepar ca nu produce nimic. E țepar după bani ca e rupt de foame de cibd a prăduit totu și e dus în cap spun baetii din Vaslui de teparu ala de la husi. Prafu cica e de fraer ca nu ii mai merge teapa la lume fomistului ala de la husi.

  11. Minktor mare de kkt likeaua aia puturoasa și parsiva a husului. Tepar mare sadea gaozaru ala flausat de la husi mare mare minktor de kkt Numa pe teapa si pacaleala e jegu ala de pdist ajuns muyst și dus în cap cu toate zdreamta aia portokalie a pd husi ajuns zdreanta mucyiy

  12. Mirlanu ala de la husi maninka kkt la greu de cind e ajuns în kp. Rupt în kur de datorii și belele teparu husului cauta ghertoiu fraeri care sa poată sa ii ardă și tepui la lovele. Atenție la teparu husului ca va arde la loz ca e rupt de datorii și belele

  13. Parazitu pdl husi o fost zdreanta asta de bișnițar de lozuri în plic în piata husului nea țeparu zis samsaru furaciunilor aduse din Belgia. La scoala panarama asta era cu foamea în git și teapa . Nu era cu munca numa pe hoție golanie mirlanie și beție caricatura asta de pdist ajuns spun c9mbinatorii acu mare muyst.amarit și calic ajuns lindik la kur muyerii o ajuns samsaru husului zic jmenarii și combinatorii cu bilete din Vaslui de pdistu ala a hușilor

  14. Găinar mărunt scăpat din lanț de la scoala parsiv și crescut numa pe japca teapa minciuna și derută capcaunul ala de la husi. Mirlan sadea cu ifose de țepar și samsar de tepe . Mincator de kkt capcaunul de la scoala. Bandit pus pe praduiala și ars lumea jigodia aia de jeg ajuns putregaiu foametei . Puturos și tepar mare cica e pirnaia aia de la husi pdistu lu belzebut

  15. Parsiv și zdreanța mare mirlanu ala fost pdist ajuns muyst de la husi. Mirlan crescut cu lături și cu foamea în rîț pdistu ala de kocina. Un jeg de mirlan ajuns rupt în kur de la 1 an gherțoiu ala parsiv și kkt în gura de lăcomie a husului. Tepar cu angajații lui o fost teparu asta de la husi ajuns mucy si kkt ajuns în cap spun toți din Vaslui de zdreanta asta de țepar și samsar de furaciuni a husului.

  16. Un găozar de țepar manulistu pdist a husului . La Vaslui toți ii spuneau spaima furaciunilor din Belgia. Făcea trafic și bisnita cu furaciuni cyoarda din Belgia samsaru ala pdist a husilor. Era samsaru numa teapa cu kombinatii de tepuiala și japka la drumul mare cu lumea și angajații lui. Acu spun jmekerii din Vaslui ca e rupt defoame ca nu mai produce nici teapa nici jmena și teapa la tepar. Prafu cica s-o ales de fomist

  17. Parsiv și lacom borfasu asta rupt de foame a husilor.. Nu e deloc serios și e mare tepar și mincinos cu lumea jegosul ala de la husi . Asta a teauit cind era patron toți angajatii lui ca era borfaș și a prăduit totu la bănci și jocuri ca era cu teapa si prosteala și praduiala țeparu de angajați . Acu e în cap și e terminat ca nu produce nimic ca teparu nu
    le avea cu munca ca era jmenar cu teapa si vrăjeală de pd husi

  18. Cu multa makeala simulte manele pdistu de la husi o ajuns plotoner cu 7 stele cu grad de sifonar milițian cu 15 Dani.la Vaslui ii spuneau toți teparu samsaru husilor spaima furaciunilor . Numa pe teapa si minkt kkt funcționează plotoneru ala pdlist de husi spuneau toți de la Vaslui. Acu plotoneru e cam rămas fără stele fără manele și cu belele de cind e dus în cap și la kkt.la Vaslui jmekerii ii spun țeparu cu foamea în giț a husilor.

  19. Putoare de putoare mare haimanaua asta de țepar a husului.jeg de jeg fără număr manelistu husului. Numa foametea minciuna bișnițar si sifomareala e de putoarea asta sărăcia husului. La Vaslui toți știau ca de kodos pe loz și se fereau de sifon. Era cu datu în primire și teapa la greu ca sufonu nu le avea cu munca .era sifon din liceu spuneau jmwkerii de sărăcie.

  20. Neserios parsiv viclean și mincinos teparu asta calificat ajuns în cap samsaru asta pdist
    De a husi ajuns curva lovelarilor. Cica e dus la vale cu totul samsaru husilor și acu linge si suge la greu din blidele și paharele jmekerilor dupa petreceri ca teparu e rupt de foame și de sete calicu asta a husilor. Prafu s-o ales de sărăcia aia de jeg aburilor.

  21. O foamete de mirlan a husului care vindea lozuri în plic și țigări la bucata în piata husului gaozaru asta dec aprozar ajuns sifonar cu ziua la garda teparu asta de husi zis samsaru furaciunilor. Rupt de foamete mirlanu husului e dus în cap cica samsaru de a ajuns la kkt cu totu. Praduiala teapa si pacanele și manelele au adus dihania fomista aia pdista de la husi în cap cu totu. La Vaslui jmekerii spun de fraeru asta ca nu mai are nici casa nici masa lui. E rupt. Rupt și cu datorii cit kina e terminat pe el samsaru ala de furaciuni ajuns sifonar a husilor.

  22. Am fost în 90 cu mirlanu ala pdist de husi in Polonia . Tepar și borfaș parsiv . Numa pe băut și minkat kkt era teparu ala. Era cyoarda și sifon la miliție pirnaya aia de sifon. Era cu datu în git pe ceva lovele gaozaru ala nenorocit. Rapan de țepar din liceu pramatia aia ajunsa ratat și dus în cap.

  23. Un bișnițar de medicamente și de ziare în piață a fost jegu asta fost pedel8st acu muyist a husilor. Samsar de furaciuni din Belgia și tepar cu ziua pina ce a ajuns un ratat dus în cap și fără coteț gainaru asta de teoar a husilor. Numa pe japca mincat kkt și dat tepi a fost putoarea asta ordinara a husului ajuns în cap și foametea pe el . Prafu s-o ales de jegu asta portokaliu a pd husi ajuns acu bale cu mucy la kizdhau femeii.

  24. Teparu ala de la husi cica e rupt de foamete și spun kombinatorii Vasluiul de teparu ala de la husi ca e ajuns femeie de servici cu karycy la garcea sifonaru asta de la husi dus în cap cu totu. Cica spun baetii ca mulți lau combinat pe fraeru ala de la husi ca era arogant și prost si fraer rău de tot la băutură și asa lau pus pe tugulanu ala de la husi în cap .

  25. Pdistu al de la husi un tepar și samsar ordinar mare scursura de zdreanta pdista a husului.Putoare mare și tepar mare cu lumia pus numa pe păcăleală samsareala și bisnitareala gaozaru asta ajuns cica tepar și sifonar spun baetii din Vaslui de ruptu ala de la husi. A dat omu la praduiala tot și acu cica nu mai are nimic ca e rupt de bănci si jmekeri. Tepar cu lumea si parsivit mare sifonaru ala de la husi zis teparu husului ajuns sifonar și mare tepar gaozaru

  26. Un jegos fata os de pdlst de maidan minktor de kkt de la 1 an rămas fără cușcă și fără ciolan puiu asta de mirlan înțărcat la partid cu kkt pin sa dus pdistu în cap. La Vaslui ii spuneam teparul tepelor spaima manelelor de la husi lu mirlanu asta dus la kkt cu banu.putoare de țepar și tirfa maskulina a pdului husi ratatu ala de țepar nenorocit s-o parsivit de la husi

  27. Pdidtu de lahusi zis kp de pulă a ajuns rupt în gura gaozaru ala sifonar de la husi. Umbla haita aia a pd husi la Vaslui numa cu teapa si minktu de kkt zdreanta aia de pdist tepar de la husi. Numa cu teapa si pacaleala era pacaliciu ala de la husi ajuns ratat și dus on kp. Sifonar și tepar pdistu ala tărîțar de la husi zis samsaru belgianu ca era combinator și bișnițar de furaciuni aduse din Belgia pe care le praduia la Vaslui borfasu ala pdist de la husi

  28. Pdlistu ala ghertoi dela husi era un mirlanete fomist care venea la Vaslui la pdl la ședințe cu foamea în git ca era rupt de beat și minka kkt în continuu ca era fomist și nesatul mirlanu. Era cum spun toți din Vaslui parsiv și lacom rău că era fomist de acasă și tepar de țepar ca nu era mirla cu munca. Minka kkt la greu cind vedea lozul și începea mirlanu cu teapa spun toți. A ajuns în cap spune lumea ca era parsiv mincinos tepar inrait și mincinos mare gaozaeu ala de la husi cica ajuns acu și sifonaret la garda spun jmenarii de sifonu de la husi

  29. Fraeru fraierilor și sărăcia sărăciei județului Vaslui su capu rautatilor județului Vaslui teparu asta fimist puturos și rapanos a pdl husi . Samsar de furaciuni și putoare mare nea rakie ala de la husi. La Vaslui la ședințele pdl venea kkt pe el de la kileala se imputea cu kkt toată sala basinosu ala rupt de la kileala. Mirlan de lahusi pus pe teapa si minkat kkt sărăcia aia a husului..cica erupt în gura de foame și terminat de la tepe și hoții făcute la angjat8 teparu ala de la husi

  30. Ratatu ala de sifon pdist de la husi un tepar și un excroc calificat în dus în cap la Vaslui era minkator de kkt cu polonicul și era pus teparu numa pe bisnita de furaciuni și tepi la bani jegu ala ratat de la husi. Un manelist și un tepar fără număr bosketaru ala pdist de husi. Cica a prăduit tot la bănci și la jocuri praduitorulbala de samsar rata și ajuns în cap de la husi

  31. Un jeg de putoare de țepar ordinar și parsivit mirlanu ala minktor de kkt și ajuns în cap de la husi. Tepar ordinar putoare ordinara și jeg ordinar de țepar parsiv bosketaru ala care pute a kkt de cind poarta kiloti mirlanu ala de samsar de la husi. Baetii de la Vaslui spun ca e sifonar ajuns ospătar la garda și le umple sifoanele sifonaru ala ratat de la husi.gaozar și tepar ajuns cum spun aia de la Vaslui labagiu și bulangiu ordinar de țepar ratat.

  32. Ala de la husi un fraer ajuns rupt de foame și fără casa fraeru ala de la husi ajuns în cap. La Vaslui venea jmenaru asta kkt tot pe el de bat de era și putea a kkt pina la Crasna jegu ala de fraer. O dat tepi la greu teparu de acu e pe foame tare teparu și e rupt în kur și ajuns sifon la garda spun jmenarii de fraeru asta ajuns laki flausat fraer dus în cap de la tepi și minkat kkt

  33. Multă lume a înșelat și tepuit putoarea aia de samsar ratat și dus în cap teparu ala falit de la husi. Putoare fără număr și beții fără număr și tepi fără număr pe manelistu ala pdlistu husilor. Tepar și samsar de furaciuni și vânzător de lozuri în plic la piață husului o fost cica sifonu ala de la husi spun baetii din Vaslui de teparu teparilor și capu rautatilor jud. Vaslui de fomistu ala de la husi rupt în fălci de foame .

  34. O jigodie și o corcitura de samsar și tepar de husi dus în cap de la jmenuri lăcomie beții și tepi. Fost samsar de furaciuni din Belgia cokalaru pdist a husilor cuca e ajuns în cap cu totu. La Vaslui spun toți ca teparu al de la husi e sifon la garda de cind lau ghicit garda ca a dat cu cyoarda la banii statului și a comunelor borfașu asta portocaliu de la husi zis laki coae portocalii zis pdlistu falitu.

  35. Atenție la jegu ala de agățător. Rupt în gura și cu foamea în maț patronu ala de la husi e în cap de tot. Arde și maninca kkt la greu ca poate mai înțeapă ceva loz de la oameni. E țepar ajuns în cap jegu ala de kkt de la husi . O înșelat și tepuit lumea la greu teparu asta de gaozar decla husi ajuns acu kkt cu mucyi.pyrnay de tepar pdist ajuns rupt în kur și mare muysth.

  36. O cioarda de kkt a pd husi. Un bulangiu care se corecte la muye cokaru asta pdist ajuns un muyst jegos și trist. Un gaozar mincator de kkt ajuns un jegos blestemat zis sărăcie dusa în cap samsaru furaciunilor din Belgia poreclit la Vaslui de jmekeri gaozaru țepari zis samsaru belgianu. De la traficul de furaciuni făcut de gaozaru ala de la husi .tepar samsar ajuns gaozar de prozar cum spun toți de kordoyu asta muiysth ratat și dus kktu în cap

  37. Un hoit de bădăran blestemat și ajuns la kkt și dus în cap.la Vaslui ii spuneam teparu samsaru de la husi. Numa cu beția hotia golania și teapa era teoatu ala pdist de la husi. Numa japca si teapa era de borfasu ala de la husi asta de la husi o ars la lovele jumate de județ Vaslui. Era numa pe cerșit și tepuit lumea și angajații aia de la husi. Cica e ratat ajuns în cap ca a prăduit la jocuri tot și la bănci spun jmekerii de la Vaslui. Prafu s-o ales de fraeru ala ajuns cica și sifon de sifon la garda.

  38. Un jeg a pd husi a fost lakiu asta flaușat ajuns în cap de la husi. Un rapanos crescut cu laturi și kkt . Un jegos caraghios figurat dar rupt în gura de foamete pirnaya aia de la husi . Praduitor și difonar la garcea de la sanitara sifonu ala de la husi ajuns cu foamea în git falimentaru ala pdlist a husilor. Rupt în gura de foame ca a prăduit tot la bănci ca era cica era putoare mare de bețiv lacom parsiv si mincinos dar prost rău saracia ca dădea tare cu jocurile flausatu ala a husilor.

  39. Pirnaia aia de țepar de la jusi a ajuns în cap și lakkt cu totul. Cyoarda se cyoarda jegu ala puturos și bețiv de la husi pus numa pe teapa golanii și hoții cu colegii lui pramatia aia de pdist ajuns mare muyst ala de la husi. La Vaslui venea cyoarda asta de husi numa peminkat kkt și dat teapa la colegii de partid . Haimana de cyoarda de la husi cu foamea în rît putoarea aia de ratat de la husi. La Vaslui toți spun de asta ca umple sifoanele gărzii ca e cu datu în primire la garcea jegosu ala de la husi. Fomust ajuns muisth sifonu ala a husului

  40. La Vaslui cind venea jegu ala de mirlan de la husi era rupt în gura de kileala de se kk pe el de bat ce era ghertoiu . Se impunea toată sala de ședințe a pd Vaslui cind se kk pe el ghrrtoiu ala de la husi. Era samsar de furaciuni de la belgieni și avea la Vaslui porecla samsaru teparu husului acu cica e dus în cap de tot de la teapa si hoții și e cuca și sifonar de sifonar la garcea paranghelia aia de jeg ratat și dus în cap de la husi

  41. Un labagiu de la husi mare tepar ajuns ultimul lăbar a husului. Gaozar și tepar mare gainaru asta pdist a husului fost bișnițar de furaciuni din Belgia gaozaru ala tepar de țepar a husi. Haita de țepar blestemat și ajuns în kp. Un kkt cu oki ajuns sifonar ordinar pleava aia de mirlan dus în cap cu foamea în rît teparu ala a prutului. La Vaslui ii spun toți samsaru țeparu gaozaru și sifonaru husului.

  42. O tirfa masculina în călduri ce se arde în bul și în rit la greu tirfa asta curvita pe lovele de la husi. Un bulangiu tepar cu angajații haita asta de mirlan blestematu lu satan dus în cap . Marafete de jeg fost samsar de furaciuni cyoarda aia pdist ajuns puțin muysth.gaozar de aprozar ajuns sifonar pe loz la garcea kokalaru ala de kodos ordinar și tepar a husului

  43. Parașuta masculina de sifonar la garda teparu ala de la husi fost traficant și bișnițar de furaciuni din Belgia kokota aia masculina de țepar pdist de la husi. Ajuns în cap ca a prăduit kokota aia de pdist la bănci tot și lau rupt jmekerii de tot ca era lacom da prost rău omu la kileala . Acu e sifon spun tovarășii don Vaslui de samsaru ala de la husi dus la vale

  44. O kokota maskulina de la husi sifonaru ala tepar care se arde în bul ca tirfa maskulina a prutului în kalduri. La Vaslui kokota aia de prut venea cu foamea în git și rupt de kileala și minkat kkt. Un labagiu și un bulangiu fără număr kokota aia maskulina a pd husi teparu ala de la husi parsiv rău și pe japka pramatia aia de putoare de la husi

  45. Neserios și parsiv patron o fost teparu asta. Numa minka kkt și dădea la angajati tepi la salarii excrocu ala de patron de la husi. Un jeg ordinar de bișnițar si tepar gaozaru ala de la jusi. A ajuns în cap ca era parsiv și prost la băutură. Era manelist și makitor fără număr spun jmenarii lui.

  46. Kokota de pdist parazitu pdului de la husi .mincator de kkt cu lopata a pd husiporeclit în Vaslui muianuajuns în cap cu banu labagiu ala de pdlist ratat și dus în cap. Fata aia de kur pensat e fomist ajuns în cap spun jmenarii de reparu ala minxator de kkt de la husi. Labagiu cu ziua pe la jmekerii cu loz parazitu ala de sloboz de prut ajuns mirlanu parsivit rupt în rît cokaru foamei

  47. Cel mai parsiv excroc și tepar de patron a fost teparu ala de la husi. Era numa pe teapa si pe ars lumea excrocu asta . Panarama aia de la husi o dat teapa la salarii la toți angajații lui și apoi sa dus re0aru în cap de tot. Neserios și parsiv patronu ala dus în cap de la husi.

  48. Parsiv și excroc mare borfasu ala pdist de la husi. La Vaslui făcea pe șefu pdl da borfasu ala de la husi era un tepar și un samsar de furaciuni din Belgia pdistu alade la husi. Acu cica e în cap teparu ca numa cu beția și teapa era de borfasu ala de husi. E cica și sifon la garda de mult. Toți se feresc de sifon ca da la greu cu praduitoru la garcea pdistu ala de la husi .

  49. Un tepar fost bișnițar de furaciuni mare minktor de kkt ajuns de la teapa în kp parsivu ala bădăran ruptin kur după 1 ban. Fost patron ajuns sifon de garda teparu ala de la husi. Numa pe minkt kkt e posirka aia de mirlan de la husi. Tepar de cind are kilotii pe nas ca ochelari de soare marafetu ala prost lacom parsiv a husului. La Vaslui ii spun toți foamea de la prut bizdiganiei de țepar de la husi

  50. Un makitor fără număr de rakiu patronu ala de la husi minkator de kkt și dus în cap. Patronu ala de la husi e tepar ordinar de cind are kiloti mirleanu. Tepar de țepar makitoru. O tapuit jegu ala toți muncitorii lui la firma de sa dus fraeru în cap si a ajuns un laki flausat dus în cap. Panarama de panarama teparul ala de husi.

  51. Fostu ala patron de la husi a ajuns în cap cu tot . Dus la vale rău că la Vaslui era numa pe minkt kkt și cu traficul de ciordeli aduse de borfași din Belgia. Toți ii spuneau lu ala de la husi samsaru ciorditorilor ca făcea bisnita cu furaciuni carcaletele ala de la husi. Era spun combinatorii mare makitor și puturos mare . Era numa kileala mangleala ieftina și teapa fostu patron ala de la husi care acu cica e dus în cap

  52. Cioarda de tepar ordinar basinosu asta pdist dela husi rupt de foame dus în cap ajuns sifinar la kkt. Numai pe teapa si minkat de kkt e ruptu ala de foame de la jusi. Lacom prost si parsiv rău cind vede lozu slobozu ala ratat de la prut. La PDL era un laki flaușat care minka kkt pina sa dus panarama în cap spun foștii colegi de partid pdl de la Vaslui. Prafu si pulberea o ajuns patronu ala de la husi poreclit la Vaslui samsaru teparu de la husi

  53. Jeg de jeg ordinar mirlanetelw ala pdlist de la husi. La Vaslui venea mirlanu kkt tot pe e de beat ce era și la ședințe pdl imputea mirlanu toată sala de kkt. Un bișnițar de furaciuni era ala ca se ocupa cu bisnita de marfa furata de afara. Cica o ajuns sifonar spun baetii de la Vaslui de patronu ala ajuns în cap.

  54. Un agarici a pdl husi a fost teparu asta ajuns femeie de servici rupt în krici de foamete. Praduitoru gărzii cica o ajuns asta spun jmenarii de la Vaslui ca a ajuns sifonu în cap și cam cica da pe toboga la garda tot ca e turnat mai demult ca sifonar . La Vaslui avea porecla samsaru belgianu ca se ocupa cu bisnita de marfa ciordita de borfași din Belgia. La turnat garda cu cioarda și de atunci o ajuns sifonar bisnitaru ala de furaciuni din Belgia.

  55. Neam de cioarda de samsar de la husi pdlistu ala de la husi. Bișnițar din sanitara și sifon de sifon de la scoala plutoneru ala pdlist de la husi . Plotoner ci 7 stele pe makiala și manele bișnițari ala de la husi poreclit de baetii baeti samsaru belgianu bisnițaru furaciunilor din Belgia. Cica acu samsaru e praf și dus în cap tot

  56. Haita ordinara de putoare de bișnițar ajuns din tepar un sifonar la garda putoarea aia de bețivan pdist dus la vale cu tot cu deal . Parsiv și tepar ordinar spun toți de pe la Vaslui de jegu ala parsiv. Javra pdista de la prut ajuns panarama mare

  57. La Vaslui lam văzut odată pe muianolu ala de labagiu parsuv de la husi. Era bișnițar de furaciuni numa pe japca și țeapă mirlanu ala de la husi. S-o îmbătat mucy mirlanu si avea figuri de mirlan de la tara mare combinator de ciordeli aduse din Belgia. Era numa pe teapa la greu si înșelat lumea mirlanu ala de la husi.

  58. Baskalia aia parsiva e ajuns sifon la garda ajuns în cap .praduitor cu ziua la garda sifonu ala manelist fost pdist de la husi. lăcomia și prostia lau pus în cap pe fraeru ala parsiv și tepar .iuda pdului ii spun la Vaslui lu mirlanu ala de la husi.mirlanu ala ajuns rapanos cu foamea în git e haita sifonara

  59. Labă trista de pdist ratat și ajuns în cap javra asta de țepar ordinar de la husi. Ala de la husi numa pe tepuit lumea și înșelat lumea borfasu ala ajuns kokota portokalie a pd husi. Pdist ratat dus în cap a ajuns teparu ala de la husi. Găinar ordinar de țepar nenorocit cu foamea în git

  60. Mirlete haită de husi pdistu ala minktor de kkt și care pute a kkt
    acu cica e ajuns în cap. Tepar de țepar și fost samsar de furaciuni din Belgia excrocu. La Vaslui ii spuneau combinatorii de bilete samsaru de furaciuni a prutului . Acu cica e dus în cap și ajuns minktor de kkt la garda samsaru ala de la husi.

  61. Pdistu ala de la husi spun jmekerii ca a ajuns un lăbar de pahar cu apucături de ospătar. Face pe femeia de servici cu kricy pe la kilambalelele jmekerilor cu lozu gros ca ala de la husi e ajuns lak8 flausat dus în cap panarama aia de țepar. Sarsaila țepari ii spun jmekerii lu asta ca e ajuns terminat pe el ospataru.

  62. Cel mai mare tepar și labagiu de la husi a fost zdreanta asta de fost patron de la husi. Un tepar nenorocit putoare mare patronu ca e dus în cap de putoare parsivita și tepar cu lumea. Un jeg de marafete de la husi mare minktor de kkt și dus în kap.

  63. Gaozar parsivit a pdl husi a fost patronu asta ajuns sifon la garcea . Era pdlistu prutului numa pe teapa si înșelat lumea și angajații lui de a ajuns likeaua aia de țepar un ratat dus în cap a husului. Prafu si pulberea e ajuns teparu asta parsivit și blestemat de kkt ajuns în kap de la teapa

  64. Un parazit și putoare mare pdistu ala manelist țepar de la husi. Un tepar de 2 bani marafetu ala de husen prost lacom și makitor de rakiu . La Vaslui la ședințele pdl puțea numa a kkt ca venea kkt pe el și imputea lumea . O caricatura de la husi panarama aia de la husi.

  65. Un tepar jegos de husi ajuns de umple la greu sifoane la garcea de cind lau turnat baetii cu jmena și bisnițareapa de furaciuni din Belgia. Fost samsar și bișnițar de furaciuni teparu asta de la husivacu cica sifon de sifon cu ziua de cind e dustare în cap și ajuns la kkt de la golanii tepe și păcălit lumea nenorocitu ala de țepar a husului gaozaru ala .

  66. Am lucrat mai demult la patronu asta . Era pus numa pe jmekerii și bătaie de joc la muncitorii lui . Nu era serios și era mare mincinos patronu. A dat cu teapa la angajații lui și de aia sa dus în cap. Ca era parsiv și neserios la plătit salariile la angajații lui. Un patron neserios și parsiv a fost patronu asta dus acu în cap. Rupt

  67. Am lucrat la mincinosu asta de patron dus în cap acu ceva timp. Nu era om serios era numa pe beții și prosteala multă data de patron la beție. Nu era nimic de capu lui numa pe moka totu se credea jmeker da era un bețivan rupt de kileala. Era bat mai tot timpu și făcea pe jmekeru da saracu era un puturos fără număr.

  68. Zdreanta aia pdist de la husi cica o ajuns un sifon slugoi la garcea .umple sifoane la dreuceanu . Ala de la husi fost mare patron falitu ala dela husi a ajuns spun kombinatorii lui în cap si se da muci. Lau cam rupt de tot jmekerii cu lozu gros pe pdistu zis sloboz de la husi.

  69. Haita ordinara de sifon de husi bisnitaru ala de parsiv și tepar . La Vaslui spun baetii ca e laki flausat dus în cap. Cica are samsaru are foamea de lovele cit kina de cind a prăduit totu si sa dus în cap de tot.ala de la husi numa pe teapa parsivenie și ars petoata lumea samsaru ala parsiv de la husi.

  70. O javra de makitor de balamuc parsivu ala de fost patron . Asta o ars toți angajații lui și o dat teapa la muncitori jegu ala de patron de la husi. O ajuns în cap ca era parsiv și neserios și tepar cu lumea rapanosu ala de fost patron. Acu are foamea peel ca nu mai merge cu teapa la angajati.

  71. Un mirlan parsiv de la husi minktor de kkt ajuns teparu prutului de tot în cap. Tepar și fost samsar de furaciuni labagyu ala tepar de la husi. Un gaozar pus 0e teapa praduiala subminat kkt putoarea aia de bețivan de la husi. Parsiv și tepar mare putoarea aiq a husului fost bișnițar si tepar

  72. Un fost patron de husi gaozar dus în cap ajuns ultimu kkt de la prut. Multa lume a înșelat și tepuit jigodia asta rupta în kur cu foamea în git.marafetu ala de la husi a ajuns un rapan de fost traficant și bișnițar de furaciuni din Belgia panarama . La turnat garda cu furaciuni și a ajuns de atunci sifon praduitor la garcea parsiv și fomist o ajuns marafetu ala de la husi parsivu prutului

  73. Parsivu ala ordinar a ajuns în cap spun kombinatorii din Vaslui de caricatura aia de sifon de la husi. Jeg de ciripitor la garcea panarama aia de samsar de furaciuni din Belgia sifonaru ala dus la vale. Teparu ala de la prut a ajuns ruptin gura cu foame pe el la greu spun lovelarii. Prafu sa ales de fostu samsarr de furaciuni de la husi ajuns calic și în cap.

  74. Kokota masculina de prut rupt de foame și terminat pe el trompeta asta plina de kkt și ajuns în cap a pd husi .marafet de strigoi portokaliu a pd husi care a luat-o a la vale de a ajuns în cap de la minkat kkt marafetu ala de la husi. Un nenorocit de bășcălie de figurant care dădea cu teapa ca marafetu era putoare de putoare din născare zdreanta aia masculina de la prut.

  75. Un lăbar de la husi care sa dus în cap de tot teparu ala a husului. La noi la Vaslui avea porecla teparu samsaru de la husi. Panarama mare de parsiv înșurubat numa pe teapa si vrăjeală ieftina de mirlan de la tara. Rupea cu kileala teparu și putea a kkt mai tot timpul ragălia aia de la husi.spun jmekerii pe la Vaslui ca să dus la vale cu tot cu deal teparu ala de la husi cica acu e ajuns muci la kizdha ca e rupt de foame teparu

  76. Gaozaru ala parsiv de la părut avea porecla la Vaslui samsaru teparu sifonaru prutului. Parsiv și puturos ordinar și mare minktor de kkt pentru bani ca ala de la husi e iuda banului ca da pe tobogan torul pentru 1ban parsivu ala dus în cap de la husi. Praduitor pe lovele o ajuns cica sărăcia aia de la husi ajuns în cap praduitoru

  77. Am lucrat la putoarea aia ordinara de mirlan de la husi. Un bețiv ordinar și un mirlan tepar haita aia de mirlan de la husi o posirca de ratat dus în cap și mare minktor de kkt cum spune lumea. Era un parsiv și un mincinos cu foamea în git mirlanu ala de la husi. A ajuns patronu ala un cap ca era un jeg de kkt lacom prost parsiv cu toată lumea dihania aia blestemata de mirlan parsiv ajuns saracia husului dihania aia cu foamea în git și rupt în kur de calic

  78. Sărăcia aia de țepar de la husi venea la Vaslui numa pentru bisnita beții și combinații parsive. Nu era serios și umbla guzganu numa după dat teapa la oameni. Parsiv și praduitor la garcea cica e acu sărăcia aia de la husi ajuns în cap cu totu. Praf și pulberea e de sărăcia aia spun toți jmekerii cu lozu gros.

  79. Un laky flaușat ajuns de totu în cap.foamea și centura mare ce labar o ajuns cu foamete mare patronu ala lacom prost si fraer de la husi. Dus în cap de la tepi și mincat la greu kkt huiduma asta de țepar. La Vaslui la ședințele pd era cu kkt în gura ca era sărăcia aia de la husi numa pe teapa si ars lumea și tovarășii la lovele marafetu ala tepar de la husi.

  80. Labagiu ordinar de țepar de la husi laba aia trista pdista de la husi. Un ghertoi de prut rupt în gura de foamete și care pute a kkt de la Vaslui. Minktor de kkt mare teparu ala parsivit și ticălos de la husi. La Vaslui se dădea mare samsar da panarama a ajuns un ratat ajuns în cap spun baetii de la husi

  81. Pramatie de țepar pdist ajuns ultimu muist de la husi. Ala de la husi un jeg de fost samsar de furaciuni a husului sărăcia aia de pdist ratat și dus în cap. La Vaslui ii spuneau toți samsaru sifonaru ca umplea și dădea sifoane la garda sărăcia aia de sifon ratat de la husi. Prafu cica so ales de teparu ala fraer de la husi spun baetii lovelari de la Vaslui de sărăcia aia de la husi

  82. Iuda husului pdistu ala țepar de la prut. Ala de la husi ar pradui lumea toată lu satan doar pentru 1 ban teparu ala ajuns ordinar și praduitor de lume. Sifon și trombon la garda spun toți de la Vaslui de kodosu ala parsiv a su satan ajuns sluga 0e 1 ban. Sluga la satan cu ziua o ajuns iuda hușului rupt de calicie și blestemat ajuns în cap.

  83. Pdlist sifonar și tepar ajuns în cap . Numa pe jmenuri hoție și teapa era de fostu ala patron parsiv de la husi. Un gaozar și un țepar crescut cu foametea în git și foamea de loz ca o ajuns acu spun kombinatorii lui ultimu sloboz și calic de la husi teparu.

  84. Un samsar de lozuri în plic și de ziare la coltu pieței de la husi era teparu asta de la husi ajuns cica în cap de la minkat kkt și țepe. La Vaslui la ședințele pdl venea numa beat și era kkt pe el tot ca era kilit mucy panarama aia de la husi toți ii spuneau la Vaslui samsaru teparu de la husi . Numa pe teapa si pasivitate a fost husenu ala lacom și prost de la husi ajuns în cap de tot și numa pe praduială .

  85. Găozar de 2 bani o ajuns pleava aia de putoare de la husi. Era gaozar ala un parsiv și un tepar cu toată lumea . Și la Vaslui era pleava de la husi numai pe twpuit și capatuiala la ĺume ca era putoare pusa pe japca cu toți . Coxa sa ales de tot prafu si pulberea de putoarea aia de la husi ca să dat duma în județ ca e țepar și parsiv jegu ala de putoarea aia de kokota masculina de la husi

  86. Blestemat țeparu ala de la husi fost samsar de furaciuni din Belgia. Ala de la husi la Vaslui toți ii spuneau samsaru belgianu ajuns în cap cu banu. La turnat atunci garcea cu cioarde și a ajuns samsaru de la husi sifonar de sifonarcla garda . Praduitor și tepar ordinar sărăcia aia de la husi ajuns fomist și rupt în kur de la teapa si praduiala.

  87. Un jeg de pdist a husilor ratat ajuns ca toți fraierii în cap de tot. Ala de la husi se credea mare gherțoi pdist de husi da cind venea pe la Vaslui la ședințele pdl puțea a hazna ca se cam caca pdistu husilor pe el ca era plin de kkt la kur. Panarama de makitor de la husi care se kaka pe el la beție panarama aia de la jusi

  88. Trompeta aia de pdlist de la husi xind venea la ședințele pdl puțea numa a kkt ca omu se kk pe el de bat ce era. Nu avea nici o treaba cu politica era numa pe makiala și minkat kkt la greu de se kka după aia pe el. Cica acu ala de la husi e ajuns în cap cu tot și e pe foame rău trompeta aia de pdist de la husi. Parsiv și mincinos era trompeta aia de la husi .

  89. Gargara de kkt ajuns în cap gaozaru ala de sifonar de la husi. La Vaslui venea sa dea prosteala țăranu ala de la husi da a ajuns panarama aia a husului un maidanez rupt în kur și fără os. Un labagiu sifon la garda spun baetii ca o ajuns ala de la husi. Un fomisy pdist de la husi sifonu.

  90. Ala de la husi un tepar și un fost samsar de furaciuni din Belgia. La turnat garda atunci cu furaciunile din Belgia și a ajuns sifon de sifon la garda samsaru. Parsiv ticălos si mincinos panarama ca e numa pejapca și teapa samsaru. Cica e dus în cap și terminat de tot ca nu produce parazitu ala decit sifoanareala și minareala pentru garda.

  91. Teparu ala de la Vaslui mare tepar gainaru ala pdist rupt în muye de fomist.a ajuns fraeru în cap ca prea o dădea sifonu ala a garzilor cind în fanta cind on cola după cum mergea teapa. Acu panarama aia de la husi o ajuns spun baetii din Vaslui un laky flausat rupt în cur și dus în cap sifonaru ala de la husi rupt la buci ajuns clabuci la kizdha muierii.

  92. Am fost în 90 în Polonia cu boarfa asta stricata de mirlanu ala dus acu în cap a pd husi. Te0arordinar bulangiu ala rupt în kur de haimana de la husi. Fomist de cind are kiloti excrocu ala de la husi. Era numa pe înșelat și mincat kkt la greu cum spun toți. De la hoție teapa si golanie mirletu ala de la husi a ajuns fomistu husului teparu ala blestemat și dus în cap. Mincinos și libidinos mirlan parsiv lacom și prost rău.

  93. Tepar de țepar mare minkator de kkt dus în cap bulangiu ala parsiv de sloboz a pdl husi putoare rupta de foamete. Ala de la husi un bișnițar se furaciuni și parsiv numa pe japka și teapa mirlanu ala poertokaliu a pdl husi. Borfaș și maidanez ajuns în cap de la teapa si parsivenie mirlanu ala calificat în minkt kkt.

  94. Asta de la husi mirlan a pd husi o fost cel mai mare mirlan tepar a județului și cel mai dus în cap sifon de la husi. Praduiala teapa si arsul la lovele pe toată lumea a fost de terminatu asta zis capu rautatilor județului Vaslui ragalia lu faliment zis skullament de la husi. Un agarici de la husi zis taru tepelor și samsaru furaciumilor din Belgia a fost teparu asta

  95. Maidanezu ala de la husi pd husi a ajuns în cap de tot rupt de tot are foamea în git cit kina . Tepar și sifonar la garda de cind e rupt de foamete. Putoare parsiva și ratat ordinar pdistu ala samsar de la husi

  96. Putoare ordinara si rupt de foame sifonu ala portokliu a pd husi. Cu foamea în git de cind poarta kiloti mirlanu ala care venea la Vaslui numa pe minkat kkt și rupt de bat. Ruptu ala de la husi o ajuns o spun toți mucy și sloboz muska aia de kkt a pdl de la husi. Pute a kkt mirlanu de cind ein cap de tot cu banu.

  97. Un mirlanete pdist de la husi fost patron si tepar cu angajați lui borfasu ala putoare de la prut. Haita de țepar ajuns în cap și parsiv nenorocit blestematul ala de bișnițar fost samsar a furaciunilor din Belgia. Parsiv mirlan ghiolbanu ala ratat și dus la vale de la husi

  98. Marafetu ala ajuns caterinca de samsar ratat pirnaia aiade la husi . Numa pe ars și tepuit lumea panarama aia de putoare de la husi. Asta era un mirlan de husi cind venea la Vaslui. Făcea bisnițareala cu lucruri furate de la belgieni cum spune lumea ca era teparu numa pe praduiala și capatuiala căpcăunul ala fomist și prost de la husi. Parsiv și neserios tepar mirlanetu ala de la husi.

  99. Teparu ala bețiv de la husi a ajuns un rapanos dus în cap și tepar de kkt. Ghertoiu ala de husi venea la Vaslui de se dădea mare combinator și bișnițar de furaciuni speriate din Belgia. Era poreclit teparu ala de la husi samsaru țeparu de la husi. Un ghertoi ajuns spun lovelarii dus la vale ca era un tepar mare și un parsiv ordinar de samsar de furaciuni ghertoiu ala de la husi

  100. Panarama mare kilaciu ala de la husi. Se ocupa numa cu bisnita și era bișnițar de bunuri furate de alții din Belgia. La Vaslui la partid toți îl alimtau cu samsaru belgianu.tepar și mincator de kkt a pdl husi a fost bișnițari ala de la husi. Jnekerii spun ca e ajuns țeparu acu sifonar de sifonar la garda .

  101. Un bețivan ratat de la husi pdistu ala a lu pește prăjit. Un tepar fără număr manelistu ala tepar de la husi. La Vaslui la pdl baetii îl spuneau samsaru teparu de la husi . Parsiv și borfaș ordinar manelistu ala de la husi ajuns în cap. Neserios și puturos la greu manelistu ala pdlist de la husi.

  102. Parsiv bulangiu și mincinos laki ala flaușat a pd husi. Un jeg de mirlan parsiv și puturos cu foamea în rît pdistu ala de la husi. O prăduit la bănci și cămătari totu ca era prost rău și la beție era mare grandoman și fraer ca lau minkt toți pe fraer ca știau ca la kileala pdistu de la husi era fraer de fraer și prost la greu makitoru.

  103. Parsiv și excroc ordinar pdlistu ala a husului fost bișnițar si traficant de furaciuni din Belgia . A ajuns spun baetii în cap și rupt de foamete ca era mirletu mare parsiv mare lacom mare prost arogant și mare tepar după lovele și mare bețivan de rupea makitoru sticla de rakiu . Bulangiu mare haimanaua de la husi neserios și jeg ordinar samsaru ala de la husi ajuns trădător si parsiv de partid sifonarul ala de la prut acu rupt de foame și falit .

  104. Praful sa ales de tarîțaru ala pdlist de la husi de cind a prăduit toru la bănci și pe cămătari spun combinatorii cu lozu gros de la Vaslui. A dat omu temelie cu lozu de ajuns tatmrițarul ala de la husi în cap. Și foamea e mare spun baetii ca nu produce nimic ca ala de la husi dădea cu autogenu și cu teapa la greu la toată lume.

  105. La Vaslui cind venea la ședințele pdl gaozaru ala de la prut era numa hoții și combinații de teapa cu prosteala. A ajuns în cap acum spun toți pe la Vaslui ca pdistu ala de la husi e parazit cu norma întreaga și dus la vale cu totu. Saracia aia de la husi e ajunsrupt în gura de foamete și calicie.

  106. Mirlanu ala pdist de la husi la Vaslui la sedinte cind venea era cu mucii hățuri de la rakiu . Se dădea mare samsar și combinator de furaciuni și era pe japca la greu cu toată lumea. Mirlan parsiv găinar de țară pus numa pe tepuiala mirlanu. La Vaslui jmekerii ii spun teparu văii prutului ca e numa și numa pe prosteala și mincat kkt . Cica ala de la husi edus în cap de tot ca nu mai merge teapa si pacaleala la pacaliciu ala de la husi.
    .

  107. La Vaslui pdlistu asta de la husi era bișnițar de mărfuri ciordite de afara teparu ala pdist de la husi. O ajuns sifonar spun baetii din Vaslui de cind la turnat garda în fapt cu furaciuni din Belgia. La Vaslui porecla ăstuia de la husi era samsaru belgianu furaciunilor.

  108. O față deckur pensat 0d8stu asta tepar de la husi.bulangiu și excroc cum spun toți de la Vaslui. Un țărănoi parsiv de husi ajuns spun toți în cap de la țepe și parsivenii cu lumea. Putoare mare manelistu ala a husului pus numa pe praduiala și sifonareala la garcea.ala de la husi e poreclit la Vaslui de lume iuda praduitorul .ala de la husi da cu praduitoru la greu de cind a ajuns cica în cap și cu foamea pe el la greu

  109. Haita ordinara de fost pdist de husi poreclit de baeri la Vaslui țarul țepelor și foamei de la husi. Parsiv și excroc ordinar fost samsar de furaciuni de la Belgia. La Vaslui ii spuneau toți samsaru teparu de la prut .o katerinka de țepar ordinar ajuns spun toți la garda sifonar plotoner major cu 7 stele dus în cap după manele.

  110. Un fost patron ala de la husi ajuns la vale in cap și rupt de foame cică o ajuns teparu ala de pdist a husului. Cind venea la Vaslui era un mirlan figurant de la țară la costum de mortaciune și un mare makitor de rakiu și troskău care îi făcea mucii hățuri plutonerului asta major a pede husi.panarama aia de țepar la costum de plastic și mare minktor de kkt . Cica e dus în cap plotoneru ala pdist de husi și e spun jmenarii sifonete de sifon la garda de cind e dus în cap pdistu ala de la husi.

  111. O panarama de țepar asta de la husi de cind poarta kiloti mirlanu. Acu spun bajetii de fraer ca e dus în cap de tot ca e ajuns laki flausat ajuns în cap ca nu ii mai produce teapa ca să dus duma de fraer ca e mare țepar ordinar. Cica e sifonar la garda ca la turnat garda demult cind era samsar și mare traficant de bunuri ciordite și acu da gaozaru de la husi cu sifonu la garda spun baetii jmekeri cu lozu gros .

  112. Un gaozar de țepar paranghelie ala de samsar de la husi. Parsiv și neserios mirlanu ala pdist ajuns rapanos cu foamea în git. Tepar de tepar sadea mirlanu ala calic ajuns în cap de tot paranghelia. O huiduma dela husi ajuns calic .

  113. Un tepar de bulangiu cordit tepatu ala de la husi. Bisnitaru ala koarda de la husi numa pe ars angajatii si golanii de mirlan parsiv dus în cap. Putoare mare ala de la husi. La Vaslui la ședințele pd venea și era kordoiu numa teapa si makiala de rakie .

  114. Haita ordinara și blestemata de mirlan ajuns sluga lu satan pentru 1 ban mirlanu ala fost patron de la husi Blestemat și ajuns o sărăcie de mirlan haita aia penala de țepar după 1 ban O înșelat pe toți muncitorii lui de la fabrica de la rasasti cind era patron teparu ala de la husi de jeg blestemat ajuns acu la cacat și dus in cap

  115. Pdistu ala de la husi un teoar ajuns în cap. La partid la Vaslui se dădea mare jmenar de samsar și trafiknt de furaciuni din Belgia teparul . Numa pe minkat kkt era jegul ala tepar de la husi. Cica acu erupt de foame ca e în cap teparu ala a husului pdistu prutului.

  116. Pdlistu ala de la husi e ajuns în cap .E mare parsiv și tepar și are foametea pe el mare cit China. Manelist și puturos mare buhaiu ala tepar de la husi. Cind venea la ședințe la pdl Vaslui se dădea mare jmeker da el era saracu un samsar rupt în gura de datorii la bănci și kamatari sărăcia asta zis teparul de la husi.e ajuns în cap spun jmekerii de e rupt în kur și în gura de foame de bilete amarasteanu ala calic de la husi

  117. Pdlstu ala de la husi o da cind în fanta cind în cola da teparu e ajuns un sifon de sifon da nu de șpriț ci sifon la garcea acu spun jmenarii lui ca o .da cu praduitoru ca foamea de loz e la mare disperare pe manelistu ala sifonaru husului. . Umple sifoanele gărzii spun jmenarii ca cica pdistu manelistu ala de la husi e dus la vale și în cap de tot

  118. Jigodie de pdist de la husi samsaru furaciunilor și a tepelor gunoiu ala de mirlan tepar . Lau rupt jmekerii pe fraer ca era parsiv și puturos numa pe manele și beții marafetu ala ordinar de la husi. La Vaslui ii spuneau toți teparul samsarul furaciunilor din Belgia.

  119. Gaozaru pdl de la husi ajuns în Căpățînă cu totu marafetu ala de la husi pus numa pe minkt kkt și înșelat. Tepar sadea cind venea la Vaslui gaozu ala rupt în gura de foamete a husului. Mamaligar pus numa pe parsivenii și golaneli ordinare . Acu spun baetii din Vaslui ala de la husi e sifonar de sifonar praduitor la garcea ala.

  120. Pirnaye de husi putoarea aia de sifonar minktor de kkt și ajuns în cap sifonu ala pdist de la husi. La Vaslui se dădea mare bișnițar de ciordeli din Belgia cu porecla samsaru belgianu de la husi.un tepar de partid mirlanete parsiv de la husi ajuns bale și mucy hodorogu ala pdist de la husi.

  121. Un fost traficant de furaciuni din Belgia și bișnițar ordinar de furaciuni pirnaia aia de țepar a husului gaozaru ala ajuns sifonar pdist. Numa cu teapa si teapa după lovele putoarea aia rupta în kur de foame și ajuns în cap . La Vaslui venea gaozaru numa după prosteala și la minkat kkt putoarea
    și parazitu ala de la husi. Praduitorsi sifon mare ala de la husi.

  122. Parsiv rău teparu ala mincator de kkt a pdl husi. Traficant și bișnițar ordinar de la husi banditu ala samsar de la husi. O baskalie de țepar ajuns în cap și foamea în git. Numa pe înșelat și tepar cu lumea samsar ajuns sifonar ospătar la garcea. Parsiv și mincinos rapanosu ala a husului rupt în kur de foamete gaozaru ala pdlist a husului.

  123. Teparu după un ban ajuns tirfa pdista a lu satan sifonu asta paaradit de la husi. O cirpa de șters la kur o ajuns patronu ala de la husi rupt în kur de foamete. Huiduma de țepar mare panarama aia de la husi .foametea e pe carcadîru ala de la husi mare cit kina

  124. Un găinar de figurant de la husi ajuns sifonu garzilor. Pus pe tăpuiala și praduiala ala de la husi mare tepar de husi ajuns în cap rau. Numa pe înșelat și tepuit lumea pdlistu ala de la husi mare bișnițar si traficant de cioardeli din Belgia . la Vaslui toți ii spuneau samsaru belgianu de la husi. Parsiv lacom și prost rău makitoru ala a ajuns în cap de tot ca era mare figurant parsiv da prost rău la makiala.

  125. Tirfa maskulina a banului nemuncit .la Vaslui era poreclit de jmekeri mucea teparu ala ordinar și blestemat de foamete a husului. Mirlanu dus în cap cu banu e mincatoru ala de kkt a husului. Lăcașului ii spuneau toți mirlanu tepar cu banu . Praf și pulberea e de teparu ala ordinar de la husi. Mirlanu mincator de kkt sa dus acu îi cap de la teapa si mincat kkt la greu panarama aia de la husi.

  126. Un bulangiu mare labagiu ajuns taru foametei patronu ala dus în cap a husului. Tepar și păcălici mare pdlistu ala de la husi ca era mare mincator de kkt cind venea la noi la Vaslui. Dus în cap de teapa lăcomie și prostie pacaliciu ala de la husi ajuns rupt în kur și în gura de foamete.

  127. Haita de ghertoi mirlanu ala de la husi parsivit și nenorocit rqpanosu. Foame în git o ajuns teparu ala parsivit ajuns ultimu nenorocit a. husului. Numa pe teapa si parsivenie trăiește țepari ala ospataru pdl a husului. Mirlan slobozit la băutură ghertoiu ala pdlist a husuui.

  128. Puturos și parsiv jegu asta de mirlan de la husi. La Vaslui se dădea mare makitor de rakiu da era un makit8r care după 1 pahar era mucy cu bale la gura mirlanu ala de la husi. Prafu cica s-o ales de mirlanu ala de la husi de lau lăsat jmekerii jmekeri fără casa pe fraer ca acu cica fraeru ala de la husi pute a prost si a foame pina în China

  129. Zdreanta aia portocalie de pdiat ratat de la husi era numa pe tepuiala zdreanta . Minka kkt la greu de îî puțea urma a hoit ordinar de la husi cind venea teparu la pd Vaslui. Parsiv și excroc sadea tepRu asta ajuns sluga și tirfa lovelelor jegul ala parsiv a husului.

  130. Iuda pdului de husi nenorocitu ala de tepar ordinar și parsiv gunoi Numa pe ars la greu lumea si tovarășii lui haimanaua asta de gaozar bulangiu mirlan praduitor la garcea . Iuda garzii e ajuns hoitu asta de țepar care ii pute urma a kkt de la mult minkat kkt cu polonicu ca asa la învățat nea Nicu pe sifonu asta tepar de la husi ratat ajuns în cap și la kkt.

  131. Iuda pdului de husi nenorocitu ala de tepar ordinar și parsiv gunoi Numa pe ars la greu lumea si tovarășii lui haimanaua asta de gaozar bulangiu mirlan praduitor la garcea . Iuda garzii e ajuns hoitu asta de țepar care ii pute urma a kkt de la mult minkat kkt cu polonicu ca asa la învățat nea Nicu pe sifonu asta tepar de la husi ratat ajuns în cap și la kkt.

  132. Jigodie ordinara de labă trista pdlista a husului. La Vaslui toți ii spuneau lăbaru teparu husului. Un tepar dus în cap numa pe teapa si betivaneala manelistu ala de la huși. Cica e în cap cu foamea în git parsivenia asta de mirlan de la husi. Zdreanta de țepar rupt de foamete mincinos și parsiv

  133. O haimana de țepar și sifonar la garda mincatoru asta de kkt a pd de la husi. Un jeg de mirlan de cacealma care a pierdut tot de prost si lacom ce era putoarea de a ajuns puroiul asta de la husi de pute a kkt pin la București. Praduitor la garda o ajuns zdreanta asta porokalie a pd husi

  134. Am lucrat mult timp la firma aia din husi. Erau panarama mare al care se dădea patron da era un tepar și un puturos nea omu ca era cu beția și maneaua la kileaoa. Un kilaci de tărie și parsiv și tepar . Sa dus în cap circaru de la husi ca era o putoare mare de bețivan kilaci și mare putoare cu teapa si înșelătoria și angajații la firma putoarea aia de ratat a husului.

  135. Un jeg de miroan de la husi ajuns rupt în kur de foame ticalosu ala de țepar a husului. Pdlist de frunte la Vaslui se ocupa cu bisnita și traficu de furaciuni aduse din Belgia. La Vaslui ii spuneam sansaru belgianu ca era bișnițar lacom după loz ticalosu ala de la husi . Arogant prost ca noaptea și ratat cu ziua o ajuns bisnitaru ala de la husi ajuns în cap

  136. Tepar de țepar și bulangiu de bulangiu caterinca asta de fost samsar de furaciuni. Jeg de jeg teparu. Umbla numa cu teapa si maninca kkt la greu panarama ca e falit și dus în cap. Are foamea în git husenu de la husi cit kina bulangiu asta tepar de la husi.

  137. Un kilaci ordinar minktor de kkt la garda hoitu asta împuțit de pdist ratat ajuns în cap haita de țepar cu foame în rit. Jeg ordinar de parsiv nenorocit ajuns ultimu ratat . Ragalie pdista de la husi ratat cu ziua prost ca noaptea și lacom și parsiv ca porku lq troaka.

  138. Pirnaia aia de falimentat a husului a ajuns spun baetii din Vaslui o zdreanta de țepar terminat pe el de la teapa golanie și manele. Panarama mare omu . Numa pe japca și țeapă. Neserios parsiv și jeg de husi marafetu ala de la husi jmenarii spuneau de asta ca e praduitor și sifonar la garda ca a avut belele și la înșurubat garda ca sifon sifon.prafu sa ales de teparu ala de la husi.

  139. Nea falitu ala de la husi venea la Vaslui la ședințele pdl numa rupt de beat makitoru. Avea numai prostii și hoții în cap ca era puturos cu ifose de patron da era numa pe mincat kkt la greu . Avea porecla la Vaslui samsaru belgianu ca se baga în seama cu lumea ca mare bișnițar samsar de bunuri ciordite din Belgia unde samsaru era cu capacu la marfa samsaru ala de la husi . Cica acu e ajuns mucy de foame samsaru .

  140. Makitor ajuns gargarist mincator de kkt la garda marafetu asta sifonar ajuns labar la gardă.parsiv și praduitor pe loz la garda pdistu asta de kkt ajuns în cap de la husi. O dat teparu asta la vaslui prosteala și samsareala la furaciunilor de sa turnat garda pe haita hușului de a ajuns haita sifonu gărzii teparu ala de la husi

  141. Un ghertoi de ghertoi bețivan mirlan mincator de kkt de sa dus te0aru în cap. Parsiv și puturos are foame ghertoiu cit kina pe el ca nu produce nimic și e parazit s-o puturos spun kombinatorii de la Vaslui. Mirlanu parsiv de la husi o încercat sa dea prosteala la Vaslui da e prost mirlanu de sa dus în cap cu banu . Fraer parsiv și ratat ghertoiu de la husi .

  142. O haită de mirlan pdlist ajuns ultimu calic muyisth și în kuru gol a husului puslamaua asta dusa în kp de minktor de kkt a husului putoare de bețivan ratat a husului zdreanta asta de kurvoi masculin de ospătar care linge blidele după jmekerii cu loz pdlistu asta a lu gaoz rupt în kur fomist până la os.

  143. Un jeg de pdlist tepar de husi ajuns în cap. Numa țeapa și păcăleală era de pacaliciu asta pdlist de husi ajuns în cap . Parsiv putoare și bețivan de kkt ajuns de tot în cap. Haimana de pirnaie de bișnițar de furaciuni o fost samsaru asta de la husi mare tepar pdlist de husi.

  144. Mirlan mare și parsivit coclitu asta de țepar patron .numa pe ars și teapa panarama . Un parazit de la husi numa pe makiala și tepuiala. Parsiv neserios alunecos și mincinos ajuns în cap dus la vale . Foametea e de patronu asta de la husi tepar cu toată lumea jegu.

  145. O javra de bețivan fost bișnițar de medicamente și apoi bișnițar de furacuuni mirletu ala de la husi. Un tepar ordinar neam blestemat de kkt și ajuns în cap twparu asta lu satan rupt în kur după 1 ban. Sifonar și trădător samsaru cind vede lozu gaozaru asta de la husi.

  146. Haita de mirlanete de la prut patronu asta balamuc . O dat teapa mirlanu asta la toti care am lucrat la porc și nu o plătit salarii tirfa asta de patron ratat de la husi. Un mirlan hamsii prost si lacom ca porcu nesatul . Blestemat patron o ajuns sărăcia de sa dus mirlanu în cap de sărăcie. O pierdut la cămătari și bănci. Și umbla cu teapa si prosteala puturosu ala makitor de patron de la husi.

  147. O posirca de mirlanete ajuns kkt dus în kap. Labagiu a pd husi și tepar cu ziua borfasu ala pdist a husului. Un makitor de rakie labaru. La Vaslui vind venea era un țăran de la husi bișnițar de furaciuni și tepar mare. Numa după capatuiala și minkat kkt era putoarea aia de parazit pdist de la husi. Labar dus în cap a ajuns pirnaya aia de putoare de labagiu a pdl de la husi

  148. Putoare de parazit pdist de la husi gargara aia de petarda de sifonar la garda bisnitaru ala pdist de husi . Patron dus în cap ajuns de umple sifoanele la garda kodosu ala de la husi. Venea la Vaslui numa după golaneala su bisnita cu bunuri ciordite din Belgia. Avea porecla în Vaslui pdistu traficant de cioarda. Cica sa ales prafu de fraeru ala de husi .

  149. Un jegos ordinar mirlanu asta cu față de kur pensat și ajuns în cap. Teapa si parsivenia e de jegosu ala de la husi. Tepar și excroc de husi caricatura aia rupta de foame . Rakiu și manele pe mirlan de la 1an. Haita pdista de husi bișnițar ordinar și tepar rakieru ala de la husi.

  150. Haita dr tepar dr husi samsaru ala de la husi. Samsar de furaciuni și bișnițar de coordeli . La Vaslui venea la pdl numa pus pe minkat kkt și samsareala teparu ala de la husi. Cica sa ales praful și pulberea de țepar ca e terminat pe el și dus în cap la kakat.

  151. Un fost samsar de furaciuni din Belgia a fost pacaliciu pdist de la husi.fost patron cu numele ca în rest cu teapa ghioalba aia de la husi o ajuns tot mucy și zoae la kizdha fimeii ca e dus în cap cu totu. La Vaslui baetii spun ca e sifon trombon la gardă. Cica e parsiv și tepar mare cind vede lovele parsivu ala ratat de la husi ajuns cica mucy și zoae teparu.

  152. Cel mai mare tepar a pdl Vaslui a fost marafetu ala manelist ajuns un ratat al husului. La sedinte pdl venea numai kilit și avea ifose de kurvoy de tirfa pdista muysta în călduri și făcea pe haita și era cred cu muya pdistu ala dela husi.

  153. La Vaslui cind venea borfasu ala pdist de husi era numa pe hoție și golanie . Un borfaș de țărănoi la costum de mortaciune pus numa pe japca și mincat kkt dar parsiv și ciulea nirlanul urechea cind auzea de lovele. Un borfaș de tara parsiv putoare mare spun toți și excroc calificat în hoție și dat teapa la toți. Asta are calificare de autogen ca a atmrs cica o grămadă de lume teparu ala de la husi acu cica e dus în cap ca a prăduit tot ce a avut la cămătari și bănci . Fraer si parsiv tepar ordinar

  154. Pdlist ratat o ajuns cica fraeru ala de la husi mare patron ajuns acum sifon. La Vaslui neamu ala a lu rakie era numa pe teapa si mincat kkt rakieru ala de la husi. Makitor și manelist fost samsar pdist de furaciuni a fost sifonaru ala de la husi acu cica o ajuns pamint de floricele ca să dus în cap de tot de la teapa si mincat kkt mult.

