EVENIMENT…Ultimele douã luni de implementare ale proiectului “CompEtent – dezvoltarea competentelor angajatilor SPO pentru cresterea calitãtii si eficientei serviciilor furnizate”, proiect în care sunt implicati si salariatii AJOFM Vaslui, continuã cu activitãti de formare profesionalã si activitãti de diseminare a rezultatelor obtinute. Prelungirea duratei de implementare a presupus suplimentarea activitãtilor de formare profesionalã cu douã sesiuni. Astfel, în perioada 28 septembrie-3 octombrie se va derula programul de formare profesionalã “Evaluator proiecte”, iar în perioada 5-10 octombrie se va organiza cursul “Expert achizitii publice”. La activitãtile de formare vor participa persoanele recrutate în grupul tintã din rândul personalului Serviciului Public de Ocupare. În prima decadã a lunii octombrie, se vor organiza, în judetele Neamt, respectiv Iasi, douã sesiuni de instruire la care vor participa 32 de persoane selectate din grupul tintã. Scopul acestora este realizarea unor fise de proiecte ce vor fi baza pentru proiectarea, planificarea si implementarea viitoarelor proiecte. De asemenea, vor fi organizate trei actiuni de instruire în utilizarea platformei eLearning pentru expertii de implementare ai partenerilor SPO. Portalul de eLearning dezvoltat prin proiect va permite si altor angajati SPO, si nu numai, eventual furnizori privati de formare, sã utilizeze facilitãtile si avantajele studiului online. Locatiile de desfãsurare vor fi Pitesti, Bacãu si Buzãu. Pentru cunoasterea rezultatelor cuprinse în studiile realizate în proiectul CompEtent, se vor distribui exemplare tipãrite ale studiilor realizate în cadrul proiectului, atât publicului tintã cât si persoanelor direct interesate. Studiile descriu elemente de impact asupra personalului SPO, cât si al beneficiarilor serviciilor oferite si prezintã instrumente noi, identificate, ce pot fi utilizate în activitãtile de formare profesionalã si activitãtile de mediere a muncii desfãsurate de institutiile SPO. Proiectul “CompEtent-dezvoltarea competentelor angajatilor SPO pentru cresterea Calitãtii si Eficientei serviciilor furnizate” este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeste în oameni!”, Axa prioritarã 4 “Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de interventie 4.2 “Formarea personalului propriu al SPO”, solicitant Agentia Judeteanã pentru Ocuparea Fortei de Muncã Vaslui, în parteneriat cu agentiile de la Botosani, Timis, Arges, Bacãu, Buzãu, Tulcea, Vrancea, Asociatia “Aproape de Tine” Iasi, Asociatia Comunitarã de Unitate si Mediere si SIVECO România SA.