Directorii de şcoli s-au plâns de cerinţele exagerate ale Direcţiei de Sănătate Publică şi au cerut scoaterea programului „Lapte şi corn” din şcoli. “Pentru ce trebuie să ne mai legăm la cap?” a întrebat şi viceprimarul Iorga, care a propus înlocuirea programului cu vouchere. La rândul său prefectul s-a declarat îngrijorat cu privire la consumul de droguri în rândul tinerilor. “Fenomenul este în creştere alarmantă şi mă tem că aceşti copii sunt tentaţi şi prin inacţiunea noastră”, a declarat reprezentantul Guvernului în judeţ.
Prima şedinţă cu directorii din acest an şcolar a debutat cu un speech neaşteptat de lung al prefectului de Vrancea, Nicuşor Halici, care a abordat subiecte referitoare la calificările elevilor pe piaţa muncii după terminarea studiilor, securitatea acestora la şcoală, consumul de substanţe halucinogene, dar şi programul “Lapte şi corn”. Halici a vorbit despre lipsa autorizaţiilor sanitare de funcţionare şi a cerut Inspectoratului Şcolar să facă o analiză şi o prioritizare a noilor construcţii care trebuie realizate. Un punct sensibil abordat este cel al siguranţei elevilor în şcoli. “Am solicitat primarilor, poliţiei judeţene şi locale să monitorizeze mult mai atent şcolile. Luăm în calcul inclusiv modificarea legislaţiei şi mă refer la interzicerea băuturilor alcoolice în apropierea şcolilor, în timpul orelor de curs”, a mai precizat prefectul.
- Advertisement -
- Advertisement -