spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Iohannis, la New York: Trebuie înlăturate barierele aflate în calea investițiilor eficiente

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în mesajul transmis cu ocazia evenimentului de deschidere a forumului economic BestInvest, organizat la New York, că Statele Unite pot deveni, în anii ce urmează, unul dintre investitorii de top din România. În acest sens, Iohannis a subliniat că „pentru a valorifica toate oportunitățile economice existente trebuie, mai întâi, înlăturate barierele aflate în calea liberului schimb și a investițiilor eficiente”, în condițiile în care „încrederea investitorilor poate fi recâștigată doar prin îmbunătățirea calității instituționale a mediului de afaceri”.

„Investițiile americane sunt bine-venite în România. Suntem încrezători în faptul că Statele Unite pot deveni, în anii ce urmează, unul dintre investitorii de top din țara noastră. Economia României beneficiază de avantaje importante: creștere economică susținută, stabilitate financiară și monetară, datorie publică redusă, forță de muncă bine pregătită, precum și numeroase resurse naturale. România reprezintă un element de stabilitate pentru întreaga regiune”, a arătat șeful statului, în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidențial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, și remis presei de Administrația Prezidențială.

Potrivit lui Iohannis, comerțul dintre România și Statele Unite se află pe un trend ascendent, iar acesta este un semn clar al progresului. Șeful statului a reafirmat importanța relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite.

„Totodată, aceasta este o foarte bună oportunitate pentru a ne exprima încrederea că relațiile de cooperare dintre România și Statele Unite ale Americii vor continua să fie la fel de puternice ca în prezent. Sărbătorim patru ani de la adoptarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Acest Parteneriat a adus numeroase beneficii relațiilor noastre bilaterale, în special în privința securității. Importanța sa nu trebuie însă să se rezume doar la dimensiunea de securitate. Dimensiunea economică trebuie să câștige aceeași importanță esențială”, a menționat Klaus Iohannis.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/iohannis-statele-unite-pot-deveni-unul-dintre-investitorii-de-top-din-romania_1799321.html#ixzz3n3Nchoeu
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.