spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Violatorii care au batjocorit o bătrână de 80 de ani au scăpat destul de ieftin

- Advertisement -

Doi indivizi care în urmă cu mai bine de patru ani au batjocorit o bătrână în vârstă de 80 de ani şi-au aflat pedepsele finale. Dacă Mădălin Tănase era, la vremea comiterii faptei, minor (împlinise vârsta de 17 ani), celălalt autor, Gheorghe Cristinel Botă, acum în vârstă de 31 de ani, era recidivist, cu alte două condamnări în spate, una pentru tâlhărie şi alta pentru violare de domiciliu.

Într-o primă fază, pentru Mădălin Tănase, de loc din Forăşti, s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. În mai 2015, când Judecătoria Fălticeni a dat soluţia, Mădălin Tănase îşi efectuase deja sancţiunea, astfel încât împotriva sa nu s-a mai dictat nimic altceva.

În schimb, Gheorghe Cristinel Botă, de loc din comuna ieşeană Tătăruşi, a primit o condamnare de 6 ani de închisoare, la care s-au adăugat sporuri din pedepsele anterioare, astfel încât în final s-au adunat 10 ani de închisoare cu executare. Se întâmpla la instanţa de fond, Judecătoria Făticeni, pentru ca în apel, la Curtea de Apel Suceava, Botă să primească tot 6 ani pentru violul din martie 2011, la care s-a mai adăugat un spor de 1 an, astfel încât rezultanta este o condamnare de 7 ani de închisoare, ceea ce înseamnă că potrivit legislaţiei din România în scurt timp va fi din nou liber.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-09-26/Violatorii-care-au-batjocorit-o-batrana-de-80-de-ani-au-scapat-destul-de-ieftin

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.