  155. Un jeg de jeg teparu ala de bulangiu corcitura cordit în rit. Sloboz second-hand hand turnat la băutură haita asta pdista de la husi. La Vaslui ii spuneam samsaru de furaciuni belgiene ca era praduitor și traficant de furaciuni din Belgia samsaru ala.

  156. Un labagiu ratat ajuns ultimu kkt de la husi . Fost bișnițar de medicamente înainte de 89 și bișnițar de furaciuni din Belgia după 2000 japkaru asta de la husi ajuns ultimu calic ajuns lindik la kizdha fimeii rapanul . La Vaslui ii spuneam lindik pedist ajuns muci la kizda muierii.

  157. Putoare de samsar pedista ajuns acu mucy la kizdha.la Vaslui la sedinte era numa bat racanu ala pdist de la husi. Un bișnițar de husi pus numa și numa pe praduiala și parsiveala cu lumea . Un ticălos ajuns rupt în kur de foamete pdist de husi ajuns fomist. Haita maskulina de rupt de foame o ajuns teparu ala de la husi.

  158. Pdistu foametei de la husi o ajuns patronu asta teoar și parsiv de la husi. Un karicy cu ochi ajuns laba trista pdlista de la husi. O putoare de la husi ajuns laki flausat dus în cap cu totu. Rupt în gura de fomist ajuns la garda sifonar spun toți jmekerii de fraeru asta de la husi un lacom prost puturos și parsiv a husului

  159. Un gaozar mincator de kkt . Un jeg de mirlan parsiv de la husi haimanaua aia de la husi. Numa pe tepuiala și ghiolbaneala ragalia aia de haita portokalie de la husi. La Vaslui avea porecla teparu is garcea sifonaru ca e pe praduiala la garda după ce a fost turnat cu trafic și bisnita de cioarde din Belgia samsaru. Porecla la Vaslui era samsaru belgianu dus în cap cu banu.

  160. Pdistu ala o putoare mare de bețivan de la husi. La Vaslui venea numa beat mucy și minka kkt la ședințele pdl de putea tot Vasluiului. Un fost bișnițar de furaciuni pus numa pe japca și beții cu tărie. La Vaslui ii spun baetii sifonaru de la prut ca sifon la garda de cind e dus în cap .

  161. Kokota foamei de la husi o ajuns sifonu ala de la husi. Un fost traficant și bișnițar de cyoarde a fost ratatu ala de la husi a pdl. La Vaslui cind venea puțea a kkt tocmai de la husi ca era mincator mare de kkt makitoru ala de tărie de la husi. Un mirlanete ratat de la husi ajuns în cap de la golanie și hoție mare pe teparu ala de la husi.

  162. Un kkt mare ratat ajuns mare blestemat de kkt dus în cap. Jegu asta de tepar a husilor.Posirca de mirlan parsiv și blestemat a husulor minkator mare de kkt cu polonicul lu nea Nicu. O pirnaie de bișnițar ajuns un ratat de sifonar la garda ghertoiu ala de la husi. Laba trista pdista și muista blestemat de satan saii fie sluga pentru 1 ban iuda husului.blestemat sa fii mirlan a lu satan .

  163. Un rapanos de fost patron de la husi ajuns jegu și femeia de servici cu charici la baetii tari cu lozu gros . Asta de la husi e dus în cap de tot ca lau terminat samsarii și cămătării ca lau simțit ca e lacom prost și fraer și lau pus jmenarii în cap de tot pe fraeru asta de la husi.

  164. Makitor de makitor înrăit de răkie pdistu asta acu sloboz rupt de foame pin la os. Tepar de țepar fost samsar și traficant de furaciuni din Belgia bisnitaru asta tepar de la husi. Jmekerii lau dat la kkt ca e cica sifonar dus în cap teparu.

  165. Hoit ordinar fost pedist tepar caricatura aia de la husi ajuns spun jmenarii un ospătar care scurge paharele de kileala după jmekeri. De cind sa dus în cap de tot asta de la husi e rupt în kur de foamete ca a prăduit totu la jmekeri și acu face foamea spun jmenarii de teparu ala de la husi.

  166. Jegu ala tepar de la husi sa dus ca raketa în capatina spun conbinatorii toți de aici de la Vaslui. Ii spuneau samsaru furaciunilor din Belgia maidanezului ala pdist de la husi. Cica o fost patron dihania aia de la husi da cică era tepar la lume după lovele panarama aia de la husi. Cica era makitor de rakiu și tepar inrait de a ajuns în cap makitoru ala de la husi .

  167. O laba trista pdista ajuns mucyi la kizdhă teparu de la husi poreclit la Vaslui de baeti samsaru belgianu. Jegu ala de la husi era numa pe tepuit și prostit lumea ca să aibă putoarea aia dr la husi bani ca psistu era traficant de bunuri furate din Belgia. A ajuns se atunci sifonar ca la călcat garda și a ajuns pdistu de la husi sifon de sifon teparu.

  168. Labagiu de trista amintire a pd husi kokota aia țepar de la husi. La Vaslui la ședințele pd era numa pe minkt kkt .era unn parsiv și un neserios mirlanu de la husi. Panarama de hazna de la prut rupt în kur și dus în cap pdistu ala de la husi.

  169. Un fost pdist ajuns un kkt de kkt . De la teapa si minkat kkt sa dus huiduma aia de la husi în cap. Linge blidele după jmekerii lovelari și da cu sifonu la garda ca lau înșurubat la garcea ca ii place de umple sifoane pdistu ala de la husi. Cica i rupt de foame de cind e în cap cocirla aia de pdist de la husi

  170. O koarda maskulina a pd husi fost bișnițar de furaciuni teparu ala de la husi o putoare parsivita de pdist de husi ajuns un sifon la garcea . Praduiala și teapa e de jegu ala portokaliu a husului.. la Vaslui venea makitoru numa pe minkat kkt și combinat furaciuni din Belgia samsaru.

  171. Un pdist de la husi ratat acu cica e în cap. La Vaslui ii spuneam toți samsaru de furaciuni de la belgieni. Pdistu era numa și numa pe japka și teapa tot timpu. Ardea pdistu tot ca era disperat rău după loz de tocat . Parsiv și borfaș mare cica acu e ajuns sifon la garcea ca ospătar și le umple sifoanele gărzii. Praduitor de ospătar sifonar la garda pdistu ala de la husi.

  172. Un kkt ajuns în cap căpcăun ala pdist de la husi. Un gaozar de husi rupt în kur de foame. La Vaslui cind venea la ședințe minka kkt cu găleată și tot nesatul era racanu. Un borfaș de la tara fost traficant de bunuri furate de afara. Avea porecla la Vaslui pusa samsaru belgianu de ciordeli.

  173. La Vaslui cind venea la pdl la ședințe kokota aia de la husi era rupt în kur de beat . Era dus în cap de la kileala și minka kkt de putea hoitu pin la husi.se ocupa la greu cu bisnita de furaciuni din Belgia și era numa teapa si makiala mirlanu ala de la husi haimana de bișnițar de furaciuni haita aia de kokota maskulina de la husi.

  174. Capu rautatilor județului Vaslui e căpcăunul ala puturos și tepar al husului. Numa teapa si kileala e se calicu ala pdlist a husului. O fost spun toți bișnițar de polonezi de medicamente de lozuri și ziare la piață din husi și acu cica e fomist pdlist rupt în kur de sărăcie. Javra de țepar și samsar ordinar trafikntu asta de cyordeli a husuluo

  175. Am fost cu tinikeaua asta de lahusi dus în cap la polonezi în 90. Astă un husen bețivan șulfă ordinara numa după înșelat lumea și mincat kkt la greu șulfa asta de mirlan rupt de foamete .Putoare betivanita de lahusi de atunci putoarea asta parsiva de bișnițar parsiv. Numa pe minkat kkt lagreu putoarea. Ii puțea urma de kkt pin la polonezi putorii husului . Putoare de kkt era bisnitaru asta fomist cu foamea pe mirlan cit kina

  176. Mirlan de husi ajuns haita dus în cap amarasteanu asta de țepar cu foametea în git. Rupt în kur de lăcomie mirlanie prostie parsivenie și teapa borfasu asta fost bișnițar de furaciuni din Belgia. Jeg puturos și parsiv ruptu asta în kur cind vede lozu. Panarama de ratat dus în cap de husi gaozaru

  177. Un mincator de kkt ajuns în cap pedistu asta de husi.Tepar și mincinos rupt de foame pin la os . Putoare mare și makitor care topește rakiu mai rău ca soarele fomistu asta parsivit de la husi.un tepar și un maidanez de husi teparu asta a husilor.

  178. Un kkt ratat ajuns în cap care acu spun jmekerii ii mucy la kizda femeii pdlistu zis muysthu husilor. Laba la 3 schimburi care cica acu umple sifoane la garda asta de la husi.putoarea asta ordinara de țepar ajuns plotoner major la garcea .jeg de putoare de makitor rupt în kur de foame panarama asta de mirlan cu fata de kur pensat dus în kp.

  179. Pdistu de la husi zis țaru samsarilor o ajuns acu țaru sifonarilor . Rupt de foame și dus în cap a ajuns sifonar manelist la garda pdlistu mare mincator de kkt . Da cu mucii pe la garda ca e sifon de sifon pdistu . La Vaslui ii spun jmenarii lu asta de la husi sifonu fără plasă a husului

  180. Pdlistu ala de la husi un mirlanete de la prut rupt în kur de jmekeri cămătari și bănci. Lacom rău și prost rău si parsiv mirlanu asta sa dus în cap de tot. Enachi e bos peste toate care lea prăduit fraeru ala pdlist de husi. Mincinos și tepar mare odlistu ala fraer de la husi. A tepuit mirlanu lume la greu

  181. Putoare de putoare pdlistu de la husi fost mare bișnițar a furaciunilor din Belgia teparu asta parsiv și dus în bot de tot . Numa hoția și golania mai e de foametea asta de țepar ajuns cokalar a pdl de husi zis nea foamete.in git

  182. Un labagiu puturos și mincator de kkt la greu putoarea asta portokalie a husului.la Vaslui era kokota partidului pdlistu de frunte a husului. Cica e dus în cap și de la kkt acu umple sifoanele la garcea sifonaru asta de la husi. Panarama de praduitor sifonar și tepar cu ziua pdlistu foametei.

  183. Borfasu aista di la husi o ajuns un ratat di tot tăparu aista de husi.no plătit salarii la oameni taparu ast de la husi ca era cuțapa și cu kileala boscheți asta di la husi. Putoari mari di bețivan și mincinos mari borfasu aista ajuns rupt di foami ca da acu cu țapa poati ieși ceva ca I rupt în kur joanghina asta di husi rupt di tot. Neserios și ordinar patron o fost aista . Foamia și blestemu sărăciei sta pi niamul tqparului aista di la husi

  184. Kokalaru ala hoit a husului o ajuns spun jmekerii din Vaslui în cap cu totu. la Vaslui hoitul ala venea rupt de kileala si rakie și minka kkt la greu de ii puțea urma hoitului pina la husi. La ședințele de Vaslui a pdl teparu era cu japka traficu de furaciuni și bișnițarala de furaciuni mirlanetu.putoare minkator de kkt hoitul ala de la husi.

  185. Un kkt cu oki mirlan poreclit la Vaslui față de kur pensat a pdl husi . Un bișnițar de furaciuni din Belgia a fost fraeru asta de mirlan cica acu dus în cap. Pe teapa si prosteala era putoarea aia pdlista de la husi zis samsaru belgianu de la prut. Acu cica pdlistu de la husi o ajuns sifonar și da cu praduiala la garcea ca le umple sifoanele la garda panarama aia a husului.

  186. Un tepar și gaozar tarițar ajuns la garda sifonar . Putoare de putoare pus numa pe minkat kkt cu
    galeta putoarea . La vaslui ii spuneam toți samsaru belgianu ca se ocupa cu trafiku de furaciuni din Belgia bisnitaru asta ordinar de la husi.. acum i rupt de foamete și dus în cap putoarea.

  187. O jigodie de putoare de marafete de țepar de la husi mizga asta de pirnaie ordinara a husului. Un puturos ajuns ultimu jegos de taritar fost samsar de ciordeli cum spun toți de aci de pe la Vaslui. Fost pdlist ajuns ratat la husi putoarea. La vaslui cind venea putoarea asta de la husi era numa pe kileala și bisnitareala de ciordeli de Belgia samsaru asta de la husi. Cica e ajuns praf și pulbere și în cap detot spun toți de puturosu ala de bișnițar de husi.

  188. O putoare ordinara de kokota maskulina pdista de la husi. ajuns un kkt dus în cap. Un sifonar de de fost samsar de furaciuni din Belgia taritarul asta de la husi.Labagiu și bulangiu corcitura asta portokalie de pdist a husului

  189. Calicu asta de la husi o ajuns în cap spun baetii din Vaslui. Pdlistu asta racan de la husi un jeg parsivit și un tepar nenorocit . Jeg de jeg ordinar de la husi haita asta de samsar de furaciuni a pdl husi.pdlistu hazna ii spun lovelarii ca e minktor de kkt la garda asta

  190. Un nenorocit de puturos ajuns ultimu rapciugos a pdl husi pirnaia aia de manelist de husi cu talente de sifonar care praduieste la garda . Numa teapa simincatu de kkt e de rapciuga aia pdlista a husului.

  191. O femeie de servici cu karici o ajuns pdlistu asta sifon de la husi zis samsaru pdlist de husi. Cica acu asta e ospătar de servici pe la mesele jmekerilor cu loz unde face curat și spala după alții. De cind s-a dus de tot în cap sa ajuns patronu ospătar pdlist sluga la jmekerii cu lozu gros.

  192. Un jeg de țepar nemernic ajuns un kkt dus în cap. Haita maskulina de pedelist sifonar su mare tepar . Haimana și putoare de fost samsar tepar de furaciuni din Belgia. La Vaslui ii spuneam lu kokota asta de husi samsaru de furaciuni zis belgianu.

  193. Un pdlist jeg de tirtan dus în cap . Pdlistu lu japka pe mincat kkt o ajuns ospataru asta pdlist de la husi. Zeama de muci e sifonaru asta dus în cap de la husi. La Vaslui ate porecla sifonu prutului teparu asta pdlist dr la husi.

  194. Bulangiu și labagiu pdlist de la husi kokota asta portokalie a pdl husi. Bișnițar de furaciuni și tepar ordinar putoarea asta a husului. La Vaslui ii spuneam pdistu samsar și cokar tepar a prutului. Cica acu e în cap teparu asta pdlist a husilor.

  195. Neserios mare patronu asta de la husi. O dat kix și buleala și teapa la totî și acu de la teapa cica e dus în cap . Nu e patronu asta cu munca. Numa pacaleala și teapa e de patron.o ars pe toți patronu și acu e în cap spune lumea.

  196. Un maidanez a PD husi a fost maidanezu asta . La Vaslui la ședințele pdl era numa pe minkat kkt și cu țeapa nenorocitu de husen . Sa dus husenu în cap de la hoții și golanii și tepe date pe la lume pirnaya asta de manelist pdlist .

  197. Un pdlist tepar dus în cap panarama asta de jegos rupt în kur de foamete. Sifonar mare și parsiv mare gaoAru zis sifonaru husului. Numa pe hoție și teapa marafetu pdlist a husilor.puroare de pdlist ajuns sifon la garda.

  198. Pedelistu husului cica e mare mare mincator de kkt la greu pirnaia asta portocalie.cica e în cap și de atunci baga la greu în el kkt ca foamea i mare. Cica sa terminat cu teapa la pdlist ca acu e fomist și umple la greu sifoanele garzilor teparu asta de la husi.

  199. Cel mai mare minktor de kkt a pdl husi de pe Valea prutului.. un sifonar la garda a ajuns marafetu asta pdlist a husului. Panarama de huiduma de țepar ratat dus în cap. Katerinca de mirlan cu foamea în git samsaru asta sifonar de la prut.

  200. Labagiu asta de la husi un bulangiu parsivit de țepar petarda asta portocalie a husului. Numa cu teapa si bulangiala la lume mincinos și gaozar de prut marafetu. Laba trista pdlista de husi e paranghelia asta tepar.

  201. Un borfaș de bișnițar de ziare în piata husului apoi samsar de furaciuni din Belgia ajuns în cap de tot și sifonar la garcea buhaiu asta parsiv de la husi.. Prafu si pulberea o ajuns pdlistu asta de kkt ajuns dus în cap.

  202. O zdreanta de țepar ajuns un mirlanete calic și lindik la kizdhau femeii. Un laki flausat pdist ajuns în cap spun jmekerii de la Vaslui de fraer. Pdlistu asta de husibulangiu cordit de partid numa pe golanii și beții cu rakie .

  203. Bășcălie mare de bețivan și puturos ratat de la husi caricatura asta . Numa după teapa si înșelat lumea e javretu asta de țepar a husului. Un pdlist de husi ajuns la kkt și dus în cap samsaru fasta de țepar

  204. Zdreanta portokalie a pdl husi ajuns aproape pamint de cimitir teparu . Parsiv și mincinos jegu asta de țepar pdlist a husului. Jmekerii spun ca e și sifon la garcea pirnaya de cind e în cap cu totu. Praduitor de praduitor și sifon mare spun jmekerii .

  205. Gușteru ala de la husi minkatoru de kkt a pdl husi sa cam dus petarda asta de la husi în cap. Teparu prutului a ajuns acu o
    lighioana care behăie a cqlicue oaia asta neagra a pdl husi. Un tepar și un excroc putoarea mare a husului pdlistu dus în cap di minktor mare de kkt

  206. măscărici a pdl husi fost bișnițar a furaciunilor din Belgia. La Vaslui ii spuneau toți bisnitaru sifonaru husului. Acu teparu cica e dus în cap cu totu și e țepar praduitor ajuns spun jmekerii ospătar care linge de pe jos la mesele jmekerilor cu lozu gros .

  207. Gaozar de aprozar a pdl husi ajuns un kkt dus în kap. Tepar și parsiv mirlwtu ala de husi. La ședințe la pdl Vaslui venea mirletu makit și putea a kkt la greu ca se dădea mare minkator de kkt mirlanu. Putoare mare de jegos ajuns în cap spun toți de la Vaslui .

  208. Al de la husi mare mare mirlan bețivan de la husi. Venea la pdl la Vaslui la sedinte numa kilit și minca kkt de ii puțea hoitu pin la Vaslui mirlanului. Posirka ordinara de mirlan de husi borfasu ala poreclit la Vaslui samsaru teparu husului. Prafu cica s-o ales de mirlanu husului

  209. Maidanezu ala de la husi venea la Vaslui la ședințele pdl numa rupt e beat în gura makitoru ala de rakiu și tărie. Era muci rău pdistu tot timpu. Rupt în gura fomistu de la husi o ajuns asta spun baetii . Terminat pe el a ajuns maidanezu pdlist de la husi.

  210. Fost patron puturos și makitor mare a pdl husi . Tepar parsiv și mincinos mare patronu de cind sa dus în cap de tot. Parsiv mare . Likea mare. Tepar mare .putoare mare . Neserios și mincinos patron asta de la husi

  211. La Vaslui bajetii ii spuneau putoarea portocalie a husului. Mincator de kkt la greu putoarea asta ajuns sifonar de cind sa dus putoarea în cap. Tepar fost bișnițar de furaciuni și praduitor la garda husenu de la husi. Parsiv și bulan korfldit de garda ajuns sifon

  212. Al de la husi cel mai mare bulangiu pdist de husi kktu ala de la husi. Koarda penala de sulfă de pdle nea kokaru ala de la husi. Marafet la garda ca sifon tronbon praduitoru ala rupt în kur și dus în cap de la husi Hahalera de husi spune lume pe la Vaslui de marafete.tepar și gaozar ordinar

  213. Cocota aia de pdist de la husi o panarama de țepar calificat dus în cap. La Vaslui lui pdistu asta a husilor era poreclit samsaru teparu de la husi. Un cocalar de la husi nenorocit sărăcit si parsivit ajuns în cap și rupt în kur de foame husenu ala de la husi

  214. Mirlanu ala parsiv de la husinuma pe teapa jegu ala portokaliu de fost pudelist dus în cap mirlanu. Putoare mare și parsiv de cind venea teparu la Vaslui la ședințele pdl. Era traficant și bișnițar de bunuri ciordite din Belgia panarama.neserios tepar și parsiv mirlanu ala jegos de la husi.

  215. O putoare de la husi fost bișnițar si traficant de furaciuni de la Belgia ajuns acu o caricatura rupt în gura de marafete sufonar și mare samsar . A înghițit lebaru cu tot cu sculament pedistu husilor.

  216. O dat cu teapa la greu licheaua aia parsiva de psist ajuns ratatu husului. La Vaslui cind venea ghertoiu husuluicu numa pe prosteala si mincatu se kkt și bisnita de furaciuni de la Belgia. Avea porecla ghertoiu de la husi samsaru belgian . Numa cu beția și cu porcarii umbla ghertoiu al de la husi . Tepar de țepar sadea ghertoiu.

  217. Un jeg portokaliu de la prut maidanezu ala portokaliu de fost pdist de husi. Un fost pdlist bișnițar de furaciuni și tepar inrait după lovele ca foamea i mare de cind sa dus falitu la vale cu totu.

  218. Un fost patron de la husi.manelist ajuns la kkt și dus teparu în cap de la tepi și păcăleli date angajaților. Un mirlan de la husi ajuns laki flausat dus în cap .La Vaslui mirlanu avea porekla samsaru teparu husului.

  219. Bisnitaru pedeului de la husi e panarama asta de samsar și bișnițar ordinar a husului. Pedistu asta de husi cel mai mare tepar după lovele ca e dus în cap cu totu nea praduiala asta de la husi.

  220. O posirca de mirlan de la husi gaozu asta pdist fost mare bișnițar de cioarde din Belgia. La Vaslui toți din partidu pdl ii spuneau samsaru belgianu. Un gaozar dus la vale și ajuns în cap spun toți jmekerii de fraeru asta de la husi

  221. Al de la husi borfaș sadea de hazna. Japca minkt kkt si dus în cap cu totu. Putoare de coklar mare sifonar numa pe prăduit si tepuit maidanezu asta pedist de la husi. Tepar și goazar de samsar cum spune lumea de likeaua asta

  222. Un tepar kordit în gura de garda sifonaru asta minktor de kkt de la husi. La vaslui pdistu husului venea sa combine ceva furaciuni din Belgia bisnitaru asta de samsar ordinar ajuns sifonar. Ii spuneau toti lu pdlistu husului samsaru belgianu traficantului de furaciuni de la husi.

  223. Țarul tuturor țepelor date pe Valea prutului este putoarea asta de fost pedist ajuns muystu husilor. Nea kkt asta de la husi o ajuns în cap de tot mincinosu asta tepar nenorocit. Blestemat pedistu asta de kkt a husilor. Un rapanos ajuns ultimu basinos a husului teparu asta ordinar de la husi.

  224. Am lucrat mult la patronu asta mare tepar fost taritar ordinar de la husi. . O putoare mare de bețivan mare mirlanu și mare mare minktor de kkt cu muncitorii lui. Un excroc și un tepar ordinar de tarițar ratat de husi o ajuns manelistu asta de fost patron ratatu de la husi

  225. Hoitul asta pdist a husului a ajuns în cap spun baetii . S-o dus la kkt cu totu minktoru de kkt a pd husi. Hoit putrezit care pute a kkt pina la vaslui haita asta maskulina de la husi . Un tepar ordinar care pute a kkt hoitu asta portokaliu a pdl husi .

  226. Ghertoi de ghertoi mirlanu asta pdlist de la husi. Un puturos și un makitor de rakiu fără număr manelistu asta poreclit la Vaslui la acea vreme nea traficantul de la husi. Samsar de furaciuni și mare tepar ordinar ghertoiu asta de husi

  227. O baskalie de mirlan ajuns de mult sifon la garda . Tepar pdlist de la husi care da cu praduitoru la garcea pe lovele javra asta dusa în cap. Un jeg de la husi care cica da cu prăduitotu in primire pe lovele haita asta de ratat de husi.

  228. Un gaozar și un tepar fără număr manelistu asta pdlist de la husi. Tepar și praduitor de partid ajuns de umple sifoanele la garda panarama asta de țepar de la husi. O dat cu praduiala la garcea de sa dus teparu în cap de tot. Praduitor la garda pe loz panarama asta.

  229. Am fost la pdl cu caricatura asta de hoit de sifonar la garda a husului. Bețivan mare și putoare mare mirlanu asta pus numa pe dat teapa si înșelat lumea. Un gaozar de ratat ajuns în cap de tot pdlistu asta kkt tot în gura si dus în cap.

  230. Teparu ala de la husi ajuns un pdist ratat mare minktor de kkt la garda javra aia de kkt ratat și dus în cap. II pute urma a kkt ratatului ala pin la Vaslui minktorului ala de kkt de la husi.

  231. Un kkt cu oki ajuns ultimu ratat ghertoiu asta de pdist ratat a husului. Minktor de kkt a pd husi ghertoiu asta putoarea pdlista a husului. Tepar și fost bișnițar de furaciuni ghertoiu asta pdist a husului.

  232. Asta de la husi pdlistu lu pește cind venea la ședințe la Vaslui era un laki flausat la costum de mortaciune. Se dădea mare combinator și borfaș cu ștaif da saracu era un laki flausat de la tara pus pe bisnita de furaciuni.

  233. Bagabondu asta pedist de husi cel mai ordinar bișnițar de furaciuni a fost asta. Praduia su dădea prosteala la tovarășii lui de la pdl Vaslui zdreanta asta de petarda de la husi. Un sifonar la garda nea garcea asta de pdlist a husului.

  234. Asta de la husi marele pdist a husului a ajuns un gaozar și sifonar la garda. Fost bișnițar de furaciuni de afara a avut belele cu garda și acu spun toți ca umple sifoane la garda gaozaru.

  235. O putoare de putoare marafetu asta de mirlan dus în cap de la husi. Tepar parsiv și mincinos minktor de kkt cu găleată haita asta de țepar ordinar de borfaș a husului. Numa pe minkt kkt e jegu asta teoar a pdl husi ajuns ultimu ratat ajuns în cap de la husi.

  236. Pedistu ala de la husi cel mai parsiv și ordinar tepar de fost patron din husi teparu asta nenorocit. Un mincinos și un tepar ordinar parsivu ala de la husi. Maninka kktu de peste tot poate da și el o tepuska la lovelele oamenilor posirca asta de țepar a husului.

  237. Un fost bișnițar ordinar de furaciuni a husului gainaru asta pdist de la husi. La Vaslui toți ii spuneau bisnitaru prutukui ăstuia de la husi. Tepar mare de la tara cokirla asta de parsiv mirlan de husi.gainaru pdlist de la husi era .

  238. La Vaslui nea kkt asta de la husi pudelist de frunte a pdl a ajuns un jeg de putina rupt în gura spun baetii de la Vaslui de nea samsaru asta de la husi. Paminr de flori o ajuns nea basina pedista de la husi

  239. Un borfaș la praduiala a PD husi marafetu asta ajuns panarama portocalie a husului. Un tepar fost bișnițar de vata in zona pina în 89. După 90 Un bișnițar de mărfuri cioarda si un tepar după lovele la oameni borfasu asta din corni.

  240. O putoare ordinara de mirlan puturos și bețivan a pd husi panarama asta de kkt ajuns în cap.un jeg ordinar de bișnițar mincator de kkt de la scoala parsivu asta mirlan parsiv. Numa hotia golania și minktu de kkt de de hoitu asta paradit a PD husi

  241. O jigodie de mirlan ordinar și bețivan a pdl husi. Mirlanu asta de la husi era un bădăran a pdl husi cind venea la Vaslui se dădea mare combinator de furaciuni. Asta a fost praduitor cu tovarășii lui de la Vaslui acu spun toți ca o ajuns sifonar la garda makitoeu asta de la husi.

  242. Un pedist fost patron de husi ajuns ultimu fomist a husului. Prafu si pulberea e de teparu asta lacom și parsiv a husului. Dus în cap de tot acu cu foamea în git. Puturos și parsiv rău pus numa pe mincat kkt pentru lovele gaozaru asta de husi

  243. Un fost patron de la husi ajuns în cap ghertoiu după multa prosteala și lăcomie data la angajați. . O ars cu țapa la greu ghertoiu asta de la husi și acu e pe foame tare după lovele.parsiv și mincinos asta de la husi

  244. O putoare de țepar de la husi mare mincator de kkt și sifon a gărzilor fostu stactraficant a furaciunilor cyoarda din Belgia. Bișnițar ordinar pdlistu asta de la husi. La Vaslui cind venea cu pdleu era rupt de kileala și dădea prosteala la baeti ca minca omu kkt de ii putea urma pin la husi

  245. Ragalia aia de la husi venea la Vaslui numa pentru beție și golanie la pdl Vaslui Tepar mare și parsiv pdistu ala de la husi bețivan cu tăria și mincinos ordinar makitoru. La Vaslui toți ii spuneau bisnitaru husului.. praduitor de furaciuni de Belgia a fost bisnitau pdlist a husilor

  246. Pedistu ala de la husi se credea mare jmeker dechusi cind venea la ședințe PD la Vaslui. Se dădea mare jmenar și combinator de furaciuni de afara și era un bișnițar de furaciuni . Era cu rakia și minca kkt cu găleată samsaru

  247. Cyoarda de cyoarda samsaru ala de la husi. La Vaslui avea porecla samsaru belgianu ca făcea bisnita cu furaciuni de la belgieni. Sa turnat cica la garda și de atunci e cica sifon cu git la garda pe lovele.

  248. Un țepar nenorocit patronu asta de la husi. O ars pe toți angajații lui la rasasti teparu asta parsiv ajuns în cap de tot ca cică ca a lăsat semn totul pentru lovele și a pierdut tot .un lacom prost și mare neserios și mare mincinos teparu asta de la husi.

  249. Slobozu asta din husi a ajuns mare ratat și e dus în cap spun kombinatorii de kariciu asta rupt de foame de la husi. Da tare cu praduitoru la garda ca e turnat de mult cu bisnita de furaciuni din Belgia Fost traficant de furaciuni a avut belele cu garda sifonu husului

  250. Aista di la husi cel mai mari excroc di patron di la husi țăparu aista di bețivan di la husi și di pi Valea prutului. O ars cu țapa la greu pi toată lumia și pi angajații lui di la rasasti cind era mari patron. Tapar mari aista di la husi oameni buni.

  251. Gaozar de gaozar junghiu asta tepar de la husi. La Vaslui avea porecla samsaru belgianu de la furaciunile din Belgia pe care le praduia samsaru asta. Cica e dus în cap de tot de cind a ajuns praduitor la garcea teparu de la husi.

  252. Asta de la husi se ocupa la pdl numa cu bisnita de furaciuni cind venea la Vaslui la sedinte. Borfaș sadea pdlistu husilor. Numa pe prosteala și pe minkt kkt funcționa bisnitaru asta pdlist a husilor

  253. Un parsiv și un excroc sadea pdlistu asta a husilor. Un gaozar de vânzător de lozuri si ziare în piata husiului a fost samsaru asta de medicamente si apoi de furaciuni din Belgia.numa hotia și putoarea e de samsaru asta .

  254. Jigodia asta de pedelist a husului venea la Vaslui sa mai combine și el furaciunile pe care le vindea ca se dădea mare combinator de cioarde pedistu. Era parsiv și excroc cind vedea lozu . Parsiv rău fomist rău. Prafu cica s-o ales de samsaru de la husi

  255. Manelist și tepar mare pedistu asta de husi. Borfaș de borfaș panarama. La Vaslui se dădea mare bișnițar si cunoscător de furaciuni aduse de hoți de afara .panarama de panarama samsaru asta de la husi. Cica acu e dus în cap.

  256. Pedelist ratat de husi e dus în cap rau spun toți de la Vaslui de teparu asta parsiv .La Vaslui cind venea era cu bisnita de bunuri furaciuni din Belgia și cu prosteala și mincatu de kkt după lovele. Excroc calificat dus în cap

  257. O bîzdîganie de bulangiu de la husi ajuns în cap cu totu. S-o dat duma la Vaslui ca bulangiu asta de la husi e mare tepar și mare bulangiu și sifon la garda spun baetii de la Vaslui. Omu e trombon sifon la garcea de cind sa turnat cu jmenurile și traficu de furaciuni.

  258. O jigodie de gaozar ajuns muci si clăbuci la lindiku kizdhaului fimeii gaozu astade marafete pirlit și calic de la husi. Rupt în gaoz cursului acu rage de foame și dus în cap cu totu de la parsivenie și tepuiala data de asta la angajații lui de la husi.

  259. Un ghiolban de la husi ajuns foame mare panarama. Asta e țepar la greu ca umbla numa cu golanii jmenuri și bagabonteala de bișnițar marafetu asta de husi .tepar mare cum spun toți de asta

  260. Un patron dus în cap neserios mare asta de la husi. Numa cu beții și manele e nea omu . E parsivit și mincinos mare spun toți. Prăduie la greu nea omu cind vede lozu nea omu. Cica arde pe toată lumea la lovele nea omu .

  261. Aista di la husi un hot și un borfaș ordinar de țepar cu muncitorii lui banditu aista s-o dus în cap di tot ca era mincinos parsiv și neserios patronu aista di la husi. Numa cu teapa si pacaliala era pacaliciu aista di patron tepar dus acu la vali cu tot. Găinar di țăpar aista di la husi

  262. Un mirlan de patron de la husi tarîțar de taŕîțar ajuns ultimu țepar ordinar a husului. O înșelat și tepuit toți angajații lui jegu asta parsiv a husului . Mirlan mare tarîțaru asta de prut ajuns rupt și dus în cap panarama asta .

  263. Un găinar și un borfaș de 2bani marafetu husului. O înșelat angajații lui la bani patronu asta borfaș de husi. Țeparu husului patronu asta de husi nenorocit blestemat de lume și calic o ajuns zdreanta asta maskulina a husului

  264. Un pdist de husi jeg dus în cap teparu asta cu cyoarda în singe. Putoare de putoare dus în cap cu totu. A prăduit totu figurantu asta de prut și acu pdistu husului face foametea ca calicu e ajuns rupt.

  265. La Vaslui pdistu de la husi venea rupt în gura de rakiu mirlanu. Avea numa golaneala și hoție pe el panarama aia se la husi. Cica spun baetii ca e sifon la garda de cind cind saa turnat la garda cu marfa furata de hoți din Belgia

  266. Un labagiu de la husi mirlanu asta ajuns ultimu bulangiu a prutului. Tepar și labagiu cu ziua pe la jmekerii cu loz ajuns un gaozar cu ziua pe la lovelari. Laba trista a pdl husi labaru husului.

  267. La Vaslui pdistu asta de husi era numa kilit și era samsar de furaciuni. Numa cu hoție și golania era de panarama.parsiv și neserios numa după japca și jmen era sifonaru ala de la husi.

  268. O putoare ordinara de pedist de husi rapandula asta de coklar de la husi. La Vaslui era cu hoția beția și bisnita cu bunuri furate . Cica prafu s-o ales de coklaru asta bețivan de pdlist ratat de la prut.

  269. Un tepar ordinar ghioalna asta de țepar parsiv de husi. Un găozar ajuns sifonaru gărzii. Parsiv și puturos mare teparu ala de la husi. Fost samsar de ciordeli teparu.

  270. Îl știu pe nea falitu ala de la husi de la pdl Vaslui. Un bagabond pdlist de husi . Umbla numa cu bisnita și cu bagabonzii bisnitaru asta de husi. Trăgea beții cu tărie la greu . Cica acu e ajuns un laki flausat pdistu husului adică dus în cap rau

  271. Un borfaș de la husi mare minktor de kkt cu lopata pedistu asta blestemat ratat și ajuns în kp. Parsiv mare taparu asta de la husi care înșală la greu pe toată lumea. Asta e praduitor la garcea nenorocitu asta de pdist ratat de husi

  272. Bășcălie de pdist a husului a fost nenoricitu asta de țepar ordinar. Putoare mare de mincator de kkt sadea ii pute urma kktului ast cu oki pin la Vaslui. Numa pe înșelat si minkat kkt se ocupa putoarea asta de makitor de la husi .

  273. Aista I cum spune lumia un labar ordinar di mirlan țăpar di la husi. O ars pi toată lumia taparu aista labagiu di la husi și acu faci foamia țăparu aista nenorocit.

  274. Un pedist ratat dus de tot în cap asta de la husi.la Vaslui era numa pe jmenuri și hoții și kileala și făcea bisnițareala și trafic de mărfuri furate de afara de jmenari. Borfaș tepar după loz spun toți de la Vaslui de bisnitaru asta de husi

  275. O panarama de pedist makitor de husi. Nimic nu era de asta spun toți combinatorii. Numa beție pe rakie și teapa data la toți. Asta e pedistu zis manelistu makitor de la husi. Tepar și parsiv pdistu asta

  276. Asta de la husi un borfaș de fost pdlist jmenar și traficant de bunuri cyoarda din Belgia și ajuns sifon la garcea cum spun toți de la Vaslui.cica e dus în cap de tot pedelistu asta de la husi spun toți.

  277. La Vaslui are porecla sifonu husului mamula aia de pdist ratat. Umbla numai cu bisnita de mărfuri furate din Belgia traficantul asta de la husi panarama de samsar de partid a fost pdlistu asta fake de la husi

  278. O panarama de fost pdlist dus la vale cu toate hoțiile lui de bișnițar si samsar drojdieru asta de la husi . O panarama de parsiv și putoare mare dihania de la husi.

  279. Un jeg de husi ajuns zdreanta care umple sifoane la garda parsivu asta de samsar de husi . Numa golania și hoția e de gainaru asta de husi. Parazit dus în cap cica o ajuns teparu asta de samsar

  280. Pdlistu ala de la husi o ajuns o ruina în paragină.prafu si pulberea s-o ales de pdlistu ala bișnițar de furaciuni . Neserios parsiv mare si
    mincinos mare teparu de la husi

  281. Zdreanta ordinara de ratat dus în cap jegu asta de mirlan de husi de la prut ajuns un rupt . Praduitoru prutului i porecla la Vaslui a panaramei astea de calic rupt de foame a husului. Pdlist rupt ăsta

  282. Asta de la husi ii spuneau toți la Vaslui la pdl țarul zis samsaru de cyordeli și teparu husului si a văii prutului. Nea autogen ii spun cu toți ca la cit a ars lumea s-o ars acu și samsaru tepar de la husi.

  283. Jegu asta se la husi o ajuns un gaozar flausat muci si kkt la kuru fimeii. S-o dus di tot în cap marafetu aista tapar și parsiv cu oamenii. Jigodie ordinara di patron tepar cu angajații lui. Un satan ajuns sifonar pentru 1 ban

  284. Tepar excroc și sifon care se arde în bul ca fetele zdreanta asta masculina de pdlist de la husi. Numa teapa si hoția e de teparu husului. Fomist dus în cap i asta.

  285. Un bișnițar si un mincator de kkt kalificat putoarea asta de lindik pedist . Numa cu inselatu si cu foamea în git e pedelistu asta dus în cap.paranghelia foamei o ajuns kaliku asta de la husi.

  286. Un fost traficant de furaciuni din Belgia a fost bisnitaru asta pdlist de la husi. Atunci sa turnat la garda cu marfa cyoarda și de atunci pedelistu din husi umple sifoane la gardă adică i ajuns sifonar.tepar și parsiv marafetele.

  287. Un jeg notoriu pus numa pe beții și minkt kkt jegu asta rupt în gura a husului. Prafu s-o ales de fraeru husului ca beția lăcomia și prostia e de fraeru asta pdlist de la husi. Foamea pdl de husi e asta

  288. Ghertoi mare putoarea asta ordinara de țepar de la husi. Minktor de kkt dus în cap putoarea asta pdlista a husului. Ghertoiu asta e rupt la mațe de foame de cind e dus în cap putoarea pedelista a husului.

  289. Un makitor înrăit de rakiu pedelistu asta de la husi zis rakieru. Tage la măsea cu rakia de se înnegrește damigeana la makitor.e un rakier mare mare amator de tărie și rakie asta de la husi.patron neserios i makitoru

  290. Marafete de husi teparu asta pdlist de la husi. O ars tot și a tepuit pe toată lumea pdlistu asta de husi. S-o dus marafetu asta pdlist de husi la vale de la parsivenie și de la teapa.

  291. O ragalie dela husi ratat dus în cap pedistu asta lu pește . Dus în cap și pus pe mincat la greu kkt . Putoare de makitor pus pe teapa si golanie ieftina. Găinar de hazna rupt în gura de foamete.

  292. Un sifon de sifon pedist asta calic ajuns cica un ratat și dus în cap caterinca asta de borfaș pdist Praduitor la garcea și mare tepar de husi marafetu asta ratat a husilor. Mincator de kkt dus în cap

  293. Bișnițar mare de furaciuni aduse de afara samsaru asta pedelist de la husi. Făcea trafic de furaciuni samsaru. Parsiv și pus pe golanii bisnitaru mincinos tepar și bișnițar panarama mare asta de la husi.

  294. Gaozaru de la husi pdistu lu fomistu o ajuns ragalia în cap . Numa pe mincat kkt la găleată și lopata pedistu asta de husi gaozar ajuns acu kirpa de șters la kur baetii care au lozu gros.

  295. Asta de la husi e ajuns un calic și un fost samsar de furaciuni belgiene. Nu era firma serioasa romanu .era mincinos și parsiv cica. Acu e dus in cap bazaconia asta de țepar. Cica e praf și pulbere ajuns . De la tepi i se trage totu lu asta de la husi .

  296. Patron de husi mare parsiv și are pdlist bulangiu și corcitura de haita masculina sluga și tirfa masculina de țepar dus la vale . O prăduit pdlistu totu la jmekeri jmekeri și acu e rupt calicu în gura. Calic mare pdlistu husului.

  297. Asta a fost cel mai parsiv și mincinos ordinar și mirlanete de patron de la husi. Numa kilit makit și tepar cu toti angajații joanghina asta de borfaș ratat și tepar mare de la husi.

  298. O petarda se tepar de husi fost traficant de furaciuni din Belgia samsaru asta ajuns petarda de husi un samsar siun tepar ajuns spun toți de la Vaslui sifonar la garda.

  299. Sifon sifon nea pdistu ala de la husi încă de la școală. Asta umplea sifoane la garda de cind era la sanitara la Iași. Era bișnițar atunci de casete video și altele. Era parsiv și excroc Era trădător cu tovarășii lui la garda pe loz.

  300. Un pdist măscărici de la husi. Manelist și tepar fara număr pedistu asta parsiv. Numa cu teapa si sifonareala e de parsivu asta de la husi ajuns în cap cu tot

  301. Un mirlan de kkt dus în cap pdlistu Foamea și sărăcia e de sărăcia asta de pirnaye un ratat ajuns kkt.ajuns un sifon cu oki la garcea .

  302. O putoare tepar și parsiv de husi pdlistu asta de kkt. La Vaslui venea la pdl cu ifose de kurva în călduri era mare bețivan și facea trafic de bunuri furate și era bișnițar de furaciuni din Belgia.

  303. fost patron de la husi ajuns sifon la garda bulangiu asta . Se arde în bul cu garda de cind la turnat garda ca samsar și traficant de furaciuni din Belgia. Pdlistu praduială are numele husenu.

  304. Mierlani neam di cioardi si țepari la bani. Neam di săracii parsive turnate din kkt la bautura in bătătură după o kileala crunta. Calici ajunși rupți în muye.

  305. Un lachi flausat de husi rupt de foame și dus în cap rapandula asta de kokota masculina de husi. Tepar cu ziua și numai pe păcălit lumea pacaliciu asta pdlist de husi

  306. Îl știu pe husean de cind era copil. Cum a dat de bani a ajuns robu banului. Slab și subțire caracter ca om . Neserios mincinos și alunecos om a ajuns asta . A inselat multa lume la bani și cica e ajuns rău că a pierdut totu huseanu.

  307. Unfost pdlist de la husi panarama asta de patron ajuns parazit de prut. Numai cu inselatu și minkat la greu kkt e posirca asta de pdlist țepar ajuns cica sifonar gaozaru .

  308. O jigodie de husi rupt de foame de lovele. Ghertoiu asta pdistu husului o ajuns rupt de sărăcie. Un ghertoi puturos și parsivit din husi. Parsiv și ordinar samsar de furaciunidin Belgia O fost ghertoiu.

  309. La Vaslui am fost în pdl cu zdreanta asta de la husi. Un bulangiu ajuns ratat și sifonar la baeti. Bețivan la greu și mincinos mare . Era parsiv și praduitor .neserios și bulangiu corcit la garda.

  310. Bagabond și sarantoc mare parsivu asta din husului. Neam de balamuc de bețivani.. În scoala era calic și fomist rău și minca kkt.foame în git și rupt de sărăcie calicu asta parsivu

  311. Un hoit de țeparde husi dus în cap și ajuns un terminat . A tepuit și păcălit lumea pina a ajuns praf de pe maidan. Mincinos patron si puturos patron a fost asta. Prafu s-o ales de puturosu asta de husi

  312. Patronu asta de la husi mare minkator de kkt . Ajuns spun jmenarii mare sifonar la gărzi cica acu da cu praduiala . O da în fanta cind în cola ca nu e sifonar da toți spun ca e sifon sifon patronu.

  313. Un fost samsar de la husi ajuns un sifonar la garda de cind la turnat garda .acu cica Umple sifoanele la garda plotoneru asta cu 7 stele rupt de kileala și manele.

  314. Gaozu aista di la husi I acu mucy la kuru fimeii.. ari foamia pi el zdreanta la greu. S-o ales prafu di țăpar după ci o țăpuit muncitorii di la rasasti. Tapar ajuns bălegar di grajd ruptu aista di la husi.

  315. Despre asta din husi cica e ajuns un ratat mare .in Polonia haita asta de parsiv era numa cu beții și hoție panarama..era o putoare mare de bețivan pus pe păcăleală și tepuiala. Cica acu tot la fel e . Tepar puturos și mare mincinos

  316. Asta de la husi venea la Vaslui la ședințele pdl numai cu beția și hotia pe el. Era un bădăran de husi cu hoția pe el. Numa cu bisnita și păcăleală și prosteala pe asta. Parsiv alunecos și neserios omu

  317. Patronu de la husi un bișnițar de furaciuni aduse de afara. Samsar de furaciuni cum spune lumea. Acu cica e dus în cap ca e falit și rupt de foame ca .e dus pe tobogan cu totu spun baetii

  318. La pus nea Marian pe mirlanu asta pdlist de la husi în cap tot. A ajuns pdlistu husului un amarit dus în cap de tot praf și pulbere s-o ales de pdlistu manelistu.

  319. Un borfaș și un samsar de ciordeli a fost bisnitaru asta de la husi . Numa cu japca teapa și beția a fost de capu samsarului asta pdlist a husului. Acu cica e terminat și dus în cap pdlistu manelistu husilor.

  320. Un mirlanete parsivit și tepar de cind are kiloti mirlanu. Ghertoi crescut cu porcu pe el și foamea în git cit kina. Rapan de patron ajuns sifon de praduitor pe lovele.

  321. Tarul țepelor de la husi samsaru asta a furaciunilor din Belgia poreclit la Vaslui de baeti samsaru belgianu. Traficant și praduitor de furaciuni a fost ăsta de la husi.

  322. Un tepar și un rapanos rupt în kur tirtanu asta parsiv și excroc de fost patron. Un sifon ajuns bufon la mesele biletarilor fomistu blidelor ajuns în cap panarama.

  323. Tepar și parsiv mirletu din husi de cind vindea ziare la taraba și lozuri. O panarama de husi pus numa pe hoție și capatuiala omu. Neserios și putoare mare ratatu

  324. O posirca de țepar dus în cap. Cica asta o prăduit tot la banca și s-o dus în capatina. Fost patron acu cica sifon care da sifoane la garda.

  325. O față de kur pensat a pdlistu de husi. Caterinca asta de la prut venea la Vaslui numa rupt de băutură Rupea tăria în10 betmenu asta de husi. Pleca înapoi la husi în cap makitoru asta pdlistde husi.

  326. Asta a fost la pdl Vaslui haita asta de țepar dus în cap detot. Un parsiv mare și mirlan bețivan de betivan din Valea prutului nea maki asta de la husi. Puslama de ratat ajuns în cap pdistu husului

  327. Kakatu asta de ratat era o jigodie ordinara de țepar de cind făceam Polonia în 90.. atunci jigaritu asta fomist era un kakat cu foamea la el. Parsiv mincinos și cyoarda de cyoarda .

  328. Mirlanetu asta pedelist de husi o ajuns un labagiu ratat și muysth. Fomistu asta e țepar și praduitor la garcea de cind era la sanitara dela Iași. Sifon veteran la miliție.

  329. Un kordoy maskulin de husi kordit în gura și plin de sloboz la bot de la biletari. Kaliku de la husi o ajuns bulangiu kordit de fomist slobozu.

  330. Aista di la prut o putoari di bețivan di la husi. Un makitor putoari mari mirletu. Numa pi beții și tapă era patronu ista. O tăpuițpi toată lumia din hisi și rasasti la firma. Cica acu i ratat betivanu ista

  331. Aista di la husi o ajuns un patron rupt și calic ajuns la kizda fimeii un lindic fonist. O dat țapa la rasasti la toți muncitorii lui și s-o dus în cap du tot țaparu asta di husi.

  332. Combinatorii de la Vaslui spun de asta din husi ca e dus în cap cu totu tot și sa turnat de garda de a ajuns asta sa umple sifoanele la garda sifonaru asta de la husi

  333. Un labagyu portocaliu de la husi labagyu asta de patron dus în cap. Labar de labar fost bișnițar de cyordely labaru asta de samsar .labagiu de labagiu mare bulangiu

  334. Un fost patron ajuns gaozar ratat dus în cap și blestematu husului. Paranghelie pdista de prut jegu. La Vaslui avea porecla samsaru jmenaru de husi . Bișnițar de prut.

  335. Mirlande husi neam prost tare si lacom de cind era bișnițar de vata și medicamente în zona . Numa pe hoție și prosteala ibazaconia asta de makitor înrăit panarama.

  336. Mirlan parsiv și lacom a PD husi . Parsiv și excroc sadea pdistu asta dus la vale cu totu. Makitor și manelist parsiv a husului rupt în gura de foame

  337. Un tepar a pdl husi panarama asta de husi. Numa pe japca și hoție mincator matr de kkt a husului. Petarda dusa în cap cu foamea în git jegu asta pdist .

  338. Asta de la husi un gaozar de gaozar . O înșelat lumea și pe angajații lui teparu asta puturos de la husi. Makiala și teapa e pe gaozaru asta tepar de la husi.

  339. Mare parsiv și fraer patronu asta de husi poreclit ghertoiu pdlist de husi. Ajuns în cap și foamea pe ghertoi cit kina. Un jeg bișnițar si samsar de furaciuni o fost asta.

  340. Javra blestemata de găinar și tepar joanghuna asta de ratat de husi. Tepar lacom și parsiv tirfa maskulina a pdl husi dihania lu satan .blestemat pdist de husi .

  341. Un fost patron de la husi ajuns în cap de la lăcomie teapa si prostie. Prafu cica s-o ales de fraer ca lau combinat și făcut jmenarii de tot. Acu spun toți ca e ajuns în cap .

  342. La Vaslui pdlistu asta de husi era rupt în gura după kileala . Se făcea manga de bu știa unde e. Makitor de tărie și rakie cum spun toți. Era panarama excrocu asta de la husi.

  343. Un borfaș excroc mare tepar patronu asta de la husi. O înșelat muncitorii angajații și da cu teapa la greu borfasu ca e rupt de foame

  344. O jigodie ordinar de mirlan samsar de bunuri furate pdistu asta de la husi excroc de excroc mirletu . Manelist și makitor de tărie și rakie.cyroza si foamea husului.

  345. Mirlan parsiv si un jeg rapanos de foamete de pedist ajuns sifonu gărzii marafetele asta dus la vale. A prăduit tot la bănci și e rupt de sărăcie. Sluga de ospătar pdiste asta de la husi spun lovelarii.

  346. Am fost la PDL Vaslui cu mirlanu ala tepar de la husi. Petarda de husi omu. Numa hoție golanie și beție era de capu lu asta de la husi. Lichea și borfaș parsiv omu

  347. O cyoarda de țepar ajuns luzer cu totu și dus la vale. Un laki flausat cum ii spun jmenarii lovelarii agariciului asta de husi. Fomistu fost pedelistu i porecla husenului.

  348. Ghertoi turnat mirlanu la băutură la margine de aratura. Un sloboz de pdlist dus în cap de totu ghertoiu asta de la husi. La Vaslui ii spuneau toți samsaru praduitoru

  349. Multă lume a pacalit nenorocitu asta de patron de husi un blestemat ajuns un kkt pdist. Tepar și makitor fără număr manelistu pdlistu de la husi.

  350. La Vaslui cind venea mirloiu asta de la Crasna. Un pdist rakier de husi mare tepar bețivan și bișnițar de furaciuni pedistu al de l husi.

  351. Tirfa de tirfa kariciu asta cu oki pdist de la husi. Mirlanet de husi . La Vaslui era kokota și samsar praduitor de furaciuni adusre de afara parsiv și excroc pdistu ala de la husi
    I.

  352. Jigaritu asta de la husi un cioban fără stăpân.la pdl Vaslui cind venea era numa beții și golanii pe el. Vindea numa furaciuni de afarasi era traficant de cyordeli .o panarama de bișnițar de cyordeli.

  353. Un patron di husi ajuns muci la kizda fimeii bazaconi astade ratat dus în cap di tot. Labî trista o ajuns țăparu aista di borfaș rupt.

  354. Patronu asta din husi un tepar nenorocit ajuns în kkt cu oki . Jegu husului i teparu asta ajuns acu kirpa de șters la kur jmenarii.

  355. Ala de la husi o ajuns un tepar nenorocit și o ghioalba de mirlan pdlist de țepar a husului. Mirlanet și tepar mare borfasu al pdlist de la husi. Înșală la greu teparu.

  356. Un gaozar din husi bișnițar de lalele și apoi de ziare și lozuri la coltu pieței de la husi. Apoi samsar de furaciuni de Belgia gaozaru. Apoi tepar și ajuns sifonar la garda. Gaozar și sifonar.

  357. Un sloboz de mirlanete puturos și pus pe minkat de kkt a PD husi. La Vaslui minka kkt la greu cu PD lui . Acu cica e ajuns în kap de la hoții și golanii su rupt în kur de tot.

  358. Ghertoi de ghertoi pdistu asta de kkt de la tara. Marafete pdist cu foamea în rit. Pirnaye de bulangiu teparu husului. Sifonar spun toți.

  359. O jigodie de pdlst manelist de la husi tepar inrait. Makitor de rakie și ospătar cu ziua la jmekerii lovelari. Femeie de servici cu karici de la husi pdistu asta ratat.

  360. Am fost la polonezi în 90 cu gaozaru asta din husi la bisnițareala .Un mirlan parsiv și excroc ordinar . Dădea prosteala la tovarăși jegu asta rupt de foame. Excroc sadea .

  361. Un sifonar la garda pdistu de la husi praduitor pe loz. Numa teapa si sifonareala e de asta. Lacom și parsiv rău dus în capatina cu totu

  362. Panarama asta de fost patron din husi o ajuns acu cica sifon de da sifonu pe goarna la garda la greu rapanosu asta de țepar ratat.

  363. Un mirlan a PD husi ajuns ruptin kur fără casa mirlanu fără banu.. Ghertoi ajuns un laki flausat dus în cap de tot ghertoiu asta ospatar

  364. Un samsar dus în cap de la husi ajuns ospătar cu ziua pe la mesele bogaților. Femeia de servici cu karici ii spun jmekerii jmekeri.

  365. Un pdist jegos ajuns calicu foamei .tepar mincinos și parsiv ajuns gaozaru garzilor.sifon și trombon patronu.sifon de sifon nea patron.

  366. Am lucrat se mult la firma patronului asta de la rasasti . O putoare de makitor ajuns ratat și dus la vale. Neserios și makitor .

  367. Haita ordinara de samsar parsiv fost traficant de furaciuni aduse de jmenari din Belgia. De atunci a ajuns sifon la garcea bisnitaru.

  368. La partid jegu asta ratat de la husi era un samsar pe praduiala de furaciuni din Belgia samsaru asta .numa prosteala și putoare e asta

  369. O haimana ratata de țepar și sifon la garcea pdistu asta ratat de husi. Teapar fost traficant bișnițar de furaciuni de Belgia. Asa a ajuns sifon la garcea .

  370. Pdist de la husi.ordinar și parsiv . Martalog și sifonar la garda pdistu după belele cu traficul de bunuri cioarda de la belgieni.sifon sifonar.

  371. Cyoarda asta pdista de husi umbla cucyoarda la banii comunelor. Ticalos cyorditor e pirnaya asta de la husi. Cyoarda ordinara omu.

  372. Un jegos de pedist țepar de la husi dus în cap de tot. Sifon la garda a ajuns samsaru și traficantul asta de furaciuni de Belgia. Tepar mare.

  373. O capusă de pedelist bețivan si manelist ratat dus în cap. Numa hoția și teapa e pe căpcăun asta lacom și prost rău a husului.

  374. Pedelistu antihristul e blestematu aista di tepar di la husi. Dihania lu satan dus în cap de la hoții. Nemernic și blestemat patron aista.

  375. Tirfa pedelista de la husi teparu asta blestemat și dus în cap. Numa pe bețivaneala și tepuiala e caliku asta a husului. Praf i asta.

  376. Am lucrat la panarama asta de fost patron de la husi la lemn. Un tepar nenorocit numa după hoție și păcălit angajațiilui teparu asta .

  377. Un laki flaușat de husi dus în cap patronu asta mincinos. Putoare mare teparu . Numa pe hoție și minkt kkt e foamea asta în git .

  378. Pedist cyoarda și tepar ordinar pedeleu lu peste de la husi . Excroc ordinar ajuns sifon la garda cum spun toți de pedelist.

  379. Marafetu asta de patron ratat de la husi cel mai mare ratat dus în cap căpcăun lacom și prost rău și parsiv teparu cind aude de lovele.

  380. Gherțoi pedelist de husi teparu asta ordinar de la husi. Mincinos și parsiv numa după teapa si minkat kkt cu polonicul samsaru .

  381. O scursura pedista de husi fost bișnițar de furaciuni de la Belgia. Putoare mare de husi și tepar mare.mincinosu pedist de husi .

  382. Gherțoi de ghertoi falitu asta de patron de husi dus în cap de tot. Jaf de ghertoi mirlan a pede husi ghertoiu. Pramatie de ghertoi.

  383. Un bișnițar parsiv și bandit cu oamenii și cu angajații patronu asta borfaș de la husi pleava și mincinos parsivit birfasu pedist.

  384. Un fost patron dus în cap .parsiv și mincinos mare gargara asta mincator mare de kkt. Numa pe hoție sifonaru asta a husului

  385. Borfaș ordinar de husi fost bișnițar si sifonar inca de la scoala sanitara. Un kkt ajuns un ratat parsiv. Tepar cu ziua și sluga de jmekeri cu loz

  386. Patronu asta de husi ajuns acu sifon la garda de cind lau turnat garda cu hoții și golanii la dat cu cyoarda la banii comunelor din România. Putoare mare jmenaru.

  387. Am lucrat acu ceva timp la putoarea asta mare de patron de la husi. Prafu si beția era de asta. De aia sa dus în cap putoarea husului.

  388. Banditu aista di la husi o fost cel mai tapar patron di pi Valea prutului ordinaru aista multă lumi o insalat țaparu asta di la husi.

