Prima tranşă de vaccin antigripal gratuit a sosit la Galaţi. Sunt puţin peste 10.000 de doze, chiar dacă drept de vaccinare au aproape 78.000 de oameni. Chiar cu o a doua tranşă nu se va ajunge la acest număr de doze, deoarece nici nu s-ar consuma atâtea, existând o reticenţă la imunizare. „Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a adus de la Ministerul Sănătăţii prima tranţă de vaccin antigripal destinat campaniei de imunizare antigripală a acestui an. Este vorba de 10.830 de doze. Anul trecut, în două tranşe, am primit 17.162 de doze de vaccin antigripal. Anul trecut tot vaccinul a fost solicitat şi nu au mai fost solicitări ulterioare. În acest an, numărul persoanelor eligibile pentru vaccinarea antigripală gratuită este de 77.888, faţă de anul trecut când au fost înregistrate ca făcând parte din categoriile care au drept de imunizare 77.580 de persoane. Acest vaccin este de import, din Olanda”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Numărul gălăţenilor care au drept de imunizare a crescut în acest an, pe seama îmbătrânirii populaţiei. „Faţă de anul trecut, am constatat în practică la cabinet că a crescut uşor numărul celor care se încadrează în categoriile de risc ce au dreptul la imunizare gratuită. A crescut atât numărul bolnavilor cronic, cât şi al celor care au peste 65 de ani, manifestându-se o îmbătrânire a populaţiei”, a declarat dr. Valentin Boldea, medic de familie.
Grupele la risc care au dreptul la imunizarea antigripală gratuită sunt persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronic cu afecţiuni cardiovasculare, respiratorii, bolnavii cu diabet zaharat, personalul medico-sanitar, personalul din cadrul Armatei şi al Ministerului de Interne, cei care lucrează în instituţii medico-sociale sau sociale de îngrijire a copiilor şi bătrânilor.
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/37070-10-830-de-doze-de-vaccin-antigripal,-aduse-la-galati.html