spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Oameni cu suflet din Husi, alãturi de copiii familiei Tâmpu (foto)

- Advertisement -

SOLIDARITATE … Înduiosati de cazul celor trei frati, crescuti de o mamã singurã, care nu a avut cu ce le cumpãra cele necesare pentru acest început de an scolar, lãsându-i sã meargã în prima zi doar cu câteva creioane vechi si cu aceleasi haine ponosite, oameni cu suflet mare din municipiul Husi, dar si copiii Asociatiei Sportive “Husana” au fãcut un gest foarte frumos, care a adus, în sfârsit, bucurie în familia Tâmpu. Doctorul Nelu Tãtaru, dar si omul de afaceri Sergiu Bunescu, împreunã cu copiii Asociatiei “Husana” le-au dãruit celor trei elevi rechizite, hainute si alimente. Stefãnut, pustiul de 12 ani care tânjea de multã vreme dupã o bicicletã, a rãmas fãrã cuvinte când a gãsit, între toate darurile primite, bicicleta la care spera!

“Nu am cuvinte sã le multumesc acestor oameni, care au vrut sã ne ajute. Îi multumesc foarte mult domnului doctor Nelu Tãtaru, un om foarte bun, cu suflet, care ne-a vorbit foarte frumos, de câte ori am avut nevoie de domnia sa, la spital. Îi multumim si domnului Sergiu Bunescu, dar si copiilor care au venit la noi. Nu avem cuvinte sã spunem mai mult, vã rog sã ne credeti. Niciodatã nu ne-a mai ajutat cineva asa si încã nu ne vine sã credem cã ni s-au adus atâtea lucruri”, a spus Constanta Tâmpu. Hãinute potrivite, rechizite noi, alimente care sã le ajungã pentru urmãtoarea perioadã, dar si dulciuri – toate au fost oferite cu drag, atât de dr. Nelu Tãtaru, de Sergiu Bunescu, dar si de pãrintii inimosi care au copiii la Asociatia Sportivã “Husana”.

“Sunt mândru de copiii de la Asociatia <Husana>, care, iatã, stiu sã dãruiascã”

Asemenea gesturi frumoase au devenit o constantã în activitatea Asociatiei Sportive “Husana”, si alte persoane care au avut nevoie de ajutor primind sustinere din partea atât a reprezentatilor din conducere, cât si a copiilor si pãrintilor acestora. “Asa cum mereu spune domnul doctor Tãtaru, care se implicã activ în tot ceea ce construim noi în aceastã Asociatie Sportivã, principiul de bazã trebuie sã vizeze sportul, miscarea, dar si educatia, în egalã mãsurã. Noi vrem sã formãm aici copii cu caracter, care sã nu rãmânã indiferenti la nevoile altora”, au spus reprezentatii Asociatiei. “M-am bucurat sã aud cã acel copil care a visat atâta timp la o bicicletã a primit-o si cã atât el, cât si celãlalt frate, dar si sora lor, vor avea, de mâine, la scoalã, rechizite noi ca toti ceilalti colegi, hãinute si alte lucruri care sigur le lipseau. Mi-as dori ca ei sã învete carte, sã aud cã au note bune, pentru cã scoala este singura cale de a ajunge acolo unde îsi doresc. Sunt mândru de copiii de la Asociatia <Husana>, care, iatã, stiu sã dãruiascã, sã ajute si le place sã se implice, ceea ce înseamnã cã avem pe cine ne baza în viitor. Pãrintii lor meritã, la fel, tot respectul, pentru cã nu e prima datã când aratã emotie sincerã si solidaritate fatã de astfel de situatii de viatã”, a spus dr. Nelu Tãtaru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.