Poliția municipiului Suceava a fost sesizată vineri seară, la ora 21.30, de un localnic de 33 de ani, despre faptul că, în jurul orei 18.48, a fost implicat într-un accident rutier, fratele său a suferit leziuni corporale şi se află la spital, iar conducătorul auto vinovat a plecat de fața locului. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, avându-l ca pasager pe fratele său de 31 de ani, din comuna Hânţeşti, conducătorul auto a oprit în spatele unui autoturismul condus de un bărbat de 72 de ani, din municipiul Suceava, întrucât la semafor era culoarea roşie. În acel moment a fost lovit în partea din spate de un autovehicul de teren al cărui conducător auto nu a păstrat distanţa regulamentară în mers și care a plecat imediat de la faţa locului, fără a putea fi identificat.Ulterior producerii accidentului rutier, bărbatul de 31 de ani, pasager în autoturism, s-a deplasat la spital, întrucât acuza dureri la nivelul spatelui.