Instituţia bancară care a menţinut în viaţă fosta Domo Retail SA în perioada crizei financiare este implicată în cel mai mare scandal din lumea bancară a Bulgariei. Acţionarul majoritar al băncii, Tsvetlan Vassilev, este urmărit prin Interpol pentru că ar fi sustras peste 100 de milioane de euro din conturile instituţiei.
Criza financiară i-a fost aproape fatală retailerului electroIT Domo, numărul trei pe piaţa de profil din România, indică primul raport realizat de administratorul judiciar desemnat să se ocupe de insolvenţa companiei Family Home Concept (fosta Domo Retail SA). Salvarea companiei, spune administratorul judiciar Sierra Quadrant, a constat într-un ajutor financiar venit din partea Băncii Corporate Comercial Bank AD (CCB) din Bulgaria de numele căruia se leagă unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de furt din ţara vecină din această perioadă. De altfel, CCB este deţinută de omul de afaceri Tsvetlan Vassilev despre care presa a scris că ar fi fost realul acţionar al Domo Retail. Vassilev este dat acum în urmărire prin interpol pentru că ar fi sustras 105 milioane euro din conturile CCB.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/exclusiv-prabusirea-fostei-domo-retail-sa-este-legata-de-cea-mai-mare-frauda-din-sistemul-bancar-bulgaresc_108935.html#ixzz3pMxa749R