Punct final în cel mai important dosar de crimă organizată de la Iaşi. Judecătorii din dosarul clanului Corduneanu, renumita grupare interlopă din Iaşi, au decis, zilele trecute, să finalizeze cercetarea judecătorească din acest caz, deşi, în prealabil, stabiliseră termen pentru audierea mai multor martori cu identitate protejată.
La ultimul termen de judecată, magistratul de caz de la Tribunalul Maramureş a decis ca dosarul să rămână în pronunţare, informând avocaţii din dosar că au termen până la mijlocul acestei săptămâni pentru a depune concluzii scrise. Cinci ani de procese şi aproape o sută de termene de judecată au avut loc până acum în dosarul Cordunenilor, lucru semnalat anterior şi de „Ziarul de Iaşi“, într-un articol în care criticam lentoarea justiţiei din acest caz (VEZI AICI).
Procurorii cer ani grei de închisoare
Surse judiciare au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că, la ultimul termen de judecată din acest dosar, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au solicitat condamnări la închisoare, orientate spre maximul pedepsei, pentru inculpaţii din acest dosar. În replică, avocaţii Cordunenilor au susţinut că aceştia sunt nevinovaţi, şi au cerut achitarea.
„Decizia ca dosarul să rămână în pronunţare ne-a luat prin surprindere, mai ales că mai erau martori de audiat şi probe de administrat. Noi am solicitat, în principal, achitarea, întrucât fapta nu există. De asemenea, în subsidiar, în situaţia în care judecătorul nu va pronunţa achitare, am solicitat închisoare cu suspendare. Sperăm ca decizia justiţiei să fie una corectă, bazată pe probe“, a declarat avocata Anca Drăgoi, apărătoarea lui Bogdan Corduneanu.