Peste 210.000 de români au probleme de sănătate mintală, în creştere faţă de anul trecut, precizează Fundaţia Estuar, care a lansat, sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, prima hartă interactivă din domeniul sănătăţii mintale din România.
Ultimele informaţii oficiale arată că în România, la sfârşitul lunii iunie, trăiau peste 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală, iar 22.000 dintre acestea sunt copii.
„Comparativ cu anul trecut, numărul acestor persoane a crescut cu aproape 3.000, la 30 iunie 2014, înregistrându-se aproximativ 207.000 persoane cu probleme de sănătate mintală. În ultimele 12 luni, în medie 8 români au fost diagnosticaţi zilnic cu probleme de sănătate mintală. Peste unu la sută din populaţia României suferă de probleme diagnosticate de sănătate mintală, asta înseamnă că la fiecare 100 de români există cel puţin o persoană care suferă de astfel de probleme”, se arată în comunicatul transmis agenţiei Mediafax
Fundaţia Estuar a lansat, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, prima hartă interactivă din domeniul sănătăţii mintale din România.
Practic, cu ajutorul voluntarilor şi specialiştilor din domeniu, organizaţia neguvernamentală a cartografiat până în prezent peste 600 de instituţii de stat şi ONG-uri din domeniul sănătăţii mintale pentru a facilita accesul persoanelor cu probleme de sănătate mintală la servicii specifice.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cati-romani-au-fost-diagnosticati-zilnic-in-ultimul-an-cu-probleme-de-sanatate-mintala_1807314.html#ixzz3oFipEOuQ
Follow us: @realitatea on Twitter