TRIST… Un bãtrân în vârstã de 75 de ani din municipiul Husi îsi cautã fiul de care, spune el, nu mai stie nimic, din 1996. E drept, recunoaste acesta, nici pânã atunci nu au avut o legãturã apropiatã, întrucât atât Florin, acum în vârstã de 43 de ani, cât si ceilalti trei frati ai sãi mai mari, au fost dati la orfelinatul din Bârlad, îndatã dupã ce, în familia lor, s-a petrecut o tragedie care si acum dã fiori celor ce îsi amintesc de ea. Mama lor a murit la spitalul orãsenesc, dupã ce ar fi fost lovitã crunt chiar de sotul ei. Bãtrânul nu a recunoscut niciodatã acuzele aduse, spunând cã Militia nu i-ar fi luat mãrturia în seamã, fiind condamnat la 18 ani de închisoare, pentru omor. De atunci, din 1976, pentru cei patru copii a început cosmarul unei vieti la orfelinat, printre strãini. Dacã ceilalti trei frati mai mari au pãstrat mereu o rãcealã fatã de tatãl acuzat de moartea mamei, Florin, cel mai mic, sperã bãtrânul, ar putea fi sprijinul sãu la bãtrânete. De 19 ani însã nu mai stie nici mãcar dacã acesta trãieste, însã frãmântã în mâini douã fotografii vechi, cu ajutorul cãrora sperã sã dea de urma fiului rãtãcit.
Florin Botezatu, asa se numeste bãiatul pe care tatãl sãu, huseanul Vasile Botezatu, îl cautã, spune el, de mai multi ani, fãrã vreun rezultat. “Mãcar sã stiu dacã trãieste, iar dacã nu, sã stiu sã îi aprind o lumânare. Din 1996, nu mai stiu nimic de el. Atunci a venit la mine acasã. Era amãrât, slab. Mi-a spus cã nevasta pe care a avut-o nu îl mai primeste acasã, chiar dacã are doi copii cu ea, pentru cã si-a gãsit un alt bãrbat. Si-a fãcut baie, i-am dat schimburi curate, a mâncat si a plecat. A spus cã merge la muncã în Serbia. Spre sfârsitul anului, am vorbit la telefon. Mi-a spus cã se bucurã cã îmi aude mãcar vocea. De atunci nu am mai auzit nimic de el”, spune Vasile Botezatu. Are douã fotografii vechi, în care apare chipul unui pusti de vreo 16 – 17 ani, pe care îl aratã cu emotie si spune cã e Florin, cel mai mic dintre copiii sãi. Când a fost arestat pentru moartea mamei, bãiatul avea aproape 4 ani, fiind nãscut în 1972. Ceilalti copii, Gloria, Mircea si Mariana erau mai mari, Gloria având 15 ani. Toti fratii au fost dusi în 1976 la orfelinatul din Bârlad. “Ei au mai fugit de acolo si fiecare a ajuns care, încotro! A fost foarte greu pentru ei, cã eu eram în închisoare si nu îi puteam ajuta cu nimic. În 1988 m-am eliberat, iar una din fete era mãritatã, cealalã era pe punctul de a se cãsãtori, iar Florin avea vreo 16, 17 ani. De atunci sunt pozele acestea. El stãtea undeva, la sora sa, în satul Trestiana, dacã tin eu bine minte. Apoi a tot plecat în Serbia. Era un copil bun, slab, înalt ca mine, saten, cu ochii cãprui. Poate acum, cu internetul, cineva va putea sã îmi spunã dacã trãieste, mãcar. Tot întreb pe unul, pe altul, dar nu aflu niciun rãspuns, CeilaltI copii cred cã ar sti ceva de Florin, dar poate nu vor sã îmi spunã”, sustine Vasile Botezatu.
Copiii nu l-au iertat de pentru moartea mamei
La Politie recunoaste cã nu a fost sã îl dea dispãrut pe Florin, dar s-a interesat “din om în om”, asteptând un semn de la el. “Eu cred cã ceilalti copii, mai ales Mircea, stie ceva de Florin, dar nu îmi zice”, ofteazã bãtrânul. În fond, stie si el cã proprii copii nu l-au iertat încã pentru moartea mamei lor, dar si pentru viata grea pe care au dus-o tocmai pentru cã, în iarna geroasã din februarie 1976, ei au rãmas orfani de mamã. Zadarnic a sustinut mereu cã nu a fost vinovat si cã femeia, vrând sã sarã gardul locuintei, s-a lovit la tâmplã de un stâlp de telegraf din beton, cãci nici vecinii si, probabil, nici copiii nu l-au crezut. Povesteste despre moartea sotiei cu resemnare. “Ne-am certat. Eram supãrat cã mã dãduse pe mâna Militiei, iar Militia, ca sã mã pedepseascã, m-a pus trei luni de zile, zi de zi, sã ciurui cãrbuni. Era muncã grea. Pe 29 februarie 1976, an bisect, m-am întors acasã, supãrat, flãmând. Ea s-a speriat si a fugit peste gard. Eu i-am aruncat cu un fier ascutit dupã ea. Ea s-a lovit la tâmplã de stâlp. A murit a doua noapte, la spital. M-au arestat, iar, în urmã, rudele au dus copiii la orfelinat. Mi-au dat 18 ani, dar am fãcut doar 12. Îmi pare rãu pentru tot ce s-a întâmplat, dar nimic nu se mai poate întoarce. Am fost blamat de lume si considerat criminal. Nu a fost asa, dar, oricum, nu mã crede nimeni. Florin e singurul copil care nu m-a judecat. El s-a bucurat sã mã audã la telefon si simt eu cã trebuie sã îl caut. Poate cu internetul acesta, cineva, un strãin, vede si îmi dã de veste. As fi cel mai fericit dacã as sti cã trãieste”, spune huseanul, în vârstã de 75 de ani.
