CONCLUZIE…Familia Polak, respectiv Simona – copresedinta organizatiei municipale Vaslui PNL – si fiul, Tudor, secretar general adjunct la organizatia de tineret a PNL, este în cãdere liberã în partid, dupã vizita de sãptãmâna trecutã a copresedintilor Blaga si Gorghiu. Surse din interiorul organizatiei judetene a Partidului National Liberal sustin cã, atât mama, cât si fiul se bucurã de o imagine foarte proastã în partid, cu tot felul de manevre si mismasuri, fiind cei care au blocat, de multi ani, primirea de noi membri în PNL, cât si afirmarea unor persoane care ar avea ceva de spus în fata electoratului. Se doreste ca familia Polak sã fie trasã pe dreapta, lucru evidentiat si de declaratiile copresedintei Gorghiu, care i-a suflat deputatului Ciurariu, dupã sedinta cu membrii de partid, de la Casa de Culturã, „Scapã de blondã!”, fãcând aluzie la Simona Polak.
„Mânzul” are un tupeu formidabil: el a blocat, alãturi de mama sa, intrarea de noi membri în PNL!
De ani de zile, organizatia municipalã PNL Vaslui a devenit proprietatea familiei Polak. Atât mama, cât si fiul, au „luptat” pentru a împiedica intrarea de noi membri, mai credibili decât cei pe care-i are acum partidul. „Pentru a câstiga, trebuie sã deschideti partidul. Dacã aveti pe cineva care doreste sã candideze si poate câstiga alegerile, îl primiti mâine în partid, poimâine mergeti în campanie electoralã alãturi de el si câstigati, lucrurile sunt clare. Deschideti partidul, inclusiv aici, la Vaslui. PNL nu este fieful nimãnui, este proprietatea membrilor Partidului National Liberal”, anunta Vasile Blaga, la sedinta de vineri seara, în fata a 700 de membri de partid. Putini stiu cã declaratiile lui Blaga au la bazã o discutie cu scântei, de joi seara, la restaurantul Europa, acolo unde principalii membri de partid s-au întâlnit cu cei doi copresedinti. În momentul în care conducerea centralã a spus cã este nevoie ca noi membri de partid, persoane cunoscute în plan local, sã fie primiti cu bratele deschise si trecuti în liste, la alegeri, s-a ridicat „mânzul” Polak si a fãcut o declaratie care i-a stupefiat pe toti: „Eu nu sunt de acord sã primim în partid noi membri. Avem membrii nostri vechi, care au tras pentru partid, la ce ne trebuie alte persoane?”. O declaratie care aratã, cât se poate de clar, modul în care cei doi Polak, mamã si fiu, au pus gheara pe organizatia PNL de la Vaslui, iar rezultatele au fost catastrofale la alegerile de tot felul, din ultimii patru-cinci ani. Simona Polak a stat, bine-mersi, în fruntea CJAS Vaslui si a condus organizatia PNL din oras la fel de „bine” cum a condus si Casa de Sãnãtate, în timp ce „mânzul” i-a asigurat „spatele” în aceste manevre politice, fiind promovat pe nedrept în functii de conducere la tineret. Tinta familiei Polak este promovarea lui Sorin Radu, fostul viceprimar al orasului, din vremea USL, drept candidat al PNL la primãrie, lucru care nu s-a ferit sã-l arate în mai multe rânduri. Un om slab în administratie, usor controlabil de PSD, dar care se viseazã de pe acum primar. Din cauza unei astfel de atitudini de blocaj, PNL Vaslui a cãzut permanent în sondaje si ca rezultate în alegeri. De altfel, joi seara, Blaga i-a dat un rãspuns usturãtor „mânzului” Polak: „Cu ce vreti sã câstigati voi alegerile, la Vaslui, dacã tot veniti cu astfel de declaratii, cã nu mai primiti în partid noi membri? PSD are 10.000 de membri în Vaslui, iar voi doar vreo 400 si, gata, nu mai aveti nevoie de alti membri. Cum vreti sã câstigati, cu astfel de idei?”. Se pare cã acest rãspuns nu i-a cãzut bine tânãrului Polak, în vreme ce mama sa stãtea cu ochii sub masã. Nu s-a putut abtine sã nu dea o replicã la fel de „inteligentã” ca a fiului: „E bine sã tinem organizatia cu ce avem!”.
Liderii PNL au rãmas uimiti: nu au gãsit candidati buni nici la Vaslui, nici la Bârlad si nici la Husi! Adomnitei: „Noi, la Iasi, avem 9 candidati!”
Este clar, în acest moment, cã lupta pentru primãrii si CJ Vaslui, anul viitor, se va da între PSD si PNL. Ori, când au venit la Vaslui, Blaga si Gorghiu credeau cã li se vor prezenta candidati puternici la cele trei primãrii municipale. Uluiti, cei doi copresedinti au realizat cã nu au candidati valabili pentru alegerile locale, la primãrii, fiind o harababurã totalã. De asta, Vasile Blaga ar fi spus cã sefii PNL de la centru se gândesc la un candidat serios pentru primãria Vaslui, mai ales cã s-au convins cã varianta cu Sorin Radu – sustinut de familia Polak si de deputatul Ciurariu – este pãguboasã. Supãrat, tânãrul Polak s-ar fi ridicat si ar fi spus cãtre Blaga: „Nu e corect, domnule presedinte. Noi pregãtim acest candidat (pe Sorin Radu, n.r.) de trei ani de zile, iar acum dvs. veniti si ne spuneti cã aveti un alt candidat?”. Alina Gorghiu l-ar fi întrebat pe Ciurariu, nevenindu-i a crede cã PNL nu este în stare sã propunã un nume clar la niciuna din cele trei primãrii: „Cum ai ajuns în aceastã situatie de neconceput, Florine? Cum vezi rezolvarea?”. Jenant pentru cei doi copresedinti PNL Vaslui, care nu stiu nici acum ce candidati valabili si puternici au la primãriile municipale si orãsenesti, este cã, la Husi, sosit pentru o discutie cu Alina Gorghiu, presedintele suspendat al CJ Iasi, Cristian Adomnitei, ar fi spus: „Noi? La Iasi? Avem nouã candidati foarte buni, care pot câstiga alegerile”. De aceea, probabil, Gorghiu i-a cerut lui Ciurariu sã candideze la primãria Vaslui. „Din pãcate, dl. Ciurariu nu este cunoscut la electorat, de asta nici nu vrea sã se bage în campania electoralã. L-a ales, în schimb, pe un om slab, cum este Sorin Radu, un posibil candidat destul de sters, care a fost dat afarã din functia de viceprimar. Câtã vreme familia Polak si deputatul Ciurariu se vor ocupa de organizatia municipalã Vaslui, ne paste falimentul. La propriu”, spune un membru de partid, la adãpostul anonimatului.