  389. Pedelistu de la husi o fost o kokota a pedele husi. Kurva maskylina portocalie a husului. La Vaslui era văzut ultimu makitor.

  390. Haimanaua pedeleului de la husi a fost teparu asta parsiv dus în cap. Numa pe hotie și teapa căpcăun asta pedelist de la husi.

  391. Pedistu asta tepar de țepar mare a husului. Pedelist praduitor la garcea încă de la scoala sanitara de la Iași sifonu asta pedist .

  392. Mare makitor de makitor de rakiu și posirca e patronu asta ajuns în cap de la makiala și prosteala . Neserios și parsiv rău makitoru husului. Petarda de petarda omu

  393. Koarda de koarda cu cyoarda baskalia asta de samsar pedelist de la husi. Arzoi și tepar ordinar c-un spune toată lumea koarda asta pedelista

  394. Aista di la husi cel mai parsiv mirlan care sa țapă la lumi pentru 1 ban. Gaozar tepar mari hotu aista. Numa pi prosteala omu .

  395. Traficant de bunuri furate a fost samsaru asta de kkt dus mirlanu în cap. Tepar și mincinos .ultimu jegos a husului teparu.

  396. O scursura și o jigodie de 2 bani teparu asta pedelist a husului. Am fost în partid cu borfasu. Pirnaye mare teparu pedelist a husului

  397. Un fost patron de la husi mari mari excroc patronu aista di la husi. O insalat teparu aista toți muncitorii lui di s-o dus în cap parsivu.

  398. Pedelist de la husi cu foamea în git de la scoala. Parsiv sarantoc și bandit numa după bani nemunciți tepRu asta . Bișnițar de ziare și lozuri în plic în piata husilor .

  399. Un jeg ratat de husi teparu pedelist ajuns în cap. Teparu asta a fost bișnițar de bunuri furate de afara. La turnat atunci garda și acu e sifonu gărzii gaozaru husului.

  400. Gaozar de husi fost samsar de furaciuni din Belgia ajuns sifonar la garda. Parsiv și mirlan mare pedelistu lu peste . Marafet pedist

  401. Pedist de la husi ratat si turnat la makiala din sloboz și kkat de hazna . Borfaș ordinar și samsar de furaciuni cyoarda de afara

  402. Pedelistu husului mare co.binator dr cyoarde de Belgia samsaru asta. Venea la Vaslui țăranu sa praduiasca cyoardele altele bisnitaru asta excroc.

  403. Umbla cu teapa și jmenuri și cu multa cioardă omu la banii publici a comunelor in romania borfasu asta de a husi. Puturos da parsiv omu

  404. Un vânzător de lozuri în plic la piață acu ajuns borfaș calic mierlanu asta de la husi. Pramatie de borfaș si tepar bulangiu husului.

  405. Mare ticălos si excroc marafetu asta de țepar de la husi fost traficant și bișnițar de bunuri cyordite din Belgia. Ordinar și parsiv mirlanu asta de prut.

  406. Pramatie de mirlean ajuns în kkt cu tot. Putoarea asta de husi numa teapa teapa si teapa. Foametea și prafu de asta de la husi

  407. Mirlet de mirlet pedelistu asta de prut de la husi. Husenu e prost rău arogant rău și parsiv rău. I seara lumea la greu mincinosu.husului.

  408. Un borfaș și un tepar de 2 bani ragalia asta ajuns ospătar și sifonar de la husi. Amarit și kalik rău sluga asta de la husi

  409. Un muyst bișnițar de vata pentru femei a fost asta înainte de 89. Un ordinar de la scoala sanitara de la Iași unde era sifon la melitie..

  410. O basîna ratata de mirlan de la husi acu ajuns cokalar ajuns sluga la jmekeri pentru 1 ban.ospataru fomist și pedist de la husi teparu asta calic.

  411. Teparu asta de la husi a ars lume multa puturosu asta de husi. Numa beții teapa si minkat kkt e rapanul asta pedist a husilor.tepar mare omu nene.

  412. Um mirlan ajuns la kkt pedelistu dus în cap.bascalie de mirlan cu cyoarda la banu statului putoarea asta deocheate de sărăcie bisnitaru asta de la husi.

  413. Mirlanu ratat de husi e țepar fără număr. Borfaș și bișnițar de furaciuni din Belgia borfas ordinar ajuns un kkt cu oki în kap

  414. Laba trista pedelista a husului teparu asta de husi. Pe minkat kkt aajuns în cap teparu asta .neserios și parsiv makitoru asta terminat pe el.

  415. Un patron mincinos și parsiv cu muncitorii lui aista de la husi . A pacalit lumea la greu și ia ars pe toți la lovele borfasu. Neserios patron dus în cap acu asta.

  416. Un tărîțar neam de kkt ajuns în kap. Praduitor la garda ospataru asta a pedele husi . Sansar de bunuri furate de afara a fost bisnitaru asta parsiv și ratat.

  417. Sifonar de sifonar băgat la înaintare de garda ca săgeată dec ospătar praduitoru asta de la husi sifonar dus în cap .

  418. Minkator de kkt cu găleată teparu asta cyoarda husului. Cu cyoarda la lovele mai pe la comune și tepar cu lumea .pramatie de husi e patronu asta

  419. Pui de mirlan de husi lacom prost mincinos parsiv și excroc rău banditu asta cu foamea în git cit kina. Pute tare a kkt rău de cind a ajuns teparu în cap.

  420. Un rapan de praduitoru ratatu asta de la husi. Borfaș bosketar fost samsar de mărfuri furate de la belgieni a făcut bisnitaru asta excroc.

  421. Un parazit și un puturos de pedist makitor patronu asta de la husi. Nimic de capu panaramei astea În cap de tot și cu toate. Foame de foame pe patron.

  422. Ghertoi de ghertoi ajuns rupt în kur trompeta asta a husului. Cu cyoarda la banu comunelor din România jmenaru asta pedelist de la husi.

  423. Samsar de furaciuni de la husi ajuns o trompeta rupta de foame a husului. Ghertoi de ghertoi cu cyoarda la banii comunelor putoarea de la husi

  424. Pedelistu lu kunta kinte rupt în kur de foamete pina pa dinte. Patron excroc cu angajații pramatia husului. Tepar sifonar omu

  425. Labagyu de pedelist de husi ajuns un kkt rupt de foame și dus în cap. Sloboz turnat din kkt și dus în cap mirlanu dus la vălenii de tot cu banu.

  426. Pedelist de husi turnat de garda ca cyoarda la banii statului roman . Un bandit pedelist ajuns ratat de husi. Tepar și mincinos putoarea asta dr tepar.

  427. Scursura asta de husi un jegos sifonar ajuns la garda praduitor. Dus in cap cu totu numa jmenu și cyoarda e de ratatu asta a husului. Lingău de pe jos rupt în gura de foame.

  428. Putregai de mortacyune blestemata a lu satan praduitor la garcea pe 1 ban. Jigodie iuda husului care prăduit pe oricine pentru 1 ban teparu husului

  429. Jmekerii nu îl halesc pe fraeru asta tepar de husi ca e sifon de sifon borfasu. Praduiala e de fraeru asta ca da în primire .

  430. Javra de prut a husului care e tirfa și sluga locului și a slobozului muska asta dr kkt a husului.lăbar și sifonar la garda de cind sa turnat fraeru.

  431. Tirfa maskulina a lu satan 666 e pedelistu kurva lozului. Stațar sărăcia mitlane de 666 cite 666 pe neamu tău de țepar ordinar bădăran.

  432. Patronu aista di la husi cea mai mare putoare de excroc numa cu teapa si makitor de țuică parsivu. Prost rău la makiala și lacom de sa dus betivanu asta patron în cap.

  433. Zdreanta portocalie de pedele husi ajuns un ratat cu ziua. E sluga și ospătar la jmekerii cu loz ca aista o ajuns rapanos și fomist de husi

  434. Un gaozar flausat ajuns în cap muci la kizdau fimeii aista patron di la husi. Tăpar mari dihania asta cu rit. Ratat rău patronu.

  435. Un gaozar de răkier mare tepar asta de la husi. Sa dus în cap de la tepe și golanii la lovelele angajaților. Tepar cu angajații pramatia husului.

  436. Nu e firma serioasa panarama asta de marafet stricat pedelist de la husi. Momaie de mirlan terminat pe el în gura . A ajuns fomist rău baskalia asta a husului

  437. Jigodie blestemata a sărăciei si lăcomiei ghiorlanu asta ratat de fomist de la husi. Rupt în kur de foame și la vălenii de jos ajuns cokalaru husului.

  438. Am lucrat la pirnaia aia de fost patron din husi. Un tepar la munca omu. Tepar la salariile oamenilor și tepar mare cu lumea haimanaua aia de la husi.

  439. Asta era un gaozar ratat de cind făceam Polonia cu bețivu asta din husi.Numa pe golanii și cu foamea în git era parsivu asta de la husi. Bandit pus pe praduiala era se atunci .

  440. Labogiu de husi aista fost jmenar si samsar și traficant de furaciuni din Belgia. Sa turnat la garda atunci cu beleaua și toți din Vaslui spun ca e sifonar .

  441. Mirlan de mirlan husenu asta prost da lacom de la husi. Venea kktu la Vaslui numa pe golanii băute și bisnita mirlanu asta de la husi

  442. O scursura de hazna a pedrle husi . Bișnițar de kkt și samsar de furaciuni cum spune toată lumea. O putoare de jmenar ajuns sifonar de sifonar patronu.

  443. Aista di la husi un bețivan di patron dus în cap și țăpar cu muncitorii la rasasti. Aista găinar mari o dat tapa la angajati excrocu asta du la husi.

  444. O labă de trista amintire a prdele husi. Tepar cum spune lumea husenu.gargara minkator de kkt a husului gaozaru asta de fost samsar.

  445. Un rapanos de puturos ajuns un ratat minktor de kkt teparu asta de husi. Tepar cu ziua putoarea asta de husi pus numa pe înșelat lumea

  446. Un sifonar ajuns rupt în kur de foame teparu asta samsar a husului. Praduitoru asta la garcea are foamea pe el cit kinade cind e în cap cu tot. .

  447. Mirlanu asta din husi a dat teapa de teapa la angajații lui .asa parsiv și ordinar e haita asta de țepar sifonar de la husi. Ghiolban rupt de foame .

  448. Un tepar de patron muyst ratat bătrân și trist haita asta penala de husi.. Lăbar ajuns tepar cum spune lumea. Haita pedelista de kokota masculina de ospătar pedelist.

  449. Sifonar ajuns ultimu gaozar a husului. Dus în cap cu tot teparu asta a husului. Jeg mincinos și putoare mare de pedist bețivan de husi. Kodos pus pe praduiala foamea
    Asta a husului..

  450. Mirlan de husi fost pedelist de husi ajuns în cap și cutotu la kkt. Tepar mare panarama. Tepar și mincinos mare omu nene. Înșală și păcălește lumea pacaliciu asta de husi

  451. Tirfa maskulina pedelista de la husi . Femeia de servici cu karici a jmekerilor. Kirpa de șters la kur jmenarii o ajuns aista . Tirfa maskylina a foametei portokalie joanghina.

  452. Un samsar pedelist de husi ajuns ultimu kakanar ratat . Ghertzoi de bișnițar de vata pentru femei a fost panarama asta de husi. Terminat pe el labaru asta pedist de husi.

  453. Pedelistu lu kkt dus de tot în cap.jigodie ordinara de ratat de husi .putoare de mincator de kkt .rupt în kur de sărăcie samsarul ajuns sifonar .

  454. Mulți am lucrat la haita asta de patron de husi ajuns tepar nenorocit cu toată lumea. Un gunoi nenorocit putoare mare patronu asta. Acu cica e rupt în gura de foame ratatu aista

  455. O trompeta de bișnițar ordinar din 90 cind praduia cu polonezii . Bișnițar sadea și tepat de samsar nenorocit. Un gaozar ajuns sifonar la garda. Foamea e de asta acu.

  456. O zdreamta de scursura de țepar mincinos de la husi. Tepar de țepar patronu . Acu e pamint de flori ajuns în cap cu totu. Rupt de foame .

  457. Mirlan care vindea lozuri în plic și ziare la coltu pieței din husi . Apoi bișnițar apoi samsarde furaciuni și după taŕițar și apoi țepar de husi.

  458. Multă lume o insalat și țapuit kurvoiu asta pedelist de la husi. Ajuns în cap de tot sifonar și foami în git marafetu aista di husi

  459. Fost patron de husi mare tepar ajuns sifon la garcea. Praduitor mare de cind la turnat garda ca era samsar de furaciuni din Belgia sifonu asta de la husi.

  460. Fost coleg cu falitu asta ratat l de husi a PDL Vaslui. Un excroc și un mirlan tepar mare .neserios bețivan și parsiv cu colegii. Un jeg de jeg de la husi . Numa pe hoție de cind la turnat masa.

  461. Am fost coleg la partid la vaslui cu asta. Prafu si pulberea era de asta de la husi. Bețivan parsiv mincinos și bișnițar de furaciuni era coklaru de husi.

  462. Labaru zis samsaru husului. Bandit de bandit sadea . Excroc de excroc sadea. Tepar de tepar sadea. Putoare de putoare sadea . Mirlande mirlan și parsiv de parsiv sadea de husi .

  463. Lăbaru pedelist a husului. Kokar care se arde în Bul și în cioc pe lovele. Sifonar pe lovele. Tepar după lovele. Ratat fără lovele a husului.

  464. Am fost în partid cu beleaua asta de sifon de husi. De belea și jmenuri ordinare după lovele Aera asta pus tot timpu. Numa pe jmenuri japca și gainarii era panarama asta de pedistu de husi avea porecla la Vaslui samsaru belgian ca era combinat cu niște baeti care aduceau furaciuni din Belgia și pedelistu era băgat în combinație ca samsar și bișnițar de furaciuni beleaua. Parsiv și pe eskiva ieftina de maidan era pedelistu husilor. Venea la ședințe la Vaslui cu figuri de București da el era o pyrnaye de basina răsuflate de husi. Spun jmenarii lui ca e dus în cap și e ajuns pamint de cimitir pedelistu lu basina de la husi.

  465. Mare mincinos a fost patronu asta de la husi care e în cap acu de tot și care a înșelat lume banditu asta si-o a dat teapa muncitorilor la salarii borfasu asta de husi. Praf o ajuns panarama asta . Rupt in gura c aista nu produce nimic ca era puturos mari și bețivan mari caracterele asta de la prut . Patronu asta de husi neserios paraiv mari și tepar mari dihania asta lu satan . Blestemat de sărăcie și de beție panarama asta de ticălos patron de lahusi.

  466. Vacaru asta pedelist de husi mari tepar patronu. Am muncit o grămadă la aista și panarma nio dat teapa latoti patronu asta văcar de la husi. O bășcălie de țepar nenorocit i panarama asta di borfaș di patron di husi. Un găinar văcar de husi patron tapar
    cica O ajuns aista . I rupt sifoane ciumegu ca I dus la vali di tot teparu aista di patron di la husi. Un nemernic și un nenorocit di blestemat ajuns în cap. Foamiai di aista acu .

  467. Mirlan ca asta este mulți în tara asta. Ăștia au tras România înapoi cu golanelile lor de panarame de țepari. Gunoaiele ca asta țin tara asta în loc și o sărăcesc cu hoțiile lor de excoci . scursuri ca asta ar trebui sa stea gainari ca asta la pirnaie sa le iasă hoția din capatinile alea de panarame puse numa pe hoții. Gunoaie putrezite ca asta spurca și inputesc tara asta.

  468. Excroc mare și martafoi parsivitu asta de patron de la husi falit cu tot bazaconia asta de samsar. Un tepar neserios și un arzoi tepar la banu comunelor cyoarda asta parsiva. Acu e în cap de tot ca a dat teapa laangajTi de a căzut bazaconia asta de țepar în cap cum totu. Nu e serios omu deloc . Numa pe golanie și pe jmekerie de samsar parsiv e joanghina asta pedista de la husi. Un guster de maidan rupt în gușă de foame a ajuns patronu tepar de la husi.

  469. Patronu asta un tepar cu angajații lui. Prost dar fără creer parsivu asta. Numa pe prostit lumea a fost asta. Putoare pomosita ajuns sifon la garda patronu asta .rupt în kur de sărăcie patronu asta tepar cu angajații lui a ajuns în cap de la teapa . Mincinos parsiv și alunecos cind adulmeca lozu la oameni. E numa pe japca și prosteala ca asa la învățat pedeu pe panarama. Arde la teapa totu ca e ajuns ultimu calic fără nimic de la husi . Patronu zis sifonu de la husi. Un tepar de calitate 1 este sifonu asta rupt de lume care e cu teapa la greu .

  470. Bulangiu kordit în gura de samsar husanul asta. Tepar după lovele ca e rupt de foame ca I dus la vale cu totu teparu. Spun kombinatorii de jmenaru de husi ca e sifon la garda asa panarama cica e dus în cap de tot. Praduitor la garda pe loz slobozu asta terminat și dus în cap de husi. Panarama de ragalie mincinos și parsiv cu lumea tatălui asta a husului

  471. Un găinar mărunt de la husiajuns în cap . Sa dus la vale cu totu ca era putoare mare patronu asta de la husi . Era neserios ca om . Nu venea decit rar pe la firma în rest dădea patronu cu nunțile și cumatriile la greu de nu se mai oprea din bairamuri patronu. Își bătea jos patronu de toti ca se credea mare jmeker da acu e un kilaci ajuns în cap și în faliment total ca lau ruptin gura băncile și kamatarii x avea patronu datorii la ăștia cit berile și tatsu la un loc. Acu patronu e pe drojdie și are foame în got mare tare. A ajuns fomistu husului spune lumea de patronu asta de la husi ajuns rău de tot.

  472. Una sulfa de karkadir ajuns un rupt în cur manelistu asta de husi cu foame mare în git cum spune lumea. E parsiv și neserios umbla numa cu hoție și golanie ca e disperat ca nu mai produce nimic teparu asta de husi. E dus în cap cu totu si arde pe toată lumea la bani ca e în cap de tot puturosu asta . O panarama de bișnițar a fost asta toată viata. Bișnițar de vata bișnițar de Polonia bișnițar de lucruri furate de afara și acu un bișnițar tepar ajuns un ratat de husi.

  473. O putoare pedista de ratat sifon de kkt și dus în cap . Tepar de țepar și sifonar la garcea nu la șpriț a ajuns teparu asta de husi. Numa pe golanii parsivite și înșelat oamenii e ratatu asta de lahusi.multa lume și angajati a tepuit la bani putoarea asta de pedelist ratat. Cica acu spun toți beleaua asta e dus în cap ca acum .face figurație da e ajuns un calic cu foamea în git. La Vaslui baetii ii spunem samsaru sifonaru ca e sifonar la garda . Parsiv și mincinos mare ca asa era și cind venea la ședințele de la pedele acu ani in urma. Prafu sa ales de asta de la husi .

  474. Mare excroc și parsiv a fost pedelistu asta a husilor. Numa jmenuri hohayala tepuiala și minkat kkt e panarama asta. Puturos și excroc sadea ajuns spun baetii sifon la garda . Omu e cixa cu praduiala la garcea ca e înșurubat acu la fmdat în primire jmeburile făcute de el și alții ca asta a dat-o în kkt și acu e sifonar la garda. Nu e serios deloc ca sifonu a fost înainte bișnițar de marfa ciordita de afara de jnenari pe care ia dat sifonu în git ca să le dea teapa la marfa. Panarama de țepar și sifonar mare nenorocitu asta de pirnaye de la husi

  475. Taparu pedist zis samsaru aista de husi o ajuns cici gaozar di gaozar și sifonar la garda di cind sa dus huiduma în cap di tot. O tapuit totu în calea lui gargara aista di pedist ca a ajuns acu cica mucyi la kyzdhîa fimeii karkaletele aista. O panarami di patron cari o dat tapa la muncitorii lui blastamatu aista di la husi .

  476. Un jegos de ratat ajuns cu totu la kkt. Teapa si centura lata pudelistu de la husi acuma latră .panarama asta neserioasa a încercat o golanie tip cyoardaless la comune da a fost turnat dr tovarășii lui și acu esi el sifon la garda cu datu în git. O panarama de cokalar de la husi ajuns tepar și fomist cu ziua pe la mesele de jmekeri da nici acolo nu mai are loc ca e ajuns siphonar la garda și are foamea pe cit kina spun jmenarii lui. Ajuns rupt on kur și fără loz pedistu asta da pe goarna toți carabusii și kktu mincat cu golanelile cu care a fost turnat de jmenarii lui. Parșivi și aia ca el nimic nou. Acu fiecare din jmenarii aia cica cauta sa scape și se dau în primire toți unii pe alții ca asa toarnă sifonarii ăștia.

  477. Mirlanu ista di la husi o ajuns o tapusca parsiva di cind s-o dus ghioalba în cap di tot. Uai taparuli nu tiai saturat ba animali di citi tepi ai dat uai animaluli di la husi . Ai ars cu tapa pi toți muncitorii tai uai mirlani la rasasti uai panarama di tapar di husi cari ești uai tapari. Nu ai niic sfint în tine satana blestemata di patron încins mari și rapanos mari cari ai ajuns rapan di satana nenoricita și blestemata cari ești uai tapari.

  478. Plescaru asta de la husi e jmenaru care umbla acu ani cu trafic de furaciuni de la belgieni. Pleacă asta de la husi o ajuns acu spun toți jmenarii un pudelust cirkar care sifoneaza mesele jmekerilor și face slugi pe la ăștia ca e dus tare în cap circaru. Circar de partid a pedele asta e numa pe jmenuri și magnet de belele ca de cind e în cap cam behăie la greu la garda și la foamete. Foamea și prostia e mare pe figurantu asta fomist ajuns ultimu pedelist . Calic și mincinos rupt de foame pin la os a ajuns circaru strigat de jmenarii lui hai sus paharu nea circaru.

  479. Putoare mare e țeparul fenomenul ala savant a pedele de la husi. Numa pe jmekerii și hoții savantu asta de samsar de husi . Sa dus la vale odată cu partidu ala portokaliu paranghelia asta politica de samsar și bișnițar de furaciuni a husului. Numa pe teapa si porcarii e marafetu asta dus în cap sifoane în git. Multa lume a înșelat karikatura asta de la husi care acu face joc de glezne pe la jmekeri ca e rupt de tot de foamete paranghelia asta portokalie. Praf și pulbere a ajuns pedelistu asta de la husi care cind venea pe la Vaslui se dădea și credea betmen și spidermen . Avea la el vrăjeală ieftina de samsar și se ocupa cu trafic de furaciuni din Belgia. La Vaslui toți ii spuneau samsaru belgianu.de lahusi.

  480. Multa lume a împuțit neam asta parsiv lacom bețivan și prost de pedist de husi puturos și mincator de kkt cu lopata. Parazit Democrat Labar adică PDL de husi mirlanu asta ajuns în cap și fomist angajat ca cirkar la biletari .o caricatura de jegos puturos și tepar marafetu asta a prutului.tepar înrăit pud numa pe japca și prosteala de puturos ca pdlistu e cu foamea ajunsa la os.

  481. Am lucrat o grămadă la patronu asta din husi. Era pe lingă citate omu . Numa de baniintreba asta on rest n-avea nici o treaba. Numa beții cumătrii și paranghelii pe la nunti și băute pe rupte. În rest nimic nimic de capu ăstuia. Tepar și mincinos înrăit. Un pui de pedist maidanez ajuns în cap și fără bani. Neserios și alunecos cind vede banu . Parsiv mare a fost asta . Acu e în cap cu totu ca nu mai ar nimic ca a prăduit totu patronu asta dus la vale de tot.

  482. Gaozar a pedele husi a fost manelistu asta makitor a pedele husi. Gaozaru asta fost samsar și bișnițar de furaciuni a ajuns în kkt și in cap cu totu. A dat cu teapa la banii oamenilor și angajaților jegu asta puturos de la husi numa pe mincat kkt și tepusca funcționează manelistu pedist ajuns ratat de husi. Neserios și parsiv e marafetu asta de samsar .

  483. Parsiv și rupt de sărăcie sluga asta de ospătar rămas în cap și fără bani a husului.. Un mincinos de rakier de la tara dus la vale cu toate porcăriile și golaniile posibile de la husi e de asta acu. Asta e tepuitor mare și e parsiv rău după lovele ca a ajuns un amarastean fără un ban. Numa pehotii cu banu comunelor și asta e țepar care sia bătut joc de toti angajații lui asa pirnay de circ e ajuns caricatura asta a husului. Mincinos și parsiv patron a fost manelistu asta pedist a husului.

  484. Un jmenar fost samsar de la husi dus în cap da cu cyoarda la banu comunelor din România. Putori ca asta ratat și dus în cap trag tara asta înapoi. O panarama de mirlan teoar blestemat de sărăcie carenta pe japca si pe hotie gainaru asta de la husi. Toată lumea spune de asta ca e o panarama de puturos tepar și ratat . Umbla numa după prosteala cu lumea ca e un parazit ratat a husului și un mincinos mare .

  485. Mistrețul asta berbec de la husi e în foamete mare. A prăduit tot și acu e dus în cap în kkt cu totu. Sa dus vorba în Vaslui ca e cu teapa la înaintare romanu și acu face foamea fomistu husului. Toți jmekerii cu bilete spun ca e ajuns acu su sifon la garda ca e turnat cu golanii și nasoleala cu belea la lozu statului . A ajuns în cap și cu belea ca era parsiv și mincinos omu de cind avea lozu da era numa cu prosteala și parsivenia marafetu asta de la husi ca era prost și lacom rău de a ajuns acu în cap . fraer omu de la husi ca de la parsivenie și teapa cu lumea sa dus fraeru asta marafete în cap cu tot. Foamea e pe asta acu spun toți jmekerii din gasca lui

  486. Pedelistu manelistu asta de la husi tot mai incearca acu prosteala la lume dupa lovele ca e rupt de foame nu mai are de nici un fel de supa. E marafetu rupt în gura de foame ca nu e pe loz deloc . Sa sat duma de flausat ca e dus în cap și e cu tepuska lu babucika și acu e muritor de foame după lozuri și încearcă prosteala sa dea cu golanii de samsar fomist . Bazaconie și tepar mare pacoste și blestematu asta de husi rupt în kur de sărăcie a husului

  487. Husen de husen cokirla asta
    de pedist dr husi. Multa lume a tapuit și insalat pudelul asta maidanez de la husi fara os și kuska .La pus în cap viata pe teparu asta dr patron sa vadă și mirlanu asta ratat și dus în cap cum e calicia de patron ratat. Mizga de husi o ajuns slobozu asta de bișnițar de la husi . La Vaslui cind venea era cu bisnita de bunuri cyoarde samsaru asta de la husi . Avea lăcomiamare după bani samsaru asta ajuns în husi ultimu laki flausat ajuns în cap.

  488. Panarama mare maidanezu asta pedist de husi. La partid era numa cu beția și era un bișnițar de cyordeli de afara. Nu era serios omu. Puturos și bețivan înrăit nea omu pedelist se husi. . Acu ca e dus în cap cu tot a ajuns calic și e tare rupt de foame spun jmekerii de amarit.. Umbla cu porcarii și
    pe ars lumea da merge inkis pe burta ca e dus în cap și la kkt cu totu și e ajuns un amarastean fără un ban. Jmekerii spun ca tot cu teapa umbla ca e rupt în gura și încearcă sa dea prosteala la lume încă ca e cu foameasi calicia pe el cit kina.

  489. Husen neam prost rău parsiv și arogant ajuns milogu jmekerilor asta de la husi.Rupt de foame husenu asta e acu cica ajuns o zdreanta de femeie de servici cu karici la jmekerii cu loz greu pe ei.fomistu husului sa dus in cap samsaru asta ordinar a pedeleului husi de la tepe porcarii și păcăleli date la angajați de panarama asta de patron luzer de husi. Prafu si mucyy s-o ales de capcaunul asta de husi arogant și mincinos da prost la băutură rău amarasteanu dus în cap cu banu.

  490. Tirfa și kokota maskulina cind vede lozu karikatura asta portokalie de pedelist ratat și dus în cap de la husi. Numa pe teapa si înșelat lumea e panarama husului.e un gaozar parsivit ca la făcut partidu boss și acu e mare mincinos. Prosteala și bagabonteala pe asta la greu. Asta a ajuns un fomist rupt în gușă de foamete și dus în cap cu totu . Omu e manelist fost pedelist ajuns sluga de servici la jmekeri lovelari .

  491. Am fost la pede cu mincinosu asta de la husi. O panarama de mincator de kkat și makitor de makitor panarama asta. Numa prostii și hoții era asta. Nu era serios și era pe ars lumea cind auzea banu. Făcea la Vaslui bisnita cu furaciuni din Belgia și toți ii spuneau samsaru belgianu combinator dr furaciuni. Era panarama de partid parsiv și mincinos la greu . Panarama de panarama pedistu ala de la husi

  492. Un parsiv siun excroc mare husenu asta lacom prost sidus în cap. Putoare de putoare parsivita nenorocitu asta mincat acu de sărăcie marafetu husului. Asta cind era patron a dat teapa la angajații lui cu salariile asa patron a fost borfasu asta găinar de la husi. De aia s-o dus în cap ca nu era serios și umbla aista numa pe japca prosteala și teapa cu lumea . Merita soarta de ratat dus în cap calicu asta rupt dr foame a husului.

  493. Un tepar agarici ajuns pele di la karycy. Un patron tăpar dus în cap a ajuns aista mincinosu di husi.. Numa pi hoții și golanii i aista. A insalat teparu muncitorii la rasasti si no mai dat teparu salarii la muncitori . Mare tepar ordinar i patronu aista di la husi cari s-o dus în cap di tot ca io luat enachi di la husi totu lu fraeru aista di patron excroc di la husi. Acu fraeru aista di tepar di la husi i ajuns rău co făcut mulți hoții ca i borfaș parsiv și bandit patronu ista dus acu în cap cum spun lumia.

  494. Kokalar parsivit de pedelist m8rlan rupt în kur fără un ban.spun toți din husi. Pedelistu praduitor acu rămas fără loz sa apucat so ia in gaoz ca e dus im cap cu lozu marafetu. A ajuns spun jmekerii de asta ca e femeie de servici cu kharici la ei ca e rupt în kursi kalik de tot cu lozu și acu e ajuns și ospătar de servici la mesele jmekerilot de jmekeri. Sa dus în cap de tot samsarul asta de la husi ca a prăduit romanu tot la bănci și kamatari ca asa fac cica samsarii . Fost samsar ajuns înșurubat sifonat omu e pe praduiala cu trombon pe lagarda spun jmekerii care lau trimis pe fraer la kkat de cind e dus în cap.

  495. La pus viata în cap de tot pe kokota asta pedelist de kkat a husului. Un lindik la kizdha fimeii o ajuns pupincurist asta kokota masculina portokaliu a husului ajuns sifonar la garda kokota asta. Acu praduitoru asta pedist de husi face sifon lagarda pe loz ca e rupt de foame și dus la vale cu totu panarama asta de sifon . Nuai produce nimic paraziți asta de la husi și e mucy de mucy ajuns spuma la bucale fimeii gaozaru .

  496. Am fost la scoala cu panarama asta de pedelist ratat. Un mirlan rupt în cur de acasă și mincinos și parsiv baetanu. Nu era cu cartea panarama ca era numa pe golamie și kiul și ii plăcea kileala de mic. Makitor mare și mincinos mare de la scoala în rest era pirnaie de pirnaie colegu asta a meu. Apoi sa făcut pedelist la husi și mare porcarete de mirlan . Numa figuri de mirlan costumat si parsivit după lovele. Acu cica e dus în cap ca era mirlanu mare lacom tepar și excrov cu lumea după bani nemunciți era tepar de țepar panarama spun toți. Acu I dus la vale și spune lumea ca e rupt de foame ca a luat Enache din husi totul de la teparu asta . Acu teparu e rupt în gura de foame și da cu teapa după lovele ca e ratat și cică nu produce nimic ca e ajuns un ratat în husi spun toți din husi.

  497. Pedelist de kkt blestematsi dus în cap de la multă lăcomie și prostie de zdreanta de bețivan parsiv. Putoare fără ștaif doar un luzer tepar și cokar de maidan rupt în gura la 60 de ani. Panarama de Homorod pedelist ajuns o laba trista portokalie de pedele și o kirpa de șters la kur bazații. Un guster de fost samsar de bunuri furate a fost bisnitaru asta a pedeleului de la husi. Un pudel fără os și fără kuska a pedele husi. Pedelist fără bani și fără os fost bos dus cap .

  498. Pedist cokalar de la husi ajuns un guster ratat de la prut. Omu e parsiv și ordinar ca e tirfa prdista ajuns muyst cu foamea pe el. Puturos și alunecos cind vede banu haita pedeleului de husi. Numa cu hoția și teapa se ocupa ruptu asta în kur de foame. Rupt în gușă de foame a ajuns pedelistu zis capusa. Un luzer ajuns mucy lakuru femeilor a ajuns slobozu de husi rupt în gura cu lozu.gainar fost bișnițar de fakeuri și vânzător de vata a fost ragalia asta ajuns un tepar dus la vale cu totu. Panarama de maidan a pedelului din husi.

  499. Jigodie de samsar și tepuitor ordinar cirpa ast pedistu prutului. O ajuns karkaletele ast portokaliu haznaua jmekeilor lovelari . Toți biletarii se șterg l kur cu cirpa asta dusa în cap. Prafu sa ales de teparu asta de patron ajuns sifon . Nu era tovarăș de încredere nici la partid ca are vrajala de țepar ordinar și maninka mult kkt la greu beleaua asta de sifonar.

  500. Un samsar ajuns o javra de biet fost samsar de bunuri furate de cyorditori de afara a fost asta de husi.. A avut multe belele cu garda panarama ca acu omu e bagat si înșurubat ca sifonar trombon la garda. Nu e de încredere patqivu . Minte și da vrajala multă ca să tepuiasca oamenii ruptu asta de ratat dus în cap de la husi.. Nemernic mare și parsiv a fost asta cu angajații cind a fost patron. a ars pe toți muncitorii și a dat teapa la toți nenorocitu asta blestemat de kkt ajuns cu totu în cap de la husi.. Panarama mare de puturos cu foamea de loz ajuns la os.

  501. Am lucrat la patronu asta mulți ani. Arogant și alunecos era o putoare de tara pus pe păcăleală și ars lumea . Nu era serios deloc. Numa cu teapa si minciuna .era prost arogant și figurant . Era numa pe teapa la banu oamenilor. Era putoare mare și bețivan înrăit de rakiu . Avea creerii muci de la băutură și se credea mare skula cind de fapt era puturos și mare mincinos romanu.parsiv prost si mincinos . Are dreptate lumea ce spune de asta ca e ajuns în cap și parsiv rău. Un nenorocit de fost patron ajuns risu lumii cu foamea în git ca e putoare de husi mare romanu.

  502. Un tepar ajuns ratatu husului .a înțepat la salarii pe toți angajații lui porcăria asta de samsar nenorocit dus în cap. A tepuit samsaru asta de patron pe toată lume staiar sărăcia și kalicia pe neamu lui blestemat de sărăcie și excroc ordinar. Putoare mare și betivaneala mare pe putoarea asta blestemata de fost patronde husi. Plavan ajuns sluga la jmekerii cu bani i asta. A ajuns o kirpa de șters la kur jmekerii panarama asta de bișnițar de furaciuni de la husi ajuns în cap și la kkt. Tepar cu ziua pentru jmenari o ajuns kliku asta de husi rupt de foame de bilete .

  503. Pedist de kkt ajuns muysth q husului pițigăiat asta de țepar ordinar. Mincat de sărăcie kokaru asta sifonar de prut. Mult kkt a mincat hahalera aia parsiva și blestemata de sărăcie a husului. Un nenorocit de parsivit ajuns sarantoc și jegos husenu. Bagabond de samsar ordinar blestemat de kkt și mincat de sărăcie sifonu ala pedist de husi. Ordinara pramatie de kokota maskulina a pedeului a fost kokalRu ala krakanat de sărăcie și ajuns calic ratat a pedeului de la husi.

  504. Neam de jigodie pedelista de la husi kktu asta cu fata de kur pensat. O baskalie de samsar și tepar ajuns ratat nenorocitu asta parsivit. Dus în cap de tepi și mincator de kkt mare putoarea asta de țepar dus la vale. Prafu e de putoarea asta cu foamea în git. Multa lume a nenorocit jegu asta pedist de la husi. Un gaozar ratat dus în cap . Panarama mare.

  505. Bagabond bagabond mari teparu . Numa jmenuri și bagabonteala pe asta.parsivit de sărăcie și blestemat de bandit rupt în gura de foame. Neam de foame rupt în koae de parsiv dus la vale cu totu. Sa ales prafu de fraer ca e în cap și e luzer . Laki flausat ii spun lovelarii lu fraer asta dusxin cap de la husi.

  506. Baskalie de țepar dus în cap omu ista nene. O grămadă di lumi o muncit la aista și omu o dat teapa la muncitorii lui ratatu aista di patron di husi. Neserios mari și panarma mari aista de la husi. Numa pi ars și hoție cu lumia i aista di la husi. Rupt di foami și ratat mari i aista di la husi.

  507. Patronu ala de la husi e mare mare tepar. O tepuit multa lume ca e dus în cap. Umbla numa cu vrăjeală ieftina sa prosteasca lumea . Nu I serios și e mare teapa cu panarama asta. Sa dat duma la husi ca e în cap și deja lumea spune de asta multe ca eparsiv viclean twpar și da prosteala multă după bani . Neserios patron o fost asta de la husi. Mare neserios și mincinos romanu.

  508. O huiduma de țepar pedelist a husului gaozu ala de parsiv. O grămadă O lucrat la teparu din husi și aista patron din husi O tepuit pi toată lumea la salarii. Un parsiv si excroc mari di la husi găinar. Numa pi înțepat și tapuit lumea i aista. Mincinos rău di cind s-o dus in cap ca patronu enachi di la husi o cumpărat totu de la tepar . Mari nenorocit O fost asta di la husi cica o fost în partid la pedeleu da acu e în kuru gol pin la peleu.

  509. O javra de mirlan pârlit pedelistu asta de foame în git. Pdlist ajuns muyst spun jmenarii d borfasu asta de la husi. Manelist ajuns sifonar la garda fomistu asta de la husi.cica face praduiala pe lovele praduitoru asta de husi. Arde și tepuieste tot borfasu asta de samsar pedelist. La partid era figurant pus numa pe beție și golanie și bisnitareala . Nu era nimic de frae. Minkator de kkt dus în cap a fost samsaru asta de la husi. Panarama de sifon o ajuns pedistu asta dus în cap zis fomistu husului.

  510. O caricatura pedista de cyordytor la banii statului o ajuns kapusa asta portokallie de pedist de husi.numa de rele și tepe se tine haimanaua asta de putoare pedista de husi. Tepi hotie și minkat kkt e sifonu asta de husi. Numa cu belele și minciuni umbla leoazba asta de manelist pupinkirist la jmekerii lovelari poate poate ii cade și lui o coaja de pâine ca e rupt în gura de foame panarama asta de sifon a husului. Un rupt în gura de mincinos cu foamea în git e neamu asta de traista pedist de husi.

  511. Cel mai mare tepar a văii prutului pedlustu asta a lu karici ajuns un păcălici a husului. Venea la Vaslui cu figuri și ifose de țepar și samsar de bunuri furate de afara caricatura asta de la husi. Mirlan cu ifose de jmenar la costum și ala din furaciuni ca era mina în mina cu jmenarii panarama. Parsiv și neserios omu asta .

  512. Bulqngiu bulangiu panarama asta. Tepar și ratat de pahar a ajuns cirpa asta de șters la kur borfași o ajuns panarama asta de la husi. Sifon și praduitor pe lovele a ajuns panarama husului. Acu cica e ospătar cu ziua pe la jmeketi ca e dus amarasteanu de tot în cap. Sta la coteala teparu poate mai înțeapă lumea la bani ca e dus la vale de tot panarama.

  513. Borfasu asta de la husi a ajuns în cap cu totu. De la teapa si parsivenie a ajuns un labagiu de prut dus în cap cu totu. Panarama de circar pud numai pe tepuit și insalat lumea pleava asta pedista de la husi. Un laki flausat spun jmekerii dus de tot în cap. Marafet pedist ajuns ospătar și femeie de servici cu karici la jmekeri.borfas de borfaș omu nene ca e pirnaie mare parsivitu.

  514. Kktu asta de pedelost prutist a ajuns spune lumea un sifon labar și muyist. . Asta a fost un parsiv și neserios și o panarama tirfa masculina a lovelei. Plutoner major cu 7 stele amator mare de țuică și manele. Pedistu husului campion la sticla tratează prostia și lăcomia cu țuică și scripca. Un gaozar fost samsar de furaciuni și fakeuri a fost bisnitaru asta de furaciuni.parsiv și mare tepar cum spune lumea e ajuns asta acu ca e dus samsaru în cap de tot.

  515. Manelist de la husi ajuns pyrnaya husului un gaozar și un muyst ratat dus de tot în cap. Numa cu parsivenia și cu teapa a fost patronu asta ajuns un luzer . Prafu e de asta ca e putoare mare . Umbla numa cu minkatu de kkt de I pute urma a kknar parsiv pin la Vaslui. Panarama de jeg parsivit și pus numa pe japca și sifonareala la garda parsivitu. A ars și tepuit pe toți gaozaru asta rupt în fălci și cu foamea pe asta pina la kina. Gaozar pensat ajuns cu totu în cap.

  516. Borfaș de borfaș combinator asta de la husi. Parsivit și mincinos cind venea la Vaslui buhaiu asta bețivan de la husi. Bisnițareala cu bunuri furate și fakeuri se ocupa samsaru asta a pedele de vaslui. Numai hotie și păcăleală era de panarama asta . Nu era om serios . Umbla numa cu hoții prostii și beții crunte. Era omu rakier înrăit.numa și numa pe beții și manele țigănești era makitoru asta de la husi. La Vaslui toți ii spuneam rakieru prutului.

  517. Un fraer și un lacom
    Prost lacom și arogant cu fițe de tirfa kordita în gura și ajuns sifon la garda. Parsiv și excroc pina la măduva bombardieru asta de la husi parsivit de sărăcie ajuns un kokalar de prut și mincator de kkt pe bani . ajuns un calic și un fomist după loz. Blestemat de soarta cokalaru asta de la hoții și tepi date la greu. Sărăcie de kokar mirlanit și parsivit de sărăcie

  518. Sifonar de sifonar a ajuns ruptu si coruptu asta de husrn lacom și prost a husului. Lacom ca porku la troaca sa dus în cap fraeru. A ajuns acu spun baetii femeie de serviciu rupt în cariciu și ospătar de pahar cu ziua pe la lovelari. Adică sluga la jmekeri a ajuns sifonu asta înșurubat care da pe goarna tot la garcea. Un fomist fost pedist dus în cap și ajuns pamint de ghiveci fraeru spun jmekerii.

  519. Panarama mare curvoiu asta masculin zis pedistu de husi. Un tepar și un makitor ajuns în cap cu toate. Neserios și parsiv cu lumea mincinosu asta de la husi. Pleava de pleava și puturos rău pedistu husilor. Parazit și tepar pus numa pe hoție și porcărie pedistu asta din husi. Înșală și prostește lumea după bani ca e dus în cap de tot pedistu asta.prafu si pulberea e ajuns asta . Pamint de flori a ajuns pacaliciu asta pedist de la husi

  520. Puiu asta de bișnițar a ajuns ratatu pedelist de la husi. Pus numa pe minciuni jmenuri și hoții asta e sifon la garda acu după toate porcăriile lui de samsar ordinar și parsivit a pedeului de la husi. A înșelat la greu lumea pedistu asta mincinos și rupt în kur de foame o ajuns asta acuma. Tqpuie tot ce prinde ca e fomist de fomist teparu. Sa dus în cap cu teapa cu tot fomistu asta pedist de husi . Ajuns o sluga la jmekerii cu loz e ajuns baet de mingi și femeia de servici cu carici la baetii lovelari panarama asta .

  521. Mari mari excroc banditu aista di patron tapar di la husi. Am muncit la aista și excrocu nio dat tapa la toți. Un excroc di patron mincinos și parsiv cum spun lumia o aista. Numai pi insalat și tapuit lumia i banditu aista di la husi.nu i om serios excrocu . Mari mincinos i omu ista. Lumia spune ca i în cap di tot dus ca o insalat multă lumi aista. Patron bandit o fost aista .

  522. Patron de la husi neserios mare asta. Mulți au lucrat la teparu asta de la husi și apoi patronu a dat teapa a toți angajații lui și apoi sa dus și el în cap. Mare parsiv și mincinos a fost patronu aista mare tepar a husului.umbla numa cu prosteala la lume și angajati ca să aibă bani di apoi dădea cu teapa la greu la lume parsivu asta mincinos de la husi. Nu I om serios deloc și e mincinos la greu parsivu. Nu I cu munca omu e cu teapa la greu .

  523. Un labagyu penal și un tepar ordinar cum spune lumea e labagyul asta a husului. Numai Laba la 3 schimburi e de asta ca în rest e un ratat . Tepar cu ziua angajat ca ospătar și femeie de servici cu karici pe la jmekeri a ajuns amaritu asta de țepar parsiv .multa lume a insalat panarama asta pentru bani. Parsiv rău și foarte mincinos romanu. Da prosteala la oameni ca e în cap cu totu .nenorocit și excroc umbla cu teapa si hotia după ban nemuncit ca panarama w pleava și putoare mare a husului.

  524. Un bișnițar ordinar dihania asta de la husi. Multa lume a insalat pudel istu asta fără kuska și fără os și rupt în fălci de foame . Ajuns sifon spun jmekerii de asta din husi de cind sa dus panarama în cap. A dat cu vastu la banii statului și e înșurubat sifon la garcea panarama. Praduitor de praduitor mare panarama husului. Sa dat duma ca e țepar și acu panarama e dusa la vale ca nu produce nimic. Mincinos și parsiv rău panarama asta de la husi pus numa pe japca și păcălit lumea . Neserios și puturos jegosu asta de la husi

  525. Un ratat de la husi a ajuns tepusca asta. Mincinos și patsiv marafetu husului . Ii place sa manince kkt cu polonicul pentru bani. Tirfa ordinara pentru bani panarama și makitor înrăit de rakiu. Panarama de samsar și bișnițar de furaciuni a fost teparu. Putoare de putoare omu ca e ajuns parazit social ca panarama e pemincat kkt nu e cu munca teparu. Un parsiv și un tepar mare a fost patronu de la husi zis sifonu.

  526. Cel mai parsiv bișnițar si cel mai ordinar tepar a husului a fost patronul astacdr la husi . O pyrnaye de pedelist ratat și dus în cap. Numa pe teapa si hoție e paranghelia asta pedelista ajuns acu un biet muc la kizdha . Un labar de servici zis femeia de servici
    ajuns ultimu agarici rupt uman kur și la karicy de foame a husului un samsar de țepar praduitor și sifonar spun baetii ca a ajuns beleaua asta pedista.

  527. Un bulamgiu ars în kur de sărăcie a ajuns tirfa și kokota maskulina a pedeului de la husi. Ifose de tirfa masculina în călduri care se ardea în rit si la bul cind vedea banu bulangiu asta de husi. Neam de kordaciune penala masculina a ajuns arzoiu asta de kkt ars tarw în bul de garda Kordaciune de kordaciune maskulina sifon de sifon a ajuns la garda bulangiu asta de la husi..pramatie ordinara si stricata de la scoala era kordaciunea asta masculina rupt în kur și gaoz de pedist ratat ajuns la kkt.

  528. Asta ratat de la husi cel mai mare tepar de pe Valea prutului.. teapa la angajati teapa la muncitori teapa la lume a dat borfasu asta mincinos și parsiv de pedelist ratat a husului. Fost bișnițar de fakeuri și furaciuni din Belgia borfasu asta de husi a prăduit tot și acu mirlanu i în cap de tot. Praduitor la garda cica a ajuns panarama ast de la husi. Sifonar parsiv și mincinos mare oraduitor și sifonar pe loz a ajuns panarama de la husi. Nu e de încredere minte și cund doarme panarama asta dusa în cap. Panarama de bădăran dus în cap și praduitor pentru 1 ban panarama asta de husi.

  529. Neam din tirfa proletara rupt în kur de lakileala. Pusca și centura rupta pedelist ajuns o curva maskulina sluga la jmekeri cu bilete. Femeia de servici cu carici ii spun jmeketii și jmenarii lu asta. Mucy la kizdha muyerii a ajuns pedelistu coae în briu caricatura pedelista ajuns mucy la khyzda.

  530. Un mirlanete ajuns un falit a husului pyrnaya . Tepar de țepar omu . Numa după praduiala și teapa e asta de la husi. Arde pe toată lumea pedistu asta oarsiv ca nu știe decit teapa. Găinar de 2bani pqnarama asta de mahala de la husi. Neserios și parsiv teparu asta de la husi pus numa pe hoție și înșelăciuni cu lumea.

  531. Un jegos de fost pedelist ajuns un kkt cu ochi muyist care umbla numa pe cyoarda la banii oamenilor și banii statului romanesc. Un borfaș ratat fost bișnițar de medicamente și apoi ziare și loz în plic în piata husului . Un makitor și o zdreanta de șters la kur jmekerii cu loz a ajuns asta . Un sloboz turnat la băutură în bătătură e pedelistu antihristul asta. Crescut cu foamea în git asta e un jeg rupt în rit. Tepar cu angajații lui și cu lumea acu borfasu asta găinar pedist a ajuns un amarastean cuprosteala și teapadupa un ban. Gargara asta de kkt a ajuns în cap și rupt în mat de foame. Kalik ajuns un lindik la kizda fimeii e aista acu ajuns.

  532. Am muncit la rapanu ala de patron de la husi. Tepar de țepar omu. Nu e serios era mincinos și ii plăcea prosteala. Se credea mare kombimator și se dădea mare borfaș dar el era un makitor și puturos spuneau toți angajații care ia tepuit nenorocitu asta de patron . Ajuns calic și ratat e dus în cap de la porcăriile lui de mincinos. Panarama si găinar de husi a fost bășcălia asta de mincinos ajuns în cap cum spune lumea. Parsiv rău și tepar mare anost patronu aista de la husi.

  533. Patronu asta a fost mina în mina cu jmenarii ăștia care dădeau bunuri în Belgia spune lumea de asta de lahusi. Parsivit și mincinos mare sansaru husului spun baetii de la Vaslui ca asta a fost samsar de bunuri furate din Belgia. Asta de la husi nu e serios deloc ca lumea spune ca e țepar și parsiv mare și mincinos cu lumea sarsaila asta de la husi. Cica eajuns în capspun toți și da cu teapaca nu mai produce nimic samsaru asta de la husi acu. E dus pe copka și umbla cu prosteala la lume după bani pungasu asta ratat de husi.

  534. teparu ordinaru rău patronu ala tepar de la husi. Nu I serios omu deloc. A dat teapa la angajații lui asa parsiv rar vezi. Un parsiv prost care sedus în cap de lateapa și păcăleală cu oamenii. Un puturos omu fără pereche . Numa după bani nemunciți i aista de la husi. Prosteala și păcăleală e de pacaliciu asta de fost patron de husi ca acu o ajuns în cap de tot . Erupt la gușă și la buzunare tirtanu asta tepar de husi.

  535. Bășcălie de kokar dus în cap cu totu. Nu e serios deloc și e parsivit rău panarama cind vede lozu gros.baskalia asta de samsar de husi e numa și numa pe japca și insalat la greu lumea ca e rupt de foame și dus la vale . E rupt de belele și a ajuns siphon la garda beleaua asta de husi

  536. Un fost samsar de ziare la piata din husi a fost panarama. Un gaozar falit ajuns ultimu calic a husului. Un nenorocit pus numai pe teapa si pacaleala după bani moka . asta de la husi are porekla romoka totu pe moka nea moka asta a ajuns dus în cap ca nu mai merge vrajqla și teapa la asta ca să dat duma de asta ca e parsiv și mincinos cu lumea și tepar la lovele..

  537. Un afacerist de tot kktu beleaua asta de fost pedist sifonar mândria husului . un karicy de servici vibrație la jmekeri. Păpușă gonflabila pe baza de arc a ajuns asta de cind sa dus la vale cu totu.un parsiv de patron care sia tepuit toți angajații. Omu e betmen de husi fără kiloti în kur și fără parașuta. El nimic. Betmen .betmen ca totu la el pe jmen. Tepar și mincinos cu toată lumea gainaru. Neserios și puturos rău jmenaru.

  538. Mincator mare de kkt ajuns tarul tepelor și spaima minciunilor e asta de la husi. Multa lume a tepuit fomistu asta de la husi ajuns pleava dusa în cap . Un kordoi de fost samsar de medicamente și mincinos ordinar maidanezu asta de frunte a husului. Rupt în fălci de foame și rupt în cur după loz a ajuns sifon de sloboz dus în cap și ajuns cu totu lakkt. Parsiv mare și tare prost da cu coada sus ca mândria teparului e acu mirlania samsarului dus la vale cu foamea dupael. Merita soarta gaozaru asta de găinar de mahala ajuns acu parsiv și mincinos rău husenu jigarit.

  539. Un jegos tepar fost samsar de furaciuni de la belgieni a fost caricatura asta de amarit dus în cap de la husi. Sa scufundat vaporeanu sa dus în cap samsaru cu tot cu hoția de pe el. Un măscărici pedelist ajuns fomist și calic de totu. A ars fraeru pe toți și sa dus în cap de tot. Cirpa de șters la kur jmekerii cu loz e cirpa asta de ratat dus în cap. Un jmenar ajuns cocalar cu teapa si pacaleaka și minkat de kkt a ajuns rapanu asta de la husi cu foamea în git.

  540. Gaozaru asta de la husi un trombon ajuns sifon la garcea. Numa teapa si pacaleala e de pacaliciu asta de pedelist de husi. Un rupt de foame a ajuns panarama asta
    de falit cu ifose de manelist de maidan. A ajuns în cap și acu e ajuns sluga de servici la jmekeri ca e dus la vale cu totu ospataru asta pedelist de husi.

  541. Kktu asta de la husi zis coae în zoaie o kordaciune maskulina rupt în kur de foame . Acu jmekerii îl cheamă maidanezu pekinezu de la husi . Lau făcut toți baetii cu lozu gros pe kokaru cu sorik pe rit de lau făcut pe fraer de lau pus în cap cu totu. Jmekerii fac banii iar fraeru de la husi baga de aku nani ca e dus în cap cu totu..

  542. Mare mincinos și parsiv patronu ala dr la prut. A dat la greu teapa la muncitori și angajații lui borfasu ala de patron din husi. Sa dus teoaru în cap spun toți ca nu era serios ci lumea. Umbla cu minciuna si cu teapa la lume . A dat teapa la salarii la angajații lui parsivu asta tepar. Panarama de patron dus în cap panarama asta de husi. Bandit și hot ajuns găinar de husi rupt de foame.

  543. O koarda maskulina de sifon de husi a ajuns kktu asta a pedele husi. Un borfaș și tepar ajuns în cap joanghina asta parazita de la husi. Numa japca și hoție pe tepusca asta de patron ajuns sifon de la husi. Teparu arde tot ca e în cap de tot . Mincinos și parsiv mare e maidanezu asta de tara pus numa pe teapa si hoție la banu comunelor. Mare koklit de parsiv nenorocit și blestemat e joanghina asta de la husi.pamint de cimitir a ajuns baskalia asta de parazit a husului.

  544. Cyoarditor de cyordytor sifonu asta de la husi. Sa dus un cap cu toate și sifonu sa apucat de cyoarda la banii statului ratatu husukui. A luat-o în gușă su acu e sifonar la garcea pedelistu lu cyoarsa turnător la garda . Fost samsar de furaciuni din Belgia sifonu e ajuns în cap și rupt de foame. Panarama de jigodie parsiva și putoare fara număr pe manelistu pedelistu husilor . Tepar și kknar de husi ajuns zoaie de hazna panarama .

  545. Am fost în anii 90 cu jegu asta de husi în Polonia. Jegu asta sugativa sugativa la kileala. Baga mirlanu haleala și kileala în el la greu .era fomist și makitor de acasă. Parsiv rău și excroc mare după bani . Înșela si pacalea lumea la greu și minca mult kkt ca era bun spunea panglicaru asta de la husi. Un borfaș de tranziție și acu nea husenu e ratat și dus în cap de la mincat kkt mult și multe tepe și păcăleli. Pakaliciu asta de la husi o baskalie de bișnițar si samsar de kombinatii neserioase. Teapa si hotia e de asta de la husi neserios și mincinos de îngheață apele vara .

  546. O putoare de mirlan ratat și dus în cap care umbla numa cu teapa borfasu . A ajuns spun kombinatorii femeie de servici cu karici la jmekerii lovelari iar pirnaia e și baet de mingi și umple paharele la jmekeri la bairam. Fost patron ajuns înșurubat sifon la garda pirnaia. E parsiv cind vede banu ca e dus în cap de tot teparu asta de husi. Foamea e mare pe cokaru husului ca să dat duma în tara ca pedistu de husi e sifonar și i vomita la garda tot panarama asta ratata. Parsiv mincinos cu stofa de sifonar plutoneru militian pedist de la husi . Panarama de puturos și mincinos pirnaya ast pedista de la husi pus numa pe hoții și înșelat lumea gaozaru asta pedist de la husi

  547. Un neam de laba a pedele husi. Mulți am lucrat la putoarea asta de fost patron. Arogant prost si mare bețiv cu ifose de figurant și fost samsar de furaciuni . O trompeta la garda a ajuns patronu . Numai pe jmekerii și prosteala a fost gargara asta de marafete patron. Sa dus în cap ca era mincinos și parsiv mare cu angajații lui bufonu asta pedelist de la husi. Neserios și tepar mare patronu asta dus la vălenii cu toate.

  548. Un găinar a pedele de la husi. Un samsar rupt și corupt de sărăcie golanie și un parsivit tepar după bani. Numa cu teapa si cu minciuna e patronu asta dus în cap teparu asta nenorocit și blestemat ajuns un kkt bolnav. Jeg de jeg asa la învățat partidu sa umble numa pe cyoarda și tepe. Pudel ist scăpat de pe lanț rupt de foame după cyolan care își cauta stăpân maiddanezu asta a husului .

  549. Mare mare mincinos și parsiv a fost patronu asta de la husi. Tepi date la greu la angajati și băute grele pe asta de la husi pin sa dus în cap pedelistu asta de frunte și fără minte a husului. Nunti botezuri cumătrii și multe beții și kilambale pe fostu asta patron pin i sa rupt filmu romanului de a ajuns în cap cu totu și ultimu calic ahusilor.Sa apucat pedelistu husilor de hoții și golanii cu jmena și acu romanu e în cap de tot și falit total. Jmekerii din zona spun ca a ajuns ospătar și baet de turnatspritu în pahar la jmekerasii cu lozu gros.acu ca la dat viata peste cap de la pus pe fraer în cap pe calicu husilor.

  550. Îl știu pe bulangiu asta pedelist de la husi de mult timp. Un bulangiu de bagabond ordinar și japcar ghertoiu. Asta era tepar demult și e mincator de kkt la garda de la liceu sifon de sifon bulangiu. Are foamea în git de cind îl știu și e înnebunit după bani făcuți din hoție și tepi. Un jeg ordinar de calic a a ajuns putoarea asta pedelista de țepar cu toată lumea. Praduitor pentru lovele pedelistu iuda husilor.praduie pe toată lumea numa banu sa iasă la pedistu praduitor de husi . La pus viata în cap cu totu pe fraeru asta de la husi care credea ca teapa si minkatu de kkt îl face jmeker de jmeker. Un fomist rupt de foame a ajuns calicu asta pedelist de la husi. Un calic care rage de foame și behăie a prost .

