spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Decizie istorică luată de Televiziunea Română. Cetăţenii vor fi înduioşaţi

- Advertisement -

Televiziunea Română proiectează imagini cu momentele cheie ale Revoluţiei Române în Piaţa Universităţii din Bucureşti, începând din 14 octombrie, în cadrul expoziţiei itinerante „Drumuri spre 1989. Europa Centrală şi de Est 1939-1989”.

Expoziţia ajunge la Bucureşti, după ce a poposit la Berlin, Bruxelles, Varşovia, Budapesta şi Viena şi prezintă diferitele moduri în care au fost restricţionate libertăţile civice în ţările din fostul bloc comunist şi lupta pentru redobândirea acestora, informează Televiziunea Română.

Pentru realizarea filmului „Drumuri spre 1989. Europa Centrală şi de Est 1939-1989”, televiziunea publică a oferit imagini din Arhiva TVR, cadre cu un puternic impact emoţional, care să-i poată face pe cei tineri să înţeleagă acele momente, precizează televiziunea publică.

Astfel, imaginile Revoluţiei Române completează tabloul căderii comunismului în Europa, într-un film la care au contribuit, până acum, televiziunile publice din: Slovacia, Ungaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Germania, Slovenia. Filmul este construit în trei capitole: căderea regimurilor totalitare, primele acţiuni politice şi primele alegeri libere din aceste ţări.

Conţinutul expoziţiei este prezentat sub forma unei poveşti despre diferitele feţe ale libertăţii: cea a cuvântului şi a exprimării, libertăţii religiei şi a credinţei sau libertăţii economice. Fotografiile de arhivă şi textele au fost plasate pe cuburi luminate, ceea ce permite vizitarea expoziţiei şi după lăsarea serii.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/decizie-istorica-luata-de-televiziunea-romana-cetatenii-vor-fi-induiosati_1809282.html#ixzz3oTzFzSzJ
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.