NEMULTUMITI…Medicii de familie vasluieni amenintã cã nu vor semna noul contract-cadru cu Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate, existent acum în dezbatere publicã. Presedintele Asociatiei Judetene a Medicilor de Familie, medicul Cornelia Lovin, ne-a declarat cã o decizie în acest sens se va lua miercuri.”Avem sedintã miercuri si atunci vom decide ce cale vom urma. Sansele sã nu semnãm noul contract sunt însã foarte mari, si asta din cauza numeroaselor prevederi din contract, care sunt în dezavantajul nostru, al medicilor de familie”, a spus Camelia Lovin.
Draftul de contract-cadru pentru anii 2016 – 2017 “a aruncat în aer” asociatiile medicilor de familie din tarã. Pe acest subiect s-au stârnit dezbateri aprinse încã de vineri, 16 octombrie, de când CNAS a postat proiectul pe site-ul propriu pentru consultare. Medicii de familie au fost cei care au sãrit ca arsi pentru cã, alãturi de pacienti, ei vor fi cei mai afectati de prevederile noului contract. În modificãrile aduse documentului scrie cã medicii de familie pot încheia contract de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurãri de sãnãtate indiferent de numãrul persoanelor asigurate înscrise pe listele proprii si nu mai este prevãzutã stabilirea unui numãr necesar de medici de familie care sã intre în relatie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate. În prezent, pentru a putea semna contractul cu Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate, un medic de familie este obligat sã aibã 800 de pacienti pe liste. O altã modificare a noului contract spune cã medicul de familie va elibera bilet de internare pentru situatiile în care, în scrisoarea medicalã eliberatã la externarea din spital/biletul de externare din spital se recomandã reinternarea asiguratului la o datã ulterioarã; în aceste situatii nu se vor mai acorda consultatii pentru eliberarea biletelor de internare si nu va mai fi necesarã prezentarea cardului national de asigurãri sociale de sãnãtate. Medicii de familie spun cã, prin introducerea acestei prevederi, cabinetele lor se vor transforma în simple automate de eliberãri de bilete pentru internare.
Medicii de familie vasluieni vor decide miercuri dacã merg sau nu cu noul contract.
Si în judetul Vaslui, la fel ca în restul tãrii, medicii de familie au mai multe nemultumiri legate de noul contract-cadru. Cornelia Lovin, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Vaslui a declarat cã dacã nu se vor scoate unele prevederi, acestia nu vor semna întelegerea cu Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate. “Evident cã si la Vaslui, ca în toatã tara, medicii de familie sunt nemultumiti de contractul cadru promovat de Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate. Principalele nemultumiri sunt legate de eliminarea numãrului minim de asigurati pe care un medic de familie trebuie sã-i aibã pe liste. De asemenea, nu putem fi de acord cu modificãrile aduse în ceea ce priveste venitul minim garantat. Miercuri avem programatã o sedintã. Acolo vom discuta nemultumirile, atunci vom decide dacã vom semna sau nu noul cadru”, a declarat Camelia Lovin, presedintele AMF Vaslui.
“Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate trebuie sã plãteascã pe serviciu, pe rezultat, nu pe volum.”
Prezent sâmbãtã la Târgu Mures, la Conferinta Nationalã de Farmacoeconomie si Management Sanitar, Vasile Cepoi, presedintele Autoritãtii Nationale de Management al Calitãtii în Sãnãtate, a declarat cã pentru a avea rezultate, Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate trebuie sã-si schimbe politica si sã plãteascã serviciile medicale în functie de rezultatul acestora, nu în functie de volum, astfel încât medicul de familie sã se simtã motivat sã descopere anumite afectiuni în stadiu incipient. “Casa de Asigurãri va trebui sã îsi schimbe politica. CNAS trebuie sã plãteascã pe serviciu, pe rezultat. Ai descoperit un cancer din cele cinci care pot fi descoperite în stadiul tratabil, îti dau o sumã motivantã ca sã îl descoperi si pe al doilea. Nici mãcar programele de screening nu vor rezolva aceastã problemã. Dacã interesul medicului de familie nu va fi motivat în acest sens, nu va fi determinat sã actioneze în acest sens, atunci nu vom obtine rezultate. În politica de sãnãtate trebuie sã merg pe rezultat. Unde am o problemã? La cancere, pentru cã prevalenta cancerului este sub nivelul mediei europene, dar mortalitatea este peste nivelul mediei europene. Înseamnã cã am un rezervor foarte mare de pacienti pe care nu-i cunosc si care apar si mor înainte ca eu sã mai pot sã fac ceva”, a spus Vasile Cepoi.