OBLIGATII…De la 1 ianuarie 2016, toate firmele din judetul Vaslui care detin bunuri vor fi nevoite sã întreprindã o analizã a riscurilor de securitate. Analiza este obligatorie, iar în urma acesteia firmele vor afla ce mãsuri trebuie sã aplice pentru a asigura securitatea firmei. Mãsura ar putea genera firmelor de audit venituri de 36 de milioane de euro în acest an. Regiile autonome, companiile si societãtile nationale, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societãtile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizatii care detin bunuri ori valori cu orice titlu sunt obligate sã asigure paza acestora. Legea care prevede acest lucru nu este nouã, ci este din 2003, însã aplicarea normelor metodologice a fost amânatã de mai multe ori de-a lungul anilor. În judetul Vaslui sunt sase evaluatori, care vor avea de lucrat pe un numãr de 7-8.000 de firme, ceea ce le va aduce sume destul de frumoase.
Practic, toate societãtile comerciale sunt obligate ca, pânã la data de 1 ianuarie 2016, sã contacteze un evaluator care sã realizeze contra cost analiza de risc la securitate fizicã, aceasta urmând a fi efectuatã pentru toate si fiecare dintre obiectele de activitate active si sediile pe care firmele le au. În caz contrar, firmele riscã amenzi cu o sumã cuprinsã între 5.000 si 10.000 de lei.
Ce presupune o asemenea analizã si cum se realizeazã o evaluare? O astfel de analizã presupune auditarea (inspectia) unor puncte de lucru si sedii de societãti comerciale în vederea statutãrii mãsurilor de securitate existente la fata locului si confruntate cu prevederile (grilele de mãsuri), indicate de Politia Românã. Prin urmare, orice operator comercial este obligat sã se încadreze din punctul de vedere al mãsurilor de securitate în aceste grile. Astfel, în urma analizei de risc, clientul primeste un raport care contine mãsurile recomandate (impuse). Prin urmare, societatea comercialã este obligatã sã se încadreze în aceastã grilã în maximum 60 de zile. Analiza de risc la securitatea fizicã se întocmeste de cãtre evaluatori de risc autorizati în acest scop. Evaluatorii trebuie sã fie înregistrati în RNERSF (Registrul National al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizicã). În acest moment sunt 1.080 de evaluatori în România. Dintre acestia, 316 activeazã în Bucuresti, iar restul sunt împãrtiti în tarã, sase fiind în judetul Vaslui. Pentru a deveni evaluator de risc, o persoanã trebuie sã aibã cetãtenie românã, studii superioare si un cazier curat. De asemenea, trebuie sã aducã dovada unei experiente de cel putin trei ani în domeniul securitãtii fizice si sã urmeze un curs de evaluator. Dupã promovarea examenului se face înscrierea în RNERSF. Pânã la finele anului, fiecare societate comercialã trebuie sã contacteze un evaluator, apoi sã stabileascã o întâlnire cu acesta la locatia unde urmeazã sã se facã analiza de risc la securitate fizicã. Toate aceste lucruri nu sunt gratuite, iar firmele vor fi nevoite sã plãteascã.
O evaluare va costa între 2.000 si 8.000 de lei, anuntã surse din domeniu
O evaluare de risc poate costa între 2.000 de lei si 8.000 lei pentru o singurã locatie. Pretul serviciilor de evaluare se stabileste în functie de tipul obiectului de activitate, de numãrul de unitãti analizate si de alte caracteristici precum amplasamentul sau suprafata. Pentru obiectivele situate în alte judete, în pret se adaugã costurile de transport si cele de cazare si diurnã, dacã este cazul. Si operatorii de chioscuri vor fi nevoiti sã cheme un evaluator, iar acest lucru i-ar costa cel putin 400 de lei pentru un magazin de la coltul blocului, sustin surse bine documentate. Societãtile mai mari precum fabricile mici si medii sau mall-urile vor fi nevoite sã aloce pânã la 10.000 de lei pentru inspectie. Astfel, auditul de securitate al unei pizzerii ar putea costa în jur de 1.000 de lei, în timp ce pentru o benzinãrie cu douã pompe ar costa 400 de lei, iar pentru un depozit de mãrime medie suma ar ajunge la 800 de lei.