spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Monica Iacob Ridzi cere strămutarea procesului la Cluj şi face plângere penală împotriva INML

- Advertisement -

Monica Iacob-Ridzi a depus o cerere la Tribunalul Ilfov prin care renunță la procesul în care solicita întreruperea executării pedepsei de cinci ani închisoare. „Am renunţat la cererea de întrerupere a executării pedepsei aflată pe rolul Tribunalului Ilfov, dar voi depune o cerere la Cluj, în speranţa că acolo voi întâlni medici corecţi. Voi depune, de asemenea, şi o plângere penală împotriva preşedintei comisiei de experţi de la I.N.M.L. Bucureşti”, a anunţat Monica Iacob Ridzi pe blog. Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au luat act de solicitare, anunţă România TV.

Monica Iacob Ridzi a înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov un dosar prin care cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi solicita să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Miercuri, fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi a depus o cerere la Tribunalul Ilfov prin care renunță la procesul în care solicita întreruperea executării pedepsei de cinci ani închisoare primite în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009. Instanța a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, iar procesul a fost închis. Ridzi a fost obligată la plata a 163 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, în această sumă intrând și taxa de efectuare a unei expertize la INML.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/monica-iacob-ridzi-renunta-la-cererea-de-inrerupere-a-pedepsei-pe-motive-medicale_245005.html#ixzz3luqAAF5l

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.