Copiii şi adolescenţii îşi riscă sănătatea, „drogul” fiindu-le oferit zilnic chiar de părinţi. Medicii susţin că jocurile pe calculator dăunează grav sănătății, iar utilizarea frecventă a computerului a dat naştere dependenţei.
„În multe cazuri se ajunge la psihoterapie și medicație”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică din cadrul Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi a Spitalului „Louis Ţurcanu” Timişoara, Laura Nussbaum, scrie activenews.ro
Numeroşi copii au încă de mici tablete şi laptopuri, de cele mai multe ori manevrând fără probleme tastatura şi mouse-ul înainte de a învăţa să scrie cu stiloul.
„E adevărat că accesul copiilor la noile tehnologii le dezvoltă abilități și aptitudini, dar lucrurile trebuie făcute cu măsură, iar debutul în mediul virtual trebuie amânat cât mai mult cu putință. Calculatorul, tableta și telefonul mobil dau dependență. Avem foarte multe cazuri de copii de la grădiniță sau de la clasele primare. Aceștia nu își doresc nimic altceva decât să se joace pe calculator. Cu cât vârsta la care copiii au acces la calculator e mai mică, cu atât este mai periculos în ceea ce privește adicția„, spune medicul timișorean.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/drogul-care-face-ravagii-printre-copiii-din-romania-dat-chiar-de-parinti_251186.html#ixzz3otMXwvaM