Antrenorul român Ștefan Stoica este noul selecționer al Republicii Moldova, care s-a despărțit de curând de Alexandru Curteian. Își va păstra și funcția de antrenor principal la Zimbru Chișinău, alături de care este lider în campionatul de peste Prut, scrie digisport.ro.
Ștefan Stoica (48 de ani) se va ocupa de naționala Moldovei până la finalul actualelor preliminarii, pentru Campionatul European din 2016. Fără victorie în calificări, vecinii noștri se află pe ultimul loc în Grupa G, cu numai două puncte și mai au două meciuri: cu Rusia și cu Suedia, ambele în octombrie.