PILDÃ DE VIATÃ Chiar dacã are 85 de ani, iar pe umerii sãi apasã greutãtile unei vieti deloc usoare, o bunicutã din Husi poate servi oricui drept exemplu de perseverentã si îndârjire! Supãratã cã, în 2011, i s-a tãiat fãrã milã jumãtate din pensia de urmas, primitã de pe urma sotului rãposat, fost angajat al Armatei o vreme, Dumitra Coca îsi cautã de 4 ani dreptatea. Husenii de prin institutii o stiu bine: cu câteva hârtii asezate cu grijã într-un plãsutã ponositã, doamna Coca bate aproape zilnic pe la usile unde, crede ea, cineva îi va putea da dreptate. Are un teanc de confirmãri de primire, de pe la Ministere si Presedintie, unde si-a scris tot necazul, dar degeaba! “Dacã fac rost de adresa Ministrului Apãrãrii îi mai scriu încã o datã. El trebuie sã stie de ce Coca al meu, care a lucrat 19 ani în Armatã, nu îsi primeste dreptul cuvenit”, spune bunicuta, cu ochii blânzi, dar plini de hotârâre. “Doamna Coca este un fel de Vitoria Lipan. Numai cã ea nu întelege acum cã dacã nu ai pile, nu ai relatii, poti sã ai tot dreptul din lume, cãci nu vei rezolva nimic”, au spus, resemnati, vecinii husencei în vârstã de 85 de ani.
Din 2011, de când i-a fost tãiatã pensia de urmas, iar din cei 630 lei a rãmas doar cu 300 lei, bunica Dumitra Coca nu mai are pace! E convinsã cã cei care i-au calculat drepturile cuvenite sotului rãposat, nu i-au luat în seamã cei 19 ani, cât stie ea sigur cã bãrbatul ar fi fost angajat în Armatã. Când întelege cã cineva are rãbdare sã îi asculte pãsul, scoate îndatã hârtiile din sacosã si spune, cu mâhnire: “Eu atâta supãrare am, cã cei de la Casa de Pensii sau de la Armatã, care au calculat pensia lui Coca al meu, nu i-au luat la socotealã cei 19 ani, cât a muncit el în cadrul Armatei. A fost la Oradea, 5 ani, apoi la Husi, la Unitatea de Chimie, alti cinci ani, apoi la Vânju Mare si, din nou, la Husi. El a fost maistru militar. A fãcut scoalã un an la Bucuresti, am dovadã actele de la Armatã. Dar când i-am cãutat dovezile muncii, unii mi-au spus cã nu a fost angajat al Armatei, decât pe câtiva ani. Am ajuns peste tot, chiar si la Pitesti, ca sã obtin adeverintele lui Coca al meu, dar nu mi-au dat”, spune bunica, cu amãrãciune. Dã cu precizie anii la care face referire si stie pe de rost toate sumele avute si pierdute apoi, dupã tãierea pensiilor. Mai uitã câteodatã doar numele celor cu care a vorbit si care, fie amabili, fie mai iritati de insistentele bãtrânei, i-au spus sã meargã sãnãtoasã, cãci nu au cu ce sã o ajute!
Un exemplu de om!
E greu de spus dacã aceastã convingere a husencei este, într-adevãr, întemeiatã, de vreme ce în niciunul din rãspunsurile oficiale primite de pe la aproape toate institutiile din România, nu se aratã clar dacã cineva a fost interesat sã caute în arhive, sã verifice si sã o lãmureascã. Se fac doar precizãri vagi, se dau citate din legi si… cam atât. “Ei îmi spun sã aduc eu adeverinte cã omul meu a lucrat la Armatã 19 ani, dar când mã duc la ei, spun cã nu îl gãsesc în calculator. Îmi spun cã bãrbatul meu a fost civil, dar eu stiu cã a fost la Armatã. Am vecinii care stiu unde si cât a lucrat el. În 2011, cum l-au gãsit în acte si mi-au dat 630 lei pensie de urmas, dupã care nu l-au mai gãsit?!”, spune, rãspicat, femeia. Nu prea aude, nici de vãzut nu mai vede chiar asa bine, însã e uluitoare dorinta sa de a-si gãsi dreptatea. De 4 ani bate la toate usile si revine cu îndârjire chiar si la cei care o invitã, protocolar, afarã. E bãtãioasã! “Asa i-a fost firea mereu! Noi am îndrãgit-o. Ne e si milã când o vedem dimineata, cu sacosa plinã cu acte la ea, plecând pe drum, fie la Postã, ca sã mai trimitã scrisori la institutii mari, fie pe la usa vreunui avocat mai milos, fie în altã parte… Noi i-am spus sã stea cuminte, cã statul nu-i va mai da niciodatã ce i-a luat, dar e felul sãu luptãtor de a fi. Când o vedem, o dãm exemplu la copii. Eu îi spun bãiatului meu, care e student: mãi, priveste la doamna Coca cum se bate pentru dreptul ei, la 85 de ani! Ia exemplu, dacã vrei sã faci ceva în viatã. Tristetea noastrã este cã acusi, Doamne fereste, bunica va încheia socotelile cu viata si nu a aflat mãcar un rãspuns sincer, în locul asa-zisei dreptãti”, au spus vecinii doamnei Coca.