  551. Pedelist praduitor lagarcea sifonaru asta de țepar. Parsiv rău husenu. Prăduie pe oricine da mai mult panarama asta portokalle de pedeist de husi. Asta a tepuit și muncitorii lui asa pleava ordinara de patron tepar a fost asta. Nu e serios deloc și umbla numa cu vrajala ieftina după lovele ca e terminat de belele și datorii omu. Asta e numa cu gargara la garda ca la ghicit cu golanii și lau înșurubat pe fraer ca sifon. Neserios și parsiv pedistu se husi ca e dus în Căpățînă de tot de la teapa.

  552. Un kkt cu oki și tepar cu ziua lujerului asta. Nu e nimic de pleava asta aci ca spun jmekerii ca e în kkt cu totu
    Fomist și labar a pedeleului de la husi și bandit și găinar cu toată lumea teparu . Parsivit și ordinar patron a fost mirlanu asta sifonar și turnător de la sanitara gaozaru asta de husi. Pramatie de rakier care rupe sticla de jumate cind o suge cind e beat ranga.

  553. Un pedelist de kkt ajuns cu foamea în cap.parsiv și neam de mizga de skoboz ajuns mirlan cu obrazu gros. Cica nare mama nare tata ca e curva penala de la tara teparu husului. Pedelist de frunte de husi a ajuns un sifonar la garda kodosu asta minkator de kkt și diaree cind vede un ban tirfa asta de ospătar pedelist ajuns cirpa de șters la kur jmekrii lovelari. Mirlan dus în cap și putoare ordinara de la prut . Tepar și neam de samsar ajuns un koklar ordinar

  554. Un pedelist de kkt ajuns cu foamea în cap.parsiv și neam de mizga de skoboz ajuns mirlan cu obrazu gros. Cica nare mama nare tata ca e curva penala de la tara teparu husului. Pedelist de frunte de husi a ajuns un sifonar la garda kodosu asta minkator de kkt și diaree cind vede un ban tirfa asta de ospătar pedelist ajuns citpa de șters la kur jmekrii lovelari. Mirlan dus în cap și putoare ordinara de la prut . Tepar și neam de samsar ajuns un koklar ordinar

  555. Jigodie ordinara sansaru asta pedelist ajuns un ratat nenorocit și parsivit. Un jeg de bețivan de maidan rupt de alcool și traficant de bunuri cioarda din Belgia. O pramatie de țăran prost si bețivan vânzător de lozuri în piata la husi. Bișnițar si samsar de vata a fost gaozaru samsar. putoare proletara de mirlan dus în cap de la teapa si păcăleli. Pacaliciu pedelist ajuns acu sifonar la garda gaozaru asta pedelist de la husi. Karikatura de falit și fomist cu stofa de țepar. Taru tepelor de lpe prut pedelistu rupt la rit de foame

  556. Sa ales prafu si pulberea de labarii aia de fosti patroni de la husi pedelistii lu kkt dusi în cap . Milta lume au înșelat banditii aia pedelisti s-o multe tepi au dat ragaliile alea de țepari ajunși ratații și gunoaie de ratați dusi în cap. Parșivi și excroci patroni au fost teparii ăștia ajunși niște ratați blestemați de sărăcie joanghinele alea de scursuri de husi ale pedeleului de la husi . Mirlani bezmetici makitori turnați la băutură și crescuți cu rakia pe masa . Kokalari de prut crescuți cu porcu la troaca cu kkt .blestemați de sărăcie și dusi în cap pe vecie la cite hoții și tepe au dat jegoșii ăștia de fosti patroni parsiviti și țepari ai husului.

  557. Krakanatu asta de pedelist de husi a ajuns spun jmekerii la kkt cu totu. A dat fraeru pe tarabut totu și acu fraeru e ajuns în Căpățînă și cu kuru gol și rupt de foame.a dat ghioarla de țăran parsiv a pedeleului cu teapa pina sa dus fraeru în cap cu tot cu foame.acu cica e femeia de servici cu karycy la jmekerii cu lozu greu și face pe kirpa de șters la kur llovelarii și se bucura cind ii arata jmekerii osu ca asa pudelist a ajuns fraeru de la husi. Rupt în fălci de foame și a ajuns sifon la garcea care la turnat pe fraeru de la husi cu cyoarda la banu statului roman prin golanii numai de bandit tăinuire și turnate.acu pedelistu belea cica e sifonar la greu la garda de vomita karabusii toți la baeti.

  558. Un mincinos și un cyordytor de lovele a statului e koarda asta maskulina dacă a făcut asta. Sa dus în cap de tot asta de la husi și foametea și matu care ghiorlaie de foame la făcut pe nea pedelistu husului sa se apuce de prostii și golanii ca e fomist de cind e în cap pedelistu husilor. Foametea e foamete pe asta ca a fost un mare parazit parsivit la partid pedele numa cu belelele makitori asta ratat de la husi. Merita soarta de ratat cyoarda asta a husului pus numa pe japka și țepușe.

  559. O basina obosita și expirata a pedeleului de la husi a ajuns ratatu asta. Un pudelist pekinez de maidan rupt în kur și fără un ban . Dacă sa apucat de furat statu va dați seama ce o ajuns samsaru asta calic și parsivit. Sărăcia sta pe asta ca puricii pe fraer .

  560. Asta de la huși e un excroc calificat de la husi în teapa ordinara înșelătorii și hoții la banu contribuabilului. Ticalosu pedelist a văii prutului e jegosu asta pedeselist ajuns kirpa de șters la kur a lovelarilor. Kirpa de servici cu karici a ajuns karicyu asta cu oki rupt în kur de foame. La Vaslui ii spun laki flausat dus în cap sifonului asta. Praduitor înrăit și tepar mare la lozu romanilor carcaletele asta sifonar de husi fost samsar de furaciuni cum îl știu toți pe teoaru fost patron ajuns în cap de tot.

  561. Mirlanete parsivit și nenorocit de mincinos coclit și samsar tepar a husului. Multa lume a insalat pudelistu asta fără os și fără kusca rupt în fălci de foame. A prăduit totu la pakanele și e rupt în kur după lovele teparu husului. A ajuns femeie de servici cu kharyxy la lovelari și baet de casa a jmekerilor lovelari. Praf și pulbere a ajuns pedistu de la husi. Foame pe pedist cit kina. Tepar și samsar de furaciuni a fost pedistu asta vânzător de loz în plic și ziare în piata din husi.acu marafetu e dus cica în cap de la golanii și hoții și e terminat ca nu e serios deloc teparu asta .

  562. O panarama de mincinos a husului teparu asta portokaliu a pedele husi. Un mierlan ghertoi puturos și bețivan de sta mita în coada cind îl vede pe asta. Asta e un marrafox de bețiv care a dat cu teapa la angajații lui de la husi și după sa dus matrafoxatu în cap cu totu. Mincinos și parsiv mare cind vede bani. E tirfa penala ordinara omu cind vede lozu la oameni. Putoare ordinara și mincator de kkat la greu ca asa la învățat partidu pe jegosu asta manelist de husi. Nu e serios omu e panarama de partid dus în cap cu totu.

  563. Gaozar ajuns sifonar pedistu asta de la husi ajuns un falit. Numa cu teapa la banii statului și putoarea e de paranghelia asta de fost samsar de ziare în piata husului. Patron cu apucături de bișnițar de porcarii furate de jmenari de afară și un mincinos mare . Nu e nimic de gaozar ca are creer de muska de kkt. Panarama asta e numa pe hoție golanie și pe teapa la banii oamenilor . A dat teapa la salarii și angajaților lui la firma asa pyrnaye de patron a fost gaozaru asta dus în cap. Prafu sa ales de manelistu pedelist a husilor ajuns spun jmekerii de asta ca e sifonar la garda. E înșurubat ca sifonar gaozaru husului.

  564. Circar pedist de husi a fost minkatoru de kkt de la husi tepar la greu omu. Fost patron ajuns sifon la garda psnarama asta de cocirla pedista de țepar lacom și fost zis feaeru pedist de la husi. La Vaslui cind venea era un kokalar la kostum și făcea caraliu de sifon ifose si figuri de samsar și se ocupa numa de bisnita cu cyordeli se afara. Panarama de husi sadea rupt în kur și fomist scăpat din lanț de la partid de sa dus în cap cu totu maidanezu asta de husi. Sifonar și tepar după banu ca e în cap de tot pedistu foametei de husi.

  565. Pedelistu de la husi romoka a crezut la partid ca totu e pe moka. Și acu spun jmekerii ca a ajuns un amarastean rupt în gura și ca da cu sifonu la garcea.a prăduit totu pe moka și acu se da lovit de soarta ca e cu foamea la git și e tare rupt la rit. Manelist de partid de husi e acu spun baetii dus în cap de lăcomie și face figuri de fomist fraeru asta de la husi.parsiv rău și mincinos ordinar ajuns spun jmekerii și sifonar de sifonar panarama .

  566. Marafete pedelist de la jusi fost patron dus de tot în cap și rupt de foame. De la teapa si păcăleli pacaliciu asta pedrlist a ajuns un calic fomist. A tepuit mulți oameni gaozaru asta nenorocit ca a ajuns parsivu și mincinosu husului cind era pedelist de husi gainaru umbla numa cu golanele și tepi și făcea trafic de bunuri cyordite de la belgieni bisnitaru asta ordinar dr pedelist a husilor. Manelist și cu pakanelele sa dus în cap cu totu teparu zis samsaru belgianu. Lacom prost si parsivit sa apucat de hoții și golanii la banii statului roman. Gunoaiele astea fac de ris tara asta și o duc în cap ca ratații ăștia sint praduitorii României.

  567. Un pedist de frunte a husului ajuns în ruina totala. După tepi și înșelătorii a ajuns pedistu husului în cap cu totu.sa ales prafu si pulberea de patronu pedist a husului. Cu teapa si minkatu de kkt sa dus în cap de tot . Nu mai produce nimic ca a prăduit totu romanu asta. Umbla numa cu tepusca după loz și da prosteala lalumw poate ii iese ceva loz fomistului asta de la husi dus în cap.asta a fost lapartid o baskalie de samsar de husi care făcea bisnita cu bunuri cyoarda de la belgieni . Avea porekla samsaru belgianu de la husi romanu. Nu era serios nici ca patron romanu. Tepar și samsar ordinar panarama asta se lahusi.

  568. Lăcomia prostia și alcoolul la pus pe mirletele asta koklut a pedeului de husi în cap cu totu. Un mirlan amarastean tepar cu lumea după bani. Un bădăran portokaliu a pedeukyi de husi pus numa pe hoție gainaru asta pedist de husi. A dat cu praduiala totu la pakanele și a ajuns acu ratatu husului parsivu. Pleava de prut a ajuns omu pedist d husi. La Vaslui toți ii spun pedelistu manelistu ca e pe manele și beții la greu romanu.

  569. Pedelist de husi samsat ordinar. Pui de sifonar dus la vale. Numa pe hoție și înșelat lumea excrocu. Numa pe cioarda și pe hotie banditu asta pedelist de husi. Pupincurist ca la învățat partidu sa fie excroc ordinar. Putoare de bețivan de maidan crescut cu porku în bătătură maidanezu asta pudelist de husi. Karikatura de țepar ajuns un tepar și ospătar care scurge paharele după parangheliile jmekerilor cu lovele.

  570. O pyrnaye de mirlan parsivit și pârlit mirlanu asta. A ars pe toată lumea și acu e un ultimu fraer din husi. Mincinos de îngheață apele parsivu. Asta e pe japka și pe înșelat lumea banditu asta. A ajuns sifon la garda bamditu asta și e dus la vale .

  571. Pedelistu asta de la husi fost samsar de bunuri furate din Belgia a ajuns spun jmekerii Vasluiului sifonar la garda. Cica lau turnat cu fapta ca a vrut sa dea și elo teapa dar la pus garda în cap . Acu cica romanu e înșurubat ca sifonar de tot la garda ca romanu vrea sa se scoată din kkt ca singur sa băgat la jmena.a ajuns sifon de sifon spun baetanii de sifonu asta.dus în capde la teapa multa lume a înșelat asta pentru a face rost de lovele ca omu e în cap ca a praduit tot la pakanele și jocuri.acu romanu e cu foamea pe el și plin de belele ca numai cu dr astea se ocupa.de golanii side înșelat lumea .panarama sa dat cu garda și acu e dus lavale praduitoru asta parsiv și mincinos fost samsar dus acu în cap.

  572. Jeg de jeg falitu asta ordinar de țepar de la husi. Tepar de țepar cokalaru asta ajuns sifonar la garda. Lau gabjit garda cu hoția și acu sifonu asta de la husi vomita tot kktu minkat la garcea. Un samsar de bunuri sutite de borfași de afara pe care samsaru le vindea cu capac la lume. A avut belele cu garda și atunci la înșurubat darda pe bulangiu asta de la husi ca sifon trombon. Asta dela husi cel mai mare praduitor și tepar nenorocit ajuns tirfa banului caricatura asta de fost patron din husi ajuns sifon.

  573. Asa cum spun toți husenu asta e prost si lacom rău tare betmenu asta pedelist de la husi. Asta nimic betmen… betmen…. și a ajuns pedelistu de la husi betmen rupt în gura și în kuhr de foame ca mândria prostia și lăcomia pe laki asta flausatul husului e mare tare. Sa dus în cap fomistu pedelistu husilor de rid jmekerii de el ca spun de asta ca e laki flausat care pute a prost tocmai de la Vaslui.panarama de sifon a ajuns ospătaru asta la toti biletarii și jmekerii cu lozu greu spun baetii. Pedelist fomist a ajuns plotoneru major cu grad de general fost samsar de la husi.

  574. Cea mai mare jigodie penala de arzoi ordinar și tepar de țepar mincinosu asta ajuns kodosu de la husi . Un sifonar plotoner major cu grad de makitor . Muska deckkt sifonara a pedeului de husi kktu asta ratat. Dus în cap de tot ascute teapa la greu ca paranghelia asta nu mai produce nimic ca e dus la vale cu totu. Mizga asta de husi a tepuit pe toată lumea și angajații lui asa pramatie ordinara de samsar tepar de husi a ajuns arzoyu. Mincinos și mare minkator de kkt și dyaree e jegu asta mincinos a pedeului de husi.

  575. Neam de țepari ordinari panaramele alea de la husi cu firma lor de țepari. Au ars toată valea prutului și oamenii la griu panaramele alea de la husi. Patron tepar cu lumea. De aia sa dus teparu în cap ca era tepar cu lumea . Jigodii ordinare de țepari nenorociți.

  576. Am licratxmult la patronu ista era înainte bun da apoi s-o stricat la cap cu beția și golanii lui și sa apucat di prostii omu. Sa dus în cap di tot ca era slab ca om cind vedea bani. Era saracu fomist de acasă și a luat-o la vale cu totu ca era cu bestiile și juca pacanele și altele.si asa a dus tot banu la jocuri și omu sa dus în cap .încoace de un timp era parsiv și înșela lumia și pe angajații lui și de aia sa dus romanu la vale de tot. Cica nu mai are nimic ca e terminat de datorii și belele cu lumea.asa cred ca ajung oamenii si patronii neserioși cu lumea de se duc la vale cu totu de la beții și pacqnele și din astea pe bani nemunciți.

  577. Patronu asta pedist de la husi sa cam dus acu puțin în cap de la mult minkat kkt . Laba trista a pedeului a ajuns panarama asta de calic . A prostit și tepuit multa lume și sa băgat la cyoarda la banii comunelor din România bwnditu. Rupt în kur de foame ca nu mai produce nimic putoarea asta de la husi sa apucat de golaneala la banu statului. Lau turnat garda cu jmena și acu e sifonar la baetii de la garda gusteru asta mincinos. Parsiv și puturos pedistu tarii asta. Dauna totala și catastrofa mare pentru lume teparu asta de2 bani. Foamea aduce disperare pe fraer spun baetii care îl au acum ca baet de casa de servici și pahar pe lingă biletari.a ajuns omu în cap și cu foamea cit kina .

  578. Arzoi și tepar parsivit karikatura asta de mierlan pedelist de husi asta e țepar și samsar din neam parsiv de bișnițar de medicamente cind era în zona la husi. Un borfaș de găinar fost samsar de bunuri ciordite din Belgia. Un bagabond de fost samsar ajuns sifonar la garcea praduitoru pedelist de la husi prăduitor la garda a ajuns panarama asta de pedelist dus în cap de la husi samsar dus la vale de la insalat lumea și dat teapa . Nenorocit cu foa.ea în git a ajuns husenu asta de lahusi

  579. Tepar mare patronu asta de la husi. Sa dus în cap ca era borfaș și găinar. Tepuia angajații și nu era serios . Umbla cu teapa si minciuni cu lumea borfasu asta . Panarama mare patronu asta ajuns în cap. Parsiv. Tepar. Bandit cu lumea și găinar de tara marafetu asta de la husi.

  580. Neam prost de sărăcie și lăcomie parsivitu asta de la prut. Numa hoția tepile și insalatoria e de asta. Sa dus în cap cu totu sifonaru asta cu figuri de calic ratat. Prafu e de samsaru asta acum.

  581. Cokar ordinar de la husi acest samsar zis tirfa maskulina de servici cu karici de la husi. Kokota si tirfa maskulina care se arde la bul ca ultim bulangiu ratat a husului ca o tirfa maskulina cind vede loveaua nea carici cu coae lasate asta ratat a pedeleului de la husi.
    kokota asta a ajuns sifon pe bani atunci jmekerii la care panarama asta a ajuns sluga spun de asta ca a ajuns o tirfa maskulina fata de cur pensat dus de tot în cap .

  582. O jigodie de mirlan împuțit care face de ris România mirlanu asta gainarul asta de la husi. Fost pedist de frunte a Vasluiului banditu asta ratat numa cu teapa si hotia la banii angajaților și a romanilor. Specie parsivita de putoare pusa pe japca și hoție găinar asta pedist de la husi. Multa lume a înșelat putoarea asta de bandit ajuns ratatu hisului gunoiu asta pedist de la husi.. excroc și tepar sadea și o putoare de samsar pus numa pe înșelat gunoiu asta de la husi . Tepar cu creier de plutoner ajuns o muska de kkt a pedeului..

  583. O panarama de kkt amarastean jegu asta samsar a husului. Numa pe cyoardateapa și minkat kkt e jegu asta de mirlan pedist dus în cap și ajuns pamint de cimitir. Jigodia asta de sifonar cokllt a husului da cu cyoarda la banii comunelor din România. Asa ordinar și hot a ajuns cyoarda asta ordinara de husi. Numa pe hoție ca asa la învățat partidu pe pedistu lu peste dela husi. Haimana penala de cyoarda ordinara de jeg împuțit e teparu de la husi zis sifonu de la husi. Jeg de jeg ordinar ratatu asta de samsar lacom prost si gaozar ajuns acu sifonar .

  584. Asta pedist de la husi cel mai puturos și bețiv tepar din zona. A înșelat lumea și a tepuit lume la greu gargar asta de pedisy ratat de la husi. Manelist de manelist pedistu și da în pakanele pina ce le da peste cap panarama. Ăștia de la aparate ii spune nea regele manelelor spaima pakanelelor în zona . Sa dus manelistu pedisutu de la husi în cap numa de la multă kileala multe manele și dat în pakanele la greu cu lovele girtanu manelist a ajuns pina la urna de tot în cap ca a tokat la balamuc și pakanele tot. Prafu si pulberea fina sa ales de pedistu fruntaș a husilor acu spun baetii jmekeri din Vaslui. Omu nu produce nimic și e în cap cu totu. Nici vrajala și nici kkatu minkat la greu nu îl mai ajuta pe jmenaru husului ca să aflat la Vaslui ca nea pedistu e sifon plutoner la garda praduitor la greu de la scoala. Panarama de pedist sifonar dus în cap e neamu asta de samsar parsivit și nenorocit.

  585. Panarama de kakt jegu ala pedist de husi. Numa cu hoția și samsareala e asta. Fuge de munca ca de draku ca e putoare de putoare makitoru ala. E un makitor de rakie de tremura sticla cind îl vede pe rakieru asta de la husi. Pedist de frunte zis cyoarda pedista tepara de husi. Multa lume și angajati a înșelat pyrnaya asta pedista de la husi. Samsar și traficant de furaciuni de la belgieni a fost teparu asta . Avea porekla la Vaslui samsaru teparu de la huși.acu cica e în cap cu totu ca nu mai are nenea pedistu ce pradui. Acu praduieste la garda lumea ca e sifon pedist înșurubat la garcea. Praduitor pe loz ca pedistu e rupt în gaoz de foame de loz.

  586. Kodos de la sanitara zdreanta asta de tirfa maskulina zis karicyu foametei. Maidanez al maidanului pedist asta e kokota sifonara la garda behăie la greu pe o mina de fin ca are foamea pe el cit
    kina . Rapanos și dus în cap de tot mizga asta din sloboz de hazna era kodos din sanitara trompeta asta a husului. Tepar și parsiv la lozu oamenilor gusteru asta nenorocit. A tepuit la rasasti si angajații lui asa pramatie de țepar jegos a fost patronu asta gaozar si sifonar. Pedistu lu kkt dus în cap a ajuns zdreanta asta pedista de husi.

  587. Frekangiu asta de menta labar de pedele de la husi a ajuns sifon de sifon la garcea nu de șpriț bulangiu asta coarda pedelista . Asta e acu un sifonar plutoner major cu 10 stele zis și plotoneru cu manele. Dus în cap și cu belea acu umple sifoanele la garda ca să se scoată din kkt. E panarama din anii 90 de cind făcea Polonia țeparu asta cu bisnita .Putoare mare și fara număr și mincinos de la scoala panarama asta . Nu e nimic de prafuitu asta de bișnițar de Polonia. Un traficant și samsar de bunuri cioarda a fost turnatoru asta plutoner cu grad de sifonar șef la garda.o baskalie de manelist ajuns un fomist de husi .patron ajuns ultimu gaozar parsiv de la husi.

  588. Am fost cu borfasu ala pedist de la husi în partid. Lichea și parsiv mai mare ca haita asta de la husi nu exista. Numa pe hoție beție și minkat kkat la partid era panarama. A cyordit și banii partidului lichea asta de borfaș pedist de la husi. Putoare de bețivan mare mincatoru asta de kkat diaree asta pedista de husi. Sa dus în cap cu totu ca era un găinar pedist de tara ajuns sluga jmekerilor cu lovele . Rupt în kur de foame pute a prost si a kkt ratat tocmai de la București spun jmekerii . Sa dus în cap partidu sa dus în cap sluga pedista. Un pui de koklit care la făcut partidu lichea și lacom de a ajuns pedistu sărăcie de calic rupt în gura de foame și ultimu jmenar samsar si tepar zis pedistu fomistu de husi

  589. O jigodie de neam de kkt mirlanu asta ratat de pedelist decla husi. Neam de kkt dus în cap haimanaua asta de basina împuțită a pedeleu lui de husi. Un jeg ordinar de samsar de furaciuni sifonu asta de cyoarda turnător la garda javretu asta de țepar a husului. Putoare ordinara de bișnițar ordinar sifonar la garcea. Un gaozar samsar sifonar la garda kktu asta cu oki . Numa pe înșelat și minkat kkt cu polonicul lu nea Nicu ca asa la îndobitocit partidul pe lepră asta de la husi. Un putregai de țepar neam de tirfa de samsar are behăie după lovele la garda .fraer ajuns în cap cu totu.

  590. Tepar de husi dus în cap ajuns un rakier si un bosketar și un gaozar samsar de furaciuni ajuns sifon la garcea. Parsiv și jigodie omu mai tare în teapa ca satan. Rupt în kur după un ban asta e teparu lu satan.un parsivit coclit ajuns manelist ratat și trist. Prafu ede nea tapusca asta cokar a pedeleului de husi. Risu curului a ajuns huiduma asta sifonara de pedelist husen laki flausat dus în cap.

  591. O cocirla ratata de la husi a ajuns pedelistu tepar. Fost samsar de furaciuni lighioane asta de țepar de husi e dus la vale rău. A ajuns ospătar de servici zis femeia cu karici pedelista. Risu kurului e caricatura asta de samsar bișnițar de la husi . Numa pe ars și pe teapa a ajuns puturosu asta manelist minktor de kkt cu polonicul pedeleului derbedeu asta de husi. I se spune teparu de la prut romanului ca a ars cu teapa la salarii toți muncitorii lui asa de parsiv a fost huiduma asta de samsar ajuns ultimu tepar de pe Valea prutului. Gaozar ajuns sifonar la garda ca huiduma e rupt de foame și belele. La Vaslui I se spune și teparu zisv bosu belelelor spaima tuturor tepelor și pakanelelor.

  592. Un kkt cu oki ajuns ospătar și sluga la jmekeri kkyu asta cu fata de karicy zis pedelistu om de servici . Sa dus la vale husenu ca la făcut partidu tepar portokaliu a husului. Tepar cu angajații lui a fost dihania asta crescut cu porku pe el cu paie în gura și foametea în kur.un găinar de la husi fost samsar și bișnițar de furaciuni cyoarda din Belgia.tepar și găinar de husi ajuns teparu de la husi pedelistu rupt în gura de foamete.

  593. Tepar cu fata de kur pensat pedelistu makitor de la husi. Un makitor de tărie rakie cum tot pedeleu nu a văzut. Sugativa pedelista fără număr fără număr. Manelist pedelist dus în cap. A dat laki asta flausat de husi cu teapa de I sa rupt la kur apa kokotei astea măskuline de la husi. Prafu e acu de pedelistu asta de frunte zis pe net capu rautatilor județului Vaslui. Pyrnaye de țepar de husi e samsaru husilor pedelistu manelistu de la husi.

  594. Mirlanu ala de pedelist kkt dus în cap ajuns sifon trombon la garda ratatu asta parsivit de pedelist ratat koklit. Parsivitate de mirlan bețivan de frunte a pedeleului și sifonar cu vechime de pe timpul miliției. Un sifon veteran la garcea e borfasu asta zis gainaru samsaru husilor. De la tepile date la angajații lui i se spune pedelistu autogen de la husi. Manelist și pupinkulturist la dat cu fălcile în bucy la jmekeri fomistu asta are porekla data de jmekerii cu loz kokota pedelist de servici zis femeia de servici cu kharycy de la husi. Panarama de sifonar înșurubat la garda ca siphonar pe loz e pedelistu asta a lu sloboz rupt în kur de la muye pina la dos .

  595. Un racan parsiv a pedeleului de la husi. Un găinar pedelist ratat ajuns în kkt și falit. Gunoi și baskalie de bețivan puturos și parsivit.bagabond ajuns în cap putoarea asta pedelista de la husi. Karicatura de sifonar la garda și ajuns înșurubat la garcea ca sifon borfași asta găinar de maidan.fomist și dus în cap de tot mincayor de kkt la garda .

  596. Un excroc și un borfaș ordinar putoarea pedelista de la husi. Tepar și bandit calificatkodosu asta de la husi. E samsar și tepuitor cu lumea karkaletele asta sifonar . Numa pe minkat kkt și pe păcăleală ospataru asta pedelist sifonar de la husi.dus în cap de tot parsivitu asta se sifonar comunist minkator de kkt cu polonicul la garcea.

  597. Maidanezu fără cușcă a ajuns pedelistu asta de husi. Dus în cap de tot de la hoții tepe și parsivitati ordinare cu lumea. Tepar inrait și samsar de furaciuni de la belgieni a fost banditu asta tepar de husi. Multa lume a insalat pedelistu asta de husi ajuns kokota și sifonu de servici la garda.sa înșurubat sifonar cu 7 stele pe manelistu pedelistu de la husi. Muska de kkat dusa în cap a ajuns sifonaru asta de husi.

  598. Rupt de foame a ajuns pedelistu fruntaș de la husi. Foamea e mare pe balamucul asta de kistokar pedelist de husi. Sifon și numa paranghelie și beții e ajuns asta acu. Arde tot ce prinde cu teapa si e poreclit autogen pedelist de husi sa dus în cap petarda asta și e și ajuns trompeta la garda sifonu asta nenorocit și terminat de golanii. Samsaru zis trompetaru de la husi. Manelist și trompeta la garcea a ajuns pabarama asta de husi

  599. Kktu asta cu oki ajuns ratatu husului a împuțit teparu asta de la husi toată România cu hoția și golania lui de bandit și găinar ratat husenu asta labagiu a pedeleului de husi. Samsari ca hotu asta și țepari ca asta gunoiu asta inputeste romania cu gainariile lui . Un jeg ordinar de gunoi de husi pus numa pe cioarda de bani a oamenilor cinstiți gunoiu asta ratat de husi. Neam de cyorditor ajuns sifon la garcea panarama asta de gunoi de husen ratat de la husi. Pramatie de putoare cyordiyor ordinar la banu oamenilor pramatia asta de putoare ratata de husi. Tepar ajuns sifonar panarama husului.

  600. Un gaozar fost samsar ajuns la garda și sifonar coclitu asta falit dus în cap. A ajuns rupt în kur samsaru asta de la husi. O koarda masculina poreclit samsaru sifonar de la husi.praduitor pe loz samsaru de cind a ajuns fomuist dus în Căpățînă. Parsiv și putoare mare de la husi baskalia pedelista a husilor.bulan ciordit de țepar parsiv dihania asta pedelista de husi

  601. Tepar mare parsivitu ala pedelist rupt de foame de la husi. Numa hoție și pe teapa e jegosu asta. A ajuns risu kurulu de la husi i panarama asta de falit. Sa dus în cap cu toate porcăriile și tepele pqnaramei astea. Karikatura pedelista de husi ajuns mucy și zoae ragalia asta de husi. O panarama pusa pe japka putoarea ast dusa în cap de samsar de la husi jmenaru pedelist ajuns foamea foamei.

  602. Jigodie pina la măduva teparu husului. Samsar și tepar turnat la băutură din sloboz de muska de kkat de hazna karikatura husului. Paranghelie și katerinka de fomist dus în cap . Mincinos și mare tepar ticălos muska asta de kkt a husului.

  603. Cea mai mare panarama de
    putoare coclita de mirlan de husi fata aiade curpensat
    a pedeleulyi de la husi. Rapandula aia pedelista de husi a ajuns un kkt cu ori ratat și dus în cap hussenu.numa kkt maninca peste tot și acu e sifon cu ziua kktu asta ratat.rupt de foame de bani mai da cu teapa lalume ca a ajuns un pedelist de husi ratat și lăsat la vatra.doar cu sifonu la garda se mai da panarama asta.parsiv nenorocit și mincinos a ajuns falitu asta

  604. Bețivanu șef a pedeleului husi a fost petarda asta ajuns sifon cu grad de plotoner samsar cu 7 stele. Petarda răsuflate a ajuns karycyu asta terminat pe el. Parsivit și nenorocit samsar a ajuns pyrnaya asta răsuflate și dusa în cap. Ospătar și sifonar e karycyu asta kel pe el. Ragalie de ragalie dus în cap pe vecie.

  605. Un porc rupt în rit de datorii și tepar ordinar samsaru asta de la husi.multa lume a insalat pudekustu asta maidanezi pedeleului de la husi rupt în rit dr foame fără cușcă și fără os maidanezi asta ratat. Un maidanez portokaliu dus în cap cu totu. A scăpat din lanț maidanezu ca se kk pe el de foame . O panarama de maidanez cu foamea cit kina.

  606. Fost coleg de scoala cu gunoiu asta pedelist de husi. O zdreanta ordinara de bețivan fost bișnițar cum spun toți de medicamente în zona apoi de lozuri în plic și ziare la piață din husi și tepar la bani cu lumea. Patron cu numele ca în afara de makitor de tărie cum spune lumea asta e o putoare detepar falit și dus în cap. Putoare pedelista de husi. La scoala cu foamea în git de lovele și alcol. Un amarit de bișnițar tepar ajuns în cap este acu colegu meu de scoala marele fost pedelist a husulio.

  607. Sifonaru ala de la prut un fost samsar și bișnițar de bunuri furate din Belgia. O panarama de kokota pedelista de la husi minkator de kkt și sifon la garda de multa vreme. Kodos la sectorial și milițieni plotoneru asta pedelisy de la husi a prăduit pe mulți la miliție. O panarama de kokalar manelist ajuns în cap și praduitor la garcea sifonu asta pedelist.tepar și mincinos și mare makitor de rakie și tărie .Un luzer ajuns rupt în kur de foame și cu belele mari e sifonaru asta praduitor de la husi

  608. Pedelist kokalar de la husi mare mare tepar . Putoare de putoare manelistu asta . Nu iiplace munca ii numa pe vrajala ieftineala și codosala paranghelia asta de la husi. Sa dus în cap odată cu pedeleu derbedeu.un parsiv și un mincinos care umbla numacu teapa după lovele dusu asta în cap de la husi.

  609. Am fost coleg de partid pdl la Vaslui cu jegu asta penal și ordinar de țepar de la husi. Un bețivan înrăit parsivit și mincinos și un mare kretin retardat de la atita țuică care sugrea și o trăgea la măsea ca pe apa acaretu asta de la husi.Are neuronu arsin cap și în scurt de la cita makiala poate sa înghită în el kokota asta masculina de la husi. Un mincinos și un parsiviy mare kokota asta de la husi.

  610. Gaozaru asta jegos de pedelist de la prut a fost un samsar ordinar de porcarii și furaciuni din Belgia. Un mirlan makitor și parsiv mare marafetu asta crescut și născut linga pork la troaca cu kkt. Mincator de kkat la greu ca ii pute urma pina la Vaslui de la cit kkt a băgat pedelistu astade husi în el ca asa la învățat partidul. La Vaslui cind era pedelist de frunte a tarii era numa pe minkat kkt beții cu țuică și trafic de bunuri cyoarda din Belgia. Avea porecla la Vaslui samsaru belgianu. Era capu rautatilor județului Vaslui și avea belele mari. Acu spun baetii din Vaslui ca a ajuns sifonu gărzii ca lau turnat garda cu alte golanii și hoții la lozu statului. Sifon cu belele mari e pedelistu de la husi ajuns praduitor lagarda.

  611. Una pramatie de putoare de mirlean de la husi pus numa pe înșelat și tepuit lumea și angajații lui. Panarama ajuns un kalik și sifon de sifon pe lovele kilaciu asta de rakie de la husi. Dus în cap de tot e tot pe minciuna și teapa acaretu asta samsar tepar de la husi. A ajuns un calic de la husi panarama asta de praduitor sifonar la Garcia.

  612. Un tepar labagyyu și frekangiyu de menta uscata a ajuns panarama pedeleulyi de la husi. Rupt în gura de foame și dus în cap pedelistu samsar devla husi. Un rapan de țepar nenorocit și puturos marafetu asta de makitor de la husi.

  613. Cel mai parsiv și excroc patron a fost asta din husi. Teapa la toți angajatii lui a dat teparu asta de la husi. Numa pe hoție și pe minciuna e kokalaru ala bețivan de rakiu de la husi . Numa pe înșelat și tepuit a fost patronul ala de la husi acu dus în cap și terminat de kamatari și plin de belele . A ajuns și sifon la garda ca să turnat la garda cu hoții ordinare găinar asta de la husi. O putoare de țepar de la husi e panarama asta ajuns ultimu ratat a husullui. Sifon de sifon a ajuns panarama asta .

  614. O baskalie de bișnițar de vata și medicamente bisnitaru husului. Un sanitar parsiv pus numa pe japca și tepar ordinar. Un ratat din clasa 1. Un mincinos patsiv și sluga și tirfa banului nemuncit țeparu asta de la husi. Neserios și mincator de kkt la greu . Panarama de sifonar băgat la înaintare ca ospătar sifonar la garda. Parsiv și figurant cokirla ast de la husi.

  615. Un gaozar fost samsar de furaciuni cyoarda din Belgia a fost rapanu asta de samsar de ziare și lozuri la piață din husi.haita de tirfa maskulina cu puțin rit care a ajuns în cap și sifon la gardă teparu. Mincinos și parsiv numa după lozu altora umbla nea tepuska pedelista a husului. Tepar de țepar fără număr la manelitu pedelist de husi. Tepar dus în cap de la hoții și gainareli de 2 bani. Un fomist pedelist de husi a ajuns karycyu asta portokaliu a pedeleului.

  616. Un jeg de pedelist ratat de la husi.venea la Vaslui și era numa pe kileala și poker. În rest gaozar . Cica spun toți ca e praf pedelistu de la husi ajuns pedelist ospătar și fost samsar de ciordeli. Era kodos și parsiv cu colegii gaozaru asta . Era baet de tara de la prut crescut cu foamea și sărăcia în git pruteanu asta de la husi. Un pedelist de la husi ajuns colar sifonar de cind sa turnat la garda cu golaniile lui. E înșurubat sifon cu ziua la garcea pedelistu asta de partid dus în cap de tot.

  617. Samsaru asta de la husi a umblat numa și numa cu teapa. Parsiv tare omu și excroc calificat la înșelat lumea la bani. Un nenorocit de fost patron lacom prost si parsiv da cind era bat era prostu satului. Rupea omu sticla de rakiu în 7 numa cind punea mina pe kileala. Kilaci de rakie a fost patronu asta de la husi ajuns muci de foame. Rupt în gura de foame și cu teapa stricata sa dus kokaru dr la prut în cap de tot. Praf și pulbere fina și ajuns o ruina marafetele asta kilaci prost si arogant de la husi da ci mare foame în git sărăcia asta de la husi.

  618. Mirleanu husului zis teparu pedelist de husi a ajuns în cap și foamea cit kina pe kalik. Amarastean și tepar cu ziua. Un cokalar pedelist ajuns sifonar cum spun toți. Praduitor și sifon pe lovele o ajuns rupt asta. Neserios și parsivit de sărăcie mirleanu dus în cap de tot cu banu. Jigodie de husi ajuns sifonar la baeti praduitoru asta cu foamea în git și dus în cap.

  619. Neserios parsiv și tepar ordinar bosketaru pedelist de la husi. Un samsar de lozuri și ziare în piata husilui a fost pirnaia asta pedelista ajuns ratat la husi.gaozar ordinar ajuns sifonar la garda. Sifonar cu ziua la garcea. Plutoner major cu grad de trombonist plutoner cu 7 stele și sifonar la garda. Vomita karabusi la garda panarama asta de husen nenorocit. Praduitor pe lovele gaozaru asta de la husi.pedelist plotoner major .

  620. Am fost la scoala cu laba trista a pedeleului de la husi. Un makitor de rakiu din neam de rakieri. Makitor la greu labaru asta ajuns în cap cum spun toți. Labaru era parsiv și mincinos de acasă. Avea labaru foamea pe el din clasa 1. O panarama de rupt în kur de foame și o panarama din școală. Un ratat din clasa 1 a fost labaru asta zis samsaru bisnitaru de la husi.

  621. Mirlanetu aista de la husi neam de sculament din muska de kkt falimentat dus în cap și ajuns cu ritu în kkt. Panarama mare de sifonar fraeru asta de jegos tepar și fost samsar de cyordely minkatoru asta de kkt la garda zis sifonaru lu samsaru de la husi. Husen rupt în gura de foame da minkator de kkt a gărzii sifonu asta pensat la rit. Tepar mare și parsivit ajuns femeia de servici cu karycy la lovelari. Săgeată și sifonaru gărzii a ajuns asta de la husi spun toți lovelarii care lau trimis la kkat pe asta de cind lau ghicit pe fraer ca e trombon gărzii.

  622. O bășcălie ordinara de calic parsivit și dus la vale de tot e teparu asta de la husi. Gaozar de prut și mincinos mare . Un calic grandoman prost si lacom care sa dus în cap .

  623. Kateronka asta de pudel-ist ratat și dus în cap de la husi a rămas fără kuska și fără ciolan.specie parsivita de mirlan pedelist de husi un fost samsar de bunuri cyoarda din Belgia și tepar și cyordytor la lozu statului roman. Un tepar calificat de partid și minkator de kkat cu kaldarea . Caricatura asta de la husi a ajuns spun toți sifon la garda de cind sa turnat labaeti ca să iasadin kkat. Un nenorocit mincinos tepar și parsiv cind vede lozu la om .

  624. Mirlan de la husi ajuns ratat și în cap. Parsiv și puturos cokaru de lahusi. Un fost samsar de lozuri în plic la coltu pieței de la husi a fost panarama asta de ratat. Ii minkat de foame baskaliq asta de samsar ratat de lahusi
    Pedelist de tot kktu a ajuns baskalia asta ratata de țepar de la husi.ticalos și mincinos ajuns cu foamea în git . Bulangiu pedrlist de sifonar la garcea jegu asta pedelist de husi.

  625. Toți de la Vaslui ii spuneam ăstuia de la husi samsaru.era numa cu bisnita și praduiala după bani samsaru asta de husi. Sa ales prafu spun toți de fraer. Numa pe hoție golaneala beție pedelistu ala de la husi. A ajuns o karikatura rupt în gura de foame. Falitu de la prut a ajuns asta acu. Numa pe păcăleală și prosteala a ajuns asta . Parsiv rău și mincinos pedelistu zis fomistu asta de la husi. Pedelistu foametei a ajuns asta acu.

  626. Pedelistu asta de la husi ii spuneam toți de la Vaslui muska de kkat a partidului. Minka kkt pedelistu asta de la husi care se dădea mandea partidului dar mirlanului ii putea urma pina la Vaslui. Un borfaș de maidan a husului îmbrăcat lacostum de mortaciune și care putea a kkat tot. Găinar de pedelist ratat și dus în cap ajuns calicu județului Vaslui. Pleava de putoare pedelista de la husi ajuns rupt de foame și belele .

  627. Mirlan parsiv a pedesele de la husi panarama asta de hohaist tepar cu ziua. A ajuns ospataru de servici la jmekeri pentru o spaguta și sifon la garcea pe loz ca parsivu asta de la husi e parsiv rău și joaca la 2 capete jegosu asta dus în cap de la husi. Mincinos și parsiv rău de cind sa dus în cap panarama. Praduitor pe lovele banditu asta de cind e dus în cap. Lacom rău și prost de prost marafetu asta de cind venea la Vaslui. Arogant și mirlan prost de la husi venit puțin la capitala județului.

  628. O Românie plina de hoți țepari și banditi. Găinar de partid este panarama aia de la husi. Numa pe teapa și prosteala ca asa a învățat partidul ala . O baskalie de samsar ajuns în cap de la hoție și teapa. Măscărici rupt de foame de la husi a fost pudrlistu asta de la husi cu foame în git.

  629. Cyoarda ordinara capu rautatilor județului Vaslui a ajuns samsaru asta de la husi pedelistu foametei. E terminat de belele și tepe date lagreu de ordinaru asta pe la angajati putoarea asta de samsar parsivit de la husi. Sluga banului sifonu asta pe bani. Praduitor mare de cind sa dus în cap cu totu. Parsiv și tepauska mare cind aude la oameni lozu în buzunare. Un maidanez pedelist cu foamea în git.

  630. Niște sculamentati puși pe cyoardala banii statului. Bagabonteala de maidan si hoție la drumu mare. Ăștia spurca imaginea tarii astea. Borfași și bosketi de paraziți puși pe praduiala și cyoarda

  631. Jigodie ordinara de țepar de husi mirlanetu ala. Un minkator de kkt și sifonar parsiv de la husi . Praduitor cu ziua a ajuns ospataru pedeleului de la husi. Mirlan excroc calificat și minkator de kkt la garcea basina aia pedelista de husi. Samsar și tepar ordinar maidanezu ala pedelist de husi.

  632. Mirlanu dus în cap cu banu.asa ii spun toți lu teparu de la husi.ticalos și parsiv rău pedelistu ospatar de la husi. Asta de la husi un jegos ordinar care păcălește lumea su le da teapa la oameni pasivitatea asta de mirlan ratat .Un kkt dus în cap . Ticălos ordinar mirlanetu asta milițian sifonar de la scoala un sifonar dus în cap și minkator de kkt cind vede lozu kktu asta ratat cu ochi.

  633. Panarama asta de ratat de la husi e ajuns în cap. Cu tepi golanii și hoții pedelistu asta găinar de la husi a ajuns ospataru care stringe mesele și scurge paharele la jmekerii cu bilete. Ospatar de servici cu ziua a ajuns panarama. Praf și pulbere fina a ajuns pedelistu de la husi . Un ticălos cu foamea în git .patron tepar cu muncitorii lui. Excroc sadea borfasu asta de la husi .

  634. Pedelistu de la husi neam de trântor și parazit total falit. Un măscărici ajuns un păcălici teparu ala de la husi. La Vaslui se dădea mandea și baga kkt în el la greu. Se ocupa pe la Vaslui cu bisnitareli și era un samsar de bunuri furate de la belgieni. La Vaslui ii spuneam toți samsaru belgianu se la husi. Acu cica samsaru e dus în cap de tot și a ajuns și sifon la garda spun toți asa ajuns sifonarii ăștia la garda niște ratați.

  635. Am muncit la fostu asta patron de la husi neserios și mincinos mare borfasu. A dat teapa la angajații lui asa ordinar om este excrocu asta de la husi știe lumea ca e mare tepar și mincinos cind vede excrocu bani. Un falit și un puturos ordinar de la husi a fost borfasu asta zis patron. Sa dus fraeru în cap ca e borfaș găinar și neserios mincinosu asta de la husi. Un tepar pus numa pe păcăleală și teapa pacaliciu asta de la husi.

  636. Sifon mare a ajuns patronu asta de la husi. La turnat puțin garda cu cyoarda la banu tarii și atunci sa dat tare sifon cu garda ca poate scăpa de belea. O cirpa portocalie de șters jmekerii la kur a ajuns sifonu asta zis plotoneru pedelist de la husi.paranghelie de manelist su sifonar la baeti. Baskalie de patron ajuns sifon .

  637. Un bagabond și un pui de pedelist bețiv makiala asta de husi. La Vaslui cind venea la ședințe cokaru asta din neamu lu foamete de la husi rupea sticlele de rakiu de la rădăcină și le storcea makitoru și apoi se făcea matol de nu știa cum îl cheama și pe unde se qfla. O panarama de coma.Un borfaș de la husi asta pus numa pe tepi parsivenii și înșelat lumea la lovele.manelist inrait și makitor de tremurau sticlele pe masa cind apărea nea makiqla asta de la husi .

  638. Un ghiolban neam din mirlan crescut cu foamea în git zdreanta asta de pudelist de husi.O karikatura pedelista de bișnițar tepar de maidan rupt în kur și ajuns amarastean. Pleava comunista cu creier de muska de kkt a pedeleului marafetu asta ratat de la husi. Un sifonar la garda și praduitor pe 1 ban iuda asta pedelista de husi mirlan crescut și turnat linga porc la o bauta.panarama și tepar cu ziua a ajuns zdreanta asta de țepar husean.

  639. Putoarea asta de la husi neam de colhoz acu sugi și nghite sloboz de la bajetii jmekeri cu loz. Ospătarul pedelist de husi fără servicy zis femeia cu karycy e acu dus în cap de tot. Teapa si sansareala lai pus pe teparu asta se patron în cap cu totu. Tepar pedelist de husi renumit în tot județul Vaslui zis capu rautatilor județului Vaslui. Gaozar ajuns sifonar la garda de cind era kodos la miliție bisnitaru asta de husi. Găinar și borfaș mincinos de cind sa turnat la garda kodosu asta parsivit a husului. Pramatie pedelista de kkt dus de tot în cap.

  640. Jigodie de jigodie parsivu ala de putoare de la husi. Un puturos și un trântor ratat și un tepar de panarama rupt de foame caricatura aia pedelista de la husi. Prafu si pulberea e de puturosu ala pedelist . Sa dus în cap cu golaniile lui și acu e labar cu ziua la jmekeri .linge blidele jmekerilor cu lovele clovnul asta pedelist de la husi.

  641. Fost patron de husi dus incap e asta acu. Un blembereu de
    pedelist amarastean de la husi. A fost traficant și bișnițar de furaciuni din Belgia samsaru parsiv asta de husi. Mincinos și parsiv samsaru husului ajuns și sifonar la garda panarama asta de jegos .rupt în kur și fomist patronu asta e falit de tot. Numa pe minkat kkt și înșelat a fost panarama asta de ratat ajuns la kkt de tot. Borfaș și găinar de samsar parsiv și excroc .

  642. Jegu asta portokaliu a pedeleului de la husi e un sifon de sifon . Dus în cap de tot sansaru asta de husise tine numa pe cyoarda și înșelat lumea în căutare de lovele ca are foamea pe el amarasteanu asta de prut. Sa dat duma în Vaslui ca e țepar și acu e un rapan de pedelist ratat de husi . Sta foamea și calicia pe tepar ca puricii pe blana.borfas și parsiv calicu asta de pedelist rupt în gura de calicie.

  643. Panarama de husi kokalaru ala ratat . Arde și da tepi la angajati zdreanta aia rupta în gura de fomist. Sifonar ajuns plotoner cu 3 stele. Un makitor de rakiu cum spun toți. Neserios și mare mincinos. Parsiv și găinar de 2 bani de husi. Umbla numa cu pacaleala pacaliciu asta ratat de husi. O huiduma parsivita de sărăcie și ajuns ultimu ratat în husi.

  644. Neam de kkt din bețivani ratați e jegu asta de husi. Un kkt ratat și tepar ordinar de la prut. Un mirlan crescut și turnat linga pork în bătătură. Un agarici cu fata de karici și rupt în kur de foame. O tirla de makitor de rakie . Un borfaș nenorocit și un ticălos rupt în kur pina la os. Gaozar care o sugi pe un pahar. Putoare și mincator mare de kkt .

  645. Specia aia de pedrlist husean de sifonar parsivit de la zar o ajuns acu kokota maskulina a jmekerilor lovelari. Asta din husi a fost sifonar la miliție și acu e sifonar la garcea. Plotoneru pedelist de la husi a ajuns în cap de la tepi și minkat kkt la greu. Pedelistu de la husi a ajuns kokota cu mucy și cirpa de șters kuru băieților cu lozu gros.

  646. Karycyu asta cu ochi a pedeselului din husi a ajuns makitoru un kkt ratat cu ochi.putoare de pedelist ratat dus în cap.ajuns sifon și turnător teparu asta pedelist de husi o hahalera de turnător la garda și fost samsar de furaciuni aduse de jmenari din Belgia pedelistu husului avea porekla la Vaslui samsaru belgianu mina în mina cu militianu.. tepar și parsiv mirlanu cind vede banu. Pedelistu de la husi a ajuns mirletu mucy la kizdaul femeii adică laki flausat de husi.

  647. Asta de la husi mirlan blestemat cu ziua. O kokotq ordonata de tirfa maskulinq ajuns sluga blestemata de sărăcie mirlanu la jmekeri cu lozu gros și ospătar la mesele de jmekeri care scurge paharele de pe masa. O panarama de kokota tirfa banului . Un jegos pedelist de la husi ajuns pamint de flori sărăcia asta de la husi.

  648. Marafet dr husi ajuns în kkt și falit. Foamea husului . Parsiv și tepar . Excroc calificat în porcarii. Tarul tepelor de la prut . Porecla lu asta de husi e autogenl pedelist. Topește lozu oamenilor și angajaților. Tepar cu angajații a fost patronu asta de la husi.

  649. Am fost în partid cu agariciu asta de la husi. Unputuros și un makitor de tărie. Nu e nimic de agariciu sta de la husi. E dus în cap de tot ca e rupt în kur rău panarama. Nu mai e nimic doar o laba trista pedelista jmekerii fac ce vor fraeru face ce poate adică sifon la garda.un calic rupt de foame și plin de belele. Asta e acuospatar de servici la jjmrkeri ca e rupt de foame. Scurge paharele de kileala pe la mese după ce sese termina katerinka.

  650. Am fost în Polonia în 90 cu asta de la husi.O panarama de borfaș pus pe prosteala și beții marafetu husului. Un bandit numa pe înșelat lumea la bani și un excroc și mare parsivit . Nue deloc serios omu. Excroc și tepar mare pina la măduva. Makitor de rakiu de la scoala era omu. Mincinos rău parsiv mare și puturos omu da minkator kkt de mic. Fost samsar de furaciuni dupa2004 de la belgieni și ajuns în cap de tot și acu spun toți e ajuns sifon la baeti panarama. Un gaozar dus în cap cu foame de loz și rupt în kur .

  651. Un găinar ordinar de husi. O karikatura la costum de mare Manelist ratat dus în cap. Un makitor de țuică și tărie mai ales rakie. Are găinarul de husi creer de muskade kakat de la cita țuică ia mincat creerii.dus în cap de tot acu umbla cu golanii ordinare ca la ajuns foamea pe găinar. Fost samsar de furaciuni pedelistu a ajuns în cap de lăcomie beție și multa prostie. Manelist și pedelist ajuns în cap cu totu.

  652. Ala de la husi e mare pedelist zis în județ si capu rautatilor județului. Vaslui. Un bișnițar ratat si un tepar mare care arde pe toți gaozaru.. Sa dus în cap de tot asta de la husi cum spune lumea și asta e pe ars tot ce prinde. Bandit saftea și tepar mare pedelistu asta de la husi.. parsiv și mincinos cind vede lozu. Nu ii place munca da trage omu cu rakia de se sparge sticla cu totu. Asta de la husi e ospătar la jmekwrii cu lozu gros ca aista e cu foamea în git de cind sa dus în cap de tot. Rupt de foame și loz e la vale cu totu pedelistu husului.

  653. O zdreanta de kkt cu ochi și pedelist ajuns un tepar nenorocit și parsiv de bolșevic manelistu asta cu talente și ifose de pirnaie ratata si dusa în cap de tot.
    Manelistu asta de husi e și sifon la garda ca are mari belele cu garda și da și cu muya la garcea.un manelist de kkt dus în cap de cind e turnat de garda.un fomist de pedelist parsiv tepar și prost rău tare cibd e maki rău omu. Karikatura de pdelist ajuns muskă de kkt de foame .

  654. Borfaș dus în cap e pedelistu asta de la husi crescut cu porku în troaca și cu foamea de laturi pe el . Tepar mare și sifonar parsivt după lovele de cind e turnat de garda ca sansar de furaciuni aduse din Belgia. Porecla huseanului e samsaru belgianu. Bișnițar nenorocit și puturos a ajuns kkat cu ochi și ultimu calic după ce a prăduit totu la bănci cu lăcomia lui de samsar lacom da prost rău și tare

  655. Atenție la pedelistu de la husi ajuns capu rautatilor și tepilor din județul Vaslui. Un tepar nenorocit care înșală lumea și maninca kkt la greu ca pedelistu husilor e ajuns calic și ruptin kur sărăcia. De la teapa si belele lau turnat garcea de a ajuns panarama sifon de sifon la garda katerinka asta pedelista de la husi. E terminat rapanosu de datorii și dus în cap. Sifonar pe loz a ajuns koarda asta maskulina de pedelist de husi

  656. Neam prost si parsiv nea pedelistu ala de la husi. A dat zdreanta aia pedelista cu teapa la lume pina ce sa dus în cap de tot. Rupt în cur a prăduit omu la kombinatii proaste totu și acu pedelistu asta fomist a ajuns solz de peste. Rupt în cur de foame și terminat de belele la Vaslui baetii spun ca e sifon la miliție paranghelia asta pedelista. Sa dus în cap spun toți de la Vaslui pedelistu cumatriilor și nunților de la husi. Sa terminat cu katerinka pe la Vaslui și bețiile crunte cu rakie de la Vaslui. Acu la putere e foamea pe pedelistu de la husi. Pedelistu foamei ii spun jmekerii pe la Vaslui.

  657. O pirnaie de sifonar la garda si fost traficant de bunuri furate din Belgia a fost caricatura asta pedelista de la husi. A mai avut belele cu garda și e montat sifonar cu girofar la garda zdreanta asta de la husi. Atenție ca da tare pe tobogan și vomita tot la garda pirnaia asta de husi. Tepar și mincinos parsivit de sărăcie a ajuns sifonu de husi. Cap de sifon pedelist de husi are porecla pedelistu zis foamea de la husi. Foametea îl face pe asta tepar.

  658. Am lucrat la firma patronului asta de tot kktu de la husi. Patron cu numele ca în rest era puturos mincinos și mare makitor de țuică și rakie. Nu acea treaba la firma aia. Omu era cu tepile și prostit lumea. La PDL cind era minka kakat cu lingura de ii putea urma a kkt de la Vaslui. Putea a hazna patronu asta de la husi. Acu cica e în kap ca de la dat teapa la muncitori sa dus teparu patron de la husi în cap de tot . Un tepar și un manelist ratat care da cu rakiu tare de cind e calic și terminat Patronu.nesetios tepar și parsiv cum spun toți este calicu asta acu de la husi.

  659. Turnător și bulangiu kordit în kuhr sifonu asta de husi. Un amarastean cu foamea pe el și un makitor de țuică fără număr. Manelist înrăit și sifon la garcea o ajuns aista de cinde marafetele în cap de tot. Numa pe păcăleală și teapa e kalicu asta de prut ajuns risu prutului. Panarama de kalik mincator de kkt și sifon la garda jegosu asta de husi.

  660. Țarul tepelor de la husi a ajuns acu sifon la garda. Dus acu cu totu în cap găinar asta pedelist de tara la pus foamea în cap . Acu spun jmekerii cu lova sta și linge blidele pe la mesele jmekerilor și scurge și paharele de țuică după o katerinka făcută de baetii jmekeri cu loz. Ăștia ii spun lu asta de la husi samsaru ospătaru. . Pedelistu de la husi ii cu foamea în git acu .

  661. O jigodie ordinara de samsar de furaciuni și un bișnițar si găinar de maidan . Neserios parsiv și puturos ajuns un gaozar sifonar la garda. Un kkt cu oki rupt în kur de foame și excroc de 2 bani ajuns un pudelist fără cyolan. Ticălos si mincinos ordinar gaozaru asta pedelist și praduitor de kkt dus cu totu în kap.

  662. O putoare ordinara de sifon pedelist rupt în kur mirlanu asta pedelist de husi.neserios parsiv și terminat de la makiala asta de tirfa pedelista de husi ajuns un sifonar la garda. Un tepar ordinar și ajuns un gaozar pedelist sifon la garda care se arde în bul ca tirfa pe loz ajuns acu un sifonar fost samsar de furaciuni fost bișnițar de vata pentru femei. . Pus numa pe teapa si minkay kkt la greu tirfa asta maskulina pedelista parsivita de la husi ajuns rupt în kur și sifonar ordinar la garcea. . Panarama de samsar ratat și dus în cap . Karici pedelist ajuns agarici

  663. Mirlanu ala de la husi a fost și este cel mai mare țepar a județului.vaslui. Un mirlan de la husi retardat de kileala și tuika și dus în cap decla hoții și tepi. Un găinar pedelist de husi samsar de ccyordeli aduse din Belgia. Porekla e samsaru belgianu. Numa pe beție hoție și teapa jegu asta mirlan de la husi. Arde cu teapa la greu pe toată lumea da sa dat duma ca mirlanu e țepar și sifonar la garda și aku mirlanu ii cu foamea și în somn. Un găinar de 2 bani ajuns parsiv și borfaș tepRu asta pedeselist de la husi.

