UPDATE: Victima era cunoscută cu afecțiuni cronice. În această dimineață, ea se afla la locuința unor vecini, spun matorii, împreună cu soțul său. Sub pretextul că vrea să aducă ceva de acasă, aceasta s-a întors la locuința sa și, singură fiind, și-a dat foc. O vecină a văzut incendiul, neștiind de la ce au pornit flăcările, iar când s-a apropiat, a observat că, de fapt, ardea de vie femeia în vârstă de 64 de ani. S-a chemat de urgență Ambulanța și Poliția. Ambulanțierii nu au mai putut decât să constate decesul. „Deocamdată, nu se cunosc cauzele pentru care femeia a recurs la acest gest. Se fac cercetări, pentru a se stabili circumstanțele”, au spus oamenii legii.
O femeie în vârstă de 64 de ani, din comuna Lunca Banului a recurs în această dimineață la un gest extrem: s-a autoincendiat. Deși, în urma apelului la 112, ambulanțierii s-a deplasat cât au putut de repede la fața locului, solicitând inclusiv pregătirea unui elicopter SMURD, care să intervină, pentru a recupera fiecare secundă prețioasă pentru salvarea victimei, pacienta nu a mai putut fi salvată. Vom reveni cu detalii!