spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Eurobarometru: 88% dintre români susţin că respectă regulile de protejare a naturii

- Advertisement -

Cel mai recent sondaj Eurobarometru al Comisiei Europene arată că cetățenii europeni sunt îngrijorați de actualele tendințe privind biodiversitatea. Cel puțin trei sferturi dintre aceștia sunt de părere că există amenințări grave la adresa animalelor, a plantelor și a ecosistemelor la nivel național, european și mondial și mai mult de jumătate dintre aceștia sunt de părere că vor fi afectați personal de pierderea biodiversității.

76% dintre europeni sunt „total de acord” că oamenii au responsabilitatea să îngrijească natura, iar 60% sunt conştienţi că sănătatea şi bunăstarea se bazează pe natură şi biodiversitate. De altfel, 56% dintre europeni sunt „total de acord” că biodiversitatea şi natura sănătoasă sunt importante penteu dezvoltarea economică pe termen lung, în vreme ce în cazul respondenţilor români procentul celor cu o astfel de părere este chiar mai mare: 62%.

În ceea ce priveşte degradarea şi pierderea habitatelor naturale, precum pădurile, pajiştile şi zonele umede, 61% dintre europeni, respecitv 65% dintre români, cred că aceasta este o problemă foarte gravă.

Scăderea şi dispariţia speciilor de animale şi plante este considerată, de asemenea, „foarte gravă” de 58% dintre europeni, respectiv de 60% dintre români. „Foarte gravă” este, pentru 42% dintre europeni şi 51% dintre români, şi deconectarea de la natură în zonele urbane şi în stilul de viaţă modern.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/eurobarometru-88prc-dintre-romani-sustin-ca-respecta-regulile-de-protejare-a-naturii_1803594.html#ixzz3nh6vOsMB
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.