  664. Un laki flaușat rupt în kur de fomita ajuns cap de sifon care vomita tot la garda de mult timp. E din sifon ajuns trombon pedelistu lu garcea de la husi. E sifon de sifon de cind la turnat garda cu hoții și golanii la lozu statului și a dat la sifon temelie de tot. De atunci pedelistu de la husi e sifon la garcea. Lau înșurubat sifon ca parsivu asta pedelist de husi cauta săgeată s-o bage la înaintare ca să scape de belea și de sifonareala la garda ca e ajuns kkt de sifon ajuns trombon la garda panarama asta de la husi . Sifonar de sifon la garda praduitoru asta de kodos de husi ajuns în cap cu tot

  665. Toți care spun de asta ca e panarama asa e. Nu e nimic de capu ăstuia. O bășcălie de fost asa zis patron dus la vale ca omu era neserios și puturos tare. Nu era de cuvint sipacalea și tepuia la bani rău pe toată lumea. Se credea barosan la husi da el era un manglitor. Ieftineala de partid a pedele. Lumea știe în husi ca asta e un calic nenorocit din cauza ca omu e neserios și parsiv. Prafu sa ales de pedrlistu asta de la husi.

  666. O kirpă de șters jmekerii la kur o ajuns labaru asta fomist și dus în cap de la husi.. Panarama e și sifonar
    plotoner cu 15 stele la gardă capu asta de sifonar de la husi. A ajuns foamea pe capu asta de sifon de la husi ajuns trompeta la garda o sărăcie de samsar pedelist pus numa pe tepi și păcăleală la oameni dihania . Un pedelist pakalici de la husi a ajuns sifonu asta de la husi.

  667. Un jeg și o scursura de mirlan pedeselist tepar cu ziua și fost bișnițar de furaciuni cyoardă din belgia. Un jeg de marafete de ratat ajuns în cap. Asta e pe japka și pe teapa la greu pedelistu foametei de la husi. Un borfaș și un găinar mărunt de 2 bani care da și el prosteala la lume ca e rupt în kur de foamete caliku asta de la husi. O panarama de țepar zis foametea pedelista de la husi.

  668. Gaozar de 2 bani spun găinar care se arde în Bull sifonu asta de pedelist husen. Sa dus ratatu on cap de acu doarme cu foamea pe el neam de ghioaga pedelista de husi. Sa dus în kkt de tot sifonu asta și e sifon ordinar ca dă în primire cu teapa ca e înșurubat la garda kodoșar cu ziua marafetele asta de husi.

  669. Excrocu asta pedrlist a husilor este ajuns ratat de tot. La partid dădea în kileala de ii săreau mucyy pe pereți și dădea cu cărțile de se crăpau norii . Se credea betman pedelistu husilor. Acu pedelistu e dus în cap cu totu și e ajuns argat ospătar cu ziua la kefurile lovelarilor. A ajuns sluga la baetii cu lozu gros..sa ales prafu de amaritu asta de pedelist de la husi.

  670. Panarama asta de pedelist de husi e kokota lovelarilor. Ajuns în cap de tot stringe blidele si scurge paharele la mesele băieților cu lozu gros ospataru asta dela prut. Mai produce și kalicu ceva țigări și niște pahare scurse de tărie ca asa dus în cap e ospataru ca e puțin gata de tot. Un nemernic și bișnițar împuțit a fost asta de la scoala. Un girtan crescut latroaca cu porcu . O hahalera depedelist din husi ajuns fomist cu ziua.

  671. Mirlanu aista pedelist di la husi I spaima țăpilor spune lumia. Aista numa pi țapă și golaneala. I ajuns un borfaș ratat a husului nenorocitu aista di țăpar mincinos. Păcălește lumia bqnditu asta di husi.

  672. Atenție bajeti ca sifonarul asta de la husi ajunge plotoner major cu 7 stele și ospătar de servici la garda. Sifonu asta de husi e un tepar ordinar pus numai pehotie și japca . Un kokalar sarantoc dus în cap de la praduiala si
    teapa si manele și pakanele . Pedelistu spaima pakanelelor și a tepilor borfaș ordinar cu creer de muska de kkt dus la vale și în cap.

  673. Neam prost si parsivit pedelistu asta ratat de la husi. Sifonu e kodos rău că e turnat cu belea și acu sufla din el la garda tot ce gineste la bagabonzi. E acu plotoner șef cu grad de sifon cu 5 stele. Manelist înrăit face kodosu bulbucați la garda la greu. Parsiv și praduitor mare cind miroase lozu rakanu asta.

  674. Neam de jigodie parsivita de kkat parșivi mincinos și ordinar panarama asta de la. husi.Panarama de kkat ajuns la kkat cu totu. Jeg si scursuri de mirlan pus numa pe teapa si păcălit lumea. Niște măscărici rupti în kurde foame. Un borfaș ajuns în cap cu toate golanelile lui de samsar parsiv

  675. Neam de mirlani bețivani turnați la băutură din sloboz de makitori ratați borfași ăștia de la husi. . Dracu sa stea pe voi sărăcii de țepari ordinari sa fiți blestemați si ajunși strigoii lu satan rupți în cur de fomisti muysti și de fomisti nenorociți. Dracu sa stea pe eamuv de tepari ăștia tot timpu de acu încolo blestemați dracului si neam de kkat de husi dus în cap. Panarame de mirlani și jeguri de putori ordinare și ratați ai husului care ați ajuns fomistilor.neam de tepuska ajunși labagii de cușcă mirleti de husi ratați și blestemați pe vecie sa fiți pirnai de neam de kkt de la husi

  676. Teparu asta de la husi e dus amaritu de tot în cap spun toți de la Vaslui.. Sa dus duma ca e făcut ospătar pe la lovelari ca e dus amarit și dus la vale de tot. Se da jmeker la lume ca e figurant de husi dar el saracu a ajuns calic cu ziua și
    doarme acu cu foamea noaptea la pachet asta . Parsiv și neserios a fost paranghelia asta de țepar de husi ajuns un amarastean de husi.

  677. Minkator de kkt și ajuns sifon la miliție pedelistu asta
    kodos din husi. Dă de mult pe topogan și pe trombon la garda în primire tot ca e înșurubat ca sobolanu gărzii. Sa turnat la garda plutoner
    și acu pe sifon îl țin de kodoseala.. Are porecla la garda aista plutoneru pedelist..maninka kkat și cind doarme sifonu asta de la husi. Manelist dus în cap și mare makitor a ajuns plutoneru asta de la husi.

  678. Neam de makiitor mare teparu de la husi. La Vaslui venea de se făcea mucy de tuika și apoi nu mai știa de nimic makitoru asta de la husi. Era numa vrajala și pus pe praduiala și bisnita de furaciuni din Belgia samsaru de la husi. O panarama de bețiv pedelist de husi era maimuta asta de la husi.

  679. Am avut mai demult o încercare de kombinatii cu jmenaru de la husi. Omu parsiv și bandit pina la măduva după dat teapa la lume. Foamea e pe asta. O încercat sa tapuiaska pe japka da nu ia mers teapa. Parsiv excrocu asta. Minca mult kkt și apoi venea cu teapa. Nu ia mers treaba cu noi. Borfaș ordinar teparu. Neserios și mincinos tepar de la husi. Sa dus draku în cap teparu ca era parsiv. Neserios și borfaș banditu asta de la huși.

  680. Pedelistu asta de la husi a ajuns ca partidu borfasilor portocalii adică un ratat cit China. Kokota asta de rapan parsivit rău de la husi e un bulagiu kordit în muye care se arde în bul pe loz. A ajuns în cap și e ospătar cu ziua la jmekeri. La Vaslui ii spuneam samsaru belgianu ca omu era kombinator de lucruri cioarda aduse de afara și omu era bisnitarul de casa la Vaslui. Acu pedelistu de la husi e cu foamea peste el ca nu mai are nimic spun toți. A prăduit kokaru totu și e ajuns în cap și plecat la vale de tot. Pedelistu asta de husi a ajuns în cap tare de tot.

  681. Am întâlnit mai demult la nunta la Vaslui pe asa zis cap a tuturor rautatilor din județul Vaslui adică pedelistu asta fenomen de la husi. Un borfaș figurant la costum de mortaciune pus numa pe baut si figuri de stil de mujic de tara de pe la huși. Pedelistu l asta de la husi lasă impresia ca era un borfaș cu stofa de țepar foarte parsiv și om de cacealma mincinos mare. Om fals și ahtiat după bani . Avea un talent la mincat kakat nenea ca nu îl depășea nimenea dar avea vrăjeală cam ieftina de baet de tara subtire la minte dar cam pus pe japca. Neserios și parsiv . Cred ca ii plăcea golaneala și avea stofa de kodos talentat format de miliție înainte de 89. Avea vrăjeală de plutonier romanu cred ca a fost cu militia ca avea vrăjeală
    .de milițian pe el .

  682. O cirpă de șters la kur jmekeriia ajuns sulfa asta pedelista de la husi. A dat panarama totu la kkt și acu pedelistu antihristul e în kap. Acu aista e țepar cu ziua și mare sifonar la gardieni mumia asta portocalie. Dus în cap de tot cica are foame pe el pedelistu pina la Vaslui. Panarama asta era samsar de medicamente pedelistu zis farmacistu de la husi din zona. Un bișnițar ordinar de furaciuni și fakeuri a fost kodosu asta de samsar de lahusi. Numa pe minkat kkt era tirfa asta pedelista ajuns un pudel fără os și fără kuska griveiu asta pedelist. Acu cica latră a foamete după os ca a scăpat din lanț griveiu și nu își găsește stăpâni pudelu asta de husi

  683. Baskalia asta de rapanos de la husi e la kkt cu totu. A prăduit omu de la husi totu la pakanele ….. și pe manele. și romanu e în gaura de lovele cit kina .De la lipsa de lovea și de foame….asta de la husi e țepar calificat cu ziua și cu foamea pe el . Nu halește munca ca e cu minkatu de kkt ca foamea mare și e patron da rupt în kur de foame și acu e ajuns trombon sifon la garda. Asta e ajuns praduitor la garcea spun jmekerii ca lau gonit pe fraer ca e sifonar la garda fomistu kalik de husi . E parsiv rău are foamea în git și e mare țepar și arde omu pe oricine ca e dus în cap de toate.Un patron ajuns ratatu husului gușteru asta ajuns kalik de tot. Foamea scrie pe asta.

  684. Patronu asta de la husi e blestemat de sărăcie. O dat teapa excrocu la muncitorii lui de la rasasti si din cauza ca e țepar sa dus dihania asta cu coarne în cap .Un parsiv și un excroc blestemat kkt și putregai și hoit împuțit ai ajuns samsare firatar neamu tot a drakului satana blestemata de prut. Un alcolist și un karkalete blestemat de satan ai ajuns tepar de husi ajuns acu muci. Ești un muci la kizdha fimeii panarama de patron ratat dihanio. Sa te manince draku de mumie putreda de țepar care ai ajuns ba hoit împuțit de excroc și tepar mincatear draku teparule de husi care ești.

  685. Un gunoi de sifonar la garcea și un ratat dus de toți cap a ajuns samsaru ala de furaciuni din Belgia zis samsaru belgianu. Numa pe teapa hoție și parsivenie e pedelistu ala dus în cap de la husi. Numa teapa si eskiva e de borfasu ala portokaliu de pedelist koklit de foame. Marafet cu foame în git e samsaru asta de cyordely. Mincinos și gaozar care se arde în bul ca sifon la garda samsaru. Atenție la samsar ca e ajuns suzetă la gardă bufonu asta de la husi. Gaozar de gaozar e bulangiu asta de samsar . Sifon de servici la garda huiduma asta de samsar tepar de husi.

  686. Panarama asta de fost patron de la husi e ajuns sifon. Sifon la garda e teparu asta de la husi. Da pe goarna tot la garda karkaletele asta nenorocit de samsar pedelist. Pedelistu asta turnător e dus la vale de tot și acu are belele și samsaru asta da în primire pe toată lumea koklitu asta amarit și kalik.sifonu asta a lu satan da cu ritu la garda asa ordinar a ajuns sansaru asta de la husi.

  687. Puturos și parsiv mirlanu ala de la husi. Husen lacom prost parsiv și bețivan ordinar. Mielan turnat la băutură pedelistu asta jegos de la
    Husi. Venea la Vaslui la partid cu bisnita cu lucruri furate de afara de kombinatori și era samsar de furaciuni jigodia asta de husen parsiv de la husi. Miŕlan dus în cap e asta acuma spun toți și ajuns și sifon la garda pramatia asta ordinara. Un jeg parsiv și prost de fraer dus în cap de tot sifonaru asta de la husi .

  688. Bagabondu asta ratat de pedelist a husilor e cel mai mare tepar . A înșelat yeparu asta o grămadă de angajați și sa dus în cap de tot teparu asta mincinos. Acu umbla cu teapa ca să dus panarama asta de la husi în cap și are foamea pe el ghertoiu . Măscăriciul asta portokaliu de pedelist tepar e și sifon la garda de cind lau turnat pe tepar cu golaniile lui de măscărici ratat de la husi. Acu panarama asta vomita la garda toate golaniile lui ordinare de țepar ca sa se scoată de la belea panarama asta de sifon ordinar dus în cap. O katerinka de mirlete portokaliu ajuns ratat cu totu. Teparu și samsaru poreclit ospataru de servici ajuns femeie de servici cu karici.

  689. Javra penala ordinara de pedelist ratat ajuns ultimu muyst ratat al pdlului. Un sandilau cu teapa în rit. Multa lume a ars dilimanu asta de țepar de la husi zis samsaru belgianu de la trafiku de furaciuni făcute de teparu asta de la husi ajuns minkatoru de kkt cu polonicul. Manelistu asta e ajuns sifon la garcea cum spun toți ca e ratat dus în cap și umbla numai cu golaneala borfasu asta pedeselist de la husi. A ajuns kokaru ospătar de servici la lovelari borfasu asta rupt în kur de foame sărăcia. Blestemat de sărăcie lucie a ajuns bisnitaru asta pedelist de la prut rupt de tot în rît dihania . Foamea sta acu pe napirca asta ca puricii pe ritu samsarului asta ordinar.

  690. O jigodie nenorocita de țepar ratat mizga asta pedelista dexla husi. Un excroc și un samsar ordinar de amarastean ajuns ospataru de servici a jmekerilor cu lovele. Sa ales prafu de teparu asta nenorocit de la husi. Sifnar la garda și da pe gușă totu la garda. O panarama de pedelist praduitor de la husi ajuns în cap și foamea în git.

  691. Patron de husi ajuns un ratat dus în cap. Lăcomia prostia nemernicia și parsivenia mirlanului asta arogant la pus în cap . Acu aista scurge paharele de kileala după jmekeri . Rupt în kur de foame linfe blidele jmekerilor cu bani. A ajuns ospătar zilier la biletari amarasteanu asta din husi. Parsiv și tepar e romanu acu. Arde totu ca e dus la vale . Atenție la patronu tepR de la husi.

  692. Un kalik ratat și un mare mare excroc ordinar plavanu asta pedelist de la husi. Multa lume a tepuit javra asta ordinara și fomista de pudel ist cu foamea în bot fără os și fără cușcă. Sa dus în cap pedelistu lu peste koklit de la husicel mai mare samsar și tepar la lozu angajaților. O dihanie de fomist și fost cel mai mare bișnițar de furaciuni aduse din Belgia bagabondu asta ajuns în cap de tot. Neserios și mincinos a fost dihania asta de patron țepar ajuns calic și cu foame pe el mare .

  693. Asta din husi a fost minkatoru de kkat a pedeleului la husi cirpa de șters la kur pedelista. Un bagabond ajuns ratat și în cap de tot. Tepar de țepar katerinka asta de mincator de kkat . O pasivitate de kokalar pedeselust de husi. Samsar de furaciuni a fost bisnitaru asta . Tepar și excroc mare a ajuns labaru asta portokaliu de la husi. Patron ratat și dus în cap .paranghelie de makitor ajuns ragalie de prut.

  694. Un tepar lacom prost pus pe japca ghiftuiala și kileala asta de la husi . Un nenorocit de excroc figurant mincinos și parsiv cind aude ragalia asta de lovele. Rupt în kur panarama de cind e falit și în cap de tot. Spaima pakanelelor și a manelelor e panarama asta din husi. Regele rakier i se spune pe Valea prutului. A ars pe toți panarama asta de rakier din husi.

  695. Gușteru asta de la husi e la vale rău romanu. Lau kombinat jmekerii ca fraeru asta de la husi e un laki flausat. La Vaslui cind venea flausatul asta avea aere de kokota care se arde în bul ca tirfa. Asta e un kilaci rupt în kur cu creer de muska de kkt dus în cap paranghelia asta de la husi.fraer prost rău și lacom rău a fost flausatu asta de la husi. Un laki flausat dus în cap e asta de la husi acum spun toți bajetii catr produc lozu la greuceanu.

  696. Mare parsiv și mincinos e asta de la husi. Numa hoții su tepe are pe el menorocitu asta de țepar. Numa pe înșelat lumea și pe golanii merge parsivu asta. De aia spun toți ca e în cap de la țepi și păcăleli. A înșelat nenorocitu asta și pe angajații lui ca de aia sa dus teparu în cap. Un lacom și prost a fost patronu asta tepar și neserios cu angajații. Un borfaș de 2 bani rupt în kur de golanii și hoții.

  697. Un jeg de patron ajuns tirfa maskulina de sifon ordinar zdreanta asta pedelista de la husi.Putoare mare borfasu asta de la husi . Ii pute urma a kkt bulangiului asta pedelist ajuns curvoi maskulin și ospătar de servici la bajetii cu mult loz. Femeia de servici cu kharici ii spun panaramei astea de la husi. Pedelistu asta a husilor cel mai mare borfaș și sifon de pe Valea prutului. La Vaslui ii spuneam samsaru prutului de la traficu cu furaciuni care îl făcea borfasu asta. O pyrnaye de samsar ajuns trompeta la garda baskalia asta rupta în kur de la prut.

  698. Țarul țepelor de la husi e girtanu asta portokaliu fost pedelist ajuns în cap de tot. Cel mai mare
    konbinator și cel mai mare traficant și samsar bișnițar de bunuri ciordite din belgia de bagabozi. A avut belele atunci și de atunci samsaru asta de hudi e sifonar la garda. Un ratat dus în cap pus numa pe hoție japca teapa si parsivenie. Panarama de mirlan coclit ajuns kodos bulangiu asta pedelist de husi . Pramatie și borfaș a ajuns coae asta de husi de cind sa dus în cap karikatura portokalie pedelista de prut. Kokar sifonar cu foamea în git cit kina.

  699. Panarama asta de fost patron de la husi e barosanu tepelor de la husi. Omu e pe ars lumea la lovele la greu. Porecla o are pedelistu cu autogenu. De cind e în cap de totu numa pe hotie și teapa e barosanu. E dus la vale și e pe prosteala mare. Maninca kkt la greu ca nu mai are loz și e turnat sifon la garda de cind la înșurubat garda sifon la ei . Atenție la sifon ca e pe praduiala și da pe tobogan la greu ca sa iasă din kkt..panarama și tepar de țepar sifonaru asta de husi.

  700. Pedelist de la husi ajuns kodos la garda. Un borfaș ajuns în cap cu yotu pedelistu și centura lata e ajuns sifon la garda.. neserios borfasu asta zis afacerist cind el era cu bisnita de bunuri cyoardite de afara a și duse de cyorditory la asta. O baskalie de pdlist de oryt . La Vaslui ii spuneam toți samsaru de ciordeli de la belgieni. Parsiv și mincinos are hoția și parsivenia în el samsaru asta ordinar de la husi. Bandit și tepar de țepar mare huiduma asta pedelista de la husi.

  701. Mirlan asta de husi cel mai parsiv și cel mai lacom prost si mare jeg de pedelist ajuns ratat și rupt în kur de prost ce este.asta din husi Parsiv si javra penala cind vede banu javra asta din husi.Sifonar pe loz la garda a ajuns foamea asta în git de la husi.La înșurubat Garcia kodos la ei si acu javra de husi asta toarnă ca sa își salveze blana dihania asta cu foame în git. Atenție la sifonu din husi ca e la garda trombon cu turnatu javra asta de pedelist ratat. Un turnător la garda gaozaru asta pedelist și un jeg ratat de mirlan samsaru dus în cap din husi.. Un gunoi de mirlan de husi rupt de foame zdreanta asta pedelisya de la husi

  702. Asta de la husi e capu rautatilor și a golaniilor penale. La PDL Vaslui era numa pe kileala și cu pokeru romanu..Venea la Vaslui se inbata ca porku cu tuika și după aia se ducea în cap la husi. Era makitor numa de tărie si țuică . Avea creeri muci în cap de la kileala și se vedea ca pedelistu asta era la kkt cu totu. Avea stofa de jmenar umbla cu teapa si era bișnițar de furaciuni din Belgia . A avut atunci probleme cu garda și de atunci pedelistu de husi a ajuns sifon l da nu de șpriț ci sifon la garcea. Praduitoru dr la husi ii spuneam toți la Vaslui ca omu dădea cu trompeta la garda de atunci. Pedelistu de la husi un sifon de sifon .

  703. Neserios și parsiv patronu asta de la husi. Multa lume a înșelat pedelistu asta . A ajuns calic de la golaneala. De la teapa i se trage calicia teparului asta de la husi. Blestemat de sărăcie a ajuns kaliku asta de la prut.neam prost si de traista a ajuns bisnitaru zis samsaru belgian de la traficul cu bunuri furate făcut în trecut de borfasu asta lacom rău dar saracu prost si parsiv rău tare teparu asta.

  704. Nu e serios patronu asta de la husi . A dat teapa la muncitori patronu asta.din husi. Acu e în cap ca nu e om serios. Patronu aista din husi. Da cu țapa la banii oamenilor și e mincinos și parsiv patronu asta din husi. Un bandit și un tepar mare bagabondu asta din husi. E în cap patronu asta din husi . Neserios om și mincinos. O panarama de țepar de husi panarama .

  705. Mumia asta fosilizata de țepar de la husi a ajuns în cap. De tot. Porecla lu asta la Vaslui este pedelistu autogen. Ardea romanu asta de la husi pe oricine la lovele ca e dus în cap și acu e și kodos adică sifonar la garcea dr cind lau ghicit pe fraer cu hoții și tepi de da fraeru cu trompeta la garda tot panarama. Atenție la sifonar ca e în cap și va arde și va da pe tobogan la garda pe loz ca e neam de sloboz sifonu. Parsiv și ordinar sifonu asta dus în cap de tot. Atenție la sifon ca va da pe tobogan panarama ca e rupt in kur de calic si doarme cu foamea pe el sifonaru.

  706. Neam din bețivani e teparu asta din husi. Am bătut koklaurile cu bastardu asta din husi de cind eram copii. Un bagabond și un excroc de mic . Era cu foamea în git si sărac de acasă. Numa pe hoție și bagabonteala și înșelat lumea a fost crescut fomistu asta . La scoala a fost doar cu foamea în git . Nu era nimic de capu bagabondului asta de la husi. Era mincinos și foamea il minca de acasă și umbla numa cu hoția. Derbedeu și maidanez si o puslama ordinara de acasă. Un golan de maidan rupt în kur de foame a fost și încă este asta din husi.

  707. Kokalar pedelist cu fațade kur pensat pedelistu asta din husi.. Un ratat de toti banii și un rupt în kur pedelistu asta lu pește împuțit. Venea la noi la Vaslui cu ifose de tirfa portokalie în călduri și makea tărie omu de nu știa dacă afara e zi sau noapte. Un kkt cu ochi zis pedelistu lu coae rupte de foamete. Un samsar de bunuri furate de afara . Cu asta se ocupa pedelistu asta de husi ajuns mucy la kizdha femeii . Un ghiorlan neam de traista de la husi pus numa pe japka prosteala și teapa la lovele. Un sifon de prut ajuns în gura rupt de foamete . Fraeru pedelist ii spun toți pe la Vaslui. Un gîrtan de la prut ajuns în foamete mare de cind sa dus ghertoiu în cap cu totu.

  708. Măscăriciul asta de la husi zis și acaretu lu karici cel mai mare arzoi și tepar de pe Valea prutului. Un gaozar ajuns zdreanta de pahar și agațator cu ziua cind vede lozu. Un gaoz cu foame de loz de cind măscăriciul asta pedelist sa dus fraeru în cap amarasteanu. Jmekerii biletari ii spun ospataru lu gaoz cu foame mare la loz. A dat gaozaru cu teapa la muncitorii lui de a căzut și el în cap ca e gaozar jmeker cu foame pe el. Sa ale prafu de fraer ca e bulamgiu lacom parsiv și tepar la loz neamu asta de gaozar.

  709. Familie de mirlani țepari nenorociți pedelistu asta ratat de husi. Mirlan kokalar de nunti și ifose de tirfă maskulina de makitor care scurgevtot timpu paharele de țuică de pe la nunțile din zona la care dădea mirlanul cu porku. . Niște kokalari de prut din husi dusi la kkt cu neamu lor blestemat și de kkt. Mirlani de mirlani neam de tirfe din bețivani dusi în Căpățînă de la 2 ani. Neam de muște de kkt care dau țeapă la lume ca sunt terminați de golaneala și datorii . Mirlani faliți familie de excroci nenorociți și blestemați de sărăcie.blestemat sa va fie neamu de kkt de patron ratat și dus în cap de husi.

  710. Pedelistu asta kkt în gura de la husi e un manelist dus în cap. Tuikar și tepar de cind e în cap cu totu. Neam de praduitor și turnător cu ziua la Garcia nenorocitu asta de țepar. Numa pe înșelat lumea și pe teapa e ratatu asta. Un bandit pedelist fost samsar de bunuri furate și bișnițar ordinar ca asa la învățat partidu . Sa fie un borfaș portokalliu manelist și makitor de rakie. Atenție la sifonar ca e numa pe japka și hoție foamea asta în git de țepar.neserios și parsiv kokalaru cind vede la om banu.

  711. Neam de samsar penal și tepar țeparu de la huși. Ospătar și femeie de servici la jmekeri a ajuns kokota asta maskulina zisa și coae pedelistu. Sa înșurubat sifon la garda tikalosu și vomita karabusi la garda demult. Un rupt în gura de foame a ajuns sifonaru asta. Teapa si sifonareala mai e de asta ca în rest e ajuns labar cu ziua la baetii cu lozu. Coae pertokalii pedelistu e acu un sifonar amarastean de prut.

  712. Un sifon puturos și parsiv de la husi. O hahalera de țepar fost pedelist ajuns kalik. Parsivenia și teapa la pus în cap pe borfași asta. Un sloboz de mirlan yepar ci ziua după un ban. Ticălos si parsiv slobozu cind vede samsaru lozu. Un labar ajuns kkt cu oki.

  713. Un bișnițar si un tepar ordinar pedelistu de la husi. Mirlan parsiv și trădător ajuns și sifonar la baeti la garda. Praduitor la garda cu ziua tovarășu asta pedelist poreclit de jmekeri plotoneru portokaliu. Un fost samsar de lozuri în plic și ziare la piață din husi acu ajuns un falit și dus în cap cu totu. Catastrofa de prut a ajuns asta. Dauna totala și falit cu foamea în git. Neserios patron q fost asta de la husi. Neserios și mincinos patron. E praf și pulbere ticalosu acum . Merita soarta de kalik și ratat zdreanta asta de la husi de patron ajuns sifon .

  714. Un pui de mirlan dus în cap de tot. Asta e pus numa pe mincat kkt și pe teapa. Sa dus în cap ca e neserios și bandit cu oamenii. De la liceu asta era un borfaș crescut de acasă cu foamea de bani în el și cu foamea în git puiu asta de mirlan korcit.un borfaș și un bagabond neam de praduitor la garda ajuns după toate golaniile lui . Neserios și parsiv om . Panarama și o karikatura de bețivan rupt de la kileala figurantu. Muska de kkt portokalie a pedeleului a fost maidanezu asta flausat. . Un calic de 2 bani și un tepar samsar de minkatorde kkt.

  715. Samsaru asta de la husi e ajuns cel mai mare calic a județului. Numa pe japca teapa si minciuni e asta. Sa dus în cap ca e neserios și parsiv rău. Umbla numa pe ars la lovele lumea ca e ajuns calic cu foame în git. Lumea spune ca e ajuns și ca e sifon la garda omu de cind sa turnat cu hoțiile lui cu statu. E marafet cu teapa si hoția la oameni romanu asta. Pungaș și neserios bandit e asta de la husi.

  716. Pedelistu lu bașina terminata de husi a ajuns un rapanos . Crescut cu foamea în git și rupt la rit marafetu asta de maidan e rupt în kur de la 1 an. A crescut mirlanu cu foamia în git și cu sticla de tuika pe masa și cu porku în casa. A tepuit toată Valea prutului mirlanu pina sa dus în cap dihania asta blestemata și rupt în kur de foame. Panarama de samsar de prut marafetele asta de la husi. Un kkt portokaliu cu ochi zis samsaru pedelist de husi. Un borfaș de 2 bani rupt în kur neam de sărăcie de hoție teapa lacomie si minkat kkt cu polonicul lu nea Nicu . Sa ales țărna de fraeru asta pedeselist din husi.

  717. O pirnaye de mirlan zdreanta asta pedelista din husi. Îl știu de cind era fomist de acasă și bighidiu. A fost bișnițar ordinar de medicamente și vata în zona inainte de 80 și apoi bișnițar de Polonia prin 90. Apoi a fost un samsar de ziare și lozuri în plic la piața din husi și bișnițar de țigări la bucata în piata din husi. Apoi kokaru a fost pedelist portokaliu de husi și samsar și bișnițar și traficant de bunuri furate de la belgieni. A avut atunci belele cu garda de la furaciunile din Belgia și a ajuns de atunci și sifon la garda bisnitaru. Tepar mare și bandit mincinos pus pe ars lumea la lovele ca samsaru e dus în cap fe tot. Un nenorocit de bișnițar de kkt ajuns în cap e samsaru asta din husi

  718. Pedelistu asta de la husi un mare makitor de rakiu. La. vaslui toți ii spuneau rakieru de la prut. Rupea pedelistu sticla de rakiu . Un derbedeu de makitor și mare bandit . Pus numa pe hoție golanii prosteala și mare tepar pedelistu. Acu ca să dus în xapcu totu e mai parsiv mai mincinos și mai tepar după loz ca are foamea în git cit kina pedelistu foamei. Toți spun ca acu e ospătar pe la mesele jmekerilor cu loz și femeie de servici cu karici la ăștia. Pedelistu de la prut e acu dus în cap cu foamea în gît.

  719. Mirlanu pdlist patron de husi campion la sticlă isi tratează lăcomia falimentul și prostia cu tuikă și skripkă. Ospătarul pdlistu de husi e făcut sifon și da pe gușă ca un trombon. .sus paharu nea samsaru ca teai dus în cap ca valu. foamea și sărăcia te cam latră pedelist fomist lăsat la vatră.

  720. Pedelistu asta mincinos de la husi e un amarit rupt în rît. Parsiv și makitor înrăit e mirlan de mirlan turnat pe șanț la o rakie. O kacealma cu rit pedelustu asta decla husi. E pleava si e dus în cap cu totu. Are teapa în singe borfasu . Nu e serios și păcălește lumea . A ajuns un strigoi de husi borfasu asta. Un labar și un bulangiu de neam prost cokalar fost pedelist de pahar. Zdreanta și cordoi de mina a doua . Strigoi rupt de foame a văii prutului e. Agariciu.

  721. Panarama asta de samsar pedelist de husi a ajuns dauna totala . Sa dus în cap de la teapa si hoții. Un borfaș nenorocit dus la vale și tepar cu ziua. A ajuns sluga jmekerilor cu bani ca teparu asta din husi ajuns un fomist care scurge paharele de kileala după jmekeri. Fostu asta patron a ajuns un ospătar sifonar..un tepar nenorocit care a ajuns sifon la garda .o baskalie de pedelist ratat.

  722. Un borfaș tepar și parsivit. Asta e un ticălos ajuns sifonar la garcea . Kokalar praduitor și ospătar la jmekeri cu ziua. Rupt în kur de foame laki flausat e dus de tot în kap. Rupt de jmrkeri și bănci fraeru pedelist e ajuns acu sifonar la garcea. Peaduitor pe loz a ajuns pedelistu lu sloboz . Manelist de 7 stele plutonier sifon la garcea pe lovele a ajuns pedelistu sifon la garcea. Foamea mare și centura lata asta a ajuns sifon la gardă.

  723. Karikatura asta portokalie de pedele e ajuns un jeg koklit de mirlan de la husi. Ajuns sifonar la garda golanu asta umbla numai cu tepi pe la oameni și arde lumea la lozs și .sa dat duma și la Vaslui ca pedelistu de la husi kokaru e țepar mare . Acu teparu o cam suge în gura și vomita slobozu pe nas de foame. Parsiv și ordinar e teparu asta care da cu vastu și la lozu statului.asta ori e prost ori fraer ori dobitoc cu ziua de la makiala ca o da pedelistu numa cu țuică de țuică de se topește și sticla. Marafete makitor crescut cu porku pe el și sticla de țuică în portofel.

  724. Jigodia asta de țepar din husi e cel mai jeg de jeg mirlan fost samsar de furaciuni din Belgia. Avea porecla samsaru belgianu.facea bisnita în 90 pe la Polonia apoi sa apucat de hoții și trafic de bunuri aduse de afara. Panarama mare borfasu asta pus numa pe samsareala teapa si pacaleala. Patron tepar a fost agariciu cu muncitorii lui. Ia ars patronu de sa dus și fraeru în cap cu totu. Acu cica e ajuns laba trista și e cu foamea pe el cit kina teparu asta de la husi.

  725. Un pedelist ratat și dus în cap dihania asta de la husi. Numa pe hoție și înșelat e panarama asta de husen. La ajuns sărăcia pe fraier acu de la cita hoție și tepi a dat dihania . Îl maninca sărăcia pe mincinos de acu. Mincinos și parsivit teparu asta fost bișnițar de furaciuni de la belgieni.

  726. Mirlan de husi parsivit și ajuns gunoi teparu. Asta din husi a înșelat și tepuit angajații lui. Halal patron mizga asta din husi. Un păcălici și mincinos ajuns o pramatie rupta în gura de foame. Sa dus în cap patronu cu totu. Foame scrie pe asta .

  727. Neamu asta de kkt pedelist a ajuns de risu jmekerilor. Barosanii cu loz ii spun lu asta de la husi fomistul pedelistul.astia spun ca e ajuns asta din husi ospătar și umple paharele la jmekeri cu ziua. E zilier ca ospătar la masa de jmekeri cu loz și mau scurge și el paharele după o băută a jmekerilor. Un luzer dus în cap ospătaru jmekerilor.

  728. Bulan kordit de pedelist ratat și dus în cap samsaru ala de ciordeli de la prut. Un sifonar la garda și praduitor la garda bulanu asta kordit în gura. Numa pe jmen și teapa e asta. E rupt de foame și ajuns sifon la garda bulangiu asta de zdreanta de husi. Zdreanta asta de sifonar e bagat de garda la înaintare între jmekeri sa dea im primire tot sifonu asta. Atenție baeti ca sifonu e neam de bulangiu kordit.

  729. Neam de foamete și pyrnaye pedelista e teparu asta de husi. Rupți în kur de foame de la tepi sai dus kokarii on cap de tot. O panarama de mierlan crescut cu porku pe el bisnitarul de vata din zona zis romoka bisnitaru. Apoi omu sa înșurubat la tepi și porcarii sa facă bani pe japka și prosteala teparu. Un bandit și un borfaș care e pe teapa cu lumea.acu cica e sifon și dus în cap de tot ca omu e neam de praduitor ajuns.praf și pulbere acu bisnitaru asta de vata de femei din zona. Foame scrie pe fraer acu .

  730. Pui de coae dus în kaparina nenea asta de patron de la husi. Am lucrat la asta mult la firma asta da nenorocitu asta nu era decit ci beția și tăria. Sa dus omu în kapatina ca era lacom rău. Nu era om serios deloc . Umbla numa cu borfași și țepari și a ajuns și el la fel. Acu e terminat de tot ca e rupt de datorii la oameni și acu face pe strigoiul ca a ajuns spun toți un sifon care da în primire la garda. E în belea și da pe gusa tot acu aista. E ajuns la kkt cu totu și panarama e ajuns rău de tot.

  731. Am fost la PDL la Vaslui cu bisnitaru și samsaru asta de la husi. Un pdlist de maidan omu asta. Era numa prosteala minciuni și dădea cu kileala de sarea dopu la tărie. În rest un bișnițar ordinar traficant de mărfuri furate de la belgieni. Asta avea porecla la Vaslui samsaru belgianu. Maidanezi asta pedelist de la husi acu mai nou spune lumea ca e țepar și mincator de kkt ca e dus în cap de tot și e cu foame de bani mare pe el. Nimic bun despre asta pedelistu de la husi pus numa pe teapa hoție și japca.

  732. Jigodie ordinară de sifon și neam prost dela tara.mierlanu asta pedelist de la husi. E girtanit si ajuns mirlanu la sărăcie și dus în cap . Mierlan lacom prost puturos și parsiv manelist ajuns muyst. Sa dat duma de fraer ca a ajuns sifon la garcea panarama și toți jmekerii ii cam dau la muye acu sifonarului la garcea. Figurant mare de cind e în cap și da cu praduiala pe loz gaozaru asta fomist de la husi. Sa înșurubat l cokaru sifonar la garcea ca e cu belea și sărăcie pe sifonar cit kina . A dat pnu cu teapa de a rupt cu jmena la greuceanu și acu e în cap sifonu. Atenție ca e ajuns zdreanta zdreanta .sifonarucastq de la husi.

  733. Pramatiile astea de la husi de fosti patroni dusi în cap sunt acu o adunătură de țepari și excroci cu ziua. Ard și păcălesc lumea la greu familia asta de patroni borfași de la husi. Neam de ticăloși blestemați și ruinati de a hoție prostie lăcomie și beție. Neam de bețivani de tot kktu si niște nenorociți ordinari de ordinari likele de samsari și ticăloși dusi în cap de tot ca sunt familie de neamuri proaste și de rakieri înrăiți cu băutura. Neam de mirlani betivani turnați la băutură panaramele astea ajunse ratații hușului.. Neamu asta jegos de lacomi și prosti au ajuns risul husului și a văii prutului. Karikaturi rupte în kur de foame și terminați de prostie și beții.

  734. Tupeu de borfaș pe samsaru de la husi ca să ajungă sifon fără număr la garda. O paranghelie de bișnițar de furaciuni din Belgia a fost bășcălia asta de la husi. Porcărie de samsar ajuns acu și ospătar și cirkar la mesele de jmekeri cu loz. Dar lumea spune ca e înșurubat de gardă între bagabonzi ca să dea în primire ca asta e ajuns sifonar la garda. .un balamuc de țepar ajuns sifonar nu de șpriț ci sifon la garda kodosu asta de la husi. Sifon ajuns trombon la garda e marafetu asta de la husi.

  735. Fost samsar de bunuri furate de afara și tepar ordinar borfasu asta de la husi. Numa pe minkat de kkt e bqnditu asta de la husi. Ii pute urma a hoit și a kkt de la cit kkt a mincat teparu asta de la husi . Neam de traista pedelista de maidan rupt în cur și amarastean de la 1 an. Pleava și putoare de fomist pedelist rupt la kur ajuns sifonar. Sifon de sifon a ajuns pedeleaua zis beleaua de la husi. Parsiv și praduitor la garda a ajuns asta. Neserios și sifonar kokar.

  736. Neserios patron și parsiv asta de la husi. Am lucrat și eu la rasasti si nea ars reparu la salarii. Nu e firma serioasa.a inkis tot ca era cu teapa patronu. Prafu sa ales de asta. Multa lume a păcălit patronu asta. A ajuns în cap ca era neserios bagabondu asta.

  737. Patronu asta de la husi un blestemat mincator de kkt. Sa ii dea Dumnezeu kkt la nas și mucy la kur la toată familia asta blestemata și prescrisa de țepari și ratați dusi în kkt cu totu. Blestemata sa fie familia asta a patronului asta tepar din husi si a vrăjitoarei alea nenorocite cu care trăiește ratatului asta. Sa se topeasca familia asta blestemata de pe picioare ca ceara pe luminare cu tot cu vrăjitoare. Sa ajungeți strigoi si fomisti blestemați și pe lumea cealaltă panaramelor. Excroci blestemati i de pamint o sa ajungeți ba napirci a lu satan țepari ordinari după
    Bani.

  738. Pedelistu aista de la husi acu a ajuns ratat pe viata si un lacom prost rău și la greu și mare makitor de rakie și parsiv și mincinos. Tepar de țepar pedelistu asta turnat la băutură pe marginea unui șanț. Pedelistu asta e acu dauna totala de cind e în kkt și in cap cu tot a ajuns tirfa de servici cu karici la jmekerii cu bilete .e cica ospătar și scurge și el paharele ca baetii după o katerinka a băieților cu bilete. Jmekerii ii spun lu asta cirkaru samsaru de cind se ocupa cu bisnita de furaciuni ciordite de jmenari din Belgia. Numa pe golanie hoție și beție trăiește sluga asta pedelista de la husi îngenunchiată de saracie

  739. Manelistu asta pdlist de husi e cel mai mare borfaș și tepar de pe Valea prutului. Manelistu asta alcolist a pedeleului e pe teapa si japka rău de cind e în cap cu totu. Foamea de bani și calicia e mare pe manelist ca nu mai are nimic omu ca e rupt în kur de foame . Acu e ajuns sluga pe la jmekeri cu loz și e ajuns cirkar cu ziua și sluga a biletarulor. Vai de steaua lui pedelista ca omu e cu foamea la buzunar.

  740. Bandit mare și parsiv pedelistu de la husi. Dus în cap și terminat de datorii la bănci și. jmekeri pe care a încercat sa ii ardă și sa ii tepuiasca cu eskiva lui de jeg parsiv și ratat . Acu fraeru e un biet ospătar dr servici pe la mesele jmekerilor și mai scurge și el paharele la final după o manea și o kilamba fqcuta dr jmekeri.

  741. Rapanos ordinar de husi a fost patronu asta dus în kkt cu totu. Neam de țepar și praduitor și mare makitor de țuică. A tepuit la rasasti la lemn toți muncitorii lui teparu asta de patron ajuns terminat de datorii . O ars banditu asta o mulțime de lume la bani pungasu asta de hot ordinar. Nu e serios deloc borfasu asta. Ticălos si neserios banditu asta de la husi. De aia s-o dus romanu on capde tot ca era mincinos și neserios ca patron

  742. Figurantu asta de sifonar de la husi e cel mai mare marafet parsiv și ordinar de țepar. Fost bișnițar de furaciuni de la belgieni în Vaslui toti îi spunea samsaru belgianu. Pdlist defrunte a Vasluiului samsaru asta de husi sa dus direct în cap cu totu. A ajuns un amarit rupt de foame și datorii la lume și se da figurant ca ii place sa dea la poza ca e cel mai mare manelist pdlist da foamea i pe asta saracu cit kina.

  743. Katerinka asta de fost patron de la husi cel mai mare patron tepar. Numa pe insalat și țăpuit oamenii și angajații lui. Un borfaș rupt de foame pus numa pe ars lumea japkaru aista.neserios om mai este patronu asta excroc din husi. Numa pe hoție și minciuna i asta.

  744. Pdistu rupt în coae de foame bagabondu asta din husi. Pdlist tepar neam de samsar teparu. Numa pe japka teapa si ars lumea la loz a fost jegu asta ratat. A prăduit la bănci totu și acu e dus în cap coae asta din husi. E rupt de foame și e praf și pulbere fina ajuns pedelistu zis ruina. O calamitate de borfaș ajuns spune lumea sifon la garda.un sifonar ajuns gaozar .neserios și parsiv mare borfasu asta de samsar de bunuri cioarda . La Vaslui avea porecla samsaru belgianu.un bandit portokaliu dus în cap de tot jigodia asta de țepar de la husi

  745. Fraeru asta de la husi e un ratat . Au încercat niște baetani sa facă cu kariciu asta rupt în kur de la husi niște kombinatii iar kariciu asta a încercat sa ii ardă pe tovarăși. Un labagiu de țepar kariciu asta cu pene pe spate. Fraeru asta cica a fost jmeker spun toți dar are fata de mirlan tepar amarasteanu. Se vede ca e dus în cap kariciu asta rupt în kur. Kariciu asta s-o știe jmekerii de jmekeri e un kombinator de sărăcie și beție. E amarit și dus în cap rău de tot qmarasteanu asta de la husi

  746. Fost pedelist de husi ajuns în cap. Lam întâlnit la Vaslui pe asta și nu era nimic de el. Țăran de prut cu apucături de bișnițar de maidan. Slab rău la minte dar parsiv și mincinos pe fata romanu. Tupeu de neam prost si manelist și makitor mare romanu. Sa dus în cap spun toți de la Vaslui ca nu era deloc serios și umbla spuneau toți numa cu prostii și tepi. Cred de la tepi și minciuni sa dus pdlistu asta din husi în cap cu totul. .

  747. Am lucrat mult ca șofer la calamitatea asta de patron . Sa dus în cap de tot. Nu era cu munca patronu . Numa pe beții și nunti era patronu asta. Era numa după prosteala la lovele. Era parsiv a dracu patronu. Era numa pe ars și vrajala multă. Lau mincat jmrkerii lui ca era săraci prost rău dar grandoman și lau făcut baetii de lovele la greu pe fraer ca era prost rău mai ales cind era beat mucy. Nu știa și nu ținea minte nimic cind era beat . Slab și subțire la creier patronu asta grandoman și prost ca lau combinat toți pe patronu asta fraer și makitor înrăit.

  748. Fomistu ala de la husi un căpcăun și un măscărici rupt la karici de pedelist fomist. A făcut trafic cu bunuri furate de la belgieni samsaru asta pdlist pus numa pe teapa. La Vaslui cind venea mierlanu avea fițe de kokota portocalie de maidan dar era saraku rupt în kur și amarastean ca era în cap de tot. Mincator de kkt de partid militianu asta pdlist ajuns și sifonar la gardă. Manelist înrăit și makitor înrăit samsaru . Acu spun toți ca asta de la husi e sifon la garda și dus în cap de tot ca lau terminat băncile și tepile si kombinatorii care stau pe fraer.

  749. Romanu aista di la husi o dihanii di țăpar . Aista înșală lumia și cind doarmi panarama asta de țepar di patron. I tragi cu makiala patronu ista numa tarii su țuică di i sar creerii din cap lu aista. Bețîv șî parșîv rău panarama. O înșelat pi multî lumi patronu aista bandit di la husi.o ajuns spuni lumia bosketar și dă cu țapa la oameni și acu . Un bosketar o sa ajungă aista ca I rupt di foami falimentaru aista di borfaș.

  750. Un fost pedeselist de la husi ajuns kalik . Nenorocitu asta din husi a ajuns sifon de sifon pyrnaya. Atenție ca la Vaslui sa dat duma ca e țepar și fomist după loz ca e cu foamea în git de cind sa dus direct în cap cu firma. Manelist înrăit și mare amator de kilambale pedeliste betivanite stropite la greu și fără număr cu țuică.

  751. Am făcut Polonia în 90 cu nea omu de la husi. Era baet serios la început dar după aia cind a dat de gustu lovelelor nea omu sa porcit și mirlanit rău de tot. Politica maneaua kileala taria și zaru lau dus în cap pe om de tot. Slab rău cu duhul omu.Lăcomia și beția la pus în cap de tot . Praf e asta ajuns acu ca de cind e cu tepuska la oameni e terminat omu. Nu e serios deloc e parsiv și mincinos și sa dat duma la husi ca nea omu e cu țapa tare și nu iartă nimic cind vede lozu.

  752. Fost patron bandit și excroc mare asta de la husi. Am lucrat la el și nenorocitu a dat teapa . Un borfaș mincinos și parsivit rău. Atenție ca e tepar mare borfasu . Panarama de marafete de la husi ticalosu asta de 2 bani rupt de foame.

  753. Neserios și excroc pedelistu lu peste de la husi. Numa bagabonțeala si golanie pe asta. E rupt în gura de cind sa dus în cap și acu marafetu arde tot ce prinde. E bagabond și nu produce nimic. E acu un agățător cu ziua și e rupt în gura cu foamea cit kina. Un nenoricit dus în cap pus numa pe teapa si betivaneala de manelist ratat și dus de tot în cap

  754. Teparu asta de la husi pdlist tepar . La partid și la Vaslui umbla panarama numai cu golanii hoții samsareli și prosteala pentru lovele. Un bețivan și un minkator de kkt a pdlului a fost asta. Nimic nu e de capu lui a ajuns în cap de la golaneli și parsivenii ticalosu. Nu e serios o pramatie și mare puslama de țepar terminat . Parsiv și nenorocit patron pedelist a fost husenu asta.

  755. Patron borfaș neserios și mare mincinos gaozaru asta de la husi. Pirnaie de țepar ordinar rupt în kur și sifonar pe lovele labaru asta zis samsaru belgianu din husi. Parsiv și japkar cu ziua terminatu asta pe el. A înșelat și la partid cind era pdl și a dat cu cyoarda la lozu de partid. Panarama mare bosketaru asta dus în cap. Teapa la lume la greu și multa teapa data la angajații lui de la firma. Halal patron dus în cap și marafete pdlist fost samsar de furaciuni panarama. Tepar cu ziua și lalikvnoaptea.

  756. Am lucrat mult la pedelistu asta patron de la husi la lemn. Patronu asta un bețivan și un tepar ordinar. Nu a plătit salariile la angajati teparu asta un excroc și un ticălos dus în cap. Asta numai patron nu a fost. Umbla numa bat și păcăleală la toată lumea și angajaților a dat asta. Un borfaș mincinos cel mai parsiv și mincinos patronu asta de la husi. Numa cu japca și țeapă la banii angajaților era jegu asta ordinar de la husi. Un ticălos si un tepar mare banditu asta calic acu și dus în cap de tot mincinosu asta de la husi.

  757. Pedelistu asta de la husi un kkt
    portokaliu cu ochi dus în cap. A ajuns pdlistu ratat a husilor acu. Porecla o are samsaru belgianu de la traficul de bunuri furaciuni pe care le făcea samsaru asta pedelist de la husi. Acu ca e dus în cap de tot e ajuns un sifon la garda ca e turnat la garda cu golaneli ordinare. Pedelistu asta din husi e un samsar ordinar ajuns un tepar înșurubat de garda ca sifonar. Samsaru da cu praduiala tare ca e dus în kkt pina peste cap.

  758. Asta de la husi a fost ceva pedelist de frunte pe la Vaslui.L-am cunoscut pe la o nunta la Vaslui. Un figurant la costum și mare mincator de kkt cum spun toți. Bețivan înrăit și avea stofa de borfaș și amarastean de la tara. Alunecos și parsiv la prima impresie și foarte mincinos romanu. Nu e serios deloc și umbla numa cu vrăjeală de aia ieftineala. Slab și subțire nenea la politica…. un manglitor de maidan de tara. Politician de tarla cu ifose de prim ministru.

  759. Am fost cu patronu asta de la husi coleg de sanitara . Era cel mai prost si mai țăran din clasa. Nu era de încredere romanu. Era neam de țigan puturos și bețivan mare la clasa. Era un biet țăran neam de țigan de la husi care se lauda ca e crescut saracu si el cu porcu în pat ca plapuma și cu sticla de rakiu pe masa ca apa.. era numa cu bisnita și praduia la garda pe bani încă de la liceu spuneau toți colegii ca era amarastean de la tara .era poreclit la sanitara căpcăunul după bani ca era cu foamea în git la scoala.

  760. Asta din husi un țepar din neam blestemat de tot kkatu și plin de mortaciuni și mirlani turnați la bautura pe marginea maidanului la o sticla de rakiu . Niște degenerati ordinari parșivi și jeguri ajunși kkati și țepari ordinari. Darar dreaku înneamul lor de țepari blestemați de sărăcie cu ziua și neam de putori de strigoi alkcolizati și plini de formol și alcol darar dreaku în neamu vostru de kktî blestemati de husi ce sunteți neam de bețivani ordinari cu sărăcia pe ei. Blestemați sa fiți mirlani milioane de ani de acu încolo la cite tepi și cit kkt ați minkat neamuri de jigodii de husi .sa ajungeți strigoi sa va ardeți în bul ca acu tirfe de maidan care ați ajunși. Patroni de husi ratați cu ziua ați ajuns ba jegurilor strigoi de prut.

  761. Asta din husi a fost un samsar de bunuri ciordite din Belgia parsivu asta. Un jeg corcitura turnat la băutură pus numa pe teapa japka golaneala și beyivaneala. Un mirlan de maidan și mare excroc și bețivan numa pe tărie și rakie .asta respira numa hoție și golanie. Un golan de maidan ajuns ratat și în kuru gol.a tepuit o grămadă de lume pedelistu de la husi și a tepuit toți angajații lui banditu. Nu e serios și e parsiv și kodos ordinar ahtiat după bani . O putoare de fost patron puturos și makitor mare. A ajuns spun jmekerii ospatar pe la mesele biletatilor ca karkaletele asta scurge paharele de kileala de la jmekeri. Un pedelist de la husi ajuns amarit și sluga la baetii cu loz a ajuns pedelistu lu gaoz.

  762. Pudelu asta pdlist de la husi un neam de kkt tirfă maskulina dusa în cap. Tepar și kodos la garda o ajuns pramatia asta de țepar ordinar.are foamea mirlanucit kina. Parsiv și putoare mare pudelu asta portokaliu ajuns sluga de kkt dusa în cap .Un sifon ordinar care vomita din el tot cind vede lozul. Un tepar nenorocit de bișnițar din 90 cind umbla cu hoția. Ub bișnițar de Polonia tepar de cind la turnat masa la băutură. O jigodie și o dihnie de țărănoi parsivit și ajuns sifon pe bani.o karikatura de țepar ajuns un amarit de pedelist dus în cap cu totu.

  763. Teparu husului pedelist de frunte a husului a ajuns kokaru în cap de tot. Lau înșurubat la ei ca sifonar și acu vomita karabusi la garda kokaru. Asta de la husi un tepar mare și mincinos cit kina pedelistu lu kkt sifonaru gărzii. Un bulangiu de samsar de furaciuni a fost pedelistu asta care tepuia și umbla numa cu japka și beția cind se dădea mare patron el era deja sifon la garda. Un pedelist ajuns muyst care scurge paharele pe la mesele de jmekeri după un pahar ca asta e acu amarastean fără un ban ca să dat duma de pedelist ca e țepar sadea banditu asta

  764. Banditu ala de patron de la husi e panarama și tepar mare romanu. A tepuit ogramada de lume și e o putoare de bețivan încă de la scoala makitoru asta. Patronu asta rupe sticla de țuică ca pe apa alcolistu asta . Bețivan și tepar patronu asta. Cind avea firma numa și numa beat umbla . Nu ii plăcea munca dar sticla de țuică o sugea dintr-o suflare betivanu. Acu sa ales prafu de asta și e dus în cap de la beție și teapa data oamenilor și muncitorilor care au lucrat la teparu asta de fost patron.

  765. Labagiu asta trist de la husi e ajuns saracu în cap cu totu. Lau kombinat pe laba asta pedelista toți de lau pus pe fraer în cap de a ajuns amarastean . Prost bețiv dat parsiv și hotărât la dat cu teapa labagiu asta de la husi a făcut numa înșelăciuni cu toată lumea. O putoare ordinara de borfaș ajuns sifon . O kokota de labagiu prdelist de la husi pus numa pe hoții și golanii de mirlan koklit .

  766. Am lucrat mult la asta de la husi patron cu numele doar. O putoare de bețiv ordinar care nu făcea nimic ci numa băute crunte și era beat mai tot timpul . Nu era om serios. Era hot și mincinos mare. Nu era om de cuvint. Ii dădea tare cu rakia psnarama. A tepuit și muncitorii care au lucrat pentru asta și a dat teapa la salarii borfasu asta de la husi. Un gunoi și un tepar ordinar de nirlan fără un ban de la husi ajuns la kkt ca era parsiv mincinos și mare neserios. Neam de foame în git a fost asta de mic . Neam d țărănoi prost si parsiv cu ambiții de excroc mare și ordinar

  767. Samsaru de la husi din tripleta e un mare parsiv și tepar ordinar.a înșelat lumea la greu și a ajuns în cap de tot ca fraeru asta nu mai are nimic ca a prăduit tot nea putoare asta de fost patron. Acu e sluga pe la jmekeri cu loz ca asta de la husi a ajuns un gaoz asta de la husi acu .linge pahare și blidele u mincare dupa jmekeri ca e dus în cap și amarastean cu ziua . Jmeketiicare îl țin pe lingă ei ii spun lu asta ospataru pedelist și femeia de servici cu karycy a jmekerilor cu loz.

  768. Asta din husi e pedelist ghiogar și fost samsar de bunuri cioarda din Belgia. A avut belele de atunci cu garda și a ajuns sifon la garda . Acu e cica dus în cap și e sluga pe la jmekerii cu lovea. Sa ales prafu de tot patronu asta neserios și parsiv. Multa lume a ars și țepuit de lovele ghiogaru asta de husi. Un parsiv nenorocit și un puturos și bețiv patronu asta ajuns în cap.

  769. Asta de la husi e spun toți jmekerii tepar sadea. Numa pe japca și hoție e huiduna asta de husi ajuns tepar și sifonar la garda. E turnat cu golania și acu asta de la husi spun jmekwrii ca e ajuns sifonar parsiv cu lumea. Cauta parsivu sa se scoată de la kkt și sa bage pe alți la înaintare sifonu asta parsivit de husi. Atenție la tepar ca e cu foamea pe el cit China.. cica e dus în cap cu totu și e numa pe ars acu asta din husi.

  770. Fostu patron tepar pedelistu de la husi e alcolist mare patronu. Numa tărie și țuică băga asta în el și trăgea cu țuică pina se făcea patronu mucy de mucy. Tepar și bețivan de tărie și țuică mare cokaru ca are spun toți cererii mucy și gelatina de la atâta kileala . O maninca fără pâine makitoru. Neserios patron a fost asta ca acu e dus în cap cu totu. Prafu sa ales de tot ce a avut patronu asta tepar .

  771. Panarame mari de țepari ordinari pateonii ăștia de la firma asta danicol lorent. Au dat teapa la greu mirlanii și au făcut numa rău la lume panaramele.astea de la husi. Numa cu hotia și golania banditii ăștia. Multa lume o înșelat ăștia. Niște banditi dusi în cap și rupți la kur. Mirlani rupți de foame o ajuns ăștia.

  772. Excrocu asta de pdlist din husi și sorsa cei mai mari țepari de la husi. Niște parșivi și niște tepari ordinari care au ars lumea la bani panaramele acelea. Sau dus neamu ala de excroci în cap cu tot neamu lor de panarame de țepari. Nu erai serioși deloc patronii aia excroci de la husi. Niște jeguri blestemate de la husi au fost panaramelw alea de excroci acu în cap.

  773. Cel mai mare excroc și tepar patron mirletele asta din husi. Un bețivan și un alcolist ajuns muyist. Un patron gaozar de husi ajuns sifon la garda. Un ratat de kkt a ajuns putoarea asta pedelista de la husi. Un gunoi de țepar cu toți angajații vale ia avut ca acum pedelistu tepar sa dus în cap cu yotu. Un kkt de pedelist ajuns un muyist sifonar la garda. Patron parsiv bețiv și ordinar pleava asta de la husi.

  774. Multă teapa a dat mirlanu asta pdlist de la husi . Un excroc calificat și borfaș de maidan huidumq asta de fost pedelist ajuns ratat. Sa dus în cap cu totu și acu umbla cu golaneala după bani. E ajuns în cap și sta pe la mese de jmekeri sa le umple paharele ca ospătar se servici poreclit de jmekeri și femeia de servici cu karici.

