Liderii PSD din toată țara se pregătesc să-și desemneze duminică președintele. Aproape 533.000 de membri ai partidului sunt aşteptaţi la urne, inclusiv în Republica Moldova, într-un scrutin în care unicul candidat este Liviu Dragnea.
La începutul săptămânii, șefii de organizații au ridicat buletinele de vot în Capitala, aproximativ 600.000 de buletine, și au confecționat urnele și cabinele.
În fiecare localitate va fi amenajată cel puțin o secție de vot, iar membrii de partid care nu sunt acasă în 11 octombrie vor putea vota în altă parte doar dacă primesc o adeverinţă de la preşedintele organizaţiei judeţene din care fac parte.
Procesul de votare va începe la ora 8.00 şi se va încheia cel târziu la ora 20.00. Fiecare secţie de vot va putea decide când să oprească procesul, având în vedere că există localităţi unde sunt puţini membri, iar astfel nu va fi nevoie de o perioadă lungă de timp pentru vot.
Vor avea drept de vot doar membrii PSD care au cotizaţiile plătite la zi şi se află în evidenţa actualizată a filialelor locale.
Potrivit unor surse social-democrate, liderul interimar al partidului şi unicul candidat la şefia PSD, Liviu Dragnea, va vota în Teleorman.
Conform regulamentului intern, se vor deschide secţii atât în Republica Moldova, cât şi în alte state unde există organizaţii ale PSD Diaspora.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/pregatiri-pentru-alegerea-efiei-psd-533-000-de-membri-a-tepta-i-sa-voteze-un-singur-candidat_1806434.html#ixzz3o9uLkszA
Follow us: @realitatea on Twitter