ANI DE LICEU… Amintiri, emotii si o revedere colectivã. Aceasta a fost atmosfera reuniunii de clasã a elevilor de clasa a XII F, profil Chimie-Biologie, Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceau”, care, în 1995, spuneau “adio” vietii de liceu. Dupã 20 ani, cincisprezece fosti elevi, azi adulti, specialisti în diferite domenii, s-au revãzut, sâmbãtã, pentru a multumi profesorilor care le-au cãlãuzit drumul în perioada liceului. Si-au adus aminte de nãzdrãvaniile din perioada adolescentei, au râs, au glumit, iar reuniunea a continuat, apoi, în cadrul unei “petreceri de familie”, la Vechea Roma. Cum au chiulit de la ora profesorului D. V. Marin si ce au pãtit dupã aceea, cititi în rândurile urmãtoare.
Sâmbãtã, Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceau” a fost gazda unei revederi emotionante. Elevii clasei a XII-a F, din anul 1995, si-au ocupat din nou locurile în bãnci. Dupã 20 ani de la absolvirea liceului, profesoara Dãriescu a strigat catalogul, iar, apoi, cuminti si ascultãtori, elevii de “ieri” au rãspuns la “lectie”. Vorbim de o altfel de lectie, una în care ei însisi sunt protagonistii. E “lectia” vietii lor de pânã acum. Alãturi de profesori, fostii elevi au depãnat amintiri si au discutat despre realizãrile lor. Toti au acum studii superioare, aproape trei sferturi dintre acestia sunt farmacisti, iar printre ei, si câtiva medici, profesori, juristi, politisti sau antreprenori. Au tinut, de asemenea, sã multumeascã profesorilor care le-au îndrumat pasii în perioada liceului. Dintre acestia, au fost prezenti profesoara de chimie, Ciupercescu, profesoara de biologie, Diaconu, profesoara de fizicã, Pânzaru, profesorul de francezã, Moraru si profesorul de limba românã, Doru V. Marin.
Recunoscãtori profesorilor
Oana Butnaru este omul care a pus la cale totul. Chiar dacã a muncit o lunã de zile la organizarea evenimentului, rezultatul a meritat. “Revederea a fost una de suflet, plinã de emotii. Nu a fost o întâlnire protocolarã, unde sã se vorbeascã academic. Nu a venit nimeni sã-si etaleze realizãrile. Toti au ajuns oameni cu caracter si coloanã vertebralã. Am vrut sã ne arãtãm recunostinta fatã de profesori, cãldura si respectul pentru tot ce au fãcut pentru noi în toti cei patru ani de liceu. Am realizat si un suvenir, o pozã de la banchet, alãturi de o micã poezie”, spune Oana Butnaru, care lucreazã acum ca inspector de politie.
Din pãcate, toti cei trei diriginti pe care i-a avut clasa, au trecut la ceruri. “Gândurile noastre de multumire se îndreaptã si cãtre dirigintii, care, din nefericire, nu mai sunt, astãzi, printre noi. Ne referim la doamna Ropotã. doamna Cehan si domnul Poamã. Le multumim pentru cã ne-au îndrumat pasii si ne pare rãu cã nu mai sunt printre noi. Locul de diriginte l-a tinut o doamnã profesoarã foarte dragã clasei noastre în vremea aceea, doamna Dãriescu. Întrevederea cu profesorii a fost una plãcutã, chiar dacã în timpul liceului am mai avut conflicte cu unii dintre ei, majoritatea din cauza diferentei de vârstã, de generatii. Dar s-a uitat totul, am fost bucurosi cã ne-am revãzut sãnãtosi”, povesteste Ovidiu Bãietu, cel care, astãzi, este vicepresedintele UNPR Vaslui.
Amintiri din vremea liceului
“Ani de liceu, / Cu emotii la românã/ Scumpii ani de liceu,/ Când la mate dai de greu…”, sunt versurile care au fãcut istorie si care ne amintesc tuturor cât de frumoasã a fost perioada liceului. Nici pentru promotia 1995 a Liceului “Mihail Kogãlniceau” nu e o exceptie. Alãturi de profesori, acestia au depãnat amintiri din vremea liceului. “Fiecãrui profesor în parte am avut a-i spune câte ceva. Doamnei Ciupercescu, profesoarã de chimie, bãietii i-au spus: <<Doamna profesoarã, noi mai stim formulele, cele legate de alcool. Am studiat problema, si, în cele din urmã, am înteles cum se cupleazã, care e alcalinã si care nu”>> povesteste amuzatã Oana Butnaru.
Chiul de la ora profesorului D. V. Marin
“Domnul profesor Marin ne numea <<adolescenti nãzdrãvani>>. S-a întâmplat o datã sã chiulim în masã de la ora dumnealui. A fost ceva de genul <<hai sã facem si noi ceva diferit de ceea ce am fãcut pânã acum>>“, povesteste Oana Butnaru. Si asa s-au gândit sã chiuleascã în masã. “Aveam o colegã care nu voia sã chiuleascã de la nicio orã. Toatã lumea voia, numai ea se opunea de teamã sã nu-i punã nota 2. Pânã la urmã a luat-o de mânã, zicându-i <<gata, mergi cu noi>>. Iesind din liceu, profesorul tocmai venea la orã si a vãzut totul. La urmãtoarea orã de românã, profesorul D. V. Marin ne-a tinut moralã, cum de am chiulit chiar toti. Atunci fata a reactionat, spunând, <<Eu nu am chiulit, eu am fost bolnavã>>, la care domnul Marin a avut o replicã memorabilã <<Aa, erai bolnavã de mânã cu Scripcaru, asa-i?>>“, povesteste amuzat Ovidiu.
În ciuda obisnuitelor conflicte din vremea adolescentei, fostii elevi ai profesorului D. V. Marin îsi amintesc cu drag de acesta. “L-am iubit foarte mult. A fost un profesor care tinea la clasa lui de elevi, ne dãscãlea, chiar dacã, uneori, poate, monopoliza discutia, dar avea si ce sã ne povesteascã, pe vremea aceea cred cã îsi dãdea doctoratul. Noi l-am îndrãgit, pentru cã e un om cu foarte multe cunostinte din multe domenii si stia sã ne dea câte un sfat bun”, spune Oana Butnaru.