  775. Asta de la husi e capu rautatilor și a belelelor din județ. Un amarastean de țăran prost dar parsiv puturos și ahtiat mirlanu după bani nemunciți. Nea pedelistu asta de husi putoare de putoare nenorocitu. Fuge de munca ca draku de tămâie borfasu asta parsiv. Numa pe tepuiala și bisnitareala a mers excrocu da acu I sa infundar ca a băgat vastu și cioarda la banii statului. Un borfaș ajuns în cap nenorocitu.a tepuit ordinaru asta cind era patron toți muncitorii care lucrau la rasasti . Un jeg de pedelist de husi fost patron cu numele ca în rest a fost o putoare de nenorocit ajuns un nenorocit .

  776. Îl cunosc asta din 2008 de cind era cu pedeleu la Vaslui. Un derbedeu costumat și un excroc pus numa pe teapa si pe hotie și capatuiala. Toți spuneau de asta ca e un excroc și un tepar mare. A dat mult cu teapa si a înșelat la greu multă lume pedelistu asta mincinos de husi. Asta respira numa hoție ca să tepuiasca și sa însele lumea la bani. La Vaslui era văzut ca un borfaș de duzina la costum amator mare de rakiu și jocuri de noroc.in rest se dădea un bișnițar de firma de produse furate de afara de alții și se credea mandea asta pedelistu de husi un samsar de lux. Era cunoscut pe la vaslui la partid un excroc parsiv de bișnițar de bunuri furate. Un borfaș ajuns în cap spune lumea ca era cu samsaru cu lăcomia și foamea de lovele mare cit China.

  777. Pdlistu asta mirlean da husî avea basina asta portokallie niște ifose de tirfa în călduri cind venea la Vaslui de se întrerupea aoa calda la partid. La Vaslui venea țăranu ca amarasteanu de la tara cu costum de mortaciune pe el noi ii spuneam la Vaslui lu asta guci la buc lui pedelistu de la husi . Era mândru rakanu rău. Se ocupa numa de golanii și bisnita cu bunuri furate de alți din Belgia. Ii mai spuneau și samsaru belgianu lu pdlistu asta de husi mare kombinator de ciordeli. Un mirlan care cu golaniile lui a ajuns în kkt cu totu ca lau făcut băncile și bajetii pe fraeru asta lacom și parsiv. Era omu pe bisnitareala și golaneala la greu cind apărea pe la Vaslui cu golaneala pe el. Era un mirlanet cu foamea în el saraku. Îl foloseau jmekerii la partid ca era cu beția și parsivnia la el. Parsiv rău și neserios panarama asta d samsar dus în cp.

  778. Lepră mare și ordinara panarama asta de țepar de husi. Un mirlan cu teapa în singe marafetu asta pdlistu de husi ajuns în kkt de sa dus marafetu în cap. A ars pe toți ghioalba asta de bișnițar de prut . Asta e numa pejapca și ciordeala bisnitaru ast samsar de bunuri ciordite de alții din Belgia o baskalie de mirlan rupt în kur ajuns cioban . Foamea și gaura în kur lata ești ajuns sifon la gardă ba nenorocirile. La partid cind erai au dat cu jula la lozu partidului ba pedelist ajuns muyist. O jigodie de rakan dus în kap de tot.

  779. Teparu asta pedelist de la husi a ajuns un laki flausat dus în cap. Un fost patron ajuns sifon l garda. Bandit sadea borfasu asta de țepar pdelist de husi. Numa pe golanii și tepi funcționează pramatia asta de cyorditor la lozu statului.o baskalie de marafete de husi ajuns sluga la jmekerii cu lovele. Sifonar la garda și kalik pe viata a ajuns pedelistu husului alias bisnitarul zis samsaru belgianu.

  780. Am fost la partidu pdl cu zdreanta asta de mirlan a pedelului de la husi. Un bețivan înrăit de jmenar puturos și tepar mare. Numai cu înșelatul și cu dat cu teapa la bani era putoarea asta parșivita de la husi. Un fost traficant de bunuri furate din Belgia. Avea porecla la Vaslui la partid samsaru belgianu. Rupea sticla cu rakie panarama asta de la husi. Era spaima raliului pedelistu asta ratat de la husi. Sa dus în cap de tot panarama acum ca nu mai are nimic . Rupt de bănci și jmekeri sa dus la kkt de tot. Un calic de prut ajuns sifon .

  781. Kktu asta de la pedele de la husi un mare tepar și sifonar. A dat în primire sifonu asta la greu ca e turnat cu golania in fapt cu ciordeala la cascavalul statului. O panarama de samsar cu bautele și cu teapa la greu kokaru. Prafu e de kalik ca e rupt în kur de foame putoarea asta nenorocit. Un jeg ordinar și penal și trădător ordinar. Un pudel fără os și fără cușcă fără lanț și rupt labaru de foame.

  782. Atenție la puiu asta de pramatie pedelista turnat la băutură ca e mirlanu pedelist de la husi cel mai mare tepar de pe Valea prutului.sa dus mirlanu în cap cu firma cu tot de la teapa . Enachi de la husi e patron pe toată averea pedelistului care a prăduit tot pe la bănci acu mulți ani tepuska asta pdlista husi.acu aista e laki flausat la jmekerii cu bani. Ăștia jmekeri ii spun la șto la Vaslui lu asta pedelist de la husi cokaru ospataru sifonaru .

  783. Pirnaya asta penala de țepar de la husi este cel mai ordinar mirlan de tara a pedelului de la husi. Un borfaș la costum țepar și parsiv cu angajații care ia avut înainte de a de duce în cap. Sa ales prafu de pedelistu husului.asta are belele penale cit kina ca a dat cu vastu parsivu la banu statului beleaua asta ajuns la kkt .Un ticălos nenorocit a pdlului a fost jegu asta ratat rupt în kur de foame. Un bișnițar de Polonia parsiv a fost excrocu asta și apoi bișnițar de lucruri furate de la belgieni a fost rapanu asta țepar de maidan.mirlanu dus în cap cu nanu ii spun toți ls vaslui.

  784. Am fost în pdl cu panarama asta de la husi. Venea la Vaslui mormolocu asta numa și numa beat muci. Era un borfaș de la tara figurantu asta pedelist îmbrăcat ca un marafete de tara și bețivan cu ziua. Makitor de tărie și rakie era țăranu asta portokaliu a pdlului la Vaslui. O panarama de bandit la costum de la tara . Umbla numa cu japka bisnițareala și cu golaneala și numa prostii și beții era de țăranu asta ajuns sifon acu la garda. Nu e firma serioasa mincinosu asta . E țepar și bețiv de tara. Makitor makitor pedelistu.

  785. Kktu asta de pdlist de la husi a ajuns spun toți jmekerii o labă second-hand . Cu sloboz la nas și muci la kur pedelistu asta e cu foamea de loz în glanda. Toți jmekerii lau combinat pe fraer ca era lacom grandoman și arogant ca mitlanu de tara scăpat la Vaslui. Venea mandea asta ca țăranu la capitala la Vaslui beat kui și se apuca de minkat kkt pina vomita . Acu pdlistu de la husi e în cap și ajuns cam în kkt. Numa in belele și ajuns acu și sifonar e asta acu. Prafu si pulberea sa ales de asta de la husi .

  786. Am lucrat la fostu asta patron de la husi. Nu e patron serios deloc. Patsiv și numa pe hoție la banu angajatului. Ne-a dat teapa excrocu la toți care am lucrat la asta. Neserios și bețiv mare patronu asta. Nu e demirare ca acu e în cap cu titu. Nu mai are nimic teparu . Lucrez acu la Enache patronu. Om serios este Enache.

  787. Pedelistu foametea din husi un tepar de tepar joanghina . Numa cu teapa si arsu. umbla asta. La județ avea porekla pusa de baeti autogen ul de la husi.rupea cu ața în 4 asta de la husi tot ce prindea ca era tepar mare. Nu ierta cu teapa nimic borfasu asta pdlist de husi. Cind era la PDL a dat cu vastu panarama asta de jigodie la lovelele de la partid asa gaozar si cyoarda era pedelistu de frunte a tarii. O cyoarda penala a ajuns pedelistu de la husi . Acu spun baetii ca e turnat ca și sifon la garda kokota pdlista de la husi. E laba moarta și o mumie portokalie .pace ție sifonare. Kalik cu ziua ai ajuns . Din patron ajuns sifon .

  788. Neam de ratat jegos parsivitu asta de sifon fost patron de la husi. Mirlan cu ziua teparu asta bețivan notoriu. La partidu pdl de la Vaslui ii spuneam samsaru belgianu ca se ocupa numa de bisnita și golanii samsaru de la husi. Neserios și gaozar neam de tirfa de samsar pedelistu sifonar . Tepar și minkator de kkt mare pedelistu asta zis coaie portocalii de la husi. Huiduma de țepar ajuns la garda sifonar.

  789. Îl cunosc pe pedelistu asta de husi de la Vaslui. Borfaș la costum . Figurant și vânzător de furaciuni aduse se afara. Cu astea se combina omu . Cu bagabonzi era insurubat de pe atunci. Mare figurant cu multa prosteala pe el și se vede ca e țigan romanu. Numa vrăjeală de samsar parsiv avea asta pe el. Nu era serios deloc bișnițar asta de la husi.

  790. Am fost la partid cu gunoiu asta pdlist de la husi. Un alcolist și un pakalici ajuns rupt în gura de foame. Golan de prut ordinar din neam de gaozar. A făcut pe la Vaslui cind era MARE pdlist trafic cu bunuri ciordite și le vindea ca
    fakeuri samsaru asta nenoricit de la husi. Nu e serios samsaru asta. Un excroc nenorocit și dus în cap ca mirlanu e mare parsiv bețiv și excroc. Asa era și la partid la Vaslui. Un bețivan notoriu de la husi.

  791. La noi în vaslui pe asta îl tratam ca un neam de cyoarda …… penala. Numa cu bagabonteala și kileala era pedeslistu husilor. Rupea pdlistu husilor mândria tarii rakia…… de îngheța țuică în sticla ….. cind punea pdlistu husillor ritul pe sticlă. După aia cind se făcea mucy din țuică sa vezi katerinka și circ de la prut cu țăranul. Un fraer pdlist slab la creier ca ii patina mintea tare pe jos.la.bautura au făcut din el un fraer toți jmekerii s-o lau combinat pe fraer de acu saracu e în cap de tot. Un pedelist de husi ajuns amaritu prutului cum i se spune pe la noi la Vaslui.

  792. Am lucrat la betivanu asta de la husi cind se dădea patron. Un jegos puturos care toată ziua era beat și prost de nu stia cind e zi sau noapte afara. Asa bețiv ordinar era. Un puturos și un tepar după bani ca jegu asta rar vezi în lumea asta. Tepar bețiv și puturos ajuns un kkt de la tara acu. A ajuns o pleava de mincinos și a dat teapa satanistu asta bețivan la toti care am muncit la golanu asta de fost patron. Excroc mare tare idiotu asta pus numa pe tărie și pe teapa. Un ticălos de alcolist de tuika și tepar cu ziua ajuns acu un calic rupt în kur și fără casa spun oamenii. Lucrez acu la patronu enachi de la husi și asta e serios în comparație cu fostu patron alcolist de înainte ajuns un tepar alcolist și mincinos mare. Atenție la dihania asta de fost patron ca va da teapa ca numai asta știe ratatu asta fără casa.

  793. La Vaslui labagiu asta de la husi ii spuneau toți taranu-golanu. Era un bețiv notoriu și un mare minkator de kkt și mincinos mare. Ii plăcea sa dea tare cu țeapa golanului
    cind vedea banu taranu-golanu. După pedele sa terminat cu taranu-golanu. Sa apucat de porcarii și tepe cu statu și acu taranu-golanu din husi e în kkt peste cap. Și a devenit golanu asta de husi spun ăștia din Vaslui din sifon a ajuns trombon la garda. Golanu da în primire tot ca e folosit ca jmenar la înaintare ca sifonu gărzii. O panarama de țepar dus în cap de tot și pe viata. Un ratat cu norma întreaga și sifonar la garda. Sifon ajuns trombon la garda.

  794. Un ratat și un excroc kalifikat pdlistu asta mirlan de la husi. Un bețivan ratat dus în cap. A ajuns amaritu husului ca nici casa ni mai are borfasu asta ca apraduito la. banca labagyu astapdlistu husului. La Vaslui ii spuneam mirlanu samsaru ca se ocupa cu bisnita de furaciuni borfasu asta. Acu spune lumea ca da tare cu teapa si mai nou cica e ospătar de servici la jmekeri aducă le umple paharele și e femeia de servici cu kharici a jmekerior. Un samsar de furaciuni a fost asta su Un pedelist ajuns muyst la jmekerii cu loz. Baskalie de mirlan de la husi ajuns spun toți și sifon pentru bani. Iuda și trădător pedeleului de la vaslui a fost mirlanu asta de lahusi

  795. Teparu ala de husi un bădăran de kkt neam de traista mirlanu. La partid la Vaslui cind venea era un mirlan bețivan cu ifose de țăran amarastean.mirlan crescut cu porku în casa și hrănit din troaka. Neam prost de prut ii spuneam la Vaslui. Sa ocupat mult timp cu bisnita de lucruri furate de la belgieni și avea pdlistu nostru porecla samsaru belgianu. Numa prostia hoția beția și golania la adus pe fratele nostru pedelist în cap ca era un bețivan și un fraer mare asta de la husi. La bucale ăștia ii spuneau mirleanu grandomanu. Un bișnițar de husi ajuns acum un amararit ca să dus în cap cutitu și ajuns un tepar ordinar pedelistu de frunte a pedeleului vasluian ajuns un derbedeu și un tepar .

  796. Asta de la husera pedelistu lu kktu sa dus neamu asta prost si tepar direct în cap ca .lau făcut baetii jmekeri pe fraer de sa dus fraeru în cap. Fraer mare neamu asta de ghioaga bețivan și figurant. Mirlanu umbla sa dea cu teapa ca a ajuns un rupt în kur de foame amarasteanu de la husî. Un jeg de țepar terminat de belele și ajuns sifonar. Un karkalete de mirlanet rupt de foame.

  797. Asta de la husi e acu puțin ajuns ospătar la jmekerii cu loz și scurge di pahare kileala amarasteanu asta din husi. Dus în kap de tot astaacu linge paharele cu makiala după jmekerii lovelari. Sa ajuns cokaru ospătar și sluga la lovelari.

  798. Mumia asta putreda de la husi a ajuns în kkt cu totu. De cind e în cap mumia asta cu vata la nas și ajuns saraku muci la kizdha muierii rapanosu asta de pedelist a husilor trage baetu cu teapa si hoțiala lozu statului de sa înșurubat de tot garda pe asta și acu teparu e sifon la baeti.sifonaru astaacu da cu trombon la garda la greu ca e înșurubat de garda la ei.un nenorocit de bișnițar zis sifonu trombon a ajuns samsaru asta de borfaș de la husi .sa trăiești mai bine samsare ca ești sifon cit kina

  799. Teparu ala de husi un bișnițar de vata dinainte de 89. Un pork ordinar ajuns un bișnițar ratat și dus în cap. Pedelistu sifonar q tepuit lumea borfasu . Ticălos de la scoala un bețivan crescut cu țuică ajuns un bosketar nenorocit. Numai teapa si golania e de banditu asta de la husi. A înșelat și tepuit și angajații lui excrocu asta cins era patron . Sa dus în cap de la teapa și păcăleli date oamenilor și angajaților. Un ticălos mincinos rupt în kur a ajuns pirnaia asta de sifonar la garda.

  800. Mirlan original de firmă de la husi un jeg penal dauna totala pentru societate. Bișnițari și teparul asta de la husi ordinar a împuțit toată România cu tepile și hoțiile lui. Jeguri de jeguri penale bișnițar de tranziție și samsar de furaciuni din Belgia. Cu asta sa zis cu teparu de la husi. Mirlanetw de carton ajuns acu și sifon la garda.

  801. Mirlanu ala pdlist de husi e o panarama de țăran zis coae portokalii. Pdlustu asta turnat la șanț și la băutură e un amarastean de țăran lacom și prost . Parsiv rău țăranu cind vede puțin banu ca de cind e în kap numa de golanii penale și cyoarda are pe el ca e cu foamea în git de cind e în cap cu tot. De cind sa turnat la garda cu belele e și sifon la garda . Un tepar de samsar de lozuri la plic și ziare la piață a fost borfasu asta din husi .sifon la garda cu ziua .

  802. Kokalarul ala pedelist de la husi a ajuns un kkt în ploaie. E pedelistu asta de la husi un tepar și o panarama de mierlan ajuns acu ospătar la jmekeri pentru 2 bani. Asta a ajuns rupt de foame . Nu mai produce nimic ca pedelistu e laba moarta second-hand hand.cu golaniia și cu teapa e la kkt de tot teparu de la husi

  803. Cel mai ordinar și mai parsiv ticălos ajuns pleava de tot kktu si. Un manelist ratat din husi a ajuns pedelistu lu karicy belit de la husi. Un samsar de furaciuni a fost banditu asta de bișnițar dus în cap cu tot. Pleava proletare plin de băutură și manele și un sifonar de husi cu 7 saltele.asta e un jeg de praduitor și de cyorditor ordinar de bani a statului.sa înșurubat la o golanie cu alții și amu încercat sa dea o teapa nenorocitu asta cu alții ca el. Un borfaș ordinar de maidan și ajuns acu sifon . Nu de șpriț. . O trompeta ruginita și numa bună de aruncat la gunoi .

  804. Am fost în pdl la început cu penala asta de la husi. Katerinka de bețivan ordinar. Numa băute și poker la partid se juca numa politica de maidan se discuta. Pedelistu ala de frunte de a husi un puturos și un cartofor la greu. Umbla numa cu golaneala jmen teapa si minka kkat mult cred ca ii plăcea. . A fost în timpul pdlului un samsat de cyordeli aduse de jmenari dr afara .. asta cumpără marfa furata și o revindea la lume. Samsar de furaciuni a fost pdlistu din husi. Bandit sadea.excroc sadea. Bișnițar sadea. Tepar sadea. Puturos sadea. A ajuns puțin un bosketar sadea. Multa lume a înșelat nenea asta de la huși. Mult rău si înșelăciuni q făcut asta. Numa cu teapa di minciuna e asta..

  805. Teparu asta de la husi e un jeg din tirfa parsivita de băutură.. umbla teparu acu ca e sifonar numa pe japka și da pe goarna de vomita tot la garda și carabusii lu masa .e sifon la garda de cind cu hoția și cyoarda la lozu statului cum spun ăștia pe net. Un gunoi de sifonar de husi care sa turnat la garda din liceu . Sifon de sifon ajuns acu și mare trombon la garda aista din husi Asta e tare și mare și din sifon a ajuns trombon la garcea. Sifonare sifonare ai ajuns ba cel mai tare din parcare .

  806. Teparu La de husi e praf și terminat de datorii spun toți. E un țăran parsiv fost traficant de bunuri cyoarda de afara. Umbla numa cu kombinatori ce dădeau cu cyoarda pe afara. Nu era serios asta. Bagabond cu spritu în cap. Asa venea la Vaslui banditu asta fost pdlist la Vaslui.numa golaneala și kileala era de asta. Cica acu e dus la vale de la kotcariile lui penale și cyoarda . Nu era nimic de borfasu asta nici înainte cind îl întâlneam pe la Vaslui cu pdlul lui acu peleu gol.

  807. Un tepar ajuns în kkt. A înșelat lumea și a ajuns jina la urma o jigodie fomista pedelista a husului. Neam de țepar penal și neam de cyoarda la lozu statului. Q crezut teparu ca a înșurubat și a înțepat cu golanii lui penala statu acu ca e turnat de garda ca să se scoată a ajuns pirnaya și sifonu gărzii. Atenție la sifonar ca va da pe tobogan cu girofarul la garda.un gunoi ratat ajuns un kkt . Pedelist ajuns muyst și sifon la garda peviata. Sifoane ești sifonar de cind porți kiloti sifoane.de aia ai ajuns sifon din cauza ca asta nu e serios om .

  808. Pedelistu s asta de la husi asta e acu ajuns osluga acu la jmekeri ca e ruptin gura și în kur de foame cit kina.golanu asta pedelist tepar ajuns muust funcționează numa pe baza de ars lumea și cu teapa la husi și la angajații lui. De aia sa dus panarama în cap cu totu. Nu mai are nimic putoarea ca a prăduit tot la bănci și jmekeri care lau rupt de tot pe borfasu asta de la husi. Asta e mare și tare kilaci de țuică ca le trage omu la măsea ca acu astacare creer de muska formolizat de la atâta makeala a topit panarama.. Sa ales prafu si pulberea de teparu asta bișnițar zis samsaru teparu.atentie ca samsaru e sifonar la garda spun bajetii de asta. Parsiv și sifon de la liceu era kilaciu.

  809. Asta e cel mai mare ticălos a husului un bastard asta turnat in. sant la băutură. Neam de kordit în gura slobozuastq din hazna mirlanit de ticălos de husi. Parsiv și neserios nenorocitu asta de mirlan corcitura de sifonar spune lumea de asta.. De la husi. Panarama de țepar ajuns bosketar . Firatar neamu a dreakului sa ți fie de țepar nenoeocit din neam de kaik ratat ce ești bapanaramo.

  810. Pramatia aia jigarita și parsiva de la husi a tepuit mulți oameni. Un jeg penal de samsar sărăcit și dus în cap. Un nenorocit de mirlan rupt în kur pentru un ban. O putoare ordinara de țepar jegos cu foamea pin la os. Excroc și ticălos luare ca asa la învățat partidu. Sa fie tepar și samsar de furaciuni. O dihanie de mirlan tepar de la un an.

  811. Bufonul asta portocaliu de husi a pedeleului e un tepar nenorocit. Sa dus în cap cu toate și sa apucat de porcarii de a ajuns jeg penal. Acu spun toți da la garda tot ca e cica sifon de sifon teparu. Lau turnat baetii și acu e la ei cu datu în primire. Sifonaru cica e angajat ca ospătar la lovelari . Probabil e înșurubat de garda ca asta e sifonar de sifonar.un borfaș și un tepar ordinar asta e acu. Și sifon de sifon .

  812. Ba baeți gaozaru asta penal din husi sa turnat și toarnă la garda sifonu asta penal de cind e în cap cu totu. E bagat la înaintaresifonu asta de baeti ca asta e rupt în kur de belele. Îl folosesc pe sifon și îl înșurubează ca sa dea pe goarna totu. Atenție ca sifonu e dus în cap și face orice pentru bani. Ordinar a fost sifonu asta de husi.

  813. Laki flaușatul asta din husi a ajuns un amarastean de ospătar care stringe paharele la jmekeri . A fost la PDL cu noi la Vaslui da era mirlanul neam de bețiv ordinar și neam de traista. Prost rău și lacom la băutură omu rupea tăria cu totu pina ce se făcea grămadă. Era prost rău și era un bișnițar de lucruri cyoarda samsaru asta asa cum spune lumea. Parsiv și ahtiat după loz era parsiv și mincinos cind auzea de loz . Nu era la partid serios deloc omu și era numa pe golaneala și japka penala. Toți spun ca e sifon la garda omu de cind la turnat garda cu cyoarda la banii statului. Marafet parsiv lacom mincinos și prost rău mirlanu de la husi dacă sa dus în cap cu totu cum spun toți prin vaslui pe aici.

  814. Neam din pleava ratata makitoru din husi. Numa pe betivaneala și mincat kkt la găleată funcționează pedelistu zis spaima țuicii. Mirlanu ordinar campion zonal la sticla tratează prostia cu țuică și scripka. Jeg penal și ordinar din husi ajuns sifonar . Asta se spune de pedelistu ospatar ajuns la garda sifonar. A prăduit samsaeu asta pe toată lumea cu golaniile lui penale de bișnițar dus în cap detot. Un kokar ajuns sifonat care se arde în Bull tirfa asta masculina a pedeleuluo .

  815. Pedeselistu asta de la husi venea ca mierlanu a Vaslui la ședințe la partid. Era un nenorocit de șprițuri de tărie de la tara din neam de sloboz cules de pe jos. Se dădea mare mandea combinator și bișnițar de bunuri furate de afara . Era un excroc și un mare bețiv notoriu parsivu asta de la husi. Nu era serios deloc și e și sifon spun toți. Sa dus în cap de tot ca a prăduit tot panarama asta de mierlan din husi ajuns zeama de muci.

  816. Jegu asta penal de pdlistu de la husi ajuns un ratat sifonar cu ziua . Sa dus de tot în cap afaceristul pedelistuba lu mizel pi pîni di la husi.Acu sifonetu di la prut e facut ospătaru de servici la masa jmekerilor lovelari. Prafu si pulberea fina sa ales di nea mizel pi pîni asta.

  817. Aista patron di la husi cel mai mari bandit și ordinar di patron parsiv. O grămadă di lumi o muncit la bandit și banditu ne-o dat țapă la toți și nu a plătit salariile cind era patron. Un excroc mari haimanaua asta blestemata di tepar . Nu i serios deloc borfasu aista ca I bandit și hot cu lumea. Un tăpar ordinar și haimana omu aista .patron ticălos i asta.

  818. Mirlanu pedelist din husi spun baetii jmekeri de asta ca a ajuns ospătaru de servici a lor. Da sa dat duma la baeti ca pedelistu asta ajuns ospătar sifonar e bagat la înaintare și folosit ca sifonel la garcea . Nu e de încredere spun toți de ospătaru asta pesedelist de la husi ca da cica acu varsă pe goarna și pe tobogan pe toți ca să se scoată ticalosu asta din belele ca sint multe spun jmekerii Nu e serios deloc spun toți de bosketu asta sifonu asta de la husi.

  819. Jegu ala portokaliu de la husi e acu și sifon de sifon la garda. A dat cu teapa si a mincat llt pina sa dus în cap. II pute urma a kkt strigoiului asta pdlist. Un tepar ajuns la kkt cu totu. Asta e acu prafcsi pulbere fina pdlistu zis ruina..manelistu pedelist a ajuns în kkt cu totu. O panarama de țepar. Samsar de furaciuni hahalera ast turnător și minktor dr kkt .haimana crescut la troaca cu porcu. Lacom ca porcu și parsiv blestemat de sărăcie.

  820. Patronu asta din husi e unul din tripleta penala. Un borfaș și un mincinos fără pereche. Asta păcălește lumea și munte de îngheață apa și vara. Zanatecu asta e mare makitor ca umbla numai cu teapa si prosteala la lume. E dus în cap de tot ca a cumpărat un patron serios din husi tot ce a lăsat teparu asta semn la bănci. Lacom dar hotărât și parsivpanarama asta de țepar sifonar e rupt în kuhr saracu de sărăcie. A ajuns kaliku zis ruptu.

  821. Găozaru asta din husi a ajuns un jegos de sifonar la garda. Lau turnat băieții deștepți pe fraer cu golaniile lui demult și acu lau înșurubatcq sifon după belele penale de acu.asta din husi e cu minkatu de kkt puslamaua asta ajuns un labar de husi dus în cap de tot. Unsamsar parsiv și neserios și ordinar mirlan e asta.numa cu înșelătoria și praduiala esifonu asta labar fost samsar de furaciuni nenorocitu .Un gunoi de țepar dus în cap e ajuns asta . Neserios și parsiv .

  822. Mirlanu asta bețiv de la husi o kokota ratata a husului.un borfaș tepar fost samsar și bișnițar de furaciuni. O pleava de mirlan dus în cap de la teapa si hoție ordinara. Neam de cyoarda și putoare ordinara de mirlan ratat dus pe viata în cap. Numa hoția e de pramatia asta de husi. A înșelat lumea la greu putoarea asta de mirlan bețivan a pedeleului de la husi.un cokar samsar lacom prost parsiv ajuns un laki flausat și sluga la lovelari.

  823. Neam de haita penala pudelu asta pdlist de la husi. Sa dus pudeleua asta de husi în kapatina de a ramas pudelu și fără kuska și fără ciolan. Are pudelu o foame pe el saraku ca aku cica suge cyolanu stăpânului de cind e în cap cu toate. Pudel lacom și cu foamea la kuska. Aduna resturile de la masa stăpânului acu pudelica asta zis pudelu portokaliul.

  824. Manelysthu de la husi un pedelist manelist samsar ajuns în cap de tot. Teapa la adus pe amarasteanu husului în cap de tot. Puturos și parsiv manelistu pedelistu de la husi.bautura și manele asa pedrlist cu 7 stele. Ajuns acu cica și sifon cu 7 stele la garcea.manelistu pedelist sa înșurubat la golanie de a ajuns bulangiu la sărăcie fără număr fără număr.

  825. Paranghelia asta din husi mare mare mincqtor de kkt de cind la turnat masa la băutură. Bețivan și retardat mare asta a ajuns acu teparu la kkt. Umbla cu teapa la oameni ca nu mai are nimic și nu produce nimic plăvanu asta de la husi. A ars lumea cu teapa si nu e firma serioasa asta. E muska de kkt cind adulmeca banu altuia. Mincator de kkt mare e sulfa asta ajuns acu spune lumea și șifonate care da totu în primire la garda.

  826. De cind sa dus în cap cu totu lu asta din husi toți ii spun acum mai nou KLICU MINCATOR MARE DE KKT CU POLONICU LU NEA NIKU. Pudelistu asta tepar din husi cel mai mare mincinos și neserios ajuns un ratat la husi. A înșelat lumea și proprii angajati foamea asta de patron. Numa după japca și kombinatii de borfaș umbla panarama asta cu foamea pe el. Un nenorocit poreclit mai nou strigoi. Arde lumea cum poate s-o pe unde poate ca I sa dat duma de asta de la husi ca e țepar și parsiv.

  827. Am fost în pdl cu teparu asta de la husi. Un gunoi de tara. O balega de țăran prost arogant și deosebit de parsiv. Numa pe betii și jocuri de noroc era asta. Un mirlan mincinos si parsiv notoriu. Numa pe kombinatii și hoții dubioase cu personaje dubioase. Ate stofa de țepar mare cind se da mandea țăranu sa impresioneze lumea. Un manelist de mina a doua și mare tepar. Am înțeles ca a ajuns praf și pulbere fina țăranu nostru fost membru marcant a pedeleului vaslui ajuns neam de ghioaga colegu asta figurant. L-a dat viata cu curu de pamint puțin pe nea ghioga asta de la husi ajuns acu un ospătar de servici pe la alții cu loz.

  828. Teparu asta din husi e pirnay mare balamucul asta de samsar ratat. Sa dus de tot în cap și acu e cu teapa ca nu produce nea samsaru nimic acu. Asta e numa pe teapa si ars lumea penala asta zis sifonaru lu samsaru . Sifonu asta da cu geana și apoi vomita din el la garda tot ca e sifon de sifon. Vrea sa se scoată de belea ca e groasa pe samsar . Cauta acu o săgeată ca sifonu asta sa bage kokaru la înaintare ca se scoată din belea și kkt ca e groasa la kuru sifonarului de la husi. Are foamea și beleaua pe asta cit kina sifonaru.panarama de sifon cu git e parsivu asta din husi. Numa pe minciuna și imbirligatorie funcționează sifonu asta din husi. Sifoane ai foamea în git samsare ….. ca e groasa la kuru tău pensat de sifon blestemat uăaaai

  829. Bagabondu asta de la husi era un mierlan ajuns un ratat și fără un ban. A fost un patron tepar mare și sa dus de tot în cap. Acu e angajat cu ziua la jmekeri și aduna firimituri care rămân de la jmekeri. I se spune femeia de servici cu kharici. Un bagabond penal fost samsar de furaciuni de bunuri cyoarda de la belgieni. Avea porecla asta de la husi samsaru belgian.

  830. Am copilărit cu patronu din husi. Era baet valabil mai demult. Cum a dat de bani sa schimbat în rău. Sa parsivut mult și a devenit lacom. Nu mai era ala serios. Umbla numa cu vrăjeală cu politica cu golaniile pina ce spune lumea ca să dus in cap de tot. De cind la schimbat banu și de cind e la vale cu totu e mai parsiv și mai disperat după lovele. Un om slab ajuns sluga banului. Neserios și mincinos e acum asta de la husi. Sa schimbat în rău cu totu.

  831. Patronu asta de la husi un gaozar nenorocit. Neserios și mincinos a înșelat o grămadă de angajați și oameni mulți derbedeu asta de la husi. Numa pe jmekerii și minciuni pe asta. Nu e serios deloc cu lumea. Numa pe ars la lovele și parsivit rău mirlanu. Un parsiv care umbla numai pe înșelat și prostit lumea.

  832. Rapanosuc asta de laki flausat a fost gaura neagra a pdlului vaslui. Un bețiv și un jeg ordinar parsiv rău borfasu. Nimic nu e de capu bisnitarului asta de prut.ca sa ales prafu de bișnițar pedele care a tepuit angajații de la rasasti panrama. Un lacomit și un parsivit crescut cu porcu în casa joanghina asta de ratat penal.

  833. Betivanu asta din husi un tepar mare. Înșală lumea și păcălește tot ce prinde .neserios om e asta. Nu e de mirare ca e în cap acu . Un mincator de kkt este asta. Un gunoi de borfaș nenorocit pus numa pe praduiala. Spaima tepelor ticalosu asta de lahusi. Parsiv și ordinar calic a mai ajuns asta

  834. Am lucrat mult timp la rasasti la nenorocitu asta de patron tepar din husi. Neserios și parsiv patron. Numa cu minciuni și cu vrăjeală era borfasu asta. A dat teapa la angajații lui care au muncit la patronu asta parsiv. Un patron neserios puslama și bandit. De aia sa dus în cap parsivu asta. Un gunoi de patron .

  835. Pesedelistu lu kkatdin husi sa dus cu totu în cap.asta de la husi a ajuns acuma muci. Un samsar amarit rupt la rît.fpamea pe fraer cit kina. Sifoane las-o ba mai moale cu teapa ca ești ajuns laki flausat. A ajuns sifon asta de cind sa dus de tot în cap

  836. Bișnițar asta de la husi a ajuns un sifona gqozat la garda. A vândut în piata din husi lozuri în plic și ziare la bucata amarasteanu și apoi sa apucat gaozaru de golaneli ordinare. A fost bișnițar de bunuri furate de la belgieni nenorocitu și după de dat cu teapa la lume. Un tepar ordinar neam de traista ajuns sifonar la garda. Parsiv și excroc calificat mirleanu rupt în kur cu banu.la husi i se spunea samsaru belgianu.

  837. Asta de la husi un pedelist ajuns muyist. Neam de jeg ordinar ratat parsiv lacom prost ticălos si sifonar cu ziua la garda. Numa pe jmena ordinara și minkat kkat cu ziua e pedelistu asta husen..un cokalar parsivit turnat la băutură.

  838. Pdlistu asta fomist de husi e a ajuns laba trista a pedeleului. Numai pe înșelat și tepuit q fost laba asta portocalie de husi. Acu labaru e sifonica la baeti. Ajuns ospătar de servici zis și femeia de servici cu kharici .sa dat duma de husen ca e țepar și sifonar și gata. Sifonaru este dus în cap samsaru. Asa era și cind venea trompeta asta la Vaslui. Un mirlan de tara cu ifose și fițe de bădăran bețivan.prafu sa ales de samsaru asta a husulu.

  839. Parsiv și excroc mare banditu asta.m de la husi. Un pungaș și un tepar de kkat dus de tot în cap. Un marafete și un samsar ajuns sifon cum spune lumea. De cind e dus în cap umbla numa cu sifonareala jepkaru asta din husi. E cu foamea în git și cu teapa la interval nenorocitu asta. E dus la vale cu totu și pus pe japca bosketu asta de la husi

  840. Pedelistu asta de la husi un sifon.de cind a fost turnat cu golanile lui penale. Lau înșurubat baetii sifon la ei și acu e în kkt pedeleaua pina peste kap. A mai avut belele cu garda pedelea cind era samsar de bunuri cioarda din Belgia acu ani de zile. Se spune ca e sifonar demult pedelistu asta. E o panarama și o katerinka de samsar ajuns sifonar fraeru.asa ajung fraierii ăștia sifonari pe viață.

  841. Un nenorocit de țepar ratat și dus în cap cu totul. Rupt de jmekeri și de bănci fițosu de la husi zis manelistu cu 7 stele sifon pentru lovele. Plutoneru de la husi e acu sifon ajuns puțin cam muci.sa turnat cokaru cind sa înșurubat la lozu statului și acu e în kkat pona peste cap. Cauta ordinaru vreun bighidoi sa îl prosteasca sa îl bage la înaintare ca joanghina asta pdlista de husi poate scăpa. Parsiv și excroc pedelistu asta de la husi zis sifonu cu butonu.

  842. Pdlistu asta de la husi a ajuns pirnaie de pirnaye de sa dus în cap borfasu asta de tot. A dat pedelistu cu teapa si a păcălit lume multa mierlanupdlist dus în cap de tot cu banu. Marafetu e și sifonnar la gardieni ca să turnat la belea și acu e sifon de sifon la baèti. Praduie pe lovele pe toți asta acu ca să se scape de belea cu garda. Umbla cu prosteala sa bage vreun fraer ca el la înaintare poate scăpa ticalosu asta de la husi. Un kodos ordinar . Fost samsar de bunuri furate asta e ajuns un bosketar falit din zar. Putoare mare de mirlan ordinar și mincator de kkat fermentat e asta ca asa la învățat partidu pdlist pe fomist.

  843. Neam de ghertoi și rupt de foame cum spun toți hahalera aia de sifon veteran de la husi. A dat sifonutotu din el la garda la greu în ultimii 40 și ceva de ani încă de cind era la sanitara din Iași. Sifon calificat de peste 40 ani baetu.. parsiv și peaduitor la garda pe loz. bișnițar parsiv si putoare mare de husi a fost asta. Un cokar din neam de samsar și mare sifonar slobozu asta din husi. La partid la Vaslui era un ordinar mare. Numa băute și golaneala. Neserios are samsaru asta de la husi. Venea la Vaslui ca țăranu bat mucy numa pe băut și minkat mult kkat ca era baet de la sat neamu asta de sifonar samsar..un sifon care dadea din el tot și vomita și carabusii din el cind vede lozu .

  844. Jigodia aia de la husi cea mai mare pramatie penala de la PDL din ultimii 20000 de ani.un țepar ordinar care sa terminat din zar. Baskalie și caterinca de pdlist ajuns muyist. Un avorton rupt in gura de foame și acu ajuns sifon la garda. Asta a fost un patron tepar și mare minkator de kkat la pdlul din Vaslui. Era plătit sa mănânce kkat cu polonicu sifonu asta crescut cu foamea pe el și parsivit de nea Nicu înainte de 89. Asta a fost un bișnițar de frunte și înainte și după 89. După 2000 a fost și bișnițar de lucruri furate din belgia. A avut belele ci garda și a ajuns bișnițar sifon la garda .

  845. LU pirnaya asta penala de la husi la Vaslui i se spunea husenu samsar din husi. Umbla husenu asta din husi numa cu băute hoții țepi la greu și înșelăciuni. Era un bețiv de tara și parsiv . A făcut trafic spunea lumea cu bunuri furate din Belgia. Avea porecla husenu samsaru belgianu.un husen prost lacom și parsiv. Era numa cu kileala și cu nunțile. Un țăran cu ifose de țepar calificat .Un husen la costum cu fața de cur.pensat .Un bișnițar de la țară parsivit și lacom ca porcușoru la troaca. Cyoarda penala și ordinară.

  846. Asta din husi cum spune lumea e cyoarda penala ordinara. Un alcolist ratat și tepar ordinar. Betivanu portocaliu ii spuneau ăștia la PDL. Numa pe hoție teapa si mincat kkat funcționează murlanu asta. A ajuns un ratat dus în cap de hoții minciuni și tepi ordinara. Un sifonar ajuns praduitor la garda. Un gunoi de samsar dus în cap de la zar.

  847. Pdlistu de la husi cu fața de coae și rit a ajuns sărac și kalik și e mucy la kizdha femeyi. O cyoarda de mirlan câte dă răcaru asta pedelist de la husi cu teapa si cyoarda la loveaua statului parsivenia asta de țepar rupt în kur de foame. Ticălos si mirlan de cind poarta kiloti mirlanu. Fost samsar și bișnițar de bunuri cyordite din Belgia i se mai spune lu asta pdlistu foametei și samsaru belgianu. Un gunoi de mirlan pus numa pe hoție și înșelăciune. De aia a ajuns cokaru asta pdlist de prut un rupt în kur și în rît.

  848. Un jeg penal de husi de fost samsar și mare tepar gherțoiu pdist . Haimana de maidan și sifon de la 1an sa facă și kalicu asta pdist 1 ban. Trădător de partid mirlanu. Dus în cap mirlanu. Sifonar mirlanu. Samsar ordinar și tepar mirlanu. Ghertoi de la husi ajuns la kizgda femeii mucy.

  849. Asta de la husi e pedelistu coae ajuns acu o biata oaie. Nenorocirea asta de catastrofa a ajuns dauna totala cu cite tepi și hoții umbla bosketaru asta a pdlului de la husi. Lau pus în cap jmekerii de a ajuns oaia asta pdlista sa behăie după stăpân și de foame. Oaia de la prut e mai nou porekla lu coae care a făcut-o de oaie.

  850. Asta de la husi a ajuns un ospătar de pedele dus calicu in cap . O panarama de țepar distrus de lăcomie și prostie. Parsiv și mincinos gargara asta de la husi mincatie de kkt de cind poarta kiloti mirletu pedelistu. O haimana portokalie ajuns sluga saracita rupta în kur și gaozar de servici la lovelari. Un pedelist ajuns în cap cu foamea pe el saracu cit kina.

  851. Borfaș de borfaș teparu asta de la husi. Pdlea dr belea sifonu asta de gardă. Nea teapa asta de la husi e un mincinos și un gaozar penal. Se arde în bul ca tirfa în kalduri cind vede lozu gaozu asta penal. Da bulangiu asta cu teapa ca e rupt în kuhr de foame marafetu asta de pdlist de husi . Gaozar neam de samsar zis samsaru husului. Numa pe hoție și golanie e asta de cind e în cap cu totu.

  852. Karikatura aia de borfaș de la husi a ajuns un borfaș de ospătar. Linge blidele si paharele jmekerilor și aduna firimiturile de pe la masa jmekerilor. Un cokar fost samsar de bunuri furate din Belgia a fost teparu asta din husi. E și sifon la garda.

  853. Pedelistu asta terminat de belele de la husi un sifon de tot kktu a ajuns panarama. Nimic nu mai e de capu jegului asta.La Vaslui la ședințele cu pedele era betmen și acu ajuns o momaie penala dusa în cap pe viata. Tepar inrait sifon cu ziua și parsiv și mincinos mare . Putoare mare de hamsie pedelista. Ospătar și femeie de servici cu karici a ajuns pedelistu de la husi poreclit de jmekeri samsaru belgian.

  854. Asta de la husi jigodie și capu rautatilor din județul Vaslui țeparu asta pedelist. Atenție la javra asta ca înșală lumea și da tare cu teapa la loz ca ticalosu e în cap de tot. Numa pe mincat kakat e panarama din husi și cu foame de loz ca e rupt în kur de foame amarasteanu asta portokaliu. Parsiv și puturos rău teparu asta din husi. Nu e serios și arde tot ce prinde teparu asta.

  855. Cel mai mare ticălos si patron tepar de la. husi e banditu asta rupt în kur. A prăduit totu și acu e praduitor la garda. Tepar și ticălos numa pe ars oamenii și mincinos mare patronu asta. A dat teapa la toți angajații și numa pe mincat kkt e ratatu asta. Numa pe teapa la bani e rticalosu asta. Neserios patron și neam de țigan după înșelătorii și tepi e asta

  856. Asta de la husi din tripleta penala un bădăran și un neam de țigan jegos parsiv și agățător după lovele ticalosu. Asta din husi e o javra penala numa după teapa si păcălit oamenii asta de la husi zis și coae pedelistu porokaliu. De cind sa dus im cap de tot numa pe japca și golanie penala . Spun toți ca e sifon cu gargara la garda ca a luato rău marafetu în bot de cind cu cyoarda la lozu statului. Acu e sifon care sufla din greu la garda și praduitor cu ziua la baeti. Sa ales prafu de puturosu asta de fost samsar de lucruri furate de la belgieni. Lumea ii spunea lui asta samsaru belgianu prin zona. Un golan ajuns în cap neserios parsiv și tepar e asta de cind poarta kiloti.

  857. Asta din husi e o panarama de țepar. Sa dus la vale și sa apucat cokaru de golanii penale. Un puturos și un sifonar nenorocit . Tepar de marca și sifon de sifon . Parsiv puturos bețivan și mare excroc sa însele și el sa aibă bani ca saracu a ajuns sluga și femeia de servici cu karici a jmekerilor calic asta. Atenție.ls sifonar ca va da pe tobogan banditu asta ca vinde pe oricine dacă vede lozuri.

  858. Am fost coleg de scoala cu panarama asta din husi. Un dobitocule rupt în cur și cu foamea în git . Nimic nuu era de teparu asta. Un mirlan crescut cu porcu . Lacom da prost rău era de atunci. Un bandit și un bișnițar ordinar a fost asta pina în 1989. După a ajuns un tepar și un samsar bișnițar cum spune lumea. Putoare mare și parsiva e asta și acum. Un tepar ordinar numa pe hoție și înșelăciune. Mate ticălos e bișnițar asta ajuns ratat și terminat de bănci. Lacom și mincinos pramatia .

  859. Cel mai ordinar și excroc patron din husi parsivenia asta de mirlan ratat. Puslama de țepar ordinar bosketu asta pedelist . Bețivan și mincator de kkt mare ticalosu asta. A tepuit cu salariile pe angajații lui ordinar asta de excroc . Numa cu teapa si inselatu e ticălosul asta de fost patron tepar din husi. Excroc mare și tepar și mai mare

  860. Patronu astDin husi cel mai ordinar khariciu asta penal cu soric . Un bagabond și un jaf de patron dus în cap marafetu asta . A tapuit pe toți angajații lui ordinar asta de kkt cu ochi. Un borfaș și un excroc cum spune lumea. O puturos mare și mincinos la greu. Numa pe înșelat lumea e neamu asta prost de patron din husi. Ordinar om și mincinos jegu asta de la husi.bisnitar ordinar și parsiv patron .

  861. Jegu ala penal de husi cel mai mare tepar a husului. A înșelat o grămadă de lume și angajații lui excrocu asta calificat a husului. Bișnițar ordinar a fost asta de cind poarta kiloti pe fata ca ochelari de soare maskariciu asta a husului.un parsiv și un puturos mare karikatura asta decolorata a pedeleului. Bășcălie și caricatura de bișnițar si samsar ajuns un ratat a husuluo .

  862. Asta de la husi mirlan din neam de ghiolban ordinar. Samsar de cyoarde penala asta ratat și dus în cap de patron sifon de la husi. Mirlan creskut cu porku la troaca. Lacom și prost e patronu asta tepar ordinar. Putoare mare ghiolbanu asta. Bețivan și parsiv mare ghioalba asta. Huiduma dr tepar parsivit și mincinos mare. O panarama de fost samsar de furaciuni a fost teparu asta de husi. Bășcălie de fost patron ajuns sifon.

  863. Am lucrat mult timp la firma patronului de la husi. Patronu asta nu era serios. Era numa pe băute și umbla cu prosteala . Făcea bișnițar cu lucruri aduse de afara și a avut belele cu garda. Nu e serios ca om. Dădea prosteala și nu era cu munca. Era putoare mare . Numa cu băutură erasi era makit maitor timpul. Era lacom și grandoman omu. Ii plăcea sa dea prosteala la angajati cind venea de plătit salariile la angajati. Era tepar la bani omu . Neserios și parsiv ca să dus acuin cap dr tot asta de la husi. Patron derbedeu și makitor .

  864. Toată lumea spune de nenorocitu asta pedelist de la husi ca e un samsar ordinar și tepar. Are lumea dreptate ca asta e țepar ordinar.am lucrat la lemn la banditu asta de patron devla rasasti si a dat teapa panarama asta la angajati și sa dus în cap de tot panarama asta din husi. Un borfaș bețiv și mincinos păduchii asta de borfaș neserios. Înșală lumea și da tepi banditu asta dus în cap de la husi. O panarama de ratat dus în cap. Un parsiv mare borfaș și ticălos teparul asta de patron din husi. Ghiorae matele de foame pe teparu asta neserios și mincinos din husi.

  865. Pudelu asta husean a rămas fără kuska și fără os de cind sa dus kaliku la vale de tot. Acu spun jmekerii ca e înșurubat la garda ca sifon ca lau ghicit baetii de lagarda cu golanii și e sifon înșurubat la ei. Acu pudelu da tare cu tepuska ca e în gaura de loz și arde totu ce iese în cale. Atenție la pudel ca au pus baetii lanțu pe el. A ajuns un calic rupt de foame.

  866. Neam de pornaye teparul ala de la husi. Un bișnițar si un samsar dr furaciuni a fost panarama asta . Un borfaș mincinos și un tepar la firma lui. A dar teapa la angajati de sa dus în cap cu totu. Halal patron ajuns acu cica și sifon.numa cu lăcomia cu prostia și cu micuțul de kkar a fost patronu asta. Rupt în kur de foame a ajuns parsivu asta acu.

  867. Ordinara javra mirlanul asta cu fata de porc de la husi.neamu asta fe kkt a ajuns un tepar ordinar și un bandit numa pe japca și pe ars lumea panarama asta din husi. Gunoi penal și s bișnițar de furaciuni din Belgia a făcut labagiu asta pedelist acu sifon la garda ghertoiul.betivan ordinar și putoare rupta în kur de foame animalul asta cu rit. Un bișnițar ordinar care arde pe toată lumea ghertoiu asta ordinar de kkt cu ochi. Haimana penala pedelistu zis foamea în git de la prut.

  868. Asta de la husi un gaozar sifonar mare tepar cum spun toți. Un țăran ratat și ajuns în cap. Mincator de kkat cu ziua e borfasu asta makitor de la husi. Porekla lui e samsaru belgianu . Dus în cap e asta de acum . A prăduit totu și acu a ajuns și el un praduitor la garda. Asta e pedelistu de la prut mândria tarii. Fără comentarii.

  869. Borfasu asta de pdlist samsar e acu dus în cap. Mare bandit și tepar a fost asta ca patron. A înșelat și tepuit pe angajații lui ca e pramatie mare borfasu asta ajuns bisketar. Lau rupt în gura pe fraer lăcomia golanii și parsivenia. Un nenorocit dus în cap pe viata lacom și prost rău saracia asta de bețiv ca asa la învățat partidul. A ajuns un amarastean pus numa pe teapa . Neserios și mincinos patronu asta. Un nenorocit de bișnițar si tepar asta de la husi

  870. Mirlani de la husi pedelistu lu coae a dat și el cu vasta și e în belea. A ajuns acu sifonar ca vrea sa se scape borfasu. Atenție la asta de la husica e sifon de sifon coae asta.sa dus în cap cu firma și acu e pe cyoarda și bagabonteala ca e rupt în gura
    și în foame de loz coae asta de sifon .patron neserios si neam de sloboz e ajuns asta acu

  871. Asta de la husi e coae cu orechi. Coae turnat din labă labautura e laba trista asta. Am fost la polaci și eu cu coae asta de mirlan coclit și parsivit. Un bețiv ordinar numa pe înșelat și imbirligat lumea. Nenorocit și praduitor coae asta
    Numa pe cioarda și mincat kkat era asta. Se vede ce e azi jegosu asta de coae cu oricui.

  872. Am fost prin 1990 cu panarama asta de la husi în Polonia. Husenu neam prost rău. Parsiv și pus numa peinselat și japka borfasu. A încercat sa dea prosteala la noi tirfa asta masculina. Era numa pe înșelat și tepuit de atunci mirlanu.nu era serios nenorocitu asta de hot și tepar. Nu era demarare ca acum e terminat și dus în cap . Un bișnițar prost si alcolist mare . Sa ales prafu de fraer ca era de atunci excroc dar tare prost la băutură. Un bișnițar si bețivan mincinos de atunci era asta de la husi.

  873. Patron excroc asta de la husi. Numa cu teapa umbla asta. Cica e dus acu în cap bețivu. Numa betivaneala și teapa e asta. Un borfaș ratat. Nimicnu e asta. Un luzer panarama asta de patron ajuns ratat. Un patron ajuns în cap. Lacom și prost tare maraferu asta din husi.

  874. Mirlanu asta de la husi l-am cunoscut la Vaslui prin 2007. O impresie proasta de prima data. Un bețivan și un lakeu sluga la București era asta. Era numa figuri de țăran la costum și puțin retardat cred de la băutură. Toți spuneau ca e makitor de tărie și în special țuică. Avea vrăjeală de spritar pe el ii plăcea sa e dea ospătar pentru un pahar. Nu era nimic de asta .era un mirlan ieftineala numa pus pe golaneala.

  875. Samsaru asta pedelist de la husi de cind sa dus în cap mierlanu asta e numa pe teapa si mincat kkt la greu. De cind are foame maninca kkat la greu pudeleaua asta de borfaș din husi. Numa pe înșelat și pe tepuit lumea e nenorocitu asta de pudelea. Toți ii spun ăstuia din husi și pudeleaua zis beleaua. A ajuns s-o sifon la garda de cind are belele mari cu golaniile lui ordinare. Un găinar ratat de husi a ajuns pudeleaua asta ajuns sifon.

  876. Asta din husi neam de ghioaga pedeselista. Venea la Vaslui la partid și incepea ghiolbanu cu golaniile lui penale. Ii spuneau atunci porecla samsaru belgianu. Era neam de jmenar de la tara mare mirlan și bețivan. Minkator mare de kkt mirlanu care e dus în cap . Acu e cu bagabonțeala și jmenaria ca a prăduit tot la bănci și kombinatori. Nu era nimic de țăranu ala de la husi. A ajuns un golan nenorocit și cu belele mari.

  877. Atenție la borfasu asta de la husi ca e haita penala. Praduitor de neam parsivit asta e un borfaș ajuns . Kkt cu ochi ajuns în cap cu toate tepile și inselatoriile ăstuia. Un jeg și o scursura pedelista de husi e cokirla asta de țepar ajuns spune lumea și sifonar . Numa cu insalatu și cu tepuska umbla lighioana asta pedeselista de la husi. Un nenorocit ajuns în cap si dus la kkt. Neserioasa panarama asta de la husi.

    .

  878. Mierlanu pedelist de la husi o pramatie penala de sifonar. De la teapa a trecut la dat cu ciordeala la banii statului. Un gaozar ordinar karikatura asta de la husi. O panarama de fost samsar ordinar tepar și fost traficant și bișnițar de cyoarde din Belgia. Panarama mare de țepar manglitoru asta ratat și dus în cap. Numa teapa si cyoarda e de pudelu asta fără cușcă și fără os și rupt defoame. Amarit și parsiv mierlanu pedelist de la husi. Trompeta penala de sifonar nenorocit e gaozaru asta .

  879. Sifon ordinar cum spun toți a ajuns ratatu asta din husi. Rupt în kur și fără avere o ajuns calic asta de la prut. Neam de cyoarda a ajuns în belele ca a dat cu vasta la lozuri statului. Ordinar pedelist e asta de cind sa turnat la băutură ca e jmeker da saracu e acu ajuns sifon la gărzi. O puslama de borfaș dus în cap pe viata. Lau combinat jmekerii ca asta din husi era pe makilala și katerinka tot timpul și acu fraeru sa dus în cap de tot. Înșală și păcălește și el ca e ajuns amarit și da cu vrajala și cu teapa pe la toți. Sa dus duma ca e țepar amarasteanu și se știe ca e dus în cap cu banu nea sifon asta de la husi

  880. Atenție lapayronu asta tepar de la husi.va arde la salarii și va da teapa la bani și salarii ca e țepar șiarde cu teapa totu. Nu e serios deloc ca e dus în cap cu totu. E cel mai mare tepar din husi și e cu minkatu de kkat panarama la greu. Nu e nimic de patronu asta puturos și parsiv. Un excroc penal patronu.

  881. Am fost coleg de scoala cu pedelistu asta de la husi.un nenorocit și un jegos penal și nespălat din clasa 1. Un țepar ordinar și un borfaș mincinos . E mare haimana și mate tepar mirlanu asta pedelist. A înșelat o grămadă de oameni la salarii cind era patron și sa dus în cap ca era putoare mare s-o prost mare. Un ratat și un bosketar fără valoare.

  882. Mirlanul ala de la husi e muska de kkat a pdlului . Cel mai mare borfaș lacom și prost si ingimfat mirlanu pedelist. Un gunoi de țepar ordinar pleava ordinara . Samsaru belgian de la husi e sifonar la garda. Atenție ca pedeleaua e cu teapa . O muska de kkat fără creer și lacom ca poeku la troaca e borfași asta fost samsar și traficant de bunuri furate de la belgieni. Parsiv și ordinar mirlan ajuns sluga la jmekri ca e rupt la kur de foaame teparul zis samsarul de la husi.

  883. Kokaru ala de la husi e un parsiv mare. Fost patron ajuns sifon. E rupt dedatirii și are belele penale . Ca a dat cu jmena de lau luat baetii la întrebări si acu spun ca e sifon înșurubat la gardieni . Sifonu acu face eskive ca să bage pe altii lai înaintare ca asa sint sifonarii. Parșivi. Un nenorocit de sifon dus la vale de tot.

  884. Panarama de kokarla pdlista de husi dusa. In cap .Un kkat munkator mare de kkt. Asta a ajuns ceea ce a minkat toată viata. Un kkt. Tepar ordinar nea kkt . Un bandit parsiv dus în cap. Asta a vândut ziare în piata și acu e rupt în kur ci foamea. E pdlist fomist . A ajuns în cap ca e parsiv și neserios pedelistu asta de la husi.

  885. Jigodie parsiva karikatura pdleului de la husi. Dus în cap de tot și ajuns praf și pulbere. Parsivu asta umbla numa cu golaneala de cind e în cap. Numa pe vrăjeală și înșelat mormolocu asta pdlist.e tepar mare excrocu . Merita soarta de calic ajuns un ratat nenorocit .

  886. Patronu ala din husi cea mai mare putoare pedeliata și parsiva de la husi. Umbla numai cu vrăjeală și înșală lumea . Un nenorocit de fost patron ajuns laba moarta de la golaneala și praduiala. La partid făcea la fel. Numa golaneala și prosteala. Un parsiv patron rupt în gura de datorii și neserios mare. Sa dus la vale ca e parsiv rău cu banii. A dat la angajații lui teapa si e pe japca rău tare de cind a pierdut tot. Neserios patron asta de la husi. Parsiv și mincinos mare patronu asta ajuns calic.

  887. Asta de la husi a fost cel mai mare samsar și bișnițar si kombinator de bunuri furate de jmenari din Belgia. Asta din husi poreclit samsaru belgianu a fost pe felie cu jmenarii. A avut belele atunci și lau făcut baetii sifon la garda. E parsiv rău samsaru de cind e în cap cu loveaua. Arde tot și da cu teapa la greu de cind sa dus în cap cu toate. Pacaliciu asta de la husi umbla numa cu prosteala la greu. Nu e serios samsaru asta. Arzoi și tepar mare .

  888. Asta de la husi e țepar cu ziua. Triviale am muncit la nenorocitu asta nea dat gjiolbanu teapa la toți. Neserios și parsiv patron stațar draku pe neamu tău de nenorocit de țepar. Ai insalat lumea și angajații care am lucrat la panarama de patron excroc. Un bandit cu foamea în git.un gunoi de patron asta de la husi.

  889. Mare tepar a fost patronu asta din husi. Numa pe jmen și hoție bulangiu patronu asta. Numa pe ars omu. Rupe și arde tot ce prinde.tepuska mari omu . Panarama și katerinka de patron . Atenție la tepar ca arde pe toată lumea panarama.un patron mincinos și parsiv cu angajații lui. Un gunoi de mirlan parsivit și bulangiu. O coarda de patron care se arde în bul pe bani de cind e dus în cap .

