DE NECREZUT Doi tineri, unul din comuna Grivita si altul din comuna Vinderei, s-au crezut zmei si s-au urcat la volanul masinilor din dotare, fãrã a detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Au ajuns, evident, la politie, apoi la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad, care îi va trimite în judecatã pentru cã au fost atât de inconstienti încât au încãlcat legea!
Politistii din cadrul Postului de Politie Grivita au oprit, acum douã seri, un tânãr care se deplasa cu un autoturism pe raza satului Odaia Bursucani, comuna Grivita. Tânãrul a fost identificat de politisti ca fiind Ciprian I., de 21 ani, din comuna Grivita. “În urma verificãrilor efectuate în baza de date privind detinãtorii de permise auto s-a stabilit faptul cã tânãrul nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a spus Loredana David, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Ca sã nu fie singurul infractor, Adrian I., de 22 de ani, din comuna Vinderei, a fost si el identificat acum douã seri de politistii Postului de Politie Vinderei în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.J 242 G, pe raza localitãtii Tãlãsmani, fãrã a detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. “Pe numele celor doi tineri au fost întocmite dosare de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de conducerea unui vehicul fãrã permis de conducere”, a precizat Lordana David.