Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede ca pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a produselor lactate să fie indicat procentul de lapte praf pe care acesta îl conţine. Nerespectarea acestei obligativităţi va fi sancţionată cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
„Laptele proasptăt pentru consum, precum şi produsele lactate, destinate comercializării, care conţin lapte praf, trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinsă în sintagma «Conţine lapte praf în proporţie de _%»”, arată proiectul de lege aprobat de plenul Senatului cu 50 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi 4 abţineri.
Proiectul de lege prevede că nerespectarea obligativităţii de a înscrie pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a poduselor lactate a proporţiei de lapte praf conţinută constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Potrivit actului normativ, constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se va face de către Autoritatea Naţională Sanitară Veternnară pentru Siguranţa Alimentelor, scrie Mediafax.
Iniţiatorii proiectului de lege arată în expunerea de motive că „populaţia, în general, este păcălită prin utilizarea denumirii de lapte de vacă, sau lapte autentic”.
În majoritatea cazurilor, lapte proaspăt pentru consum este un amestec cu lapte praf a cărui valoare nutriţională este „foarte scăzută”, arată expunerea de motive.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/senatul-a-decis-produsele-lactate-sa-indice-cat-lapte-praf-contin-ce-amenzi-pot-primi-producatorii_250112.html#ixzz3oQrhniKD