  890. La Vaslui la partid lu asta de la huso ii spuneau toți samsaru belgian. Se ocupa cu vinderea de lucruri furate de pe afara din Belgia. Asta din husi era samsar de furaciuni . Se ocupa numa de bișnița cu bunuri furate de alții din Belgia. A avut belele cu garda de la furaciunile alea. Nea omu parsiv și bandit mare. Ii place golaneala și da tare cu babarozu . E ahtiat după lovele și de cind e în cap umbla cu teapa la greu . E neam de kacialma perversa. A pierdut tot de la lăcomie și kacealmq multa. Omu e neam de praduiala.

  891. Patronu asta de la husi a ajuns la kkat. Multi am muncit la asta și a dat teapa excrocu la angajati lui animalu. Nu e serios . E mincinos și parsiv banditu. Un ticălos cu teapa după el. Neserios om și patron a fost asta. Numa sa prosteasca lumea și angajații nenorocitu. Un excroc și un tepar ordinar a ajuns patronu asta ticălos om .tapar mare patronu asta de la husi.

  892. Gaozaru patron ala de la husi a ajuns panarama care e în cap. Are dreptate lumea ca e țepar și borfaș. Asta numai pe înșelăciune și teapa e. E rupt de foame ca e dusvla vale cu tot. Kombinatorii și băncile lau rupt în gura de tot și iau luat patronului tot de la lăsat pe asta din husi calic și în kuru gol.acu patronu asta e rupt de foame și da cu teapa si vrajala ca să prosteasca lumea și sa le ia banii parsivu asta.o huiduma de samsar ajuns acu și sifon la garda cum spun toți.

  893. Am lucrat și eu la nenorocitu asta de mincinos.parsiv și ordinar și excroc mare patronu asta nenorocit de la husi Sa dus în cap ca era parsiv rău și tepar mare de tot cu lumea. Numa după lovele și
    cu teapa umbla panarama asta de hoț și bandit patronu asta din husi A ajuns un ratat și o pirnaie de jmenar numa pe japca și pe ars lumea și angajații lui la rasasti.Prost si lacom a fost joanghina asta mincinoasa. Sa dus în cap de lacom și prost ce era parsivu asta.atita la dus mintea pe prost ca era cu makiala și cu teapa panarama asta de la husi

  894. Teparu de la husi e acu spun toți sifon de sifon. Sa dus în cap de tot și acu are ifose de kokar rupt de foame. E turnat de garda cu golanii și cauta sa bage fraeru la înaintare pe alții. Pramayie de mirlan amarastean neam de sifon la garda. Lau înșurubat baetii de a rămas fraeru în kuru gol. Banditu asta de la husie e acu cu arsul la lovele ca e rupt în kur . Un patron parsiv și mincinos .

  895. Asta din husi era la Vaslui măscăriciul pdlului cind venea la Vaslui. Neam prost rău husenu. Mare bandit și mincinos .putoare mare de bețivan ordinar. Husen de husen panarama . Numa cu jmekerii și golaneli era asta. Cica sa dus în cap de tot .

  896. Cel mai mare patron tepar e ala de la husi. Numa pe teapa pe jmekereala și golaneala merge asta. Putoare de samsar tepar și sifonar cum spun toți. Numa sa onsele și sa prosteasca lumea ca asa la făcut pedeleu sa facă. O mortaciune portokalie de țepar. Un gunoi de haimana de patron pus numa pe hoții și înșelătorii. Cyoarda pdlista de la husi a ajuns acu sifonu si sifonul gărzilor nenorocitu asta de praduitor de kkat ajuns de tot la kkt.

  897. Cel mai mare patron excroc și tepar e ala din husi. A înșelat și nu a mai plătit excrocu salariile la angajati la lemn și apoi sa dus teparu și el în cap. Mare ticălos si parsiv e marafetu asta de la husi. Firatar neamu a draku di excroc și bandit blestemat care ești patroane nenorocit s-o blestemat neam de kkat mai ești ba labagiule. Ești o laba trista de patron ratat ajuns marafete. Labagiu ordinar și parsiv ești ba patroane. Numa cu teapa ești ba naspete. Neam prost si dus în cap ești ba labagiule.

  898. Am fost la partid cu patronu din husi. Parsiv și malefic omu asta. Are pe draku în el strigoiul asta . Asta e dracu second-hand . Minte de îngheață apele și vara la mare cu asta. Maninca omu kakat mult ca ii place tare mult și toți spun ca nu se satura deloc .e parsiv mare cind vede banu ca ii place banu pe moka. La partid toți ii spuneam romoka ca nimic nu e pe moka. E dus în cap spun baetii de la husi și e acu mult pe praduiala ca e în kkat . Un pdlist parsiv a fost nea moka asta de la husi.

  899. Putoarea aia de jeg a pedeleului e cel mai mare excroc care îl tine pamintu. Mincatoru asta mare de kkt a husului e cel mai mare tepar cum spune lumea. Asta trăiește numa pentru a înșela și tepui lumea. Sa dus în cap de lacom și prost ce era ca era cu teapa în singe. Nimic nu e de putoarea asta pdlista de la husi. ajuns sluga și baet de mingi la jmekeri acu. Face comisioane și e șofer pe la jmekeri acu asta. La sărăcit baetii ca lau kombinat pe fraer ca dădea în kileala tare delau lăsat cererii de tot. A ajuns un amarit și un parsiv sarantocu asta. Atenție la tepi ca milogu asta va arde la lovele ca are foamia cit kina parsivu asta pedelist .

  900. Kariciu asta cu fata de kur de la husi a fost organu genital a lui pedelea zis și belea de sifon . Pdlistu cu rit ii spuneau toti la ședințe la Vaslui lu asta. Lacom ca porku de sa dus în cap de tot. A făcut trafic și a fost bișnițar de bunuri furate de afara din Belgia și e mare tepar borfasu asta din husi. Numa pe teapa si hoție pedelistu husului. Avea porecla asta de la husi și samsaru belgianul. A avut belele mari cu garda .acu e în kkat mai mare ca. lau turnat cu cyoarda din nou la banii statului și acu pedelistu de husi e sifon de sifon la garda. Umple sifoane la garda de cind lau turnat la fapta din nou . Un pedelist sifon cu mucy la rit și kkat la nas e sifonaru asta acu.

  901. Pedelistu asta de la husi cel mai mare tâlhar și mare excroc. Tepar mare și parsiv om . Numa prosteala și mincat kkat pe asta. Putoare mare și figurant. Fuge putoarea de munca ca draku de tămâie. Prefera sa dea teapa la lume putoarea decit sa muncească. Un borfaș penal și sifon la garda de cind e terminat cu totu. Parsiv rău și tepar mare pedelistu atenție la pedelist ca va arde la loz cu teapa lui de excroc rupt de foame .

  902. Asta din husi e un fost pdlist fost patron ajuns sifon . Cel mai mare bandit și mincinos a pdlului vaslui. Un traficant de bunuri ciordite si tepar mare asta de la husi. Sa dus omu în cap și acu e sifon. Linge și el blidele de la masa jmekerilor și laki flausat și mincator de kkat la comanda stăpânului. A prăduit totu și acu e mucy la kizda femeii asta din husi. Sa dus romanu în cap de tot și e înșurubat la garda și kodos spun jmekerii. Praduitor mare o ajuns sifonaru zis samsaru.

  903. Bagabond și borfaș de duzina pdlistu ala de mahala de la husi. Un sifonar kknar ajuns femwie de servici cu charici și adunator de resturi de pe la masa jmekerilor a ajuns panarama asta de sifonar. Un păcălici pdlist dus în cap cu totu. A dat omu praduiala la garda de cind sa dus în cap ca vrea sa se scape de belea și acu vrea sa bage pe alții la kkt în locu lui. Parsiv și ordinar e sifonaru de la husi acu. Kokaru asta e terminat și dus de tot în cap. Sluga la stăpâni a ajuns pudelul asta și fără cușcă.

  904. Asta de la husi a fost bișnițar la polonezi în 1991. Un tepar de atunci. A carat tot ce prinde din tara afara bișnițar nenorocit. Apoi a fost bișnițar de ziare țigări la bucata și lozuri în plic la coltu pieței de la husi prin anii 2000. Apoi sa apucat de hoții și sa făcut banditu samsar și bișnițar de bunuri furate de afara din Belgia. Apoi sa apucat de tepuit lumea și angajații cind avea firma. Apoi sa dus în cap de tot ca a lăsat semn la bănci totu ca lăcomia și grandomania nenorociților asta lacom la pus în cap de tot. Ticălos om parsiv lacom prost si arogant ca mirlanu pina ce nu pune costumu de mort pe el nu e mirlan adevărat. Om hapsin parsiv și prost destul și cit trebuie nu mai mult a fost asta de sa dus în cap ca struțu

  905. Marele patron pdlist de la husi sa dus în cap girtanu.nu e serios deloc omu. Numa pe jmenuri și hoții e asta. Numa sa insele și sa prosteasca lumea la bani. Nu e serios borfasu asta de la husi. La Vaslui era porecla samsaru belgianu. Numa cu furaciuni și trafic cu ele era asta înainte. Sa turnat garda pe el și omu e acuma turnător la baeti. De cind e în cap și cu belele mari omu asta umple sifoanele la garda. Sifonar de servici cu karicy a ajuns panarama

  906. Patronu de la husi e tepar mare. Am muncit la asta mai demult si ma ars cu teapa . Atenție oameni ca toți au dreptate de asta din husi e țepar ordinar și arde lumea în căutare de bani le da teapa .Un nenorocit cica e dus în cap cu firma și acu e numai pe dat tepe la oameni. Patron excroc e asta oameni buni e pusnuma pe înșelat și pe fraerit lumea banditu.

  907. Numai patron de la husi nu a fost bosketaru asta pdlist. Asta a fost din liceu sifon de miliție. A dat în git sa aibă bani ca e putoare mare și tepar borfasu asta din husi. Arde cu teapa pe toată lumea banditu asta dus în cap de sărăcie. Nu mai are nimic ca lau rupt băncile de lacom și parsiv ce era.astia din husi îl poreclele pdlistu sifonar . La sifoane se pricepe bine ca varsă tot la garda ca e ghicit cu jmenuri și cyoarda. Acu pdlistu sifonar o da pe gargara la garda ca e găbjit și ghicit . Sifonaru e neserios și parsiv cu lumea ca vrea sa scape de belea acu și baga sifoane la greu la garda. Un kodos dus la kkt cu tot și parsiv rău pdlistu asta sifonar.

  908. Borfaș ordinar și samsar de furaciuni a fost asta din husi Numa cu hoții și golanii umbla teapa asta de pdlist sifonar. . A ajuns sifon la garda cum spun toți. Era sifon din liceu makitoru asta și nu era serios deloc .parsiv și viclean rău turnătorul cind e vorba se blana lui e parsiv și kodoș cind vine vorba de bani din teapa.. O bășcălie de bișnițar ratat de furaciuni a fost samsarul asta pdlist de la husi

  909. Atenție la pdlistu de la husi. Borfaș ordinar și sifon la garda. Vinde sifonu asta și da în primire pe oricine da mai mult sifonu asta. De cind e în cap e praduitor la garda sifonaru. Lau turnat cu jmena garda și acu sifonul cauta sa scape de belea și da în primire banditu lu sifon.a ajuns kor-kodoș . Atenție ca sifonu e sifon pe viata asta.

  910. Karikatura asta din husi a ajuns în cap. Cu teapa si baskalia sa dus la vale panarama asta de pdlist de la husi. La cita teapa a dat jegu asta terminat la lume acu Isaia tăinuire sărăciei kokirletu asta de pdlist kkt. Pusca și centura lata sărăcia îl maninca pe banditu asta. A dat teapa la angajati teparu asta nenorocit. Un borfaș ratat sluga la jmekeii cu bani a ajuns panarama asta din husi. Sifon de sifon e banditu asta plin de belele cu gard. Sifon înșurubat la garda e pramatia asta de țepar acu. Sifon ordinar și bosketar e panarama asta de pdlist din husi. Karkalete de rasasti ca a dat teapa la greu la muncitorii de la lemn . Bandit mare parsivu asta de sifon .

  911. Am lucrat la patronu asta de jeg ordinar. O insalat lumea la greu golanu asta. Numa pe teapa si japca la angajati nenorocitu. Arde lumea la lovele la greu banditu asta. Nu e firma serioasa banditu.

  912. Pdlea neam de belea asta de la husi. Un bandit pus numa pe golaneala și bisnițareala. La partid la Vaslui era numit teparu. Ardea pe oricine și eraparsiv rău la bani. Se spurca ușor la lovele asta. Nu era firma serioasa romanu. Tepar și bișnițar de bunuri furate de afara . Cu asta se ocupa samsaru asta pdlist rupt în gura de foame.neam de traista și tepar ajuns sifonar cum spune lumea .

  913. Gargara aia de pdlist patron din husi e în kkat peste cap. Numa golanii era kktu asta la partid la Vaslui. Minka kkt de ii puțea urma la greu. Făcea gargara cu kkt împuțit asta nenorocit. Era o sulfa ordinara după ars lumea . Numai hoții avea borfasu asta la Vaslui. Capu beleleor era capu asta de sifon . Ajuns un sifon la garda de la scoala bagabondu asta. Numa pe praduiala și înșelătorii e asta. Un ratat de pdkist ajuns la kkat pleava asta de japkar nenoroxit. Numa teapa are asta de la foamea de bani se trage ca e dus rău în cap.

  914. Jigodie ordinara teparu ala din husi. Da cu teapa la greu și înșală pe toți excrocu asta. Mincinos mare patronu asta. Numa pe ars și pe prosteala . Neserios rău. Da prosteala ca e rupt în gura de foame nenorocitu. Ticălos mare asta din husi

  915. Pudelistu asta de la husi a cam rămas pudelu acu fără cyolan și fără kuska. A rămas pudelu nemincat ca partidu nu ii mai da decit cyolanu la supt. Sa dus la vale pudelistu cu totu. Lau rupt băncile și jmekerii ca era fraer rău. Lau combinat toți pe fraeru asta de sa dus în cap cu tot cu kuska. Vălenii de jos scrie pe asta acu.

  916. Cea mai mare haimana a pdlului din județul Vaslui a fost asta de la husi. Traficant de bunuri furate și bișnițar ajuns acu tepar. Nu e serios.omu deloc. Ii place sa dea prosteala și tepi la lume. E renumit ca samsar și sifonar cu belele pina peste cap. E borfaș și înșală lumea la greu ordinaru asta de la husi. Alunecos și mare mincinos praduitoeu asta cind adulmeca lovele. Parsiv și amarastean e acu asta de la husi.

  917. Cel mai parsiv și tepar patron e ala de la husi. A dat teapa excrocu la angajații lui și de aia sa dus în cap. Un nenorocit numa pe teapa si pe insalat lumea banditu asta de la husi. Numa cu prostii și golaneli umbla asta. Cauta sa bage pe alții la înaintare la porcăriile și golaniile lui și borfasu asta sa bage lovelele în buzunar. Un mare excroc și patsiv beleaua asta de țepar mincinos.dus în cap umbla numa cu înșelatul lumii marafetu.

  918. Am făcut liceu la Iași cu asta de la husi.. Era un băiet de tara mincinos parsiv și excroc. Numa cu hoție și mare bișnițar ordinar . Era parsiv și fomist și înșela la greu pe oricine întâlnea Avea hoții și golania în singe și Era ordinar de mincinos . Făcea orice pentru niște bani și era de atunci kodos la miliție spuneau toți. Nu era serios deloc și era praduitor la garda de atunci. Dădea în primire pe lovele ca era un nenorocit . Era parsiv și trădător. Nu era de încredere ca era cu bisnitareala și cu foamea în git rău tare. Pervers și parsiv a fost asta.

  919. Pdlistu patron de la husi campion la sticla isi tratează prostia cu țuică și scripca.un teparordinar patronu. A ars pe toți nenorocitu asta și sa dus în cap. Marafete de kkat japcaru asta. Un mirlan parsiv și lacom după bani pe moka. . La partid i se spunea lu asta la vaslui romoka teparu . Ordinar pdlistu asta pus numa pe mincat kkat și hoție panarama.

  920. Pdlistu husului e cel mai mare tepar . De cind e în cap e numa pe golanie și japca putoarea asta de bișnițar. A prostit lumea la greu și da cu teapa cit poate ca e ajuns amarasteanu județului. A pierdut ca e prost rău și lau combinat toți pe fraeru asta grandoman și arogant ca e neserios și mare mincinos karkaletele. A tepuit toți angajații lui ca se credea batman pina sa dus în cap cu totu. Tepar ordinar panarama asta . Lacom rău și parsiv ca patron . Merita soarta de calic care a ajuns asta ca e saracu prost si ingimfat rău și maninca kkat la greu de ii pute urma a kkat dus în cap saracu.

  921. Asta de la husi e ajuns o trompeta de sifonar la baeti. . Parsiv și nenorocit patron a fost asta. Ajuns la kkat cu totu acu da cu teapa ca e rupt de foame joanghina asta de ratat ca e dus de tot în cap. Arde cu teapa la greu ca e numa pe japca excrocu asta de bandit pdlist de husi. Un mincinos și un tepar inrait și mare borfaș. În gaura de lovele e parsiv și ordinar patron. A tepuit angajații lui asa de parsiv și ordinar a ajuns likeaua asta de samsar sifonar.

  922. Pdlistu asta din husi a fost cel mai parsiv și ordinar combinator de bunuri furate de la belgieni. A ajuns un tepar ordinar și un excroc calificat. A ajuns cica și sifonar la garda de cind sa apucat parsivu asta de porcarii și tepi. Tapusca pdlista e acu sifon la garda. O bășcălie de samsar ordinar cu teapa după lovele ticălosul. Mare excroc și mincinos e pdlustu asta nenorocit lacom și prost si ajuns cica sifon de sifon la garda .

  923. O mortaciine pdlista dusa în cap jegu asta de pdlist de husi. Un tepar adevărat dus acu de tot în cap. Parsivenie de bișnițar ordinar. Ajuns acu calicu satului și kokota de serviciu la masa jmekerilor. Porecla e samsaru ospătarul.teparul asta pdlist e cu foamea în git de cind e în cap. Un pdlist bețivan ajuns acu un golan ratat. Bășcălie pdlista de husi e samsaru asta ratat și dus în cap

  924. Pdlistu asta patron din husi e unb neam de kkat blestemat pe vecie. Numa rău a făcut la lume panarama .Patronu asta e cel mai mare bandit cu angajații lui. Nmq cu teapa umbla parsivu asta. Blestemat cu tot neamu lui ca e mare excroc și tepar cu toți angajații. Un jeg blestemat de sărăcie și prostie e betivanul asta. Asta e cel mai mare nenorocit de excroc a județului. Numa pe ars și păcălit e asta. Parsiv și mincinos cum spun toți e asta. O panarama de manelist terminat de golanie și de minciuni . E în cap bulangiu asta ciordit de marafete .

  925. Am fost coleg cu pdlistu de husi. Nimic bun despre asta . A făcut numa golaneala și prostii toată viata. Pe japca și jmekerii și țeapa la greu de cind poarta kiloti.samsar de bunuri furate de afara a avut belele cu garda . Da asta e bandit calificat pus numa pe golanii penale. Borfaș mare a ajuns pdlistu asta sifonar .sifon e ajuns asta spun jmekerii despre pdlistu de la husi

  926. Panarama de patron lacom și prost de la husi.Am lucrat la asta. Gunoi ordinar patronu asta . Neserios patron. A înșelat angajații la salarii. Un excroc mare. Neserios și mare mincinos . Parsiv rău patron. Numa teapa e de el.atentie la excroc ca e borfaș ordinar patronu asta

  927. Patronu ala jmenaru de la husi e cel mai mare tepar a județului. Arde pe toată lumea pdlistu asta de kkat. A ajuns și sifon patronu. Un jeg penal de sifon rupt în kur de foame patronu asta. Venea kokota la Vaslui numa bat cui.avea figuri de kokota pdlista și umbla numa cu golaneala.la partid era borfaș și tepar cu lumea. Numa pe teapa e asta acu spun toți.nu era om serios deloc. Multa lume a tepuit și înșelat asta de la husi. Parsiv pdlistu de la husi. Un nemernic de patron și parsiv și excroc teparu asta.

  928. Cel mai hot s-o borfaș patron din județ e ragalia asta de țepar din husi. Numa pe mincat kkat asta. A tepuit lumea nenorocitu asta și angajații.parsiv și imbirligator bișnițar asta tepar de husi. Mincinos mare jegu asta de samsar de furaciuni . Are belele mari și sa dat sifonar ls garda spun toți. E ajuns la lkat și trage la kkt ca asa e învățat asta de la partid. A fost pdlist de husi dar numa pe golanie și japca. A ajuns un tepar mare și înșală lumea excrocu asta.

  929. Am lucrat acu ani la patronu asta borfaș de la husi. Un bețiv ordinar . Era figurant și bețivan mare. Nu era cu munca . Era un puturos mare. Numa beții și nunti ava asta în cap. În rest Era la furat cu afacerile. Numa pe spart lovele Era patronu asta. De aia sa dus în cap de tot. Lau spart băncile și jmekerii ca era mare grandoman și arogant dar lau combinat pe patron toți ca era saracu prost rău mai ales cind era bat mai tot timpu. Acu patronu e dus în cap cu totu și terminat de bănci și jmekeri. Vai de patronu asta din husi ajuns acu amarastean mare.

  930. Am fost în partid cu pdlistu asta jegos. Un borfaș și kombinator de bunuri cioarda de afara. Bișnițar penal și samsar ordinar marafetele asta. Numa pe beții și înșelătorie e asta. Acu sa dus în cap cu tot. Nu mai are nimic ca la rupt băncile datoriile și golaniile lui.parsiv om de partid a fost asta. Acu e sisifonar la garda sobolanu asta pdlist. A ajuns o sărăcie pdlista de tot kkatu și un bosketar calic . E rupt cu foamea în git și plin de belele și datorii pdlistu asta de la husi.

  931. Patronu asta din husi nu e om cinstit. Umbla numai cu pacaleala și da multă prosteala la lume.a înșelat și angajații lui ca omu nu e serios. De aia sa dus la vale. Numa după banu a fost asta. Sia bătut joc de oameni și e țepar cum spune lumea.a înșelat mult tare patronu asta și acu e dus la vale de tot. Aa ajuns amarit rău și calic.

  932. Patronu asta din husi nu e om cinstit. Umbla numai cu pacaleala și da multă prosteala la lume.a înșelat și angajații lui ca omu nu e serios. De aia sa dus la vale. Numa după banu a fost asta. Sia bătut joc de oameni și e țepar cum spune lumea.a înșelat mult patronu asta și acu e dus la vale.

  933. Pdlistu asta de la husi a ajuns borfaș mare. A tepuit pe toată lumea marafetu asta și numa pe golanii și hoții e asta de cind e sifonar la garda . Toți spun ca sifonu asta e înșurubat la garda . Un bandit cu teapa . Sa ales prafu de sifonu asta ca numa pe japka și vrăjeală ieftina merge asta acum. Tepar inrait și dus în cap .arde pe toți și nu e serios. Are belele mari ci jmenurile lui penale. Acu bagabondu e în cap sărăcia asta de mincinos de la husi. Panarama ordinara a ajuns patronu asta de la husi.

  934. Bagabond penal și mare borfaș amaritu asta de la husi pdlistu lu kkat dus de tot în cap. La partid jegu asta era numai băute și golaneli în kapu ala de fraer. Lau combinat toți pe fraer ca era prost rău și lacom cind era maki rău asta. Pdlistu de frunte a Vasluiului a căzut în cap de a rama cu foamea pe el . Sa dus partidu sa dus si karicyu asta pdlist de la husi. Acu e cu teapa spun toți și cu păcăleală și vrăjeală de sărăcie. Risu lumii a ajuns pdlistu asta de la husi. Numa pe golanie a fost asta de cind îl cunosc și de cind venea la Vaslui cu vrăjeala lui ieftina de husi.

  935. Un patron parsiv și excroc aista de la husi. Da cu țapa nenorocitu la greu. Nu e serios și păcălește lumea la greu pacaliciu asta dus la vale cu totu. Un ticălos rupt în kur de foame panarama asta de patron tepar. Aista înșală lumea la greu . Umbla ticălosul asta numa pe ars lumea la bani. Bandit mari bosketaru asta de patron dus în cap de tot. Tepar mari banditu asta de la husi. Teapa data la angajati a făcut aista. Tepar mari oameni buni bosketul asta di la husi

  936. Mulți am lucrat la patronu asta de la husi. Un mincinos mare. Numa după bani și băutură toată ziua era patronu asta. Am muncit la rasasti la asta și parsivu asta de patron nea dat teapa . Neserios om. Parsiv și mincinos. Sa dus în cap și a pierdut totu la bănci. Lacom rău și neserios patron.

  937. Patronu aista de la husi puti rău uai a sărăcie. De cind sa dus în cap cu totu ca nu mai produce aista nimic sa ales prafu de aista.O dat teapa la greu la multă lume dihania asta parsiva și acu sa dus la vale cu totu. Bre mai lasă teapa si vrăjeală cumatre și apucate bre de munca .lasă teapa si golaneala și bețiile ca să dat duma în tara ca ești un tepar un bandit și un borfaș mare. Și atunci cumatre foamea e a ta bre ca lumea știe bine ce ai ajuns acu. Lasă teapa si minciuna ca o sa aduni chiștoace de pe jos și o sa cauți latomberoane mincare bre ca acu dacă puți a sărăcie e rău bre cumatri.lumea spune ca ești acu și sifon adică torni la baeti și atunci e nasol de tine bre cumatri. Dacă ești sifon e nasol ca acu stai la mina gărzii. Nasol bre dacă ai ajuns asa cum spun toți un sifon de sifon la garda. Ai dat de belele mari dacă ai ajuns sifon la garda bre cumatri bre.

  938. Am fost cu banditu de la husi în pdl la Vaslui. De belea omu asta. Betivaneala si porcarii pe capu zi de zi. La Vaslui baetii ii spuneau lu asta de la husi nea formol…… ca avea creierii mucy de la tărie. Asta era cu rakia la greu. Omu le trăgea de ii luau foc creerii. Makitor mare kilaciu asta .nu iartă deloc sticla. Nu conta ca era de sticla sau plastic. Sa fie makiala spunea asta. .de belea era asta de la husi.

  939. Pramatie mare panarama aia de patron la husi . Mare tepar după bani. Am lucrat mult la patronu ala. Acu mulți ani era serios dar după ce a dat de lovele multe a ajuns un mincinos și un tepar ordinar și mincinos. Nu era serios cu lumea și parsiv la bani cu toți angajații. A ajuns o panarama de mincinos și sa dus direct în cap. Lacom și prost a fost asta. Grandoman și figurant . Un om care înșela oamenii. A ajuns un tepar și un golan apoi și numa cu porcarii dubioase umbla asta. Acu cica e terminat de datorii și ajuns și sifon la baeti. Acu patronu asta e rupt de foame saracu.⁶

  940. Kateriinka asta de la husi a ajuns ospătar de servici cu kharici la jmekeri. Scurge și el ca baetii ce mai rămâne de la jmekeri și face curat la mesele jmekerilor. Femeie de servici a ajuns pdlistu asta de frunte a husilor. La Vaslui se baga în seama ca se dădea mare minkator de kkat la pdle. Acu a ajuns un laki flausat de ospătar cu foamea în git după lovele. Sa dus în cap partidu sa dus în cap pdlistu lu capitalistu. Saracia sta pe asta acu saracu ca e dus în cap cu totu.un nenorocit de pdlist ajuns fomist.

  941. Asta dela husi e cel mai mare ordinar a pdlului din zona. Tepar și samsar ordinar. Arzoi mare cum spun toți. Un mincator de kkat pe bani a fost ordinar asta. Bețivan de bețivan a partidului . O cyroza pdlista cu foame la git . A înșelat o grămadă de lume banditu asta zis pudelul de la husi. Am fost la partid cu dihania asta parsiva. Nimic de el. Numa vrajala minciuni și tepareala pe borfasu asta . Un jeg ordinar la costum . Tepar la costum. Pleava la costum. Sifon de sifon costumat în mare mincator de kkat.

  942. Excrocu ala de la husi cel mai parsiv patron din zona. Și a tepuit borfasu angajații lui asa de parsiv și prost a fost . Acu e în cap de tot. A pierdut borfasu asta tot și are datorii la lume o grămadă. Lau prins aiade la garda cu golanii și lau înșurubat de tot și acu asta e și sifonar la garda borfasu. Asta e zis capu rautatilor județului Vaslui sifonu asta. Pus numa pe hoție golanii și tepi parsivu asta. Foamea de lovele e pe tepar cit kina. Arde și tepuieste totu nenorocitu asta de patron ticălos cu angajații. E rupt în kur și dus în cap patronu asta tepar și mare samsar rupt în kur de foame nenorocitu asta e acuma.

  943. Kokar de kokalar parsivit de sărăcie samsaru asta de la husi. Fost pdlist de frunte a partidului zis și țarul tepelor din Vaslui. Pdlistu husen campion mondial la sticla isi tratează acu prostia și foametea cu țuică și skripka. Tepar ordinar e asta de cind are kiloti asta. e pdlistu antihristul. Foamea de lovea e pe pdlist acu cit kina. Sa înșurubat kokaru la sărăcie la greu. Merita sorta de pdlist kalik jigodia asta de samsar ordinar și ajuns sifon la garda nenorocitu asta rupt în kur de patron dus în cap de tot.

  944. Pdlistu ala de la husi e cyoarda penala. Asta e numa pe ars su pe teapa. Parsiv ordinar și tepar cind vede banu. Trădător ordinar asta vinde pe oricine da mai mult. O trompeta de kkt a pdlului a fost parsivu asta. Sluga și kokota jmekerilor a ajuns asta. Un pudel ist rupt de foame și rămas fără cușcă și fără os. Asa spun jmekerii de fomistu asta pdlist de la husi.asta sa dus în cap cu totul. Jmekerii ii spun acu pdlistu lu fomistu.

  945. Mulți am muncit la muystu ala de patron de la husi. Un tepar ordinar și ticălos ordinar jigodia aia parsiva. Un puturos de bețivan nenorocit care acu sa dus în cap jigodia asta. Nea dat teapa la angajati putoarea asta de escroc penal. Numa pe ars lumea ticălosul asta de patron bețiv. Numa pe insalat lumea e borfasu asta. Mare bandit și tepar e asta. Tepar fara pereche a ajuns jegu asta de escroc penal. Firatar neamu a draku patroane blestemat sa fii cu neamu tău de bandit ordinar ce ai ajuns.

  946. Cel mai mare jeg penal turnătorul de la husi. Un sifon ordinar care pentru lovea sufla tot. O baskalie de samsar ajuns în cap. Dus în cap cu totu de mult. La partid se dădea jmeker da era un minkator de kkt ordinar. Un pdlist ajuns muysth.un tepar de pe timpul cind făcea politica la PDL cu noi. Umbla numa cu bisnitareala și era kombinator de bunuri furate de afara. Pdlist de belea a fost asta. La Vaslui ii spuneam beleaua .parsiv și mincinos și mare minkator de kkt a fost asta la partid. Jmenaru de la husi avea porecla la Vaslui asta

  947. Patronu asta din husi e un tepar de cind poarta kiloți.a înșelat pe toți și sa dus în cap . Un mincinos și excroc . Puturos și excroc bqnditu. Numa pe japca și golanie . Un bișnițar ratat și un bandit de samsar cum spun toți. Neserios patron a fost asta dus acu on cap. Tepar de țepar. Borfaș de borfaș. Pqrsiv rău. Un calic cu teapa în buzunar ca poate înțeapă și el pe cineva la lovele. Un gunoi de patron tepar.

  948. Jmenar și bișnițar ordinar a fost excrocu asta . Tepar mare e asta . A înșelat multă lume excrocu asta penal. A ajuns sifonar mare la garda . Prins cu golaneala în fapt borfasu asta de sifon penal ajuns în cap cu totu. Gargara asta pdlist e un nenorocit de samsar și bișnițar de bunuri din cyoarda de afara. Kombinator de bunuri cioarda a fost excrocu asta penal. A tepuit și înșelat pe toți banditu asta de patron parsiv. Atenție la excroc ca va arde la lovele și ca da teapa ca e cu foamea în git de cind a ajuns calic nenorocitu asta.

  949. O javra penala de partid a fost jegu asta din husi. La partid minca kkt cu polonicul lu nea Nicu . A ars kordoiu asta penal pe toți la lovea. Sa dus în cap ca era tirfa maskulina a partidului la Vaslui. Bulangiu și parsiv mirlanu cind vedea banu. Kokota portocalie a pdl a fost kharicyu asta pdlist. A ajuns un sifon ordinar și disperat de la sărăcie. Un bulangiu și un tepar ordinar a fost caricatura asta portocalie de la husi.

  950. Kilaciu ala de la husi pdlist cel mai mare tepar și borfaș din parid. Am fost la partid cu asta. Mare tepar și mincinos . Mincator mare de kkt de partid pdlistu. Numa vrajala și bagabonteala avea omu pe el. Numa prostii și golanii era de asta. Beții la greu pe capu lui. A ajuns spun toți un rupt dus în cap . De la tepi i se trage ca omu era cu teapa tare de tot. Acuma ales prafu de asta. Rupt de foame a ajuns asta. De la teapa si golanii a ajuns asa spun toți pe aici.

  951. Patronu alat țepar din husi cea mai mare putoare de țepar penal. A inselat toți muncitorii lui angajații lui de lea dat mirlanu teapa la salarii și sa dus în cap. Lacom rău și mare teparpateonu asta dusin cap. Apraduit totu și acu asta a ajuns rupt de foame. Țepar rău golan asta ratat. Panarama mare și mincinos și parsiv rău putoarea asta. Numa pe înșelat și tepuit e asta. Un ticălos dus la vale și bandit cu lumea. Neserios om e asta acu. Rupt de foame și datorii la lume are asta . Panarama de țepar ordinar golanu asta din husi.

  952. Mulți am fost în partidul pdl cu kariciu șef de la husi a pdl vaslui . O panarama de marafete ajuns în cap de tot. La partid era ospătarul pdl kokaru. Numa pe beție și prostie functiona marafetu de la husi. Golanii peste Golanii era la asta. Parsiv rău și putoare mare de pdlist. A ajuns asta cu foamea și sărăcia pe el. Tepar și fost samsar cum spune lumea . Era un jeg nenorocit de țepar cu angajații lui. Sa dus în cap de la teapa si golaneala asta. Un borfaș de 2 bani a ajuns pdlistu asta de frunte a husului. Prafu sa ales de asta.

  953. Pirnaya pdlista a husului a pus-o iară de o golanie. Puslamaua aia portokalie sa dus în capcu totu. La partid omu era cu beția și golaneala. O panarama de kokar rupt în gura . A pierdut tot la bănci și acu marafetu e cu arsu la lovele lumea . Tepar cu tepuska în buzunar. Parsiv rău de cind e fomist. Ticalosu pdlist e și sifon la garda spun toți. Asta e cel mai parsiv și mai nenorocit kokar de kkt a județului. Bandit de bandit marafeti asta de la husi. Excroc calificat și tepar inrait marafetu de la husi

  954. Asta din husi neam de cyoatda și de țepar de pedele. Dus în cap ca raketa . A prăduit pedeleu la jmekerivsi la bănci totu și acu nea pedelea e cu foamea în git pin la rit. Teparu asta de patron e acu spun toți sifon la garda. De la belele omu e ajuns oale și ulcele. Pedelea e numit foamea. Sa dus în cap cu totu e la vălenii de jos și terminat de bănci cu datorii cit kina. Sa dus partidu in cap și
    apoi și pdlistu lu peste . Foamea scrie pe asta .

  955. Pdlistu de la husi un kkt cu ochi. Masa tirfa tatsu alcolist penala fost pdlist ajuns muyst. Asta e joagar la garda adică sifonar la baeti ca lau turnat pe sifon cu fapta și acu omu da pe tirtita în primire la garda. Bagabond de sifon de garda a ajuns kktu. Se arde și în bul ca asa sunt sifoanele.

  956. Al de la husi un sloboz turnat la băutură.un tepar aista di patron tepar ordinar . O caricatura de sloboz de hazna adunat de pe jos și devenit muska de kkt a pdlului. Panarama de buan giu cordit în gura pentru lova. Putoari ordinara de sloboz adunat din hazna.

  957. Cel mai mare tepar patron e ala de la husi. Nea dat teapa la toti angajatii excrocu ala. Un bagabond ajuns la kkt și acu dus în cap. Haimana penala . Japkar mare și ticălos mare patronu . Tepar tepar dihania aia de gaozar care se arde la bul pe lovele . Fomist rău panarama . Un rapanos de țepar terminat de belele.

  958. Atenție la sifonul de la husi ca acu kokota da în git pe oricine. E acu turnat cu beleaua pe el și acu baga mare la baeti ca vrea sa se scoată din belea. E cu fapta și acu toarnă poate scăpa un borfaș căzut la belea . O da la sifoane ca să bage pe altu la înaintare acum borfasu. . Parsiv ticălosul de cind e vălenii de jos. Samsar turnat pe fapta e bagabondu asta de la husi.

  959. Sifonu de la husi e în kkt de tot. Sa dus în cap de tot și au umbla cu teapa. A dat la vale tot omu. Omu arde cu autogen tot. Da în primire ca are belele cu garda. Sifon de kkt a ajuns panarama. Patron borfaș și japkar. Samsar de cyoarde din Belgia.a fost kokaru.lau ghicit baetii și la turnat de a ajuns sifonu lor. Sifonaru a ajuns la kkt cu totu ca e borfaș. Lacom și prost si sa dus în cap. Baetii de la partid ii spuneau disperatu lacomitu. Parsiv mare omu. Numa pe insalat și prostit lumea golan asta. Un nenorocit de samsar ordinar patronu asta pdlist de la husi.

  960. Am fost în Polonia cu kilaraul ala de la husi. Omu pirnaie nene. Numa pe ars japca și paranghelie . Avea figuri de țăran de parca vorbea spaniola. Borfaș sadea omu. Golaneala era pe el. A fost saracu un calic de mic si tot acolo a ajuns omu. Prafu de el. Nimic nu e de asta. Mincinos și bandit sadea.

  961. Țările țepelor pedeliste de la husi a ajuns spun jmekeri în cap de tot. Kombinatorii lu asta lai pus în cap pe fraer ca prostia și aroganta e mare pe fraer. Sa dus la vale cu totu pdlistu din husi. E rupt de foame saracu xa lau combinat toți pe fraer de lau pus în cap . Amarastean și sifon cica e omu acu. . Are belele cu garda și e sifon sa scape de belele. E sifonar de servici la masa gărzii asta acu cica. Îl baga și îl folosesc pe asta ca sifon ca omu e cu fapta pe el acu.patron ajuns sifon e de rău sifoane. Jmekerii fac ce vreau fraierii fac ce pot ca sifoane.

  962. Am fost în partid cu bețivu asta din husi. Un tepar și un excroc ordinar. Parsiv și puturos rău. La partid cind era a băgat vastu și a dat cu cioarda la lovele banditu asta ticălos.pus numai pe japca hoție și teapa. E disperat după lovele sarantoku și face orice arde tepuieste înșală și păcălește pe oricine cind vede lovele la cineva. Un tepar dus în cap. Nu e om serios și mai ales ca acu e dus în cap cu totu. Lau rupt jmekwrii și băncile și ia cumpărat totu de la bănci un patron de la husi. Asta e acu pe dinafara și cam e ajuns terminat . Nu mai are nimic. Cica spun ăștia nici casa nici nimic. Cica acu asta e fraeru de servici din husi. Femeia de servici cu karici i spun acu jmekeri.care lau pus în cap și lau făcut de tot .

  963. Kokolino asta de la husi lau turnat baetii și acu e terminat. A dat cu ștou la garda și e băgat acu la înaintare. Cauta sa scape de belele și da cu sifonu tare qmaritu acu. Sifon la gărzi e omu asta . E turnat în fapta și toarnă și el acu. Kokolino e sifon de sifon. Păzea ca va face sifonaru ca acu cauta sa se scape de belea sifonu.

  964. Ba pdlistule tea turnat lăcomia și prostia ta de jeg lacom și prost de ai ajuns acu un jeg penal . Un măscărici a vaporenului ai fost ba neam de vislă la tractor ba tarane acu tei dai cu pluta pe conducta de la hazna și ești căpitan . Basca ca ești și sifon da nu de șpriț. Ești sifon la dat în git ba ciulama de kkt cu fructe de mare. La Vaslui erai țăran și la tara mare mirlan uai. Acu te cheamă foamea portocalie. Cu tepusca teai dus în cap ba samsare de loz în plic și ziare. Acu esti amarastean fără mizel fără loz s-o fără ziare ba samsar de sărăcie pe viata. Ai ajuns un laki flausat cum spunea unul . Un laki sifonar dus la vale și cu kkt la nas și mucy la kur uai.

  965. Mirlanu ala ratat de la husi mare pdlist limbist a tarii. Ii pute limba aia portokalie de pdlist a kkt de cite limbi în kur da la toți de cind a fost fătat. Animalu asta e un tepar de patron ajuns ratat și la kkt. Rupt în kur de sărăcie mirlanu . Acu e si sifon la garda cu belele. Tepar și excroc pdlistu. Ii pute urma a kkt ca e mare minkator de kkt de cind sa dus în cap. Lacom și prost era și cind era la partid. Prost treaz și prost beat. A ajuns un nenorocit de țepar cu golanii și hoții. Asta maninca kkt și cind doarme și cind respira . O hazna de pdlist ratat .makitor și mincator de kkt la greu. Jigodie pdlista de samsar ordinar.

  966. Am lucrat la zdreanta aia de patron de la husi. Un tepar și un hoț ordinar. Nu era serios cu angajații lui și cauta sa fure de la alții tot timpul excrocu. Numa păcăleală și vrăjeală pe marafetu asta de ratat ajuns în cacat. Tepar și excroc calificat spun toți ca a ajuns asta. Foamea de bani la făcut un jeg ordinar ajuns tepar și terminat de datorii la lume. Un găinar falit ajuns mucy la kur . Sa ales prafu de bandit care acu tot cu japka și teapa la oameni umbla ragalia asta de ticălos. Un excroc ajuns rupt în kur cu totu cu foamea pe asta cit kina.

  967. Ospătarul asta a vaporenilor de la husi sa dus în cap la kkt. A ajuns de risu lumii fraeru asta . Lau combinat jmekerii pe fraer de sa dus la vale de tot. Asta e acu cica rupt în kur de foame și sete. A pierdut tot ca omu era cu teapa . Excroc calificat ospătarul husului. Pdlist dus în cap cu tot cu vaporaș. Numai are acu nici navigație ca a lăsat semn totu la jmekeri. Ospătarul pdlist e ajuns acu muysth. Foamea scrie pe asta. Sărăcie de ospătar fără pahar a ajuns asta. Acu e și sifon de sifon la baeti. Sifoane ba sifoane se vede ca ești tare rupt de foame bă.

  968. Patronu asta de la husi era lacom rău saracu. Era pdlist baet de la tara puturos și parsiv marafetu. Fugea de munca ca de draku. Cum vedea loveaua era kokota maskulina care se arde în bul pe bani ca era cu foamea în el de cind sa dus în cap . A ajuns cu teapa si cuoarda asta de cind e în cap. Numa pe jmen și golanie e pus asta. Înșală lumea și păcălește pe oricine cind vede loveaua pacaliciu asta portokaliu de pdlist.e parsiv rău și arde pe toată lumea. Acu toți ii spun arzoiu de la husi sau pdlistu autogen.

  969. Kokota aia pdlista din husi e ajuns în cap .De tot. A prăduit la bănci totu și sa apucat de hoție și teapa la greu.la drumu mare. Pdlistu betmen acu se crede spidermen. Are numa regii combinatii și scheme de înșelat în cap cu tepe și foame în git la el cit kina martalogu . Fost samsar de bunuri furate de afara cum spun toți pdlistu asta e la mare belea cu golaniile lui. E țepar mare cu lumea și în gaura de covrig cu loveaua.arde cu teapa si prostește tot neamu romanesc ca e dus la vălenii de jos. Unii spun ca e și sifonel la garda ca să se scoată din belele care le are cu cyoardele de lovele cu care sa turnat in fapt.pdlistu.ăștia ii spun prin zona pdlistu care da în git.

  970. Mulți am mai muncit la bețivu ala de patron de la husi. Și animalu a dat teapa. Un excroc ordinar mare bețiv. Numa pe tepi și golanii era excrocu. Numa pe înșelat lumea și mincat kkt era banditu asta ordinar de la husi. Un ticălos si un sarantoc terminat de tepi date și băutură. Numa kileala era de asta. Putoare mare și mincinos mare boala asta de excroc. Panarama de ratat dus în cap ca asa pățesc teparii și parsivii ăștia care înșală lumea. Bandit ordinar ajung găinar de mahala excrocu asta rupt acu de foame.

  971. Asta din husi era poreclit prin 2010 ospătarul sus paharu la pdl la Vaslui.. Unde era o golanie apărea ospătarul cu paharul la o punere de o golanie. Ospătarul asta pdlist de la husi a fost sluga la vaporenior ca deh dacă nu curgea era ciordeala. Dacă nu pika. Apoi cind au plecat vaporenii cu partidu în cap sa apucat ospătarul nostru de la partid de cyoarde și țepușe. Și a ajuns în cap cu totu. Acu spun toți ca a ajuns sifon de sifon și nu de șpriț de cind lau bunghit baetii de la garda cu cyordika.ospataru pdlea dus în cap dela cyordia. Asta a ajuns rău că a ars pe toată lumea la lovea și e neserios ca ospătar și tare prost la pahar. Praf și pulbere fina e ajuns ospătarul pdlea .

  972. Ci teparu ala de la husi am fost în partid. La pus vaporeanu în cap de ia sărit figurile de pdlist din cap de a pierdut la bănci totu asta. O panarama de borfaș samsar de bunuri furate de alții de la belgieni. Parsiv și viclean dar prost la băutură tare de tot. Lau făcut baetii la poker la greu ca omu era cu makiala și apoi pierdea tot timpu asta. Lau combinat baetii de lovele pe asta la poker și altele pina sa dus în cap de tot. Acu șefu e în cap cu belele ca la ghicit iar cu jmenuri nasoale. La ghicit și la pus în cap și garda cu golaniile lui asta de la husi. Magnet de belele e asta da ii si place sa dea tare cu teapa cu golanii cu beția și risca tot. De aia a pierdut asta tot. La el cacialma tot timpu. Vrajala și cacialma e asta. Panarama a fost de mic. A avut saracu foamea pe el din clasa 1. Cu foamea a rămas saeacu și azi. Amarastean ești ai fost ba nene . Sa ai parte bre poate te saturi ca tia dat Dumnezeu tot da ți ai bătut joc de tot. Lacom mândru și prost ai rămas pdlistule. În cap de tot ai ajuns. Bravo ba ca ești pe val cu pluta pe conducta ba

  973. Kktu ala bolnav din husi a fost șef la noi la partid. O puslama ordinara mirlanul ala de la husi. Se făcea muci de la kileala și numa prostii făcea. La Vaslui ii spuneam kilaciu. Se ocupa de golanii și era samsar de lucruri furate. Nu era serios deloc. Vrăjeală multă beție multă și puturos mare. Nu avea cuvint la oameni. Neserios și tare prost cind era beat . A ajuns în faliment ca nu era om serios cu oamenii lui.era parsiv și la partid umbla numai cu prosteala . Era lacom la lovele și la jocuri era mina slaba. Mai jucam cel da omu nu avea strategie. Numai la cacealma juca totu. Asa a pierdut tot. La cacealma. Era un jucător mediocru și a pierdut omu la greu tot timpul.

  974. Și eu am lucrat la borfasu ala de patron de la husi. Omu e pe katerinka penala . Arde tot ce prinde omu. E dus în cap rău tare și are fițe de amarastean ca e dus în cap tare . Prosteala și vrăjeală multă are samsaru. A fost kombinator de bunuri ciordite din Belgia. Omu e panarama mare rău. Arde tot ce prinde lovele. Topește lovelele ca înghețata . Acu cica e în cap de cind are belele cu golaniole lui. Cica e si sifonar de cind lau turnat pe asta cu jmene.asta e înghesuit și varsă spun toți carabusi din el.sifon de sifon spun toți ca e asta .

  975. Băsina aia portokalie a pdeleului din husi sa dus samsaru în cap de tot. Pdlistu lu karici belit e cu belele ca la partid a făcut numa beții și golanii. Samsar de bunuri furate de afara era asta . Numa pe jmekerie și golanie funcționa asta. Lau scos jmekerii din priza și sa terminat pdlistu pe el. Asta funcționa pe hotie Acu toți spun ca pdlistu da cu țapa ca nu i mai merg hoțiile și măgăriile. E dus în cap de tot . A ajuns de belea omu pdlistu. Fug toți de patronu asta care a dat teapa la angajații lui. Marafet pdlist mare.

  976. Am fost la scoala cu asta. Un nenorocit. Foamea pe asta de mic. Amarastean și hot de cind poarta kiloti. După 90 cu bișnițar si bețiv a fost asta. Era cu bautele și minka kkt mult și la scoala. Era prost si avea minte putina. Se pricepea la hoții și golanii. Mincinos mare a fost din școală. Fomist după bani și excroc ca fugea de munca . Un borfaș de duzina care sa băgat în politica și sa pornit. După aia sa dus în cap cu totu.lumea spune ca e mare tepar și mincinos. De aia cica sa dus în cap.

  977. Pi patronu aista di la husi l-am văzut bat tot timpu cit am lucrat la el. Era bat di nu știa ci vorbești și avea omu numa vrajala în el. Era parsiv rău și se vedea ca I neserios omu. Era numa japca și golanii aista. Di aia a pierdut tot ca nu serios deloc. Era bețiv și puturos spuneau toți.

  978. Mirlanu asta pdlist a ajuns o față de cur pensat la cite limbi în cur a dat la partid și la jmekeri ca acu e
    ajunsv față de cur cu foamea în git. Am fost în partid cu berbecu asta cu fata de cur dar care sa porcit rău după ce sa dat odată sau de 2 ori pe tobogan la bucale. Deh sa haladit mirlanu cind sa văzut portokaliu . După ce a ajuns coae portokalii rupt de foame gata cu figurile ca la mincat foamea . Acu asta e terminat și dus în cap cu totu . Nea coae a ajuns potae rupt în gura . A ajuns din pdlea o belea ca spun toți ca e sifon și ca e cu belele la baeti. Sifoane sifoane lasă vrajala ba coae ca ai ajuns o pdlea belea ba coae. Jmekeria și sărăcia sa înșurubat pe fața ta de coae . Ba sifoane sa ai parte de șpriț bă sifoane.

  979. Mult am lucrat la zdreanta asta de patron de la husi. Un kkt ratat o ajuns asta. Puturos și bețiv ordinar a fost asta de cind îl știu.. Un ratat de cind la prostit partidu ala pdl și a ajuns un kkt la furat. Prafu e asta acum ca nu mai are nimic nimic. Un calic ajuns neica nimenea . Avea aere de patron dar apoi sa dus în cap cu totu. Fug toți acu de asta ca a fost tepar cu angajații lui . Un ordinar și un ticălos de 2 bani a ajuns asta a insalat lumea și a dat tepi la angajati. Halal patron a fost marafetu asta ajuns ratat. Foame în git e asta . Sa lăsat lumea de el ca e mincinos și borfaș și tot timpu e în kap de la băutură.

  980. Asta din husi un borfaș ordinar. Pdlist crescut și născut pe pork. Jeg din ferma animalelor struțocamila pedelea care trage lumea în belea. Prafu e ele fraer acu ca e dus în cap. A ajuns de risu lumii. Un bagabond care combina bunuri cyoarda de afara. Samsar de cyordeli a fost membru asta de partid pdlist ajuns un mare muyysth . Acu cica e sifon dar nu la șpriț. La baeti ca lau turnat cu golanii și e în cap sifonu.

  981. Kokalau asta de la husi e fraer de cind era bighidiu.un kokalau turnat la băutură.pusca și centura lata ce fomist e asta ba tata.de mic kkrau era rău tare și numa prostii și golanii pe el.. Acu e dus în cap de tot și ajuns kalik. Totu e a lu tata enachi om serios. Asta cu lăcomia lui a ajuns la kkt și in cap.omu e cu japka. A fost samsar de bunuri speriate din Belgia de borfași. Acu are belele cu statu ca a făcut golanii și acolo. Ăștia spun ca e sifon sa se scape de fapte.omu e ghicit de garda și e trompeta lor .Acu spun toți ca omu sa înșurubat cu garda ca să scape de belele. Atenție la sifon ca va face la șpriț sifonaru.

  982. Hotu ala de la husi un bandit ordinar. Sa dus în cap de tot paraivu asta de patron excroc ajuns ticalos . Parsiv și bulangiu cind vede banu pramatia aia . Prafu e de fraeru asta acu. Coae teparu acu da în git ca toți spun ca e sifon cu 2l3 stele.foame în git are porekla patronu. Nu e om serios și e jeg penal . Bandit de bandit. Omu înșală și arde pe toți ca e pramatie pedelista. Gargaristu asta e jale amara ajuns.

  983. Am lucrat mult la patronu asta borfaș din husi.cea mai mare jigodie patronu asta. A tapuit multă lume și muncitori lui nenorocitu asta. Nu e serios. Parsiv rău. Mincinos mare. Numa pe japca și hoție merge asta. Tepar de țepar.

  984. Patronu asta de la husi mare excroc și parsiv . Patronu asta da cu țapa la greu aista ca e un laki flaușat care e dus în kap acu. Numa pi japca și pe golaneala asta. Nu e de încredere Patronu a dat omu cu teapa la greusi acu sa dus la vale de tot.. o pramatie de parsiv ajuns la kkt cu tot . Asta e cel mai mare parsiv din zona.are omu foame pe el cit kina.

  985. Se alege prafu de ăștia care fac numa porcarii de genul asta. O sa ajungă niște bieți ratați . Ăștia au tras înapoi și trag în jos lumea civilizata. Ăștia spurca lumea cu mizeria din ei Ăștia fac de rușine România în lume. Panarame de săracii după japka. Muskii lor carte nu prea știe ca se pricep la golanie.rusine nu au ca nu știu ce e aia. Fără pretenții de la astfel de specimene.

  986. Asta de la husi un kkt ratat ajuns groapa de pisat.babalaul asta de samsar de bunuri cyordite a ajuns la kkt. Dus în cap acu samsaru da cu țapa sa trăiască. Asta e spurcat rău și mare parsiv cind vede lova. Fost lovelar acu e terminat și dus în cap. Terminat de datorii și rupt de belele omu e sifon cum spun toți. A ajuns rău. Asta e zis pedele cu belele. Fără număr. Manelistu pdlist a ajuns la final în kuru gol și în cap. E acu jmeker cu foamea la paket. Amarastean de amarastean sifonu.

  987. Ala de la husi tepar de țepar. Arde tot. Nare nimic în cap. E mucy la kizdha muierii. Da cu limba la ceaska femeii ca nu mai are nici după ce bea . Ajuns în cap ramolit asta . E plin de ifose ruptu asta di foami. Rupt în kur pi vecii. Teparu aista I un mincinos mari. Un puturos mari patronu aista. Puturos tapar și mincinos. Di aia sa dus în cap cu totu.

  988. Am muncit la patronu tepar de la husi. Un excroc mari . A dat cu teapa la muncitori și sa dus animalu în cap . Merita soarta de borfaș mari. A ars pi toți ragalia asta de patron . Nu i serios omu deloc. Numa vrajala și tepi. Di aia sa dus în cap di tot aista.

  989. Asta din husi a înghițit la sloboz portokakiu de vaporean ca sa dus amarasteanu în cap de tot. Terminat e teparu asta. Nu mai are nimic. Foame pe asta mare. Dă cu țapa nea țăpușkă aista.prafu sa ales de tăparu asta fomist. Are belele mari cit China de la țapa și păcăleli. Pakaliciu asta de la husi a ajuns spun toți și sifon de sifon . Fost patron acu sta în cap de foame. Rupt la lovele și prost fraeru asta numa de prostii și ars lumea. Laba moarta ajuns. Saracia o sa îl manince pe fomist ca nu e serios patronu asta. Numa pe țapă și înșelat și păcălit lumea e asta.

  990. Pudelu de la husi a fost coleg cu mine. A fost un marafet . A fost vânzător de ziare și lozuri în piata la husi. Apoi a întrat în partid și a ajuns samsar de bunuri furate din Belgia. A avut belea cu garda și a ajuns sifon. Numa pe golanii și teapa asta. A căzut partidu sa dus în cap samsaru. Ajuns în cap și fără nimic acu ca lau rupt băncile și jmekerii. Acu fraeru nemincat faci saraku foamea. Fraeru asta e dus la vale. Lăcomia prostia și aroganta asta a lu portocală la adus la kkt. Sărăcie a ajuns pudelu de frunte de la husi.

  991. Uai oameni asta din husi cel mai mare tepar de husi. Numa pe ars și înșelat și mincinos mari banditu aista. Dat teapa la angajati și nu a plătit salariile . Ticălos mari parșîvu aista . S-o dus în cap di tot ragalia asta di fost patron neserios. Mincinos și parsiv. Da cu țapa la greu ca i rupt di foami parșivu aista. Blestemat sa fii parsivuli ca ești excroc și tăpar ordinar di animal .

  992. Am lucrat la jegu asta puturos acu ceva timp în urma la Patronu asta jegos din husi. O panarama de patron puturos și bețiv. Makit tot timpul. Nu era cu munca. Numa vrajala și atit. Sa dus în cap ca era saracu prost si arogant cu fițe de amarit . A ajuns un neica nimeni asta acu. E rupt de foami saracu amarasteanu husului. La cumpărat patronu Enache de la husi tot ce a pus asta la bănci semn. Vai de steaua lui de amarastean de husi. Asa ajung nenorociți și dus în cap .

  993. Pdlistu lu kkt rupt în kur și dus în cap. Haimana de patron tepar și borfaș. A dat teapa la toți și acu e în kkat . Borfaș cu ziua a ajuns patronu ista. Sa ales prafu de marafet. Foamea sta pe asta la greu. Mincinos neserios și parsiv cind vede banu . Un nenorocit puturos arogant și mare minkator de kkat pentru ban.sluga la jmekeri cu ziua.

  994. Pdlistu asta de la husi cel mai mare tepar . Muska asta cu creer de kkat pdlista maninca kkat și acu ca asa la îngrășat partidul.cu kkat . Un borfaș nenorocit și bișnițar notoriu de lozuri în plic si ziare în piata de la husi. Samsar ordinar de bunuri cyoarda din Belgia jegosu asta portokaliu de pedele.acu sifon de sifon spun baetii ca varsa tot la miliție. De cind lau înșurubat baetii la ei acu asta e numit cap de sifon . Ticălos si parsiv ordinar de fost patron ajuns sifon e gargara asta portokalie. Samsar dus în cap .pace ție mincatorule de kkat. A dracu sa fii jeg parsiv și blestemat dus cu capu în kkat.

  995. Ala de la husi un kkt cu fata de koae de mirlan turnat la băutură. Pleava prutului zis spaima barbutului. . Un jeg penal de mirlan de prut rupt în kur de la bărbat. Jigodie pdlista ajuns kokota masculina muyistă. Coae de husi ai pe spate pene ba sifonarule.. dai în primire pe toți fututen git de sifon pdlist ajuns un muyist. Jeg penal ajuns ordinar. Firatar neamu a drakului de tirfa blestemata a lui satan tirfa maskulina după un ban. Cadavru ambulant pdlist ajuns tirfa de muyist

  996. Marlanul asta ordinar de la husi o pleava de putoare ordinara dusa în cap. Bețivan pdlist ajuns muyist.tirfa portokalie ajunsa pramatie penala. Un jeg penal samsar de furaciuni idiotu ast . Un kkt cu ochi. Flegma pdl canceroasa e mirlanu asta..tirfa banului e ratatu asta țepar.

  997. Am fost în partid cu jegu ala penal din husi. Un labagiu de mina a doua care sa dus în cap. Parsiv rău și bulangiu cu colegii lui . Neserios și puslama la lovele. Are porecla la Vaslui autogen. Arde tot ce prinde . Mincinos la drumul mare. Neserios și parsiv a fost si este asta de la husi. Sa înșurubat sărăcia acu pe asta de la huși. Dus în cap a ajuns si în kuru asta gol de parsiv . Autogen de autogen e asta .arzoi de arzi.

  998. Fost angajat la asta din husi am fost și eu. Nu era om serios. Era mincinos și dădea prosteala la bani. Un mincinos nenorocit. Nu e de mirare ca să dus în cap cu totu. Patron cu numele în rest o putoare de nenorocit care dădea teapa la oricine pentru bani. O tirfa maskulina a banului a fost asta. Acu e o zdreanta de fomist cu teapa în buzunar. Tepar mare ă fost și este patronu asta din husi unde am fost și eu angajat.

  999. Patronu asta de la husi unde am lucrat la el a fost un excroc cu angajații. A dat teapa la muncitori și sa dus în cap acu. Nu mai are nimic . Enachi de la husi e nou patron acu peste marafet. Enachi e om serios și de cuvint. Fostu patron de la husi un borfaș și mare tepar mincinos. Numa pe japca și tepi. Un nenorocit de ticălos dus în cap de tot. Merita soarta de sărăcie blestemata încarc a ajuns teparu asta.

  1000. Sa fii blestemat de moarte patroane de la husi cu tot neamu de jegosi dusi în cap. Putregai sa dea dreaku sa ajungi ba sifoane. Neam de tirfa de țepar blestemat firatar neamu a dracului pina la a 1235788990000000000000086434754664875 generație sa fiți nenorociți și rupți în kur de boli și belele.

  1001. Asta de la husi e ajuns acu sifon de sifon. Banditu e praduitor la baeti. Lau turnat baetii cu golanii și acu e sifonar. O panarama a ajuns fostu patron asta din husi. . Nu e serios deloc. Omu e pe ars tot. Nu iartă nimic capu asta de sifon. E bosketar ca lau combinat toți pe fraer . Acu fraeru face ce poate iar jmekerii iau dat temelie de lau pus pe fraer în cap de tot.

  1002. Asta de la husi lacom și prost din clasa 1. Toată viata mea îl știu de asta de mic a avut numa hoție și minciuni pe el. Nu e serios și e praduitor cind adulmeca banii la alții. Numa pe ars pe teapa si kombinatii parsive are teparu. E o putoare mare și nu muncește ca e putoare mare. Asa a ajuns în alte golanii și belele. Panarama mare de excroc dus în cap cu totu. Acu lucrez la patronu enachi care e serios și plătește oamenii la munca nu ca excrocu asta de țepar care a pierdut totu. Un ticălos cu foami în git nenorocitu.

  1003. banditu de la husi cel mai mare excroc. A tepuit lumea la lovele și acu e zdreanta . E rupt în cur și are fițe de kokota penala care se arde la bul . Marafete care umbla cu teapa la el. Asta respira A hoție cind îl vezi. Am fost în Polonia în 90 cu asta. Bandit și neam de cyoarda ordinara. Acu e cu foamea pe el cit kina de cind e in kap.

  1004. Am lucrat la dihania asta blestemata cu coarne di la husi . Un excroc blestemat și ajuns în cap nenorocitu asta. Lau ajuns blestemele pe jegu asta blestemat . Jigodie blestemata e ratatu . Numa tepi a dat noua angajaților cind lucram la jegu asta. Sa dus dracu mirlanu acuma și e rupt în cur di foami satana asta blestemata de foami și sărăcie huo mirlani firațar neamu di porc a dracului sa fii dii blestemat dus în cap.saracia cimitirului o sa ajungi patroani darar dracu și blestemele pi neamu tău di jeg. Putregai rupt di foami ești ba bulangiu ai ajuns.

  1005. Am fost la asta de la husi angajat. Neserios om . Numa cu minciuni și betivaneala era. Panarama de patron ajuns în cap de tot. Neserios și fără cuvinte. Mincinos .și bosketar . E dus în cap cu tot. O baskalie de nenorocit terminat si dus la vale de tot. Marafet .

  1006. Ba oameni buni al de la husi
    e ajuns jigodie ordinara . Bețivan și mirlan blestemat la kakat tot anu . La turnat tatsu la băutură pe marafet ca e mirlan cu creer de muska de kkt. Asta a împuțit pdl cind a ajuns acolo.. Numa băute și porcarii pe jorghia .E capu belelor joanghina asta.in județ. O joanghina rupta de alcool de cind la turnat masa de la scăpat în alcol sau formol. Un căpcăun cu creer în formol.

  1007. Am fost pdlist cu asta din husi la partid. Un parsiv. Mincinos rău și excroc. Nu era serios . Pe jmekerie funcționează asta . Dacă nu are golanie asta nu funcționează. E ca scos din priza. E în cap acu cu totu. E țepar ca nu are lozuri și sifonar cred de la belele cu garda. A mai avut belele la garda. Mulți spun ca e ajuns sifon și da în git .

  1008. Pdlistu ala din husi e poreclit și căpcăunul . Îl știu toți pe asta drept un țepar dus în cap. Neserios și mare mincinos spun toți de asta. Arde cu teapa tot ce prinde. Nu iartă nimic teparu. R numit și pdlistul autogen ca arde tot ce prinde asta. Numa cu teapa după lovele . Disperat rău de cind e dus în cap .nu e de încredere. Lumea spune ca e și sifon ca da în git la garda de cind e cu belele . Toți spun de asta ca acum vrea sa scape de belele și e acu sifon la garda. Praduitor mare la drumu mare teparu.

  1009. Cel mai jegos pdlist de la husi bulangiu asta ordinar care se arde în bul ca tirfa cind vede loveaua.De cind e în cap bulanu asta e cu teapa la 2 capete. Asta e hotu care striga hoțul.. Asta e un balamuc pe japka de cind era samsar de cyoarde . Un borfaș care arde pe toți.Umbla borfasu la costum ca să dea prosteala mai bine. Samsar de lozuri în plic în piata a fost asta acu ajuns un ratat. A ajuns marafetu asta pdlea turnător la garda. Un bulangiu expirat care se arde în bul și da cioc la garda sifonu asta praduitor. samsar ajuns sifonar. Marafet sifonar cu foamea în git

  1010. Ala de la husi cum spun toți cei de la partid cea mai mare likea penala de partid. Cyoarda ordinara și parsiva . Pdlistu ala era numa cu praduyala kakareaza asta portocalie poreclit la partid și coae portocalii.praduitor mare pdlistu asta de hazna. Asta e praduitor la garda și o bangheste pdlistu la 7 capete. A fost traficant de bunuri furate și samsar apoi tepar.dus în cap acu spun toți despre asta.

  1011. Laki flaușat de la husi zis pdleaua zis beleaua sa dus cokaru de tot în cap ca la bazin. Nu mai produce nimic . Sa ales prafu de găinaru asta de coteț. Asta e tepar de cind sa făcut pdlist de frunte la Vaslui acu ceva ani. Borfașu asta a tepuit apoi tot ce a prins . Nu e decit o muska de kakat . Am fost și eu cu asta în pdl dar nu am văzut bandit mai parsiv și excroc ca asta din husi. Sa ales prafu de asta acum. Are și belele spun toți din Vaslui care îl cunosc. Un borfaș la costum a ajuns asta. Cica e și sifonar acu. Nasol a mai ajuns asta.

  1012. Îl știu pe asta de la husi de la scoala. Era un găinar de buzunar. Pus numavpe rele și hoții. Bandit de mic asta. De la scoala era un amarit saracu numa pe japca de la foame cred. Asta era fomist rău. Era mincinos și parsiv de mic fomistu asta. La scoala ii ziceam foamea la pachet. Nu era serios era mincinos mare. Era cu praduiala de mic pentru ceva mâncare. Fomist rău a fost asta.

  1013. Un pudel de la husi rupt în cur și fără os cu foamea la castron acu pdlistu lu nea foame portocalie. Pudelu portocaliu a scăpat din lanț și sa apucat de cioarda ca să aibă și el de-o supa cu os. Numa ca lau prins gardienii la cioarda și lau turnat în fapt. Pudelistu de husi e acu cum spun toți un sifon înșurubat la garda bine. Pudelu latră pe oricine da a vede osu. Pudele pudele……sa nai parte decit de blesteme bre….ca ai foame mare pe tine bre…..dacă ai ajuns sifon înșurubat la gardă.

  1014. Îl stiu pe asta din husi cind venea Vaslui și era hamesit de foame și rupt înkur rău.Făcea combinații și trafic de bunuri ciordite de la belgieni. A avut belele și cu garda din cauza asta.de atunci spun toți ca asta a ajuns sifon la garda rău. Lau turnat baetii la belea pe asta și acu e praduitor la garda pe viata . Adică sifon . Nu e de încredere sifonaru . E înșurubat tare la garda și nu se da scos de acolo.

  1015. Al de la husi un tepar. Am fost la scoala cu asta. Nu o ducea bine deloc. Era cu foamea în git de acasă. Era pervers de foame. Asa a rămas și acum . Un fomist pervers cu foamea pe el. Putoare mare și prost. Un neserios și alunecos omu. Se spurca la bani de mic. Avea parsivwnia pe el și minca ccacat de mic ca nu avea ce minca. Ii pute urma a cacat de la cit a băgat în el. Om slab și prost rău la băutură. Nu le are cu nimic serios omu .da cu teapa la greu cum spun toți din husi și e mincinos mincinos .nu era de încredere ca era și este fomist de acasă.

  1016. Pdlistu ala de la husi e unul din cei mari țepari de partid din ultima suta de ani . Porecla o avea coae portocalii . Era portokaliu în git de atitea…. cit a luat de la bucale de la jmekeri. Acu pdlistu e ajuns portokaliu de belele și la cacat ca se întoarce roata pdlea de la la cita teapa si păcăleli a dat katerinka asta portokalie de pdlist. Un tepar cu fițe de kokota portokalie de provincie avea asta cind îl vedeai la București. Brazda portokalie lasă asta în urma cind venea de la bucale cu indicații prețioase de la stăpân. Foamea și centura lata….. ai ajuns ratat pe viata .

  1017. Am fost coleg la scoala cu panarama asta de gherțoi din husi. Un nenorocit de mirlan parsiv. Mirlan turnat la băutură în bătătură. Nu era nimic de asta. A ajuns din patron un ratat la husi. A tepuit pe toți și acu mirlanu e și penal . Asa pățesc borfași ăștia de nimic. Ajung niște panarame ca asta de la husi.

  1018. Am muncit la porcu aista di la husi di patron la lemn și animalu mi-o dat țapa . Un mirlan hoț di patron excroc uai oameni buni animalu aista . I mari țăpar aista oameni buni. Numa cu minciuni umbla aista. Sa dus animalu în cap cu totu acu aista. I mari prost co ajuns rău. Numa cu țepi. Numa cu minciuna I aista. Sa ia dracu neamu asta di parsiv țapar . Tapar mari asta di la husi oameni buni.

  1019. Am fost coleg cu asta de la husi. Era baet serios înainte.cind mic. Dar cum a dat de bani a devenit mirlan rău și foarte parsiv spun toți . Era mincinos și în scoala dar apoi asta a luat-o razna rău c8nd a dat saracu de bani mulți . Sa făcut politician de tot căcatu și a devenit un parsiv ordinar și penal. Slab omu cu capu și la pus banu în cap ca era slab la minte dar era bun la tepi și mincat cacat de mic.cica spun toți sa dus în cap cu totu ca a păcălit lumea la bani. Nu era serios cum spun toți în schimb era calic rău si banu la pus în cap rau și la terminat. Sa ales prafu spun toți de asta ca era neserios mincinos și mare teapar la bani.

  1020. Am fost angajat la rasasti la asta din husi. Un patron parsiv a fost. Numa vorba goala de el . Nu era serios. Umbla cu prostii. A tepuit angajații și nu plătea salarii la muncitori neserios patron a fost asta. Acu lucrez la enachi și asta e serios .

  1021. Al de la husi e cel mai mare tepar
    fost patron ajuns acu în cap de tot. Ticălos mare teparu asta. A dat panarama ast teapa la angajati și apoi sa dus în cap . De tot . Borfaș și samsar de bunuri cyoarda a fost asta. Acu umbla cu cyoarda la lovele ale statului. Asta e un gușter paranghelie trompeta asta din husi. Nimic nu e de hotu asta care e o putoare de nenorocit bișnițar parsiv și mare mincinos. Fomist de fomist .milițian cu 7 stele și amator de kileala pe manele. Sifon de sifon trompeta asta .tepar cu angajații lui.

  1022. Kodosu ala de pdlist portocala de prut l-am văzut la Vaslui. Mirlan parsiv la costum . Era mai valoros costumul de pe el decit mirlanul. Avea mierlanul fițe pe el de parca era tanti mita. Toți care îl știu îl știu de golan și pramatie ordinara de husi. Bețivan omu înrăit de rachie dar la kileala era dus în cap pe sub scaune dar prost si puțin retardat .omu cred ca doarme cu neamțu. Fura curent cu kapu de la eon. Făcea trafic cu bunuri ciordite de la belgieni și era bișnițar mare. Era parsiv dar prost saracu. Acu se vede pina la Vaslui și după ce a ajuns samsaru nostru pdlist de la husi. Vai de steluța lui norocoasa de pdlist ratat. Vorba aia. Imnul pudelist… pusca și centura lata… . Ai ajuns labar pe viață.

  1023. Muska de kkt aia de pdlist rapanos de la husi e capu tuturor rautatilor din zona. Asta e muska de kkt a pdlului de la husi. Parsiv și imbirligator mare minkator de kkat . Muska asta de kkt unde miroase a kkat hop și musca asta de kkat ajunge acolo. Bolseviku asta pdlist ajuns labar . A tepuit asta totu . Nu are nimic în creerul ala plin cu kkt . Muska de kkat ajuns în cap. Neserios și ordinara muska de kkt asta.

  1024. Am lucrat mai mult timp la patronu ala de la husi. Un balamuc de patron. Nu avea treaba cu nimic. Era cu kileala tare. În rest bat tot timpu. Nu era cu munca asta. Toka la greu lovele. Nu îl interesa decit materialul pe asta. În rest patron de fițe. Nu era nimic de asta ca să ales prafu de asta. Era neserios și mincinos cu lumea . Era numa pe japca și hoție. Era prostu proștilor. Numa pe hoție Nu era patron . Era borfaș și excroc. Asa ajung ăștia hoți. Calici . Vai de steaua lui ca la jmenuri și minciuni era tare patronu asta.

  1025. Am făcut postliceala cu panarama aia de codaș ordinar din husi. O pramatie de mirlan turnător la miliție. O joanghina de neserios era asta. Numa prostii și kakaturi golaneati avea on cap excrocu asta. Avea teapa în singe cum spun toți. Un puturos mare pus numa pe hoție. Un borfaș ordinar care nu ii place munca. Numa teapa teapa teapa. Fuge lumea ca de draku de mincinosu asta câte spune lumea e ratat de tot ca nu mai produce nimic puturos asta mincinos. Tepar de la liceu. Neserios și parsiv nenoricitu asta

  1026. Pdlistu ala de la husi rupt la coae de foame rupt în kur a ajuns ospătar și bețivan la jmekeri.acu e în cap de la țapă fomistu asta. A pierdut tot la japka și e rupt lacome de foame.ruptu sărăciei a ajuns kokaru pdlist. Nici teapa nu îl ajuta de excroc ce e marafetu.

  1027. Ăl de la husi cea mai mare zdreanță a pdlului din ultima suta de ani. O pasivitate de guzgan . Asta e dus la vale de cind sa dus în cap partidu. Asta sa inhaitat cu alții ca sunt rupți în kur după lovele. Au început cu șmecheriile și tepile și au ajuns panarame penale cu foame în git. Nenorociți de gusteri. Al de la husi bișnițar de la scoala și praduitor după bani. O flegma de samsar care se da mare tepar. Amarasteanu e cu foamea la costum marafetu. Ii rage glanda de foame . Sifonar de sifonar e marafetu acum. Umbla cu teapa sa facă ceva lova ca e ajuns rupt în kur marele patron zis cap de sifon.foame cit kina pe asta acu. Panarama de samsar puturos și parsivit . Specie de pdlist parsiv și manelist înrăit.

  1028. Mierlanu pdlist a husului e un bagabond mare. Putoare de putoare. Nu e cu munca parazitu asta. Numa cu jmenuri și păcăleli umbla păcălici. Nu e patron serios . A ars multă lume la lovele mincinosu. Acu cica e dus la vale și e pe japca . Numa pe jmekerie asta e. Pe prosteala . Pe păcăleală. Nu e serios patron.

  1029. Patronu aista di husi mari excroc. Nu i nimic di asta. Praf di praf sa ales di asta. Nu i serios. O dat mirlanu tapa la ăștia la angajații lui mirlanu ista. Numa golaniala pi jegosu ista . O ars lumea cu țapa. Arde tot ca mirlanu nu are banu. O rămas rupt di foami panarama .țapar mari hohaistu asta. Satana în picioare hotu aista.

  1030. Manelistu ala pdlist de husi e în cap. Am lucrat la asta acu ceva timp da totu era buleala . Patronu asta toka la greu toată loveaua pe pacanele si beții. Sa ales prafu de asta acu. A pierdut totu la betie și pakanele . Sa dus în cap de tot. De cind e în cap numa cu golanii și tepi e de el. Numa hoții și bagabonteala e pe manelistu asta. Un ticălos nenorocit și parsiv e asta acu.bandit de bandit ieșit la ars lumea la lovele.

  1031. Am lucrat mulți la porku ala de la husi. Un bosketar de 2 bani. Mari tepar i borfasu. Numa hoție și teapa pe kktu asta. Un nenoroxit de puturos și bețivan patronu asta. Numa cu beții ordinare și manele umbla bosketaru asta. O dihanie de excroc ajuns penal cu belele de la hoții și golanii. Un patron parsiv și neserios. Mare bandit e asta de cind sa dus în cap de tot. Mare bosketar de patron rupt în kur a ajuns aista.

  1032. Am muncit la arzoiu ala de la husi. Nu era nimic de asta. Numa vrajala și manele pe asta. Nu era serios patronu asta cu angajații. Era cu tapa la angajati. Spurcat patronu la bani cu angajații. Neserios cu lumea. De aia sa dus patronu în cap. Patron parsiv și jmeker la bani. Tăpar mare omu. Patron bandit cu muncitorii . Halal Patron asta de la husi.

  1033. Am fost coleg cu borfasu asta la huși. Un bișnițar ordinar de la tara . Un bandit ordinar si mincinos și puturos pus numa pe păcăleală și sorticarii. Praduitor la miliție din scoala pentru niște bani. Era superparsiv și mare bagabond și mare bețivan atunci . Prostea lumea ca avea mirlanu foamea în git de acasă. Un prost de turnător de la scoala ticalosu asta . Nu era serios deloc.. Era japkar după bani și era bisnitarul clasei.gaozar din primul an. Și umbla numa cu prostii . Făcea pe prostu da era sifonar parsiv de atunci. Praduia oamenii pentru bani de atunci. Neserios și mincinos coleg a fost asta.

  1034. Asta de la husi nu a fost serios patronu. Umbla numa cu jmekerii și păcăleli cu angajații. Am lucrat la asta și a dat teapa . Un mincinos mare patronu asta. Sa dus în cap ca nu era serios.lumea spune ca e la vale de tot. Asa ajung mincinoșii ăștia patroni. În cap . Lucrez acu la Enache și asta e serios cu angajații. Nu e borfaș și parsiv ca celalalt care cică are și belele mari.

  1035. Bețivu asta de la husi ajuns pdlistu lu mos peste sa dus în cap cu tot cu partid. Sa înșurubat numa la golanii și beții sifonu asta din husi. A dat tepi la greu și acu e dus în cap cu totu. Capu asta se sifon spaima tăriei e la kkt cu totu. Asta e pe țapă de cind respira. Păduchi di pdlist ajuns la kkt. Arde asta pe oricine ca e pdlist fomist. Pdlist rupt în kur de tot. Atenție la el ca e sifon cu git rupt în rît.

  1036. Îl știu pe huseanu pdlist de la nunti multe. Omu era numa pe distracții în conținu.. Pdle și distracție. În rest la partid omu era pe lingă tot. În afara de băute nimic. Era cu trafic de bunuri omu vindea bunuri de la jmekeri care le aduceau cica de afara. Adică bișnițar de bunuri furate. Cica a avut belele cu garda spuneau baetii de la Vaslui. Omu asta e de belea în judet . Și e pus pe ars pe toți. Belea de belea pdlistu husului. Arde tot ce prinde . Omu e ieșit la drumu mare cu praduiala.

  1037. Capitalist de cumatrie pdlistu de la husi. Golaneala beții și teapa. Elita muncitoreasca a tepelor e asta. Crescut la troaca cu porci și la balamuc pdlistu lu kkt. Pdlist kombinator de porcarii și un jeg ordinar. Pus pe capatuiala și praduiala nea pdlul ajuns la peleu.

  1038. Capu rautatilor e panarama aia de la husi. Samsarul de bunuri cioarda husenuBanditu pdlului de la husi e o panarama dus în cap. Rămas fără lovea da cu teapa la greu. Putoarea pdlista e ajuns în cap . Tepar de țepar omu. Un golan și bișnițar de Polonia după 1989. Înainte a fost bișnițar de vata ptr. Femei în zona. Un samsar de lozuri în plic la piață din husi după 1990. Apoi pdlistu sa dus în cap.

  1039. Ala din husi spun baetii a ajuns turnător de turnător. La husi i se spune capu de sifon portocaliu. Omu e la belea cu ciordeli și acu varsă pe goarna pe toți. A ajuns de ris de cind e în cap. A lăsat tot semn și e dus în cap . Acu e cu arsuri. Unde poate ca e ajuns rău. I se mai spune și foamea de pe prut. La Vaslui noi băieții deștepți nu mai avem bilete cu asta ca e pus numa pe japca și jmenuri. E ajuns acu spun toți dus în cap de sus pina jos. Atenție la kapu de sifon portokaliu.

  1040. Patronu al de la husi e țepar cu angajații. Nu a plătit oamenii care au muncit la asta .acu e în cap cu totu. Omu e țepar mare. Da cu țapa la greu aista. Atenție la tepar. Umbla numa cu prostii. Nu i serios aista. Arde pe toată lumea . I cu foamia în git marafetu . Parsiv și excroc marafetu aista.

  1041. Teparu ala de la husi l-am cunoscut la o nunta. E mirlan ordinar . Panarama mincatoare de kkt . Numa vrăjeală de țepar pe el combinator de tepi și nimicuri. Țăran coclit cu foame de bani la paket. Un nenorocit de rupt în gura era. Figuri de clovn ca e mare pdlist dar era cu muya panarama. Un makitor mare . Sa făcut omu make și apoi sa vezi figuri de stol la țăran. Ridea lumea de clovn ca la circ. Un borfaș am înțeles ca a ajuns un tepar mare.

  1042. Ii transmit lu asta din husi fost asa zis patron sa își plătească agarciul asta toate datoriile neplatite la angajați de la rasasti.asta e un ticălos fără pereche de la husi.A tepuit angajații la greu și nu le plătească salarii. Umbla numa cu vrăjeală teparu.asta. neserios patron a fost mincinosu asta. Numa cu teapa si prosteala pe asta. Nu e om serios asta de la husi . Mare păcălici e omu asta.

  1043. Am fost în partid cu panarama de la husi. Panarama la greu asta. Beții și poker la greu pe asta. În rest nimic bun la asta. Cica acum asta e dus în cap cu totu. E ajuns rau spun toți de cind sa apucat de prostii și golanii cind a rămas fără lovele. A ajuns un amarit de fost patron fără lova. Asta nu a știut decit de beții și nunti. La multe nunti am fost și era și asta în postura de jmeker . Acu e vai de el ca e dus spun toți în cap de tot.

  1044. Basinosu asta de pdlist husean e pe teapa dintotdeauna. A fost vânzător de ziare și lozuri în plic la coltu pieței din husi. Apoi sa făcut pudelist de husi și a început marea parsivenie a pudelului asta. Teapa trafic cu furaciuni și golanii cu banii statului. A ajuns vedeta penala cu sorticarii te-oi și golanii de a pierdut totu și acu e mare amarastean a husului. Sa dus vorba ca e țepar și acu pdlistu e în cap de tot. Fuge lumea de el ca e țepar mare. Sa ales prafu de pdlistul lui basina infometata.

  1045. Multe kilambale cu țigani a mai făcut pdlistu ala de la husi. Omu e manelist de manelist. Nea omu e campion la sticla și își tratează prostia cu țuică și scripca. În rest pleava de pleava. Pdlistu e terminat de tot. Cauta sa înțepe și el pe cite cineva ca e putoare mare de pdlist. Umbla numa cu golanii penale samsaru asta penal. Panarama și katerinka de cocar fomist.

  1046. Ala de la husi cel mai mare tepar . Bosketar mai mare ca asta nu am întâlnit în tara toată viata. La Vaslui lam văzut de câteva ori. Ciumete pe ars romanu. Tepar de crapă piatra. Arzi după bani .se citea pe fata romanului ca e ghertoi cu foamea mare. O privire de excroc ordinar. E fomist de mic cred romanu asta. Asta e făcut pentru pirnaie. Avea stofa de ticălos parsivit după cașcaval. E cu autogenu la ars lumea . Nu are nimic serios pe el golanul ala. Nimic bun . Numa vrăjeală ieftina și gargara de sarantoc fomist.nu știu dacă mai trăiește asta acum.

  1047. Toată golanii asta a fost făcută de ticălosul ala rupt în cur de tot de la husi. Kokota aia rupta în kur de foame umbla numa cu porcarii ordinare. A fost samsar de furaciuni de la belgieni putoarea asta de borfaș. Nimic nu sa ales de jegu asta. Numa pe teapa si beție a fost putoarea asta de cind la fătat masa pe jegu asta din sloboz de hazna carat de muste de kakat. Karkaletele asta de la husi a ajuns un rapanos de kakat. Nea tapusca e rupt în kur de foame amarasteanu . Asa ajung teparii tarii. La kakat de tot.

  1048. Pe husanu ala de la husi l-am cunoscut acum 10 ani. Mia făcut o impresie proasta. Se dădea mandea omu vrajeala mare pe el dar saracu era dus în cap de tot. Omu o dădea în lambda ca are combinații ca e mare lovelar dar știam ca e dus la vale de mult cu firma. Omu era tepar mare. Le avea cu kila adică era kilaci ca apoi Omu sa făcut manga de tot. Nu era serios omu cum dădea impresia. Hotărât dar prost la băutură și mare hohaist de partid. Panarama adică.vrajitor și mare mincinos. Ii plăcea prosteala .

  1049. Nu cunosc personajul asta de la husi dar sa auzit multe de el. După cum îl descriu toți asta e un exemplar de samsar turnat la băutură și un tepar inrait. Cred ca masa a fost o betiva și tatasu un alcolist de a ieșit asta pdlist notoriu. Cred ca era de acasă calic de are golanii și teapa în singe. Păcat e ca astfel de jeguri fac tara asta de ris. Ăștia aduc România la sapa de lemn. Calicii ăștia fac neamu asta de tot rasul. Astea sunt pramatiile putorile și teparii neamului. Jigodii de grajd. Cokalarii romaniei de azi.

  1050. Am fost în partid cu teparu asta de la husi. Un bețiv ordinar și mare minkator de kkt. Spurcat și excroc calificat nenorocitu asta de borfaș. Era omu numa pe beții și nunti.si acolo făcea pe borfasu lq costum. Un labar costumat si un circar politic. Puturos rău și mare mare parsiv cum spun toți. Bețivan și manelist înrăit. Dădea în makiala pina cădea sub masa .asa bețivan era ĺa kilamba. La băutură era prost rău. Se făcea de tot kktu și minka mult kkt cind era bat criza.a ajuns pleava de pleava acu . La cit a tepuit și ars asta e acu labă săracă.

  1051. Am fost mai mulți în 1990 în Polonia cu borfasu asta . Are dreptate toți. E un bandit și un borfaș ordinar. Tepar de țepar omu. Numa pe japka și golanie mare banditu. Trăgea în teapa omu pe oricine de atunci. O haimana de țepar samsar de medicamente înainte de 1990. În zona i se spunea bișnițar. Era panarama numa și numa pe ars lumea de atunci. Acu e cu cyoarda în continuare. A fost și este o putoare de mirlan ratat și mare mare mare mincinos parsivenia asta de samsar ordinar. Arde pe toată lumea sifonaru asta ca știe gaska ca e praduitor la garda. Sifon de sifon. Lichea ordinara de puturos dus în cap de tot. Gaozaru de la husi are porecla .

  1052. Am făcut sanitara la Iași cu asta din husi. Omu bășcălie și turnător de atunci. Era bișnițar de orice și praduitor și parsiv din școală. După 90 cica sa făcut patron la husi . Acum am înțeles ca să dus în cap cu afacerile ca era mincinos. Era mincinos din școală .numa cu vrăjeală și prosteala pentru bani era baetul asta. Era cu foame în git și lăcomia după bani ca Era amarastean de acasă. Baet de tara mincinos dar parsiv rău. După fapta și răsplată a pățit asta. Un golan ordinar cu golaneala pe el. Neserios a fost din școală neserios cred ca e și acuma.

  1053. Banditu ala de husi a ars pe toată lumea. Sa dus la vale pe karici și e acu agarici . A vândut lozuri la piață acu 20 de ani kktu asta ratat. Acu nici loz nu mai are ca lapraduit omu pe tot la babaroaze. Acu I batman. A făcut trafic de bunuri furate asta. A avut belele și cu garda. Panarama de parsiv notoriu în tara. Acu e betmen de noapte. Foamea scrie pe samsar de cind e în Căpățînă. Dihanie de țepar. Bandit koklit ajuns un rapan sarantoc. Samsar din carton .

  1054. Am fost coleg și eu cu asta din husi. De cind e încă tot nu îl mai vede lumea. Sa dat duma de el ca e mare tepar și parsiv . Cixa nu mai are nimic pe el omu. E kasbec și în kuru gol. Lau făcut baetii la jocuri mucy de tot. Lau lăsat la Peleș gol . Adică terminat de tot. Ferma de la rasasti a prăduit omu și nu produce nimic. Aria de la husi spun ca arde cu teapa tot ce prinde. E arzoi omu ca edus în capde tot. Nasol dacă a ajuns un ratat nea omu asta. Din patron ajuns și sifon spun toți. Asa ajung toți care sint în cap. Sifoane ca să nu ajungă pramatii la Buzău.

  1055. Am fost în partid la vaslui cu haznaua asta de pork din husi. Ghertoi de maidan pularau asta . Numa cu beții și tepi era manelistu asta pdlist de la husi. Numa beții și nunti . Manelist de calibru makitorul asta. Mincinos și tepar mare . Pus pe japca și praduiala pe toată lumea. Un rebut de mirlan dauna totala pentru tara asta. Politic un ratat. Social un ratat. Economic un ratat. Tepar un ratat. Un gaozar ajuns spune lumea și sifonar.

  1056. Bosketarul ala de la husi după ce sa dus la vale de tot a început cu cyoarda la banii statului. Cyoarda asta a fost cercetat de gabori în trecut ptr. Tăinuire de bunuri cyoarda din Belgia. Era samsar de bunuri cyoarda acadea pdlista de la husi asta. Numa pe porcarii e samsaru pdlist. Am făcut scoala cu asta. Borfaș ordinar rupt în kur de mic. Lacom și fomist și mare mincinos. Mincinosu pdlist i se spunea spune la partid la husi. Marafete portokaliu ii spuneau angajații. Acu I se spune samsaru teparu. E acu dus în cap de tot și nu mai are pe el decit foamea. Și pe aia a tepuit-o de foame aista.

  1057. Un rest de sloboz turnat la băutură mirlanu al de la husi. Un kkt ratat ajuns la kkt plutonierul asta pslist ajuns acu puțin în cap. Mirlean ruinat și turnat din kkr. Neam de praduitor ptr. Bani. Sulfa pdlului din Moldova. Mirlan cu norma întreaga. Sifon la garda cu totu. Zgarcea pdlului zis și pdlulu lui peleu. Neam de tarifar care se arde în bul ca tirfa cind miroase banu a kkt. Un kkt pdlist ajuns un muyisth. Zgarcea de la husi varianta foamea în git cit kina.

  1058. O corcitura de mirlanopdlist de la husi dus la vale. Neserios și excroc . Numa peinselat și minkat mult mult kkt e pdlistu hușului. Tepar mare cum spun toți. Golanii și porcarii la greu pe capu excrocului . A tepuit tot ce a prins huseanu . Nu iartă nici pe masa cind vede banu. Ghioarla crescut cu porku pe el. Porecla e pdlistu cu rit. Putoare cu ștaif cica se da makitoru. Dar acum spun toți e cu foamea în git tirtanu

  1059. Ala dela husi mare pramatie de țepar jegu. Numa pe japka și beție marafetu ala psdlist. Sifonar la garda din școală ticălosul ala. Putoare de jeg bișnițar de lozuri în plic nenorocitu asta. Înșală lumea și fa cu teapa mincinosu. Acu sa ales prafu de tirtita asta penala. Înșală și tepuieste lumea banditu asta. Nimic nu e de pdklistu manelist ajuns praf și pulbere fina.

  1060. Fost patron din husi ajuns la kkt . Nea omu e panarama. Mare neserios. Numa pe japca și țeapă . La pus viata în cap pe nenorocitu asta de țepar. Da el nimic . E betmen romanu . Makitor de makitor betmenu asta. Un ticălos de fost patron . Sifonu gărzii cum spun toți. Praduitor makitoru .

  1061. Ala de la husi l-am întâlnit la Vaslui mare pdlist . A făcut de atunci impresie proasta de mafiot ieftin la costum. Omu era cu trafic de bunuri de atunci. Arogant țăran îmbrăcat la costum . Aere de țăran ajuns dar se vedea foamea pe el. Era cica mare tepar de atunci spuneau băieții. Era cartofor înrăit. Acu cica e dus în cap asta de la husi cu totul. E terminat de datorii și belele penale . Capac peste toate cica omu e și sifon la baeti.bravo gogule teai ajuns tata.

  1062. Am lucrat și eu la kakatu lu gargara aia pdlista de la husi. Rapan de mirlan minkator de kkt la greu. Pdlistu ala de la husi girtan a ajuns rupt în kur. Iau dat baetii clasa lu popindau ala pdlist de sa dus husenu în cap . Acu e la vălenii de jos nea gargara de la husi. Dus la vale și în cap ca strutu. Sa insurubat sărăcia pe asta acu . Basca cica e si sifon la garda spune lumea .

  1063. Mulți din noi am lucrat la asta de la husi. Un tirtan de bosketar . Neserios și bulangiu kokaru ast. Spurcat și ordinar de puturos makitoru de la husi. A dat-o la kkt cu toate . E căzut în kap cu totu. Cum spun toți e pe insalat lumea și pe ars la lovele bosketaru de la husi. A ars lumea la greu bagabondu asta de la husi. Merita soarta de ratat și dus în kap.

  1064. Am lucrat ani în urma la betivanu al de patron de la Husi. Un excroc ordinar de bețivan ajuns în cap. E om parsiv si lacom ca porcu. Un marafete de excroc și mincinos omu. Putoare betivanita . Nu mai are nimic asta ca să dus în cap de tot. A pierdut totu bășcălia asta de la husi. Om rău și parsiv patronu asta. Neserios . Nenorocit excroc.

  1065. Pdlistu ala de la husi a vândut la vremea aia multe bunuri provenite din furturi date în Belgia de jmenari. Asta era în gașca lor la vremea acasă era combinator de furaciuni pdlistu de husi. Jnenar de jmenar a ajuns omu. Dus în cap politic social și ajuns tepar mare. Bandit mare omu. Nu iartă nimic. Arde tot. Tepar. Foame de bani la greu pe jmenar de cind e în cap. Pdlistude la husi e acu praf și pulbere fina. Ghertoi parsiv .

  1066. Pdleul asta a produs borfași la greu . Numa jeguri si hoți penali. Banditi și hoți. Numa penali . De asta asti trag România în evul mediu panaramele astea. Prafu se alege de nenorocirii ăștia.

  1067. Hușanu ala girtan e cel mai mare ticălos portokaliu ajuns kkt în ploaie. Ii rupt în glanda de foame karaliu ala . A ars tot cu teapa de sa dus în cap bagabondu asta Acu asta e ajuns bufon portokaliu pe la jmekeri. Linge acu blidele pe unde poate . Lau dat jmekerii la o parte pe fraer ca e căzut in cap spun toți și dus la vălenii. Prost si fomist cu ziua e ajuns asta acu.

  1068. Hohaistu ala de la husi e juns acu panarama mare de parsiv. Un tepar ajuns în capatina de la golanii și teapa. Un nenorocit de bețivan puturos și parsiv. E spune lumea sifonar la baeti. E plin de belele și terminat de la tepile date de nenorocit și acu e un boșorog terminat . O mumie de țepar alcolist. Nu va inhaitati cu asta ca va da teapa teparul asta ordinar cind miroase banu .

  1069. Amaritu ala din husi a fost un bișnițar ordinar care vindea kokaru ziare și lozuri în plic la piață la husi. Apoi nea kkt asta sa haladit mirlanu din bișnițar în asa zis patron. Apoi kokaru sa haladit de sa dusin cap detot. Un balangiu cu teapa la el a ars lumea kktu pina ce a ajuns amarastean. Un neica nimenea samsarul asta de nenorocit..

  1070. Pdlistu ala de la husi e dus de tot în cap. Nea jumara asta numa pe hoții. Am fost în partid cu asta. Panarama de kkt la costum. Betivaneala pe asta la greu. La Vaslui numa pe hoție omu. Era praduitor de la tara. Mincinos mare. Golan de tara. Cica prafu e de asta acum. Dus la vale cu totu.

  1071. Praduitoru ala de la prut a ajuns acu rebut.mare pudelist traficant de bunuri furate de afara. Belele la greu cu garda are asta. A ars lumea pacatosu asta de so dus dreaku de tot. Arzoi mare bagabondu asta penal. Sifon de sifon e cica omu acu. Cap de sifon i se spune prin zona .

  1072. Fostu ala patron ajuns avorton de la husi e cea mai mare jigodie penala . Are dreptate lumea cind spune ca asta a fost un samsar tepar. Îl cunosc pe minconosu asta de la scoala. Asta era din clasa 1 un borfaș. Numa pe bișnițar si înșelăciune și păcăleală e pe asta. Omu e pramatie ordinara. Dus în cap cu totu. Sa ales de asta prafu . De la teapa si golaneala sa dus asta în cap de tot. Minte și tepuieste la greu patronu asta. Foame de bani mare pe asta de cind e în cap cu tot.

  1073. Am muncit la firma de la husi a panaramei astea de curva masculina. Ordinar om a fost patronu asta de la husi. Japcar și mincinos cu angajații lui. Neserios și bulangiu la bani. Tepar. Inseala lumea la greu omu. Nu e serios. Sa dus la vale demult. Rupt de datorii și țeapă dat la greu . Un borfaș neserios.

  1074. La husi spun toți ca pdlistu asta a ajuns în cap. Sa dat tumba la vale. A dat omu la văleni totu. Praduitoru de husi e pe linga cu tot. Dus în cap . Praf e acu omu. Nu mai are nimic pe el. Iau luat băncile tot. Omu e kalik acu.

  1075. Am lucrat la banditu de la husi.in trecut. Acu sunt la enachi. Enachi om serios dar înainte am lucrat la borfasu ala de lorenț la lemn . A dat țapa la angajati la fabrica de lemn ordinarul ala de fost patron la rasasti. Acu enachi a cumpărat fabrica de la rasasti cu totul. Enachi e om serios nu ca patronul ala borfaș de lorent. Sa dus în cap de tot . Neserios și mincinos rău. De aia e dus în cap. Merita soarta de bosketar care a ajuns.

  1076. Cum zicea unu am fost și eu coleg cu fosila aia de alcolist de la husi. Un nemernic parsiv romanu. Spurcat la bani și bețiv rău. Sa dus în cap de tot animalu .Neserios om. Nimic nu era de el . Puturos cum spun toți și numa pe insalat lumea. Golan ordinar romanu. Pe înțepat lumea la bani putoarea asta nenorocita. A ajuns blestemat de sărăcie mirlan și zoios romanu. A tepuit pe mulți capusa asta ajunsa fosilă acu.

  1077. Asta de la husi e cyoarda la costum. Asta era kombinator si samsar de bunuri cyoarda din Belgia pe care le praduia karasu asta pdlist.borfas din școală. Era viclean țăranu din clasa 1. Puturos rău și minkatormare de kkt cum spun toți. Nimic de capu bisnitarului asta de husi.

  1078. Ba romani buni bă ala de la husi nu e om de afaceri ci e cel mai mare țepar de afaceri . Asta de la husi e dus în cap de tot ca nu e serios puslama ordinara. Da cu teapa omu la greu . A ars o grămadă de lume și sa dus haimanaua în cap . Arzoi ordinar . Golan de aratura . Sifon de sifon cum spun toți. E dauna totala și terminat de tot banditu asta. Panarama de tot risu a ajuns asta. Asa ajung în cap toate haimanalele ca asta. Bufon de țepar acu ajuns spaima curcilor . Foamea e mare la asta acu .

  1079. Tziganu asta pdlist de la husi e parsiv cum spun toți. Ia ars jigodia asta de kkt pe toți pina la ultimul. Nu iartă nimic kktu asta cond aude de teapa. Arde tot. Porecla pdlistu cap de autogen. Omu e cu arsul cind vede loveaua. Panarama crescut cu porku pe el. Un borit rupt la rit. Gaozar de gaozar care se arde în bul ca tirfa pentru loz. A ajuns la kkt cu totu penalu. Acu spun toți cica e și sifon . O rîie de figurant dus la vale cu totu. Risu kurului a ajuns pdlistu husului.

  1080. Un borfaș mirlanit și tepar de partid. Haimana portokalie a pdlului de la husi. Un makitor de 2 bani pus numa pe tepi și păcăleală. La husi ăștia îl numeau pacaliciu pdlist . Sa ales prafu si pulberea de tîrtanul asta rupt de foame. Puturos și mincinos mare joanghina asta de fosila pdlista care sa dus în cap de tot.

  1081. Excrocu ala de la husi un ratat ordinar de fost patron acu terminat. Numa pe inșălat și pe dat tepi borfasu asta. A dat teapa la angajati boritu aista de muyst la angajati. Haimana penala de patron ajuns ratat la husi. Numa păcăleală e de mincinosu asta ordinar. Angajații ii spuneau pakalici. Toți știam ce excroc ordinar a fost puslamaua asta de la husi. Mincinos și parsiv ordinar de blestemat ajuns ratat.

  1082. Am fost coleg la sanitara cu asta de la husi. Slab rău la carte omu dar prost hotărât si mare mare mincinos. Bișnițar de lucruri gen casete videosi altele dar toti stiam ca omu eși turnător la miliție. Făcea numa golanii și prost .baet de la tara. Fomist.se dădea mandea romanu da era țăran țăran. Nu era serios omu de atunci. Parsiv și numa pe japca omu.nu avea omu nicio treaba la
    scoala. Numa pe japca. Era neserios ca și coleg. Pe prosteala și păcăleală. Nimic de capu lui. Parsiv și trădător numa după făcut bani cu japca.

  1083. Turnătorul ala de la husi e un jeg penal. Acu cica e praduitor la garda și dus în cap de tot. A prăduit pirnaia asta cica tor.asa vorbesc foștii angajați . Asta cica e dus în cap de tot. E terminat de belele și datorii la oameni hotu asta. Lumea spune ca e țepar mare și înșală lumea la greu. A ajuns cică bosketar rapănosu asta rupt în gura de foame. Panarama de pdlist ajuns muyist.

  1084. Jegu ala de la husi e mare tepar. Pdlist mincator de kkt la kostum. Turnător la costum. Cap de sifon . Dus în cap și tepar sifonu. Bandit sifonar la garda. Jegu a tepuit de să dus în cap pe viata sifonu. Sifoane mai înghite fise sa îți crească valoarea ca ești un kkt cu ochi sifoane. Jigodie de la scoala erai ba kolitule ordinar și borit .

  1085. Am lucrat ani de zile la pramatia aia de la husi. Un marafet de kkt panarama aia de fost patron. La fabrica de la rasasti a dat la angajati teapa porku asta . Un bosketar inputit și rupt în kur de foame. E asta acu. Tepar și bandit mare . Un jeg de ordinar . Gunoi .

  1086. Ăștia trag tara asta înapoi. Ghiorlani după hoții și jmene. Numa pe hoție. Ăștia sint gunoaie care spurka tara asta. Niște banditi parșivi pe hoție. Blestemați din născare acești banditi trogloditi și nenorociți. Blestemați și proscriși numa după furaciuni

  1087. Mirlanu asta îl știu de mic. A fost bișnițar de vata înainte de 1990. Bișnițar ordinar care vindea medicamente în zona. Excroc mare . După 1990 bisnitarde polonoa și apoi dupa 2000 samsar și bișnițar de bunuri furate de afara. Golan și excroc mare. Pus pe japka samsaru asta penal. Acum e rupt în gura praduitoru. Sa dus în cap cu totu. Nu mai are nici casa spunaia din husi. Ciofligar cu teapa. Tepar cu ziua .

  1088. Pdlistu ala dela. husi mare borfas ratat. Nimic nu e asta. Tepar dus în cap care înșală lumea. Mincinos mare excrocu ala. Numa golanii are pe cap mirlanu. A crescut cu porcu în casa .foamia în git de la1 an . Bandit ordinar .om neserios . Parsiv . Nenorocit mare . Păcălește lumea excrocu asta.

  1089. Am jucat poker cu asta de la husi. Slab tare omu. Numa vrăjeală și cacialma pe asta. A pierdut la greu . Omu e slab tare. Numa figuri și gaura în buzunar. Slab tare omu. Se da jucător da omu e laki flaușat . E pe linga tare . Am minkat mult de pe asta. Grandoman omu. Slab ca om și jucător.

  1090. Ghiorlanul ala de la husi e sifon la garda . Panarama de kkt. Teapa la greu pe capu lu asta. O sulfa de nenorocit dus la vălenii cu totu. Mincinos rău panama. Tepar panarama. Nimic nu e de putoarea aia.

  1091. Asta de la husi era o katerinka de pudelist și mare thirthan. Dus în cap acu cu banu e pus pe rele și numit capu rautatilor din județul Vaslui. Periculos omu cind adulmeca loveaua. Rupt în kur acu e în stare de orice jmen parsivitu asta. Atenție ca să dat duma in județ ca asta e acu mare tepar.

  1092. Nu e nimic de asta din husi. Numa jnekerie pe asta șiacu e minkat sărăcie. Nea falit e acu terminat de belele penale și datorii. E panarama asta. E figurant și tepar cum spun toți. Parsiv și nennorocit . Prafu sa ales de asta. Lau mincat băieții de lovele ca era grandoman și prost rău cind se makea de tot asta.

  1093. Asta din husi e mare mare mincinos. A dat omu cu japka și țapa de sa dus în cap cu totu. Rupt de bănci e dus în cap cu totu. La cumpărat cu totu un patron din husi .asta e acu în kuru gol și foamia în gâtlej. Caraș cu foamia în nas. Un ratat e asta de la husi acu. Panarama mari o ajuns asta.

  1094. Pdlist cu foamia în rît. Tirtan ajuns amarastean cu țapa după bani. Penal rău omu acu. Disperarea și foamea lau pus în cap pe asta. E în cap . De tot. Praf și pulbere fina a ajuns pdlistu lu peste. Fosila terminata.

  1095. Fostu patron de la husi ete țăpar mari banditu aista. Am muncit la firma lui la rasasti la fabrica și nea dat țapă panarama asta di patron . Un borfaș și un țapete ordinar. Omu e pe țapă de mic . Neserios omu aista. Parsiv rău nemernici aista.

  1096. Am fost coleg cu asta la scoala în husi Un excroc și un parsiv cum spun toți . Bagabond și neam prost cu foamea în git. Manelist înrăit. Mirlanu campion la sticla tratează foamea cu tuika și scripka.cica e acu și sifonar de cind are belele mari panarama.

  1097. Sluga portokalie de husi a fost și a rămas gargara asta de ghertoi.acu suge blana ca să dus cica în cap cu totu. Panarama de figurant . Rupt de foame . Mâncător de kkt din școală. Ghertoi din clasa 1. La fel a rămas. Rapan de hazna .

  1098. O pyrnaye penala și mare de scursura pdlistu asta de la husi. Pramatie de manelist ordinar și kkt în gura.. Mincinos rău jegu asta . Neserios . Îl știu pe asta de la scoala. Prost dar hotărât si viclean cind vede banu. E rupt în kur și în gura de foame acu spune lumea.

  1099. Pudelu de husi e cu botu pe labă. Dus în cap de tot . Numa ciordeala și teapa e asta. Bișnițar de Polonia ragalia asta. Samsar de lucruri furate de afara. Ordinar și parsiv animal. Kokota de kokota la costum. Ii pute urma de minkator de kkt .sifon mare a ajuns asta. Panarama de la scoala. Din clasa 1 îl știu. Bășcălie pe 2 picioare.

  1100. Asta de la husi e cel mai mare tepar.am lucrat la asta la răsasti. A dat teapa la toti angajatii panarama asta . Un borfaș și un ticălos nenorocitu . Un ratat și un borfaș nenorocit. Katerinka de jeg penal. Numa belele produce lepra. Un manelist rupt în kur de belele . Neserios ajuns un jegos. Trădător pentru lovele. Pdlistu praduitoru.

  1101. Un borfaș ajuns neica nimenea. Un sifon portokaliu. Un bulangiu corcitura care se arde în bul. Asa sunt pudelii. Se ard în bul . Ca cățeii. Bulangiu portokaliu. Karkalete și marafete ajuns zdreanta.

  1102. Am lucrat la asta de la husi acu mult timp în urma. Nu e serios omu asta. Mincinos mare . Numa prostii și vrajala pe el. Puturos rău. Numa cu prostii umbla. Neserios om. Numa pe ars lumea. Mare nenorocit . Acu e dus în cap.

  1103. Găozar mare panarama aia de cyoarda sifonara. Gaozar mare nenorocitu. Sifonar ordinar dus în cap de belele. Ia ars pe toți pdlistii din gaska lui. Mirlan cu rit. Bulangiu kortdit în rit. Fața de coae.

  1104. Un mare ticălos pdlistu ala penal de husi. Bandit sadea. Mirlan și bețivan ragalia aia pdista. Kkt cu ochi. Numa pe golănie trântorul ala de creier muska de kkt. Boritura penala de bișnițar koklit. Lacom si prost la băutură makitoru.lu peste.tepar ajuns ratat.

  1105. Pdlistu asta sifonar e cu țăpuska. O belea de samsar cum spun toți. Parsiv și marafet panarama. Dus în cap și fără nimic. Pudel ajuns kalik și fără ciolan . Manelist și cirkar de mahala. Sifonar și praduitor la baeti omu. Ca belele are multe ca e șulfa dusa în cap de tot. Mincinos și ticălos om.

  1106. Nea băsina fost patron a ajuns din om neom. Puska și centura lata ce pdlist de frunte dus în cap ai ajuns ba tată. Iuda și sluga banului e tradatoru asta. Asa făcea și la partid. Ia dat pe tobogan pentru un ban pe toți colegii. Pramatie ordinara de la tara. Gunoi în descompunere a ajuns jegu .

  1107. Berbecul asta de pdl a ajuns în kakat cu golaniile lui. Ia ars pe toți cu autogen reptila asta . Acu tepuska asta de gaozar sa dus la vale de tot. I se spune praduitorul care duce dorul lozului. A vândut ani de zile lozuri în plic și ziare la bucata la coltu pieței din husi romanu. Acu asta e praf pulbere fina i se zice nea ruină. Vai și amar de capu amarasteanului .

  1108. Haimana mare pdlistu . Hotărât dar prost. Prost de a prăduit tot. Bolovan de bolovan portokaliu. Foamea e cit kina pe fraer. Lau minkat toți pe fraer. Lacom a fost fraeru. Merita soarta care o are fraeru.

  1109. Am fost coleg la sanitara cu asta. Pramatie ordinara. Turnător și sarantoc. Bișnițar de casete video și turnător la miliție. Un nenorocit de libidinos cu sărăcia și japca . Nu era deloc serios. Mincinos . Bețiv și manelist. Panarama cu ambiții de excroc penal.

  1110. Jegu ala de la husi e minkator de kkt cu polonicul. Maninca kkt de cind la turnat măsa la băutură. Pleava de pleava omu. Vinde pe oricine cind vede banu kokalaru. Parsiv și excroc . Borfaș de hazna.

  1111. Ba asta e neam de kokota portokalie pus numa pe jmenuri de cind e în cap. Are mentalitate de milițian. Sifonar . E în kkt omu acu. Arzoi și bandit. Epava eșuată nea omu. Praf sa ales de fraer.

  1112. Il știu pe jegul asta nenorocit de fost patron de la scoala generala.
    Un makitor de tărie și manelist de marafete. Circar și ospătar a pdlului husi..mincinos și puturos . Pus numa pe înșălat și pe mincat kkt. Tepar de țepar . Are numa belele . Traficant de bunuri furate de prin Belgia și bișnițar de duzina. Praduitor mare kokaru.

  1113. Mare jeg de sifonar penal e pdlistu asta lu pește imputit . Pdlist scăpat la hazna . Marw minkator de kakat Un jeg mare puturos . Jeg de jeg pdleaua lu bașina . Patron neserios ajuns bosketar portokaliu. Atenție mare ca e cu tepuska omu. Arde tot .

  1114. Am lucrat la fabrica de lemn de la rasesti a panaramei astea . Nu era serios patronu. Nu platea și era cu vrajala și beția tot timpu. Panarama și katerinka omu. Sa dus în cap ca era jorghie mare. Marafete . Sa ales prafu de fraer.

  1115. Asta de la husi e o mizga de kokar. A dat cu țapa și a înșelat multă lume dihania. Lumea spune ca a ajuns în cap de tot. Nu mai are nimik asta. A prăduit totu pe la bănci acu ani în urma. Omu e pe vrajala și pe țepi . A tepuit i pe angajații lui cu salarii neplătite și
    dupa sa dus în kap de tot. Patron rupt în gura de saracie . Halal patron ajuns sifon. Bravo gogule.

  1116. Gușterul asta de la husi e ajuns în cap cu totul. Bișnițar de Polonia în 90 . Am fost cu vagabondul asta de multe ori atunci. Nimic de el . Vrăjeală ieftina și mult kkt maninca asta și acu. Putoare mari și bețivan. Nu e serios. Parsiv la ban si excroc calificat.

  1117. Fost pudelist ….. cu 2 labe ….de la husi a ajuns acu….. un bandit portokaliu….. mirlan. Mari mari…. makitor….. un borfaș mari……mari putoari… fost traficant de bunuri cioardă….din Belgia. . Lau ghicit baetii și acu pdlidtu e sifonar. Sifonar de sifonar . Milițian di pdlea ajuns acu la belea.

  1118. Un jeg ordinar fost pdlist a husiului și înainte un amarastean samsar care vindea ziare și lozuri în plic la coltul pieței din husi.nea pdlea ajuns pleava de belea. A avut multe belele si a fost samsar de bunuri cyordyte din Belgia. Bișnițar ordinar și bandit sadea. Un mincinos și mare excroc pdlistu . A ars omu tot ce a prins . Acu e în cap de tot ca a prăduit nea pdlea totu . Praf și pulbere ajuns acu aista. Ruina și dauna totala nea pdlea.

  1119. Am lucrat la fostu asta patron de la husi ajuns în kap cu totu.. Fost Pdlist mare borfaș si bandit calificat si traficant de bunuri furate din Belgia. A avut belele cu garda romanu. Karikatura de mirlan prost rău la băutură si mare mincinos de îngheață apele și vara și putoare mare. Parazit și puturos om . Ajuns în cap .rău

  1120. Am fost în 90 cu asta în Polonia. Bandit și parsiv mare omu. Bișnițar de duzina. Mincinos și neserios nea omu. Minte și păcălea lumea la greu. Neserios mare . Acu e dus la vale cu totu. Nea omu e cu gargara și mațu gol.

  1121. Mulți am lucrat la karikatura asta zis patron. Un marafete și un ciumeg de mirlan pdlist dus acu în cap de tot. Mare putoare un samsar de bunuri cyordyte și mare excroc calificat . Numa pe golanii. Numa pe teapa. Numa pe înșelat angajații și lumea. Își merita soarta mincinosu aista. Panaramî mari și fomist mari dihania asta di fost patron.

  1122. Asta de la husi e cel mai mare borfaș notoriu. A înșelat lumea la ferma și fabrica de la rișești…..a dat țeapă la angajati cu salarii neplătite deloc. Nu e de mirare ca e dus în cap de tot. Foamea pe asta acu cit kina. Asa ajung ăștia țepari. În cap de tot.

  1123. Asta a fost pdlist sadea. Kombinator de la husi zis portocala decojite. Sa ales prafu de asta de cind umbla cu prostii.patron neserios a fost asta. Și parsiv. Mincinos și marafete. Un luzer . E un neica nimenea acu. Praf și pulbere e pdlistu asta acu.

  1124. Îl cunosc de mic pe roman . Nimic nu era de el. Bișnițar care făcea polonia după 90. Samsar de ziare și loz în plic la piață. Avea o dugheana linga farmacie. Bișnițar de vata . Apoi patron și acum ajuns dus în cap de tot. Omu era inainte tare la dat cu banbarozu.acu cica e dus la vale de tot ca a dat totu pe tobogan.

    • Un rapan de samsar dus în cap de lăcomie. Fraeru husuli.Prost țăranu rău da ingimfat la makiala rău. La foame și teapa e jmeker rău omu ca e în cap.

  1125. Nea omu ista i emari țăpar și pi poker și pacanele. Asta i mincinos și un puturos .kokalar turnat la băutură . Parsîv kokalar zis portocala pdlista.
    Makitor de tărie…la greu…. li sugy kokaru … cu sticla….. la greu… .. ari aista creer de muska ….. de kkt.

  1126. Mari pirnay si samsar prost si parsiv a fost pdlistu asta prost di la prut.bandit sadea . Excroc mari animalu ista cu rit. Era kombinator de bunuri ciordyte din Belgia.excroc mari putoari mari.lacom si prost cind vedea loveaua. Acu ii amarastean si ratat dus di tot în cap paranghelua asta de borfaș ordinar. Tepar și cyoarda sadea.

    • O putoare ordinara de mirlanet pdist de husi ajuns kkt și muci. Labagiu portokaliuba pd husi ajuns sifonar și ospătar la garda koarda aia penala de pdist ratat sivdus în cap. Tepar ordinar decla husi pus pe minkat kkt de sa dus mirlanu în cap de tot. Pasivitate de mirlan tepar a lu satan rupt in kur și sifonar la garcea pentru 1 ban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.